Patul e ravasit, ghiozdanul zace aruncat sub plapuma nestransa. In stomacul meu se zbate un pahar cu pepsi care se amesteca cu cele doua cafele. Stiu am spus ca ma las, dar nu pot face asta de una singura, desi ceaiul cel bun cu cirese si vanilie m-a pacalit o perioada scurta de timp .
Rujul rosu de pe buzele mele inca nu s-a sters. Ma face sa ma simt increzatoare si puternica.
Pe notele simple ale unei melodii incerc sa descifrez tot haosul care s-a dezlantuit in ultima vreme. Imi dau seama ca acum e momentul de liniste dupa care tanjesc de doua saptamani. Realizez ca nu mai pot sa scriu. Ma simt incarcata, ma inteapa sub coaste aerul greu pe care il inspir si parca nimic nu mai e la fel...
...
Mi-am cumparat o carte noua pe care mi-e teama sa incep sa o citesc. E diferita de tot ce am citit pana acum .Am spus ca am nevoie sa ma indepartez de literatura greoaie cel putin pentru o perioada. Strainul mi-a placut, desi mi-a lasat in suflet un mare gol marcand surpriza unei subtile identificari cu personajul principal. Imi revine in minte aproape obsesiv un pasaj dintr-un cantec de care nu ma pot desprinde:
"We'll fall just like stars being hung by only string
Everything, everything, here is gone
No map can direct how to ever make it home
We're alone, we're alone, we're alone"....
Nu stiu sincer sa explic ce se intampla in jurul meu, parca toti se schimba, parca toti sunt nehotarati. Am auzit ca trebuie si eu sa incerc sa fac asta, sa fiu mai egoista, mai putin permisiva.. toti imi spun cate ceva dar nimeni nu'si pune intrebarea daca vreau sa ma schimb.. raspunsul e clar nu pentru ca nu cred in schimbare si pentru ca imi este imposibil sa fac asta indiferent de cate greseli comit.
Pe scarile reci ale facultatii m-am intrebat si m-am certat pentru a ma ineca apoi in tacere. Cred ca am gasit totusi motivul pentru care analizez tot ce se petrece in jurul meu. Alte mari concluzii n-am putut deduce. Cred ca in ultima vreme m-am mecanizat, m-am lasat acaparata de griji care nu mi se potrivesc varstei, si lucrul asta ma oboseste mental.
Refugiile mele simple, sunt atat de rare incat atunci cand ma bucur de ele ma bucur de parca ar fi ultimele. Zilele astea am iesit cu D si cu C si cred ca a fost o experienta placuta pentru toate 3. Am trimis plicul pentru Sibiu, si povestirea pentru revista scriitorului roman care o sa intre in concurs in decembrie[ ar fi un cadou frumos sa castig si sa fie publicata]. Pentru o perioada cred ca am sa las la o parte "indeletnicirile" astea metafizice si am sa ma rezum la concret, pentru ca am nevoie de concret, am nevoie de suflul rece si taios al orasului care de cand a venit frigul, pare mai atragator noaptea.
Simt lipsa multor lucruri si realizez ca timpul trece and i'm not getting any younger.. but there's nothing to do and nothing to say..
Love..
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu