Si atunci,
Ce ai face daca,cu mainile amandoua acoperindu-ti ochii
Ti-as spune ca intunericul pe care ti-l mulez pe pleoape
E de fapt fata adevarata a lumii?
Nimic din tot ce stii nu este real.
Sau cel putin nu la fel de real
Ca mainile amandoua cu care-ti strang inima
Si o aduc aproape de buzele mele
Pentru a o simti vibrand
Pentru a-i inspira prin nari
Intreaga viata.
Si ce ai spune
Daca o data descoperiti, ochii tai
Nu ar mai vedea decat zambetul meu
Care se ineaca cu nori
Si care din cand in cand
Atat de violent se rupe de plamani
Incat provoaca ochii sa planga?
Atunci,
nu ai mai stii in ce sa crezi,
si ti-ai agata cunoasterea de zambetul sau de palmele mele
Sau cine stie..chiar si de ochii care-mi plang.
Atunci poate,
Ti-ar fi de ajuns
Constientizarea universului
Prin raportarea la dimensiunile corpului meu marunt
si poate pentru tine,
iubitul meu..atat
atat de putin,
ar fi suficient.
Eu sunt. Exist. Devin
Sunt materie si potenta, sunt substanta, sunt centrul propriului meu nucleu si punctul cardinal al tuturor dimensiunilor care incep de la mine, si sfarsesc intr'un efect de bumerang aproape de mine. Eu sunt. Eu exist. Eu devin. Eu exist inauntrul si in afara tuturor celorlalte lucruri care exista. Sunt multe lucruri in jurul meu care sunt dar nu exista, sunt vii dar nu traiesc. Pentru mine singura certitudine, este aceea ca exist. Sunt, in sine, prin sine propria mea epifanie, propria mea manifestare a Divinului. Eu sunt Divinul, pentru ca tot ce ma inconjoara si ma atinge este creatia mea, a gandurilor mele, a lucrarii mainilor mele, a rationamentelor si judecatilor mele. Eu sunt si exist prin mine insami asa cum exista prin sine insisi toti cei cu imaginea carora imi manjesc subconstientul in fiecare zi. Eu exist pentru ca dau viata si las in viata mea loc pentru toti. Toti sunt, putini exista. Unii sunt dar exista numai pentru sine demonstrand intr'un mod oarecum cinic egoismul existential. Dar cum poti exista pentru altii cand nu poti exista decat prin tine si in primul rand pentru tine? Eu sunt. Incerc sa fiu si pentru altii tot ce nu sunt pentru mine si uneori sangerez gandindu'ma ca nu ma pot extrapola, nu pot transcede din mine insami pentru a ma vedea din exterior, materie, pentru a'mi sublinia obiectiv potenta si pentru a o actualiza pana cand s'ar transforma din materie bruta in materie prima.
Eu devin. Pentru ca numai eu detin cheia propriilor resorturi interioare care ma trag inapoi atunci cand gresesc, si ma propulseaza tot mai departe atunci cand doresc. Devin pentru ca stiu ce vreau sa devin si pentru ca numai eu imi cunosc butoanele de comanda care ma activeaza sau dezactiveaza. Eu devin pentru ca in limitarea corpului meu sunt libera sa aleg. Din tot ce mi se ofera eu aleg pentru mine si devin. Pentru ca sunt si pot ascunde milioane de chipuri intr'un acelasi chip, pentru ca ma maturizez asa cum un fruct se maturizeaza o data cu anotimpurile.
Eu devin pentru ca eu sunt Creatia. De la mine, ca monda a universului cotidian, incepe lumea. Lumea asa cum o vad si cum o simt numai eu, lumea care se transforma si pe care o pot modela in palmele mele ca argila moale. De la mine incepe drama, mie imi curg lacrimile, eu plec, eu fug, eu ma avant, eu ma arunc in mare, eu imi simt plamanii incapabili de a respira cand sunt plini de apa, eu tusesc, eu ma intorc la mal, eu ma joc, eu dansez, nimic din tot ce fac nu ar avea logica si nu ar fi exprimat cu sinceritate daca nu ar fi numai si numai despre mine.
Eu sunt. Exist. Devin.
Nu pentru tine, nu pentru cei ce au fost nu pentru tara. Eu sunt, exist si devin numai pentru si prin mine. Eu sunt singura si sigura ca am sa fiu mereu acolo pentru ca in acelasi timp cat eu exist, sunt si devin, lumea din jurul meu este, exista si devine pentru sine. Eu nu uit sa fiu prin mine. Este atat de activa inima ce bate'n interiorul pieptului meu incat uneori simt ca sunt totul pentru mine. In mine sunt resursele si raspunsurile la orice intrebare pe care as putea'o avea, indiciile gata sa ma ajute sa nu ma ratacesc in orice labirint m'as afla.
Eu sunt material, eu sunt potenta, eu ma intind in timp si spatiu. Bratele si picioarele imi sunt dimensiuni iar inima este singurul punct cardinal care ma ajuta sa nu ma pierd printre atatia multi altii.
Eu sunt.
Tu esti?
Palmeaba el hombro de la piedra
con un gesto familiar y le decia en silencio :
Estás en mís celulas,emparedado,
desde antes de nacer.
Tus aspilleras
son mis ojos hacia el mundo
entornado de desconfianza.
Tu cuerpo está soldado
con mi sangre,sudor y lágrimas
piedra sobre piedra,
horror sobre horror,
silencio sobre silencio.
¿ Cuantos milenios de eternidad me serán necesarios para en mí misma derrumbarte?
(Muralla China- Blaga Dimitrova)
M-am trezit. Trupul tau rece si dezvelit, muzica indie care se auzea din colturile camerei si lumina mult prea deodata intrata printre draperiile sufrageriei noastre m-au violat, m-au rupt din somn si m-au aruncat pe canapeaua de culoarea cafelei,langa tine.
Aveai ochii inchisi si cum stateai intins si nemiscat ma gandeam ca in tot acest timp nu te-am iubit cum trebuie. Poate ar fi trebuit sa-mi pun mai des mainile in parul tau, poate ar fi trebuit sa nu te mint cand ti-am spus ca ai fost singurul, poate ar fi trebuit sa te sarut mai des si mai apasat, poate ar fi trebuit sa nu fug si sa nu-ti spun sigur ca daca tu o faci, o voi face si eu imediat dupa.
Mi-aduc aminte ziua in care, aproape disperat ai intrat pe usa de la intrare, ai venit la mine si m-ai tras de mijloc aproape de torsul tau, m-ai sarutat si mi-ai zis ca nu-ti imaginezi viata fara mine, ca lumea asta e un loc prea rau si ca ne indeparteaza clipa de clipa de tot ce avem. M-am uitat speriata in ochii tai care fierbeau in acelasi timp de nebunie, de dragoste, de curaj.
"-Maine daca mi-ai spune sa mor pentru tine, as muri!
-Daca tu mori, eu n-as mai avea pentru cine sa traiesc..
-Atunci, sa facem cumva sa murim impreuna...
-Esti nebun, n-am avea cum sa planificam asta...
-Promite-mi, te rog promite-mi ca intr-o zi, cand o sa simt si eu si tu ca sentimentele noastre au ajuns la maximul intensitatii pe care o pot suporta, o sa luam amandoi sticla de votca si toate medicamentele alea care te adorm pe tine, si o sa dormim unul langa celalalt..
-Esti nebun..
-Nu..promite-mi..eu si apoi tu..
-Daca ramai cu mine in seara asta, promit..
-Raman.."
Aseara ti-ai asezat capul pe pieptul meu si mi-ai sarutat sanul. Eu citeam, nu te doream si nici nu ti-am simtit buzele fierbinti pe gat. Cu ochelarii pe ochi, concentrata pe lectura, am ignorat cand cu degetele tale mi-ai coborat bretele bluzei subtiri lasandu-mi umarul si sanul sa se dezgoleasca firesc. Mi-am intors privirea, mi-ai scos ochelarii si cu mainile amandoua prinse in jurul gatului meu m-ai adus mai aproape de tine. Nu ne-am spus niciun cuvant in tot acel timp, dar te auzeam, urechile mele te intelegeau mai bine ca niciodata si stiau ca trupul tau tot vrea sa se hraneasca. Niciodata miscarile tale nu au fost mai pline de gratie iar eu nu te-am iubit mai mult decat aseara.
"-Iarta-ma iubitul meu ca niciodata nu te-am iubit cum a trebuit", ti-am soptit la urechi in timp ce ma ridicam de langa tine. Tu nu mi-ai raspuns pentru ca nu ma auzeai, pentru ca inca dormeai.
M-am ridicat si m-am dus in baie. Am lasat apa sa curga in cada si m-am dezbracat. Gresia rece imi trezea fiecare simt. Mi-am desfacut parul si l-am lasat sa-mi cada peste sani in timp ce-mi observam reflexia in oglinda care incepea sa se abureasca. Goala, imi priveam chipul pierzandu-si din claritate din omogenitate, din forma. In cateva minute nu se mai cunostea din mine decat un vag contur dat de gol de nuantele inchise ale parului meu. Am incercat temperatura apei cu varful degetelor de la picioare si m-am scufundat incet pentru a-mi lasa porii sa-si recapete temperatura. Mi-am dezamagit fiecare nerv prin indiferenta cu care zaceam, impinsa cu propria-mi greutate in afara apei fierbinti, in cada mica de culoarea marii. Muzica inca mai rasuna, iar usa era deschisa. Asteptam parca sa te ridici si sa vii langa mine, tinand in mana stanga buretele usor grunjos cu care obisnuiai sa imi speli spatele. Iti auzeam talpile lipindu-se si dezlipindu-se de parchet si asteptam ca drumul pana la mine sa fie tot mai lung, asta pentru ca nu te iubeam cum trebuie, pentru ca in timp ce te asteptam mi te imaginam in chipurile pe care nu le imbracasesi niciodata, pentru ca ma prefaceam ca nu-ti cunosc miscarile, si privirile si dorurile care se dadeau de gol in simplul mod in care iti temperai puterea bratelor in timp ce treceai buretele ud peste pielea mea: incet, circular, ca si cum n-ai fi vrut sa ma ranesti niciodata, ca si cum ai fi vrut sa scrii cu moleculele de apa o ruga catre sufletul meu care incepea cu : "te rog, cu toate organele si cu toate celulele mele, plecat inaintea ta, in genunchi te rog..."si se sfarsea cu acel fragil : "nu ma abandona nicicand..". Inchideam ochii si asteptam ca drumul tau pana la mine sa fie lung, caci nu ma simteam suficient de virtuasa sa-ti fiu sfant..
Te-am asteptat sa apari in pragul usii si mi-am imaginat cum te dezbraci de puloverul tau de culoarea nisipului Atlanticului, apoi de sosete. Te asteptam doar in jeansii tai sa te pui inaintea mea in genunchi si sa ma rogi sa nu te abandonez si pentru prima data, in absenta ta, m-am simtit singura, am simtit ca nu te-am iubit asa cum trebuia cand imi doream sa ajungi tot mai greu la mine.
Incepuseem sa-mi simt pielea incretindu-se asa ca sprijinita cu bratele de marginile cazii m-am ridicat intr-o miscare lenta, lasand excesul de apa sa-mi cada impins de gravitatie in jos. Mi-am trecut mainile umede peste oglinda si mi-am redescoperit chipul. Ochii mei nu-si recunosteau forma. Lipsiti de stralucire clipeau tot mai des ca si cum pleoapele ar fi capatat greutate de plumb, ca si cum si-ar fi dorit sa nu se mai deschida, sa nu se mai intalneasca cu sine insisi. Mi-am periat parul cu pieptanul de os pe care mi l-ai daruit de la targul de antichitati si-apoi mi-am invelit trupul in halatul tau de baie. Cu picioarele ude m-am indreptat spre tine auzindu-mi urmele talpilor umede intrand in parchet, dizolvandu-se si disparand o data cu curentii de aer. Tu erai la fel, intins pe canapeaua de culoarea cafelei. Parul tau blond stralucea in lumina intrata printre draperii si pentru o clipa ti-am vazut pieptul miscandu-se sub simplul gest al inspiratiei. M-am apropiat de tine pentru a te descoperi rece si departe. Mi-am lasat capotul sa cada, si cu ochii inchisi, miscandu-mi capul spre gat, te cautam si speram ca ti-e foame.
M-am asezat goala langa tine si am tras mai aproape sticla de votca. Simteam cum cerul gurii ma ustura si ma temeam ca stomacul meu va refuza ceea ce tu incepusesi. Am inchis ochii si pentru a doua oara mi-am dezamagit nervii.
Stateai langa mine si te simteam tot mai cald.Mana mea o strapungea pe a ta pentru a se convinge ca o simti si ca o ierti pentru tot timpul in care te-a ignorat. Dormeam langa tine, iar inima mea care exista tot mai putin se chinuia in batai ce-ti purtau numele si se condamna pentru ca nu te iubise nicicand asa cum ar fi trebuit...
"..iar eu te iubeam/ atat de mult, / incat te uitam, /crezand ca faci parte din mine..."
*
Eram ghemuiti amandoi, intr-o aceiasi patura verde, care dezvelindu-ti mana dreapta se aduna usor sub coastele mele, adapostindu-ma si dizolvand tacerile ce isi gaseau loc intre corpurile noastre amandoua. Te priveam zambind si ma gandeam ca o faci din fericire, din multumirea de a ma avea atat de aproape. Credeam ca langa mine iti era mult mai usor si mult mai firesc sa zambesti si lucrul asta facea ca patura sa fie doar un simbol: tu zambeai si eu eram calda pe dinauntru.
De pe partea cealalta a receptorului respiratia ta cadea greoi la fiecare pauza.Mi te puteam imagina sufland fumul de la ultima tigara si zambeam crezand ca o faci cu nerabdare pentru a-mi mai putea vorbi un minut. Tu dintr-o parte a orasului, eu acasa, intre cei patru pereti ai camerei. O lume care ne despartea. Luptam impreuna si sfidam distantele cu fiecare impuls ce incepea cu un monosilabic: "alo.." si se sfarsea cu acelasi cald dar indepartat: "si eu te sarut.."
Te tineam atat de aproape de sufletul meu incat intre noi nu si-ar mai fi gasit spatiu niciun anotimp. Treceau toate ca o ploaie marunta, ne udau si ne aminteam ca totusi suntem fragili. Cuvintele cadeau de pe buza ta si ajungeau pe fruntea mea ca adevarurile lumii pe care le cautasem de mult timp pe piele, in apa, in aer si in pamantul care imi fura forma talpilor. Ma sufocai si acea parte rebela din mine ar fi vrut sa se rupa de tine, sa-si smulga lanturile din coastele tale si sa fuga in alte cutii toracice, poate mai mari si mai incapatoare. Ma sufocai dar existam prin tine. In clipa tuturor anotimpurilor care cadeau, tu incepeai cu litera M iar eu de abia trecusem de C. Incercam sa tin pasul desi inimile noastre atat de apropiate bateau in acelasi ceas al intregului indivizibil..
