Despre se face tot mai tarziu.

"..in locul a toate, iti las cuvintele, si trebuie sa te multumesti cu ele,pentru ca restul sunt vorbe, vorbe, vorbe..."

*

Nu pot sa ma abtin sa nu scriu cateva cuvinte despre toate sentimentele pe care mi le-a lasat cartea asta. Ce mi-a placut cel mai mult a fost scriitura intelectuala  de care m-am bucurat pana in ultimul moment.

In fiecare scrisoare am cunoscut un barbat diferit, care iubeste si se revolta diferit. Nu stiu exact daca e vorba intr-adevar de acea scrisoare care nu ajunge la destinatar, pentru ca nu am scris-o niciodata, "aceea pe care toti ne-am gandit intotdeauna s-o scriem, in unele nopti de insomnie, si pe care am amanat-o mereu pentru ziua urmatoare".. Cred ca e mai mult jocul  meschin al vietii care ne plaseaza in situatii de introspectie, pentru a retrai timpul pierdut, asemanat de Tabucchi cu fluviul, pe care il vedem curgand, fara sa ne dam seama ca el curge o data cu existenta si cu iubirea noastra, pentru a se varsa apoi,ca intr-un ciclu de reintregire, intr-un univers care nu are limite. Ce e special in tot stilul asta epistolar este ca involuntar descoperi printre randuri cu totul si cu totul altceva decat te-ai astepta sa gasesti. Daca din titlu te astepti sa fie o poveste romantica, povestita cu un glas de nene care sufera din amor, (ti-l si imaginezi stand patetic cu fundul pe o piatra asteptand pana cand se face tot mai tarziu, o mandrutsa ca din povesti care nu mai vine), de fapt, trecand din scrisoare in scrisoare descoperi o poveste de viata care practic zugraveste sentimente din cele mai complexe lipsite de orice iz cabotin de sentimentalism strict personal. Fiecare poveste, desi are aplicabilitate generala dezvaluind  slabiciuni universale si situatii de care auzim aproape frecvent, capata prin glasul celui care o dezvaluie, un grad specific de sensibilitate care uluieste tocmai prin veridicitatea si autenticitatea ei. 

N-am vrut ca postarea asta sa para ca o recenzie, sau sa stric din farmecul si interesul potentialilor cititori viitori, dar acum cand am terminat-o, imi pare rau ca nu e mai stufoasa. Am intrat incognito,cu fiecare cuvant citit, in mintea unor barbati, ce mi s-au dezvaluit sub iluzia unei profunde intimitati, mai umani si mai vulnerabili decat s-au dezvaluit vreodata acelor femei, care dintr-un motiv sau altul, nu au putut supravietui decat ca personaje principale in diegezele lor tarzii.