Maine anul se 'noieste

Nu vreau sa creez un precedent postand un articol care poarta acelasi nume ca o postare de acum un an.. dar nu stiu ce titlu sa-i pun. Urasc sa pun titlu.

Nu stiu cand am sa pot tine pasul cu trecerea timpului. Incerc sa ma gandesc la anul asta, care maine dupa 00:00 o sa fie deja "anul trecut" si imi vin in minte toate lucrurile care s-au petrecut in acest timp.

Am avut cam de toate: some fun, some stress, some cold case love, some hot love...

Inca nu stiu sa raspund la intrebarea :" Cine sunt EU?"  si lucrul asta imi provoaca o confuzie iremediabila. Nu stiu inca de ce pun atat de mult accent pe asta, am o viata inainte sa ma descopar asa cum nu m-am descoperit pana acum. Un lucru care imi e clar e ca anul asta am citit destul de mult, am aflat unele lucruri noi, si am fost mult mai calculata decat in alti ani.  Mi-am facut multi prieteni noi si am calatorit un pic. Sper ca in 2010 sa calatoresc si mai mult:D...

Astazi desi m-am epuizat mai mult decat intentionam la bucatarie, ma simt oarecum ok. Am pierdut ora de somn de la 19:00 datorita baietilor care au venit cu capra zguduind cu bataile lor podeaua apartamentului, da cred ca o sa dorm bine la noapte. Poate asa recuperez si pentru ultimile 2 seri.

Mi-ar placea sa fiu un pic mai spirituala la sfarsit de an dar de data asta trebuie sa recunosc ca mi s-au cam epuizat bateriile de lirism si emotie care ma alimentau la inceputul anului trecut.. n-am cuvinte mari si nici maxime de om intelept petrecut cu rost de toate zilele anului care apune dar am repere care imi pot aminti peste 10 ani  cum era viata mea la 19 ani, cum iubeam la 19 ani, cum petreceam, cum plangeam, cum invatam... 

Nu mi-a placut niciodata sa-mi fac planuri sau sa ma programez. Nu stiu cum o sa fie viata mea peste 5 ani si nici nu vreau sa incep sa fac diagrame si scheme care oricum sunt relative.. dar daca am vreo dorinta pentru noaptea de anul nou.. imi doresc sa aud un simplu : " Te iubesc.." asa cum mi-am dorit in fiecare an sa aud.

La multi ani infidels.

Va pup :*

Why do people have to decide for themselves?

Lucrul pe care il detest cel mai mult(cateodata) la natura umana este liberul arbitru. Stiu ca este o slabiciune din partea firii mele sa zic asta, si poate chiar o fuga de responsabilitati, da am observat ca noi, oamenii(eu) tindem sa complicam lucrurile, sa vedem anumite aspecte ale unei situatii care de fapt, nu exista.

E o mare durere de cap atunci cand trebuie sa decidem ceva. Mereu ramane alternativa scoasa din ecuatie care ne face cu ochiul determinandu-ne sa regretam oarecum alegerea facuta(care initial dupa analize anterioare era cea mai buna). 

Nu ma simt ca la 20 de ani, nu ma simt ca la 18 ani. Uneori am o gandire de octagenara trecuta de nebunia tineretii si frenezia deciziilor luate in graba care desi nu's cele mai bune sunt cele mai satisfacatoare, iar alteori ma ascund ca un copil in spatele sifonierului de haine, asteptand-o pe mama sa decida cu ce haine ma imbraca azi... mereu ma imbraca cu cele mai aiurea haine, dar cel putin daca intorcea cineva capul pe strada dupa noi, nu dadea nimeni vina pe mine pe bad clothing  choice.

Liberul arbitru nu ne ofera libertate. Ne ofera frustrare. Libertatea e inselatoare pentru ca e asa cum zicea si Noica, deschiderea care inchide. Sa explic si de ce are dreptate: pentru ca suntem liberi sa decidem pentru noi, insa de indata ce am ales intervine si costul de oportunitate si responsabilitatea de a ne tine de ce am hotarat.. 

Stiu ca acum sunt subiectiva si ca in curand am sa depasesc etapa asta incerta si am sa revin cu picioarele pe pamant. Stiu totodata ca deciziile pe care le iau nu sunt intotdeauna cele mai corecte, insa incerc pe cat pot eu sa ma tin de ele si sa nu caut vinovati in jur pentru tot ce aleg pentru mine. Mi-ar placea in schimb sa am o voce a constiintei mai puternica si mai hotarata care sa imi confirme(si sa-mi repete daca se poate) ca drumul pe care am ales sa merg este cel mai corect drum pe care puteam sa-l aleg din toate.

Cel mai mare inamic al ratiunii este inima. Pentru ca deformeaza si intervine in cele mai inoportune situatii. Mereu m-am considerat cat de cat cerebrala desi am stiut ca asta ma costa spontaneitatea si bucuria greselilor marunte. Desi nu regret nimic din tot ce a fost pana acum( si au fost cateva alegeri gresite care au potential mai mult decat suficient de a putea fi regretate) sunt constienta ca singurul lucru care ma impiedica sa vad ca imi pare rau este orgoliul meu si incapacitatea de a recunoaste ca nu am procedat corect intr-o anumita situatie. Orgoliul nu este un lucru rau atat timp cat nu lucreaza impotriva ta, atat timp cat nu te impiedica sa alegi din incapatanare stupida ceea ce tu in sinea ta stii ca e cel mai corect si mai bun pentru tine.

Intr-un glob de cristal in care esti inconjurat numai de zapada artificiala care graviteaza pe unde muzicale, esti protejat de mediul extern care ar putea inhiba cu totul, la cea mai mica crapatura, echilibrul din glob. Intr-un val de ignoranta in care nu stii nimic despre  tine, despre asteptarile tale, despre lume, despre rau sau despre bine si despre tot ce exista independent de minuscula ta existenta, ai putea lua, fara indoiala cele mai echitabile si mai corecte decizii. Din pacate nimeni nu traieste izolat, intr-un glob de cristal sau infasurat de un val de ignoranta. Nimeni nu este tabula rasa ci doar un cumul de constiinte interiorizate involuntar care apasa si apasa chiar si atunci cand decizi ca in drumul tau mai trebuie facut un pas in plus sau ca pentru a ajunge acasa este nevoie de un pas inapoi...

Amintiri din alte timpuri de Craciun

Recunoasteti personajul?

In Ajun..

Christmas Glitter

 

Craciun fericit tuturor>:D<

Christmas Party

Mi-ar fi practic imposibil sa scriu acum cat de tare m-am distrat aseara. A fost pentru prima data cand am fost OC , si desi stiam ca o sa iasa totul ok, nu stiam ca o sa fie totusi atat de bine.

Christmas Party-ul de anul asta a fost un succes datorita noua, a oamenilor care au venit si a eforturilor pe care le-am depus in echipa. A fost placut sa fac asta alaturi de voi guys. Sunt mandra de noi, si cred ca o sa fie greu pentru cei de anul viitor care vor fi organizatori sa ne depaseasca!>:)

Si chiar daca nu ma imaginam maturand si spaland podelele de la Pestera la ora 3jumate dimineata, cred ca asta a facut parte din tot farmecul sarcinii de OC.

Noaptea in sine a fost geniala de la inceput si pana la sfarsit, am dansat pe rupte (chiar si pe bar:))), am ras, am baut si ne-am simtit bine...

Stiu sigur ca toti s-au simtit ca mine si tocmai de asta nu mai cer fb.

Pozele sunt mai jos in cazul in care v-am facut curiosi.

Va pup infidels.

Enjoy and love..

Best party eva'

1,2,3

Mi-e dor de tine..

*

*

zbaaaaang

Numai ce am terminat de desenat si nu stiu ce m-a apucat asa o stare ciudata si o durere de cap cum n-am mai avut de mult. Imi place atmosfera din casa, imi plac cariocile si creioanele mele colorate insirate toate pe birou, imi place noua lampa care imi lumineaza mult mai bine camera si pe care am montat-o in dimineata asta impreuna cu tata, imi place paharul in care am baut azi cafea de la Mc' si care acum are Pepsi in el, si desi nu's fan Mariah Carey  imi place melodia asta:

Nu stiu de ce ma afecteaza asa de mult cand o aud.. cred ca e doar un efect al replay-ului care se continua de mai bine de jumatate de ora. Si mie imi este greu sa spun : "La revedere.." iar cand reusesc din cele din urma sa spun asta.. parca se intampla ceva care readuce persoana respectiva inapoi in inima mea. 

Craciunul ma face sa ma comport ciudat. Parca le-as striga in gura mare tuturor celor din jur ca-i iubesc. Chiar imi imaginez cum ar suna cuvintele astea iesind din gura mea. E o imagine pe care mi-e oarecum dificil sa o construiesc pentru ca n-am mai spus asta de foarte mult timp. Mi-e cam dor sa adorm in bratele cuiva, sa simt ca'i apartin cuiva. Ma intreb cu teama daca peste 5 ani voi fi tot asa... gandindu-ma la template-uri pentru felicitarile pentru cei dragi, petrecandu-mi tot timpul liber desenand sau citind singura la mine in camera...nu e nimic rau cateodata in a fi singur doar ca daca se repeta de prea multe ori situatia, ajungi sa te obisnuiesti si sa preferi sa te izolezi decat sa iesi sa-ti faci de cap ca un nebun, sa te bucuri de toate momentele astea in care trebuie sa iubesti si sa te dai cu capul de pereti pentru cele mai neinsemnate greseli..

Si ca sa ies din starea asta am sa scriu despre ceva la fel de important in ordinea zilei si anume ziua de nastere a cumnatului meu. La multi ani Cz, sa cresti mare si destept si sa ai grija de Marusia ca altfel ii trimit pe Nutu si pe Sile ambii descendenti din clanul camatarilor sa te aranjeze si sa faca totul sa para ca un accident. Sper sa fii fericit si sa ai un mandat bun ca VP (:))).xoxo. Si desi n-are nicio legatura cu nimic din ce-am scris pana acum , melodia asta e pentru tine.. pentru ca'mi place mie si nu'i emo:D 

Enjoy and Love!

Nopate buna infidels..

cateodata nu mai e loc..

De fiecare data sarbatorile m-au facut sa ma simt ciudat. Poate ca e din cauza ca inca nu stiu cum ar trebui sa ma bucur de ele. Stiu ca suna oarecum melodramatic sa spun asta, dar cred cu tarie ca sunt una dintre acele persoane pentru care nimic nu este complet decat daca totul este perfect. E un pic tragic sa mai incerci cand stii ca totusi nimic din lumea asta nu va iesi ca la carte chiar daca ai planificat si te-ai gandit de 1000 de ori inainte, cu toate astea eu inca mai fac lucrul asta.

In ultima perioada m-am simtit un pic ciudat. Mi-am amintit de anul trecut pe vremea asta, de acum 2 ani pe vremea asta si tot asa. Este uimitor cum memoria mea inca mai pastreaza detalii dintre cele mai nesemnificative legate de acele timpuri, insa nu'si poate aminti numele acelei melodii care mi-a placut acum 2 zile.. 

Cred ca cine a zis ca timpul nu se intoarce s-a inselat si as putea sa demonstrez teoria asta pe baza ultimelor zile care m-au pus fata in fata cu situatii si sentimente pe care le-am evitat sau nu am avut ocazia sa le traiesc in trecut. Una din acele situatii ar fi impodobirea bradului de Craciun. Nu-mi amintesc sa fi avut Brad in ultimii 10 ani desi am ravnit destul de mult dupa unul. Anul asta voi avea brad, un brad superb si des pentru care imi voi consuma o zi intreaga sa-l impodobesc si restul zilelor de Craciun sa-l privesc. Am sa gatesc pentru tata si pentru Marusia, am sa merg la mamaia si am sa mananc turte, am sa-l colind pe tataia si am sa incerc sa fac ca sarbatorile astea sa compenseze pentru toate celelalte de care nu am stiut sau nu am avut ocazia sa ma bucur indeajuns.

Anul asta desi mi-a mers bine cu facultatea, nu prea am nimerit-o la capitolul viata personala. M-am agatat de niste utopii si m-am angrenat in mecanisme care m-au obosit si m-au facut sa simt la final, ca in inima mea nu mai e loc pentru iubire. Cateodata asta e riscul pe care toti ni-l asumam cand facem decizii referitoare la prioritati. Alegem sa ne investim toate resursele in atingerea unui anumit scop, si uitam de toate celelalte lucruri la care trebuie de asemenea sa muncim pentru a fi completi. La final, cand tragem linie, oricat de mult am vrea sa adaugam acea energie sau acele cuvinte, se intampla ca tot spatiul sa fie acaparat de lucruri mai putin necesare, se intampla ca pur si simplu sa nu mai fie loc. .. Eu nu stiu cum sa imi fac loc pentru inima si nici nu mai am curajul sa fac asta, si desi simt ca este un lucru necesar pentru mine in momentul de fata, reusesc sa am rabdare tocmai pentru ca sunt constienta ca lucrurile marete nu se intampla niciodata peste noapte..

Noapte buna infidels..

Love. 

In ziua in care am implinit 20 de ani

In ziua in care am implinit 20 de ani, afara era zapada. Zapada groasa, alba ca gandurile unui nou nascut, zapada care ma acoperea si se prindea in fiecare fir de par, pe care il lasasem sa-mi cada din fesul calduros.

In aceiasi zi am descoperit prieteni pe care ii stiam, prieteni pe care nu ii stiam, prieten vechi si prieteni noi. Mesajele , urarile lor m-au facut sa ma simt binecuvantata, norocoasa ca pentru ei  am reusit sa devin o persoana importanta , careia  ei i-au  rezervat cateva minute din ziua lor pentru a-i ura : "La Multi Ani".

In ziua cand am implinit 20 de ani, singurele cuvinte care imi rasunau in minte erau: "Nu ai citit suficient de mult...", ciudat, inima mea ma facea sa ma simt nu ca si cum nu as fi citit suficient de mult ci ca si cum nu as fi trait suficient de mult.

In ziua de 20 m-am simtit ca la 14 ani. Am avut aceleasi emotii, am muncit la fel de mult la tortul de "La Multi Ani", am raspuns cu aceiasi timiditate la urarile celor din jur. Cu toate astea, ziua de 20 a fost diferita de alte zile. Am simtit nevoia de caldura, de intimitate, o oarecare oboseala interioara care ma avertiza ca timpul trece mult prea repede.

Ziua in care am implinit 20 de ani a fost frumoasa si incarcata si le multumesc pentru asta celor dragi si prietenilor mei care m-au facut sa ma simt ca o vedeta. 

Desi ziua in care am implinit 20 de ani a fost ieri, eu inca mai am aceleasi emotii.

 

Cea mai frumoasa aniversare

Maine am sa am cea mai frumoasa aniversare. Si asta pentru ca am zapadaaaaa:X

Point the finger

Point the finger - Nadia Ali

*You can try to point the finger at me
But you knew this would happen
I would move on and find someone who would see
I was worth everything
I was worth everything
Don’t you agree?*

Scrisori

"Asta e prima scrisoare care ti'o trimit,am scapat de instructie stiu ca voi avea mai mult timp,o sa iti scriu mai des,sunt intr-un tren militar ne indreptam spre batalion foarte lent,sunt cel mai bine pregatit dintre toti,cred eu,maresalul a spus ca avem sanse sa ajungem repede acasa.Timpul trece foarte greu fara voi,am emotii,nu vreau sa stau mult,din orizont se aud sunete de bombardament,luminile bombelor pe cer,pamantul zguduit,o sa participam la eliberarea orasului,stiu ca nu va dura mult,suntem toti entuziasmati,doar veteranul Mircea e ganditor si se roaga tot timpul,tremura imi spune ca nu e cum cred eu,dar cred ca o sa ii ingropam in pamant sunt sigur pe mine si infanterie,am ajuns in prima statie suntem intampinati cu urari si multa lume parca am fii eroi,a venit si gazeta locala ne face poza generalul spune ca suntem foarte bine pregatiti,maine o sa ajungem la "ziua cea mare" asa ii spunem noi e linia de front,am sa iti trimit poza de la gazeta locala sa ma vezi in uniforma..am inteles ca sunt slabiti si au probleme.suntem de partea binelui am auzit in cazarma ca armata noastra e neinfranta.ard de nerabdare sa trag cu arma,trebuie sa inchei comandantul tipa trebuie sa plecam...sper sa iti dau si alte vesti bune,desi nu sunt plecat de mult timp imi e dor de voi..simt ca inebunesc.."

Dragul meu.

Timpul care a trecut in asteptarea randurilor tale m-a facut sa constientizez cat de aproape sunt sa te pierd. Ma trezesc in fiecare noapte speriata, rugandu-ma ca tie, acolo, sa-ti fie bine. Uneori am cosmaruri teribile care imi par atat de reale incat , de multe ori ma fac sa ma simt pe front aproape de tine, la fel de nerabdatoare sa trag cu arma, la fel de constienta de moartea care ne sufla rece in ceafa. 

Stiu ca nu a trecut atat de mult timp de cand ai plecat, insa iti simt lipsa mai mult ca niciodata. Incerc sa fiu puternica pentru doamna Toma care de fiecare data cand mai vede cate o stire vine alarmata crezand ca esti si tu implicat. Mi-e greu, pentru ca stiu ca pentru o mama un ceai de tei nu este suficient sa-i linisteasca bataile inimii cand  simte ca ceva se intampla cu fiul ei.

Imaginea pe care o construiesc gandindu-ma la tot ce te inconjoara si la tot ce simti clipa de clipa, ma face sa ma infior si sa-mi doresc sa fii aici sa te strang in brate. Aseara ne-am adunat toti si am vazut din nou filmarea de la nunta noastra. Sunt mandra de tine si de omul de onoare care  dovedesti a fi in fiecare secunda.. Am incredere ca veti elibera oamenii care v-au asteptat si v-au intampinat cum trebuie: ca pe niste eroi, pentru ca in definitiv asta sunteti. Am incredere ca o sa-i salvezi, asa cum m-ai salvat si pe mine, in fiecare zi...

*

"A trecut foarte mult timp de cand nu ti'am mai scris,dar acum am timp sunt de garda,am sa iti spun ce sa intamplat.
Au fost 4 patrule,toti au stat de garda acum e tura mea,e dureros sa stiu ca nu te'am vazut de atata timp sunt si cativa imbracati in spate in haine de strada,militari ai armatei din care fac parte se pregatesc parca de parada,astia's bocanci,asta e uniforma,astia e munitia,uniforma nu e asa frumoasa precum ma asteptam,arma si restu echipamentului e destul de greu nu cred ca pot face fata eu si batranu Mircea stateam de vorba si mi'a spus ca deviza e sa te sui in tanc si sa tragi cat vezi cu ochii,nu se tine cont de morti,eu cred ca el incearca doar sa ma sperie..,dar pana atunci trebuie sa trec de mancarea inutila mancarea de dupa 3,la noi in unitate daca nu risti,risti sa fi tras la sort,mai am cateva luni sunt din vechea garda...harti ale razboiului doru de tine chinul din mine sunt doar ecouri ale razboiului.."

*

Dragul meu,

Am plans cand am citit ultimile randuri, pentru ca am simtit dezamagirea in cuvintele tale. Amandoi stim ca razboiul intotdeauna este mai rau si mai crud decat pare, iar viata de cazarma la fel. Nu pot lasa deznadejdea sa ma cuprinda tocmai acum. Trebuie sa fii puternic(regret mai mult ca oricand ca nu iti pot sopti asta la ureche) si sa te gandesti la noi, cei care te asteptam si ne rugam ca din toate acele gloante, care cad ca o furtuna devastatoare, sa nu fie niciunul cu numele tau incrustat pe el.

Am gasit acum doua zile in dulapul nostru de haine, tricoul pe care obisnuiai sa-l porti in fiecare seara de joi cand jucai baschet in curtea din spatele casei. Avea mirosul tau in fiecare fibra si nu m-am putut abtine sa nu ma imbrac cu el inainte de a ma aseza in pat sa dorm. Dimineata, te-am simtit langa mine mai mult decat oricand insa cand am deschis ochii era acelasi spatiu gol, pe care numai trupul tau, de care imi este atat de dor, il poate ocupa...

[Va urma]

2day

Astazi.

Astazi nu a fost o zi prea buna. A fost una din zilele alea in care m-am trezit greu dupa o noapte de cosmaruri. Imediat ce m-am ridicat din pat, mi-am insusit zambetul de zi cu zi si am plecat spre facultate unde involuntar am facut exces de cafea.

Astazi a fost o zi obositoare, o zi in care am retrait fara sa vreau unele sentimente peste care, in naivitatea mea, am crezut ca am trecut.

Astazi mi-am dorit sa plec cat mai departe de toata lumea, sa stau singura, sa nu ma cunoasca nimeni, sa nu ma intrebe nimeni nimic. 

Astazi desi nu simteam nevoia, am zambit.

Insight

Sufletul meu e o casa
In care in functie de anotimp
Mai locuieste cate cineva.

Focul din semineu
Se aprinde destul de greu,
Se stinge lent,
Si nu a cunoscut nici azi 
Combustia spontana.

Nu am prea mult mobilier si nici rame
Din care sa zambeasca dezinvolt
Vreo prezenta.
Despre casa mea, as putea sa spun ca nu are acoperis
Si tocmai de asta la furtuna
Se umple de picaturi de ploaie,
Care darama putin cate putin
Strania ei fundatie.

Pana acum au trecut vremuri grele,
Dar casa mea,
Inca sta in picioare.

Sufletul meu e o casa cu o singura camera,
In care in functie de anotimp
Se mai refugiaza cate cineva.
Nu ma inconjor cu garduri
Si nici cu restrictii mazgalite pe bucati vopsite de tabla.

Pana acum am fost o gazda buna,
Dar chiar si asa nu am putut tine prea mult timp calatorii
Care dupa sederi scurte
Si-au sters picioarele pe presul de la intrare
Pe care scrie : "Bine ai venit!"
Si apoi.. au plecat.

Stiu,
Unele povesti sunt sezoniere.
Inainte sa-ti dai seama ca ar trebui sa te bucuri mai mult..
se termina.
Alte povesti, mai dureroase
Ne tin ancorati o viata intreaga
Ne fac chiar sa ne sfarsim...
Inaintea lor.

Eu nu sunt nimic mai mult
Decat un narator indecis
Care numara 
Pe degetele de la o singura mana,
Oamenii care pleaca
Si care se intorc
Doar pentru a pleca din nou.

City and colour-like knives

..

Nadia Ali - People

You talk too much.
Maybe that's your way
Of breaking up the silence
That fills you up.
But it doesn't sound the same
When no one's really listening

pozi

Cu Mihai la o Perinita:*:*

Probabil va mira tinuta mea deloc de petrecere, insa eram in timpul sex change party-ului, iar eu purtam blugii lui Drogg si hainele cele mai largi pe care le luasem de acasa. Partea cea mai ciudata e tipul gras cu spatele plin de par imbracat in femeie, pe care l-am taiat de dragul vostru din poza.

[Beautiful moments ..]

Ha

Sfarsit de saptamana

Nici nu stiu cand a venit vineri, cand a mai trecut o saptamana. Desi ma doare capul ingrozitor de doua zile incoace, ma simt linistita, simt ca vreau sa dorm, sa recuperez toate orele care au ramas "neacoperite".

Mi-am pus city and colour si impreuna cu sfanta cafea si ceva dulce migrez spre alte taramuri. Langa mine, in gandurile mele sunt toti cei pe care ii iubesc, si chiar si cei pe care i-am iubit. Pentru ca nu mai e mult pana la 20, cred ca ar trebui sa fac un raport si sa vad cam cum a fost pana acum. Stiu, nu se merita sa privesti decat inainte, dar totusi sunt unele lucruri din trecut pe care nu le pot lasa in urma pentru ca le simt cum ma trag de maneca si asteapta sa fie redescoperite, retraite.

Am sa fac raportul, insa am sa-l tin numai pentru mine ca pe cea mai intima marturisire... Pana atunci mai ascult o melodie, ma pun in pat si imi amintesc de anul trecut, de acum doi ani si visez la cum as vrea sa fie timpul care urmeaza..

[Your words are like knives
They peel my skin and pierce my soul...
Your body will burn tonight...
Though your heart may still remain cold

*The Sheets are stained with...
Memories of your  kiss
Now this is all I have
Paper and pen to remember you with...]

mai e un pic pana acasa

Pe drum nu e nimeni.

Cateva mahalale umede, luminate sumbru de sub candelabrele vechi inalte si ruginite pe alocuri de la apa ploilor care le-au petrecut de-a lungul veacului. Namol, garduri de case vopsite in verde, si  caini care latra lugubru la luna.

Trece o masina. Cauciucurile se lovesc de pamant ca si cum ar turti sub greutatea lor intreaga suprafata a pamantului. Un caine negru , slab si schiop latra ragusit la roata masinii, alergand in zadar vreo 5 metrii in urma ei. Trece si se pierde in fundul strazii care da spre bulevardul cel mare.

Zgribulita in haina mea de stofa maro incerc sa-mi gasesc drumul spre casa. Parca niciodata nu a fost mai lung. Nu e frig da nici nu e cald. Cu capul ascuns in gulerul trenciului incerc sa-mi amintesc cum sa respir. Aerul e rece si umed. Il simt cum se scurge in plamanii mei ca un gaz inabusitor. E unul din momentele in care regret ca nu  fumez. Ma si vad stand pribeaga la un colt de bloc vechi de 20 de ani, fumand interesant ultima tigara. Degetele imi tremura, picioarele se incruciseaza, spatele nu e drept. Daca m-ar intreba cineva cum ma vad asta cred ca ar fi raspunsul meu: fumand singura, o ultima tigara la colt de bloc pe o strada singuratica , murdara si plina din cand in cand de latratul solitar al unui caine schiop.

Cu capul in gulerul hainei maro imi vad mai bine picioarele. Bocancii mei au culoarea argilei vara. Argila ma linisteste pentru ca-mi creaza starea de omogenitate. Toti suntem facuti din lut.

Cerul e senin. Deasupra mea se vede luna care sfideaza intunericul din jur. Ridic capul sa o privesc mai bine si mi se pare ca aduce cu o femeie care sta incruntata. Are cateva riduri acolo unde i se intalnesc sprancenele si pometii par supti ca si cum de atatia nervi a avut un spasm si a ramas incremenita pentru totdeauna. Partea intunecata ii cade ca o basma neagra peste ochiul stang. Ma intreb : Oare  luna poarta doliu?.

Nu stiu de unde vin, dar parca nu mai am mult pana acasa, unde stiu ca ma asteapta cineva. Nu stiu cat e ceasul. Poate sa fie ora 19:00 sau poate sa fie miezul noptii. Iarna intunericul are aceiasi intensitate. As fi impartit ultima mea tigara cu tine daca m-ai fi adus pana in fata blocului si ti-as fi spus poate "ramai cu mine" daca mi-ai fi dat macar o data de inteles ca iti doresti sa ramai... 

Namol, garduri de case vopsite in verde,caini care latra lugubru la luna.. eu ce culoare am pe dinauntru? 

Mai am un pic pana acasa. Imi  scot mainile din buzunar si le incolacesc in jurul trunchiului ca intr-o imbratisare. E cea mai trista imbratisare pentru ca mimeaza o pseudo prezenta... singurul lucru real e intunericul care cade si cade si cade...

*

-Mi-ar fi placut sa mai stam la povesti. Uneori amintirile din copilarie mi se pare ca sunt singurele care ne unesc... amintirile si cafeaua pe care uneori o imparti cu mine.

-Vorbesti prostii.

-Tu taci..

-Ce-ai vrea sa-ti spun? Stii ca nu's genul sa am mereu o intrebare de pus.

-As vrea sa-mi spui ca ti-e frica..

-De ce sa-mi fie frica?

-De mine..

-....

1 decembrie, NPS 2009 si altele

Da, stiu ca am cam abandonat in ultima vreme blogul, da fara sa par cinica si aroganta chiar am fost ocupata.

Incepand de miercuri am fost la Amara unde m-am distrat si am cunoscut multa lume noua. Mi-am facut o gramada de prieteni pe care abia astept sa ii vad si am invatat unele lucruri destul de interesante. Desi experienta cu mancarea nu a fost una chiar pe masura asteptarilor, am recuperat din plin cand am ajuns acasa. Urmeaza sa postez niste poze ca sa vedeti cam cum mi-am facut de cap. All in all NPS 2009 really was a godlike experience.

Trecand la numarul 2 in agenda, sarbatorile Galatiului nu m-au dezamagit atat de tare pe cat ma asteptam. Poate ca socul a fost mai putin puternic datorita faptului ca m-am distrat cu veveritele mele si ne-am dat in toate chestiile posibile si imposibile: ciocan, fifi dance, rocker , caracatita si asa mai departe.

Daca tot am amintit de Sarbatori tre sa-i zic inca o data la multi ani lui Andrei {avem motiv dublu sa sarbatorim}.

Chestia mai naspa, ca tre sa fie una calda si una rece, e ca azi am avut primul partial. In ultima vreme am o presiune enorma pe umeri, cred ca ma ambitionez prea tare si ma fortez, ar trebui sa iau lucrurile mai usor, sau cel putin sa ma organizez mai eficient. I have no fears in orice caz.

O alta chestie buna e ca in perioada asta a anului se pare ca imi culeg roadele de pe anul trecut, roade care ma ambitioneaza sa incerc pe cat pot eu sa ma mentin pe caleade pana acum. Dar sa nu credeti ca numai scoala e de domeniul intereselor mele. Cred ca e de vina perioada asta a anului care ma face sa-mi doresc sa-mi planific toate zilele pana la revelion. (Eu oare unde am sa petrec de revelion?).

Un alt lucru important de care vroiam sa amintesc e ziua de 1 Decembrie , pe care desi am lasat-o sa treaca "nepostata", am sarbatorit-o pe cat am putut eu de mult. Un lucru care m-a facut sa zambesc la conferinta asta , e ca am vazut ca inca mai sunt oameni care se mandresc ca sunt romani. Eu ma mandresc ca sunt romanca, ma mandresc cand stiu ca au fost oameni care au luptat ca sa nu disparem de pe harta, si pentru ei mai mult, tin atat de mult la ziua de 1 Decembrie. Cred cu toata taria in faptul ca avem o tara frumoasa care trebuie descoperita si ajutata sa se "deparaziteze". 

O sa revin in curand cu altele.

Va pup infidels.

LOVE!

how things can turn upside down

Ieri a fost o zi speciala din mai multe motive dar si o zi trista.

Pe cand eram la bunica mea care ieri a implinit 60 de ani, am fost sunata de Claudel care mi-a zis ca prietenul nostru Coco, nu mai este printre noi. As vrea sa pot sa imi gasesc cuvintele potrivite in asa fel incat sa imi pot exprima sentimentele si tristetea pe care o port in suflet inca de cand am aflat de starea lui. Un singur lucru care ma imbarbateaza, este ca asa cum a spus si Andrei, el acum este intr-un loc mai bun, unde nu simte suferinta si de unde vegheaza asupra tuturor prietenilor lui. Ma bucur ca te-am cunoscut si ca am putut fi pescarusi impreuna. Ca multi alti , nici eu nu te voi uita.

Despre se face tot mai tarziu.

"..in locul a toate, iti las cuvintele, si trebuie sa te multumesti cu ele,pentru ca restul sunt vorbe, vorbe, vorbe..."

*

Nu pot sa ma abtin sa nu scriu cateva cuvinte despre toate sentimentele pe care mi le-a lasat cartea asta. Ce mi-a placut cel mai mult a fost scriitura intelectuala  de care m-am bucurat pana in ultimul moment.

In fiecare scrisoare am cunoscut un barbat diferit, care iubeste si se revolta diferit. Nu stiu exact daca e vorba intr-adevar de acea scrisoare care nu ajunge la destinatar, pentru ca nu am scris-o niciodata, "aceea pe care toti ne-am gandit intotdeauna s-o scriem, in unele nopti de insomnie, si pe care am amanat-o mereu pentru ziua urmatoare".. Cred ca e mai mult jocul  meschin al vietii care ne plaseaza in situatii de introspectie, pentru a retrai timpul pierdut, asemanat de Tabucchi cu fluviul, pe care il vedem curgand, fara sa ne dam seama ca el curge o data cu existenta si cu iubirea noastra, pentru a se varsa apoi,ca intr-un ciclu de reintregire, intr-un univers care nu are limite. Ce e special in tot stilul asta epistolar este ca involuntar descoperi printre randuri cu totul si cu totul altceva decat te-ai astepta sa gasesti. Daca din titlu te astepti sa fie o poveste romantica, povestita cu un glas de nene care sufera din amor, (ti-l si imaginezi stand patetic cu fundul pe o piatra asteptand pana cand se face tot mai tarziu, o mandrutsa ca din povesti care nu mai vine), de fapt, trecand din scrisoare in scrisoare descoperi o poveste de viata care practic zugraveste sentimente din cele mai complexe lipsite de orice iz cabotin de sentimentalism strict personal. Fiecare poveste, desi are aplicabilitate generala dezvaluind  slabiciuni universale si situatii de care auzim aproape frecvent, capata prin glasul celui care o dezvaluie, un grad specific de sensibilitate care uluieste tocmai prin veridicitatea si autenticitatea ei. 

N-am vrut ca postarea asta sa para ca o recenzie, sau sa stric din farmecul si interesul potentialilor cititori viitori, dar acum cand am terminat-o, imi pare rau ca nu e mai stufoasa. Am intrat incognito,cu fiecare cuvant citit, in mintea unor barbati, ce mi s-au dezvaluit sub iluzia unei profunde intimitati, mai umani si mai vulnerabili decat s-au dezvaluit vreodata acelor femei, care dintr-un motiv sau altul, nu au putut supravietui decat ca personaje principale in diegezele lor tarzii.

Se face tot mai tarziu

".. pentru ca, dupa mine, asa nu mai merge,poate tu ti-ai dat seama ,dar eu am datoria sa ma gandesc la mine insami , si, prin urmare, sa ma salvez.Au fost nopti in care ma gandeam: dar ce insemn eu pentru el,un liman,un camin,un sprijin?Si oare e cu putinta sa fiu lasata intotdeauna la urma, dar chiar intotdeauna?Tu stii, te iubesc(sau poate te-am iubit),dar pune-te in pielea mea, tu care esti asa de priceput sa te pui in pielea celor ce sufera,incearca macar o data sa te pui in locul meu!Stiu, ceea ce faci e nobil, nu neg, si daca  exista un paradis ,l-ai merita, chiar daca crezi in el mai putin decat mine. Si inteleg ca simti pe umerii tai suferinta lumii, dar uite,nu vei fi tu cel care ar putea sa o rezolve,lumea a suferit intotdeauna, si va mai suferi, cu toate ca exista oameni ca tine.."

*

« Cela aurait été beau que tu gagnes la partie. Tu te jouais dans la cour d’une maison pauvre ,en été, tu te souviens ? ou, non, plutôt a l’arrière-printemps , et ce vert, tout ce vert alentour, tu te souviens ? La fontaine communale était comme en fonte, verte elle aussi, avec un robinet en cuivre, Anciennes fonderies c’était encore inscrit avec les armoires royales. Un broc, une femme nue sur le balcon, elle aurait voulu te parler, si elle avait pu, mais elle était une image de toujours, et le toujours n’a pas de voix. Tu passais par la ignare comme tous les passants. Tu traversais quelque chose sans savoir quoi. Et ainsi tu t’en allais, petit à petit, vers un ailleurs.. »

¨Se face tot mai tarziu¨ Antonio Tabucchi

song of my day

"I'm losing you, I'm losing you
Trust me on this one
I've got a bad feeling,
Trust me on this one
You're gonna throw it all away
With no hesitation.."

*

Cred ca am facut o manie pentru imogen heap ca de 2 zile nu ma pot desprinde de melodiile lor. Cred ca e din cauza ca se potrivesc de minune cu modul in care ma simt. Am avut cel mai placut weekend in a long time si asta a fost frumos. Acum ma relaxez dupa o noapte nedormita, dar minunata, in care am retrait un pic din sentimentele si confortul de altadata. Imi este dor de fetele mele pe care abia astept sa le vad maine (si de maine intr-o luna.. paaartyyyy...inca nu incep numaratoarea inversa, am sa incerc sa profit de luna pana cand am sa schimb prefixu') si sa le povestesc din aventurile dilematicei Cza.  Am sa las sa treaca duminica cu un ceai verde cu lamaie si vanile si am sa incerc sa-mi eliberez mintea de toate grijile. Desi afara nu e o vreme prea placuta, parca cei patru pereti ai camerei mele n-au parut niciodata mai calzi si intelegatori. 

Cam atat pe ziua de azi infidels...
*
Enjoy and love..

Song of the day

"Slow heart dark wait down love black canvas

Revolve within, you understand
Fragile earth where cracks in the temperature 
Keep it cool to give, you understand 
Keep it cool to give, you understand
Slow heart dark wait down love black canvas 
Revolve within, you understand
Fragile earth where cracks in the temperature 
Keep it cool to give, you understand

Cause I just can't find the strength to pull you up and keep you taut

No I just can't find the strength to hold you up and keep you taut.."

*

Printre degetele tale
Timpul,
Ca un nisip fin
Ca scrumul de la o tigara,
Se scurgea
Fara sa intrebe
Si fara sa astepte sa ne trezim.

Erai in visul meu, mandru 
Ca o axa a lumii
In jurul careia inca nu obosesc
Sa gravitez.

Erai distant
Ca visul unei veri inecate de miros de apa sarata
Pe care nu puteam sa o simt
Decat in parul incarcat de minerale .

Printre palmele tale uscate
Nisipul 
Desena canale de evadare
Prin fiecare deget
Pana jos
Parcurgand intr-o singura secunda

Drumuri milenare
De intoarcere in pamant.

As fi vrut sa te strig
Dar sunetul se izbea de peretii de aer
Si se intorcea, aproape cu aceiasi intensitate
Inapoi in plamanii din care a iesit.

Priveai pierdut zarea infinita
Si as fi vrut sa te ating ,
Sa te trezesc din vis,
Dar am cazut ca nisipul
Din palmele tale
Inapoi la minerale,
Inapoi pe drumul nesfarsit,
De intoarcere in pamant.

:X

Sunday and american pancakes

Leona Lewis - Run - New Official Video

Duminica in familie, sau cel putin asa ar cam trebui sa fie. Duminica mea a inceput destul de bine. O bataie la table, o ora chinuiala la clatitele americane[care au iesit si plictiseala toatala cu un 3in 1 in fata calculatorului. E deprimanta vremea asta asa frumoasa care ma scoate practic afara din casa.. dar cum nu pot iesi de una singura, ma resemnez sa stau sa mai citesc cate ceva.

Diseara in sfarsit o sa ajunga Maru acasa. Am sa pot dormi si eu bine. Aseara am facut maraton de filme si am vazut cam 4. Mi-a placut foarte mult Just Married, am ras pe burta, Angels and Demons nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor mele iar Anger Management a fost un pic cam tipic.. ce-i drept e si un pic mai vechi.

Am mai gasit de altfel, si o melodie foarte faina de care m-am cam indragostit, si nu e cea de sus ci asta.

Nici nu prea stiu cum o sa decurga saptamana asta avand in vedere vacanta de o saptamana datorata gripei, dar sper ca totul sa mearga conform planului. Intre timp ma delectez cu cafea si cu Zeitgeist.

V-am pupat!

Prietenii sunt acei oameni rari care te întreabă ce mai faci şi apoi aşteaptă să audă răspunsul

Maine o sa fie o zi speciala. Pentru ca e 7 si e numarul meu norocos, pentru ca e noiembrie si pentru ca maine tataia si Cami implinesc anii.

Postarea asta nu o sa fie despre bunicul meu ci despre ea. N-am sa uit niciodata haina galbena pe care o purta in prima zi de facultate. Nu am stiut atunci ce sa cred despre ea, insa sub nicio forma nu-mi trecea macar prin minte ca urma sa ne apropiem atat de mult.

Mi-a placut ca te priveste in ochi atunci cand iti vorbeste. E ca si cum ti-ar spune, pe un ton cald, ca este in regula sa-ti deschizi inima si sa te lasi vulnerabil, pentru ca ea nu te va judeca si nici nu te va rani vreodata. Zilele pe care le-am petrecut in practica au dus la formarea unei mici fratii care ne-a apropiat si ne-a facut sa tinem una la cealalta ca doua surori. De fapt ca 4 surori..

Am impartit impreuna patul, dusul, sfanta cafea de dimineata. Am facut abdomene impreuna, am gatit impreuna, am strabatut strazile Babadagului si ale Macinului, vara in caldura cea mare.. impreuna.

M-a vazut plangand asa cum nu m-a mai vazut decat Marusia pana acum. M-a sprijinit si mi-a spus ca totul va fi ok, si am crezut-o. Este stabila si puternica si ne invata sa traim sanatos :D. Are un zambet contagios si e mereu pusa pe nebunii. Imi place ca ii pot povesti orice fara sa-mi fie teama ca in mintea ei o sa-si schimbe parerea despre mine. Ma accepta asa cum sunt si stiu sigur ca in clipele grele care vor urma imi va fi, neconditionat, aproape. Mi-ar placea ca legaturile pe care le-am creat sa dainuie o vesnicie. Sa ne chemam peste 5,8,20 de ani la cafea si sa radem cu aceiasi pofta, sa povestim cu acelasi entuziasm, si sa ramanem la fel de unite.

Mai avem de trait cu siguranta multe lucruri frumoase impreuna, insa simt ca trebuie sa multumesc pentru toate clipele care au trecut si pe care le-am impartit impreuna. Poate ca ar fi trebuit sa scriu ceva mai frumos insa simt ca prietenia adevarata nu se poate explica prin cuvinte. E sentimentul ca nu esti singur, e certitudinea ca exista cineva care sa te faca sa razi in hohote chiar si cand ai ochii umflati de la plans, e parerea sincera pe care o vei primi atunci cand nemai incapand intr-o rochie intrebi : " M-am ingrasat?".

Sa-mi traiesti dearest si sa ramai toata viata exact asa cum esti acum: frumoasa, zambareata, puternica si ambitioasa.

I love iu !

 

m

Stiu am zis ca nu mai scriu, da n-aruncati cu pietre acum.. 

Marusia e plecata pana duminica.. as fi putut sa ma duc si eu cu ea insa cred ca am facut o alegere rationala de nu m-om dus. Azi am descoperit ca ma intimidez. Detest lucrul asta, si detest sa ma simt incoltita. Aseara m-am chinuit la un exercitiu de matematica elementara si ma simteam blonda.. da blonda rau. Normal ca eram pe drumul cel bun, si cu cateva indicatii de la Dani am reusit sa rezolv problema.

Am primit azi reply de la State University of New York si am ramas surprinsa ca mi-au raspuns, mi-au trimis chiar si cateva formulare de inscriere, chestii de financial aid si international students programme si mi-a zis tanti aia care se ocupa cu treaba asta, ca as putea sa aplic pentru o bursa Campus Community Award care ajunge undeva pe la 3000 de dolari pe an. Mi se pare putin totusi, si nu stiu daca sunt gata sa ma angajez pe la mc p'acolo... Nu stiu ce m-o apucatu cu plecatu:)).... Am vorbit si cu tata, cred ca ar fi totusi greu sa obtin viza pentru S.U.A  [daca citeste vreo-unu blogul si stie cam cum merg lucrurile , faceti-mi si mie un output cv]. Cred ca am sa mai vbesc cu el in seara asta sa vad el ce zice. Am un termen de depus actele cred pana la sf lui noiembrie. Mi-ar placea la naiba sa plec prin facultate da.. vorba aia.. n-ai cu cine. Am scris si pt un Erasmus desi era printre ultimile mele optiuni si sa vaz ce reply o sa primesc.

"Si daca nu pleci nicaieri si ramai aici?"

Raspunsul prostului ar fi the first thing that crosses my mind: n-as fi nici prima nici ultima. Imi pare rau cateodata ca viata asta e o lupta si ca tata nu'i milionar. Da ce sa fac?.. nu-mi lipseste nimic [dpdv material], desi nu le am pe toate, si toate astea datorita lui. Ma face sa plang cateodata cand il vad ca ma incurajeaza in tot ce-mi propun. N-a fost niciodata omul sa-mi zica : " ma tata coboara din norisorii aia si trezeste-te" si poate de asta ma gandesc ca daca , daca , plec.. o sa-mi fie foarte greu sa-l stiu, acasa, singur. Trec printr-o criza si constientizez ca mi-e teama. Mi-e foarte teama de viitor pentru ca se intampla mai repede decat pot eu sa-mi dau seama.

Stiu ca nu pot fugi de probleme indiferent de cat de mult imi doresc asta. Frustrarile mele tot acolo o sa ramana, furia tot aia o sa fie, poate chiar o sa se intensifice, da' momentan incerc si eu drumul cel mai simplu si cel mai putin intunecat spre ataraxie. Mi-ar placea sa nu ma simt atat de aiurea si sa  nu mai am unele sentimente care ma fac sa ma simt slaba, mi-ar placea sa nu imi fac atat de multe griji si sa traiesc random ca toti ceilalti. They look happy, this might actually work.

Cateodata cand stau singura[cam cum e acum] ma apuca o stare de aia ciudata, o energie care ma roade pe dinauntru [ca si cum mi-ar fi foame] si pe care nu o pot opri decat cautand ceva util de facut. In ultima vreme acel lucru util a fost tema la statistica sau din cand in cand ora de germana[da.. banal ...altii scriu cu degetele de la picioare]. Vreau sa ma tin ocupata pentru ca nu vreau sa-mi aduc aminte de multe chestii pe care vreau sa le las undeva in mintea mea si atat. 

Am scris o scrisoare acum vreo saptamana da destinatarul nu o sa o primeasca pentru ca eu fac  cum fac la cumparaturi: analizez mult si ma razgandesc si mai mult. M-a ajutat totusi sa o scriu pentru ca m-am simtit mai bine dupa aceea. La capitolul coerenta recunosc ca am fost varza.

Cam atat de la mine azi infidels, 

LOVE.

Sper sa reuseasca proful sa-mi interpreteze visul, poate asa o sa-mi dau si eu seama de ce in mintea mea e asa o varza in ultima vreme. Am tot auzit ca sunt maniaco-depresiva, ca trebuie sa incep sa cunosc persoane noi, insa singura chestie care imi trece acum prin minte este  ideea aia a cercului. Am impresia ca revin, in ceea ce priveste interactiunea umana, la etapa din copilarie in care refuzam si ma impotriveam cu stoicism ideii si posibilitatii de a cunoaste alti oameni, de a-mi face noi prieteni.

Mi-ar placea sa am puterea sa spun despre mine ca sunt antisociala.Asa n-ar mai trebui sa caut explicatii care sa scuze lipsa mea de dorinta de implicare. Cu toate astea nu sunt asa. Nu sunt un om care se teme de social, un om care sta si comploteaza, si-si traieste viata intre cei 4 pereti ai camerei sale, crezand ca asta inseamna, in fond si la urma urmei : "a-ti trai viata".

Am mai scris de multe ori despre deviza asta infatuata si simplista :"Carpe diem!". As vrea sa-i admir pe cei ce fac din proverbul asta un modus vivendi. As putea sa-i admir pentru ca au curajul sa fie spontani, insa nu am cum sa fac asta, pentru ca a-ti ghida existenta pe premise care incurajeaza inhibarea ratiunii in favoarea impulsivitatii si reflexelor de moment mi se pare o prostie. Aici sunt constienta ca pierd insa din nou.. e un cerc din care nu pot iesi. Eu nu imi traiesc viata asa, si cu toate astea nu sunt nici monotona...

Daca am invatat ceva in ultima vreme, pot sa zic ca am invatat sa-mi accept slabiciunile. In fiecare zi fac cate un pas spre acceptarea propriei mele complexitati. Ma impac cu ideea ca sunt prea rigida si ca tind sa ma inconjor numai de oameni care gandesc ca mine, accept ca sunt incapabila sa-mi exprim sentimentele asa cum ar trebui, incerc sa imi scriu declaratia de independenta fara a ma gandi, ca prin asumarea propriei libertati nu o sa mai dedic acelasi timp persoanelor din jur.

Mi-ar placea sa am un job care sa ma tina ocupata. Cred ca lucrul asta ar fi singurul care ar reusi sa ma mai coboare din my ivory tower in care imi place sa fug si sa ma ascund de lume. O voce infama in mintea mea mi-a soptit zilele astea ca ar cam fi cazul sa renunt la metafizica si sa incep sa incerc sa ma raportez la lumea din jur, la concret. Nu stiu cum e pentru altii, dar eu cand ma simt inconjurata de mai mult de 30 de oameni incep sa simt ca ma sufoc, ca ma inhib. 

E greu sa ma desprind de rutinele mele si de tabieturile pe care le-am cultivat cu atat de multa atentie. M-am obisnuit sa nu am asteptari decat de la mine si poate ca de asta m-am solicitat atat de mult. Incerc din rasputeri sa-mi imaginez alte moduri de a fi, dar imi este practic imposibil pentru ca modul asta in care sunt este singurul mod care ma face fericita. Fiecare om are tristetile lui, defectele lui, dar asta nu inseamna ca trebuie pus la zid si aratat cu degetul. Mereu am spus ca atat timp cat nu ai nimic sa-ti reprosezi tie, nu ar trebui sa te simti ciudat sau vinovat de orice lucru de care ai putea fi acuzat de lumea din exteriorul tau.

Nu imi place cartea pe care mi-am cumparat-o pentru ca viata eroinei este mult prea banala. Fica de evreu care se chinuie in tinerete sa invete ebraica, nu o foarte stralucita studenta.. cam atat pana acum, nicio lupta, nimic. Familia perfecta, frati mai mari , un pseudo libertinism pus in evidenta de gesturi tipice gen fumatul unei tigari si refuzul unui furou.. Nici nu stiu daca o sa am rabdarea sa o termin.. si mai zic ca e bestseller.. poate daca plasau actiunea undeva intr-o China traditionalista intr-o perioada naspa de razboi, o evolutie a unui personaj care se zbate sa-si capete independenta intr-o lume comunista care suprima femeia.. poate asa ii credeam pe cuvant cand au scris ca e bestseller.. da asa.. mai am mult sa ma conving.

Nu cred ca am sa mai scriu o perioada pentru ca simt ca m-am indepartat de la ideea initiala a blogului. Prefer sa astept ceva timp pana cand ajung la propria-mi esenta. Poate ca e adevarat ca toti avem nevoie de un strop de magie, de inexplicabil in viata noastra, pentru a "reinvia". Si nu stiu de ce simt ca blogul a devenit calea cea mai usoara de a fugi de probleme. Scrisul nu ma mai ajuta sa ma relaxez, pentru ca daca nu are o forma care ma face sa ma simt multumita, nu rezolva cu absolut nimic modul in care ma simt. 

E tarziu si azi nu am baut destula cafea ca sa ma tin treaza pana la ore tarzii.

Noapte buna infidels.

[If there was one word you could say,
Let it be love,
Let it be love,
Let it be love,
Let it be love.]

cu veveritsele:*

Days get shorter...

Ultimile 2 zile au fost mai mult decat pline. Dupa party-ul super de la Veve si cele doua zile nedormite, astazi am reusit si eu sa dorm, si am recuperat din plin. Aseara ca niciodata, am adormit la 21:30 ca un bebel neintors si m-am trezit la 8 dimineata pentru a adormi inca de doua ori.

Am aflat de ieri pana azi cateva lucruri interesante si am citit ceva [aici]care mi-a placut destul de mult, tocmai de asta am sa va las si voua sa va aruncati o privire, dupa cum urmeaza:

"Când aveam noua ani, am scris o compunere pe care am lasat-o la scoala sau am pus-o undeva, în pod. Daca cineva mi-ar spune azi s-o scriu din nou, compunerea ar arata asa:

<
Am acasa o fotografie cu mine copil, asezata pe o masina veche de tuns iarba. Sedeam pe masina cu care omul acesta taia iarba si ma simteam în siguranta.

În fiecare seara, înainte de a adormi, el venea sa spuna, cu surorile mele si cu mine, “Tatal Nostru”. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugaciunii copiat la masina lui de scris. Aceasta este o pagina pe care nu am pierdut-o niciodata.

La cei sapte ani ai mei, când venea sa ma ia de la scoala, stateam pe scaunul din fata al masinii Volkswagen broscuta si eram foarte mândra ca am dreptul la acel loc. Ma uitam pe furis la el cum conducea si ma gândeam ce frumos si fermecator era, cu ochelarii de soare si cu profilul lui perfect. Eram foarte mândra. La semafor ma uitam pe fereastra la oamenii din alte masini sa vad daca îl remarcau si eram sigura ca nici ei nu vazusera un barbat atât de frumos.

Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota si a fost destul de ciudat sa fiu acolo, în aer, înconjurata de nori si de zgomotul motoarelor; ma uitam în jos, spre pamânt, si puteam sa vad masinile si copacii, lacul, câmpurile si soselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am vazut la distanta un alt avion. Deodata, el a spus: “Daca as începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celalalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor”. M-a privit amuzat, sa vada ce spun eu. Am tacut si m-am gândit ca omul acesta e destul de puternic sa rezolve orice problema.

Când ma întorceam de la scoala, la casa veche din Versoix, el citea mereu “Herald Tribune” dupa masa de seara, dezlega rebus, asculta muzica clasica, înainte ca nesuferitele de televizoare sa intre în viata noastra. Serile noastre în familie erau placute si confortabile.

Când am devenit adolescenta, omul acesta m-a învatat sa conduc masina, folosind pentru aceasta jeep-ul sau. A fost foarte rabdator si nu m-a facut sa ma simt nervoasa sau neîndemânatica. El a fost dintotdeauna foarte calm, si a fost bun si întelegator cu fiecare.

Daca ceva se strica, el stia sa repare, mai ales lucrurile mecanice si electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima masina! Nu aveam nevoie sa merg niciodata la garaj.

Am descoperit ca acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e asa de pacat ca nu a continuat!), iubeste muzica clasica, este un talentat fotograf si îi place sa calatoreasca si sa imortalizeze peisajele noi. Când eram mici si veneau la noi copii de la scoala, el scotea un proiector special si ne arata desene animate: ciocanitoarea Woody, ratoiul Donald, Mickey Mouse. De aceea serbarile noastre de acasa erau vestite la scoala si fiecare se întrecea sa fie invitat în casa noastra.

Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru “Europa Libera”, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia sa fim linistite în timpul înregistrarii, de fapt trebuia sa stam în alta camera, ca sa nu-l deranjam. Ascultam cu încordare cuvintele si cadenta limbajului. Eram de fiecare data impresionate si întelegeam ca e vorba de ceva cu adevarat important.

Eram mic copil atunci când am înteles ca exista o parte din acest om care nu ne apartine noua. Totul era legat de înregistrarile radio din fiecare an: o parte misterioasa care se aseza deasupra familiei. Acest sentiment devenea evident si în orele în care el ne povestea despre o tara nu prea departata pe care o iubea si pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei tari, când ne arata fotografiile acelui tinut si ne punea sa ascultam muzica acelor meleaguri. La început ne-am întrebat cum poate cineva sa piarda o tara, cum se poate una ca asta?! Dar ceea ce întelegeam era ca omul acesta era mai mult decât unul din membrii familiei noastre; în viata lui era o alta dimensiune, cumva deasupra noastra; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujba, ceva mult mai cuprinzator si mai profund. Si totusi, acel ceva era, într-un fel, si o parte din noi. Sentimentul de apartenenta a crescut odata cu noi si ne-a adus si mai aproape de omul despre care va vorbesc.

Aceasta alta parte a lui îl facea retinut si trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reusea sa-si învinga tristetea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, si vorbele pe care le scoate sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toata lumea sa se simta în siguranta; niciodata nu e haos în jurul lui.

Acest om are un formidabil simt al umorului si poate spune glume foarte amuzante; simtul umorului i-a folosit lui si noua ca medicament, atunci când venea tristetea.

Persoana aceasta e incoruptibila, nu l-am putut minti niciodata. De exemplu, nu m-am putut preface ca sunt bolnava, ca sa nu merg la scoala.

Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a-si întretine familia: a crescut gaini, a condus masini, a facut tâmplarie, a fost agent de bursa, pilot de încercare si producator de echipament electronic. Am descoperit ca este si un incredibil epistolar, ca a pastrat corespondenta cu tot felul de oameni din toate colturile lumii, despre tara lui, despre jeep-urile lui, despre fotografii, masini, avioane si chestiuni mecanice. Auzeam cu totii cum batea literele la masina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet asa de linistitor!

Acest om a devenit rege la vârsta de sase ani si continua sa fie. El a fost nascut sa reprezinte, sa iubeasca si sa munceasca pentru o tara si si-a îndeplinit menirea în fiecare secunda a vietii lui, chiar si atunci când tara era departe de el si interzisa lui.

A stat singur împreuna cu armata lui în fata nazistilor si a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douazeci si doi de ani, când a întors armele de partea aliatilor, în razboiul al doilea mondial. Apoi, el singur a durat ani de încapatânata rezistenta în fata comunistilor care, în cele din urma, l-au fortat cu tevi de pusca si cu tancuri sa-si paraseasca tara.

Dar acest om a supravietuit dusmanilor lui, si a supravietuit pâna si copiilor dusmanilor lui.

Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lânga mine. El este dintotdeauna alaturi de tine.

Si omul acesta este tatal meu.

Principesa Margareta a României>>"

make it all ok

Patul e ravasit, ghiozdanul zace aruncat sub plapuma nestransa. In stomacul meu se zbate un pahar cu pepsi care se amesteca cu cele doua cafele. Stiu am spus ca ma las, dar nu pot face asta de una singura, desi ceaiul cel bun cu cirese si vanilie m-a pacalit o perioada scurta de timp . 

Rujul rosu de pe buzele mele inca nu s-a sters. Ma face sa ma simt increzatoare si puternica.

Pe notele simple ale unei melodii incerc sa descifrez tot haosul care s-a dezlantuit in ultima vreme. Imi dau seama ca acum e momentul de liniste dupa care tanjesc de doua saptamani. Realizez ca nu mai pot sa scriu. Ma simt incarcata, ma inteapa sub coaste aerul greu pe care il inspir si parca nimic nu mai e la fel...

...

Mi-am cumparat o carte noua pe care mi-e teama sa incep sa o citesc. E diferita de tot ce am citit pana acum .Am spus ca am nevoie sa ma indepartez de literatura greoaie cel putin pentru o perioada. Strainul mi-a placut, desi mi-a lasat in suflet un mare gol marcand surpriza unei subtile identificari cu personajul principal. Imi revine in minte aproape obsesiv un pasaj dintr-un cantec de care nu ma pot desprinde:

"We'll fall just like stars being hung by only string
Everything, everything, here is gone
No map can direct how to ever make it home
We're alone, we're alone, we're alone"....

Nu stiu sincer sa explic ce se intampla in jurul meu, parca toti se schimba, parca toti sunt nehotarati. Am auzit ca trebuie si eu sa incerc sa fac asta, sa fiu mai egoista, mai putin permisiva.. toti imi spun cate ceva dar nimeni nu'si pune intrebarea daca vreau sa ma schimb.. raspunsul e clar nu pentru ca nu cred in schimbare si pentru ca imi este imposibil sa fac asta indiferent de cate greseli comit.

Pe scarile reci ale facultatii m-am intrebat si m-am certat pentru a ma ineca apoi in tacere. Cred ca am gasit totusi motivul pentru care analizez tot ce se petrece in jurul meu. Alte mari concluzii n-am putut deduce. Cred ca in ultima vreme m-am mecanizat, m-am lasat acaparata de griji care nu mi se potrivesc varstei, si lucrul asta ma oboseste mental.

Refugiile mele simple, sunt atat de rare incat atunci cand ma bucur de ele ma bucur de parca ar fi ultimele. Zilele astea am iesit cu D si cu C si cred ca a fost o experienta placuta pentru toate 3. Am trimis plicul pentru Sibiu, si povestirea pentru revista scriitorului roman care o sa intre in concurs in decembrie[ ar fi un cadou frumos sa castig si sa fie publicata]. Pentru o perioada cred ca am sa las la o parte "indeletnicirile" astea metafizice si am sa ma rezum la concret, pentru ca am nevoie de concret, am nevoie de suflul rece si taios al orasului care de cand a venit frigul, pare mai atragator noaptea.  

Simt lipsa multor lucruri si realizez ca timpul trece and i'm not getting any younger.. but there's nothing to do and nothing to say..

Love..

blank

Generic si impur

Se rasfrange cu viteza amagitoare

Visul nebunesc al unei alte vieti

Pe care am trait-o pana la ultima nuanta.

Peste obrazul meu,

Peste pleoapa mea plina de imaginea ta,

In mainile mele,

Revin si curg cu pasiune

Imagini pe care nu le cunosc

Dar fata de care nu ma simt straina.

Ma izbesti de pamant ca pe o piatra

De care te impiedici uneori

Si pe care o lovesti cu piciorul.

Confuza si instabila

Ma adun din toate radacinile

Ma scutur de noi si merg mai departe

Fara sa-mi amintesc ca ma doare

Fiecare gand,

Fiecare rasuflare.

Bravo

Petruta la &quot;Deutschland sucht das supertalent&quot;
Vezi mai multe video din TV

[Asa da!Toti cei de acasa iti tinem pumnii]

oh.

cristalin si gol
se aude din zarea infometata de nor
clopotul despartirii sumbre si pale,
care cade ca o moarte definitiva
peste inimile noastre.

un vuiet de jale,
o plangere a tuturor emotiilor,
care ni s-au incolacit in jurul membrelor,
ne face sa tremuram printre dinti,
sa vibram cu tot scheletul nostru,
sub umbra catharsisului sub care ne aflam.

nu mai e loc de lacrima,
de cuvant,
sau de sarut tardiv
sub ramuri uscate de timp.

e vreme de plangere si de uitare,
e vreme de tipat si angoasa,
de funii legate strans
in jurul gatului.

singuratatea mea,
singuratatea ta,
singuratatea noastra,
in clopot
sunetele ne sufoca
trasand greoi tuse de distanta
imposibil de parcurs.

am cazut,
am cazut in genunchi,
cu obrajii uscati de aschiile din vant
care ne-au depus sedimente grele
peste fiecare suflare
si ne-au ingropat in pamant rece.

cristalin si gol,
s-a auzit din zarea infometata de nor
clopotul despartirii sumbre si pale
care a batut ora mortii noastre definitive
ca intreg.

how i've been

n-ati mai auzit nimic de mine in ultimele zile . si cum n-am cum sa scriu condica sa apara acolo prezent, mi-am zis sa ma revansez.

Motivul absentei mele este unul bipolar. pe de o parte am avut parte de niste clipe frumoase alaturi de familia mea , iar pe de alta parte m-am simtit destul de rau, inca ma mai recuperez. Sa incep cu clipele frumoase?.. da am sa incep cu ele. Ei bine saptamana asta a fo faina pentru ca a venit verisoara mea Cosmina din buzau acasa la noi unde a si innoptat 2 zile. M-am bucurat enorm sa o vad si sa imi amintesc de zilele cand mergeam impreuna la discoteca. Tot de vara mea leg si primul meu sarut pentru ca daca nu era ea, probabil nu il cunostam pe Dragos si poate primul sarut nu ar fi fost atat de magic. A fost placut sa-l vad pe tata cum se bucura auzind cate ceva despre "acasa" ,l-am revazut pe Stefanita care imi este foarte drag, si m-am mai uitat la poze cu nepotica mea Marina.

[nu-i asa ca e adorabila?]

In ceea ce priveste partea mai rea a weekendului, ei bine parca nu merita sa o mentionez din moment ce mi-am revenit.Ba mai mult l-am batut si pe SAN la table   ceea ce m-a facut sa privesc totul dintr-o alta perpectiva. 

Poate inceputul asta de saptamana nu o sa fie totusi atat de rau.>.

17 again..

Wo die Liebe treib, ist kein Weg zu weit

Drumul spre centru

The Fray -Trust me




[If I say who I know it just goes to show
You need me less than I need you
Take it from me
We don't give sympathy
You can trust me trust nobody
But I said you and me
We don't have honesty
The things we don't want to speak
I'll try to get out but I never will
Traffic is perfectly still..]

*

" Cine vrea sa traiasca in concret, trebuie sa se supuna implicatiilor concretului: niciodata pentru tine.

Un om cu cat este mai tare, cu atat are mai putina nevoie de el. Taria nu se masoara prin raporturile dintre om si lume , ci dintre om si el insusi. Lumea care are nevoie de timp te poate osandi pentru cutare fapt al tau; dar daca tu esti destul de tare ca sa ti-l poti permite, esti destul de tare ca sa poti renunta la o putere pe care o stapanesti- putin iti pasa. Cu cat renunti mai mult la tine, la posesiunile tale, la fructele actelor tale-cu atat esti mai plin pe dinauntru, esti mai concret si mai viu.

Fericirea altuia merita orice renuntare, orice abdicare. Nu confortul lui, nu orgoliul sau voluptatea lui- ci fericirea. Majoriatea oamenilor practica renuntarea pentru confortul celorlalti; si o practica din lasitate, din lene , din indiferenta. Renunti la tine ca sa nu plictisesti pe celalalt, sa nu-l contrazici, sa nu-l obosesti, sa nu-l incomodezi. Aceasta nu e renuntare, ci lasitate, nebarbatie"..

Mircea Eliade infidels mereu ma "ghiceste". N-am sa stau acum sa il comentez, ci dimpotriva am sa scriu despre modul in care ma simt azi, cu 10 minute inainte de ora 23:00. Ma simt bine, ma simt curajoasa, ma simt capabila de schimbare. Frigul asta ma face sa gandesc bine. Imi pune sangele in miscare, ma face sa ma agit si sa ma incalzesc de una singura, pe dinauntru.

Cred ca a venit iarna. Cam trist ca o sa ma prinda singura pe drumuri pe care imi este urat sa le parcurg doar cu gandurile mele. Am revenit la vechile obiceiuri cu cafele calde si maini inghetate si nu ma simt straina de mine. Incerc sa ma conving sa renunt si la alte obiceiuri care ma poseda si ma fac din cand in cand, in clipe tarzii in noapte, cand nu pot adormi, sa ma rascolesc si sa ma strang ca o gheara.

Ma izbesc de mine si ma lovesc de mine si incerc sa raman cu toate imperfectiunile mele tot ce sunt. Ma ispitesc cuvintele si as avea atat de multe sa zic. Nu ma pot comporta de parca nimic nu a fost si nu pot sa deschid ochii si sa te privesc altfel decat te-am privit pana acum. Decat sa fac asta, mai bine ma indepartez, mai bine ma inchid si repet acelasi procedeu de izolare pe care l-am practicat deja de prea multe ori. Am sa astept si am sa lupt pentru tot ce mi se cuvine.

Am sa am curajul sa spun ca nu mai stiu cine esti fara sa-mi fie teama de ridicol. Am sa-l cred cand zicea : "ridicolul e o formula lansata de oameni contra sinceritatii. Nu exista act uman, sincer- care sa nu fie ridicol... Ridicolul singur merita sa fie imitat. Caci numai imitand ridicolul imitam viata; deoarece acolo se ascunde sinceritatea ei deplina, iar nu ideile si conventiile ei-care sunt aspecte ale mortii. Si moarte, slava Domnului, gasim destula si in noi..". Am sa-l cred si am sa zambesc cand am sa-mi reformulez declaratiile de independenta, cand am sa te acuz de tacere. Daca ma duce capul un pic mai mult asta nu inseamna ca ghicesc ganduri. Verdictele mele sunt clare si imuabile. Incep sa-ti retez prezumtia de nevinovatie, pe care ti-am acordat-o in clipele de luciditate comuna. Inca mai cred ca ai nevoie de afectiune mai mult decat mine dar te impiedici la fiecare suta de metrii de un egoism emotional ciudat. You bulid then you break.. 

Noapte buna

Enjoy and love.. i know i will.

Song of the day

AMY MACDONALD- Mr Rock and Roll

Surioara la teve.. enjoy:X

Ea e surioara mea Marusia[pentru cei ce nu o cunosc], vorbind la o emisiune despre Aiesec, Organizatia studenteasca din care face parte.

Love therapy

Aseaza-te te rog un minut

Langa inima mea.

Confortabil, ne vom spune

Cele mai politicoase cuvinte...

...

Am sa ma pierd printre momente

Care o sa-mi aminteasca

De clipele in care te stiam al meu.

Pentru un minut  am sa ma prefac

Ca nu m-ai ranit.

Stii ca am sa te ascult ca intotdeauna

In timp ce-mi povestesti de ale tale.

Dar daca ai sa ma intrebi apoi ce simt

Te rog sa ma asculti pana la sfarsit.

Poate ca o sa te doara

Cuvintele pe care am sa le las sa se piarda

In spatiul vag

Care ne acopera si ne desparte.

Am sa-ti spun ca m-am inselat

Si c-am gresit

Cand am crezut ca esti altfel,

Am sa-ti spun ca regret 

Ca simt c-am daruit poate prea mult

Si prea deodata,

Sentimente pe care tu nu le-ai dorit.

Am sa-ti spun calm,

In timp ce-mi sorb cafeaua calda,

Ca esti las,

Si indecis,

Si crud, prea crud,

Pentru mine.

In scurtul minut de orgoliu lezat

Ai sa ma urasti,

Ai sa spui ca nu-i adevarat

Dar ai sa taci ca un copil

In timp ce continui sa te cert.

Am sa-ti spun cat de mult am asteptat

Sa imi arati  ca te doare lipsa mea

Si ca ravnesti sa ma ai

Aproape de tine, asa cum eram

La inceput.

Am sa am grija sa-ti amintesc

Zilele cand ma lasai sa ma lupt cu mine

Desi stiai de fiecare data

Ca am sa pierd.

Am sa-ti insir rand pe rand

Fiecare ora in care nu te-am simtit

Langa mine,

Si poate asta o sa reuseasca 

Sa ma faca sa plang.

Ai sa vrei atunci poate,

Sa ma iei in brate,

Si sa-mi spui sa nu mai plang,

Dar ai sa ramai la fel de rece

In fata mea,

La fel de mut si incurabil

De singuratate.

.....

Aseaza-te te rog un minut

Langa inima mea.

Confortabil, ne vom spune

Cele mai politicoase cuvinte...

Te voi privi in ochi

Din spatele unei masti de putere

Care nu o sa-mi permita

Sa tip,

Sa te lovesc,

Sa te urasc,

Pentru tot ce faci din mine.

La sfarsit ne vom saruta poate pe obraz

Spunandu-ne la revedere ca doi straini

Care s-au vazut, dar nu s-au cunoscut niciodata

Pe deplin.

O sa plecam fiecare 

Pe drumuri separate,

Sperand ca inca mai simtim ceva

Dar niciunul nu o sa aiba curajul sa se intoarca,

Sa alerge ,

Sa cada in genunchi si sa spuna

Am sa te mai iubesc poate,

Am sa mai sper poate,

Am sa te mai inteleg poate,

Am sa te mai astept poate,

Inca un minut..

Inca o ora..

Inca o zi...

Macar inca o luna...