Ultimile 2 zile au fost mai mult decat pline. Dupa party-ul super de la Veve si cele doua zile nedormite, astazi am reusit si eu sa dorm, si am recuperat din plin. Aseara ca niciodata, am adormit la 21:30 ca un bebel neintors si m-am trezit la 8 dimineata pentru a adormi inca de doua ori.
Am aflat de ieri pana azi cateva lucruri interesante si am citit ceva [aici]care mi-a placut destul de mult, tocmai de asta am sa va las si voua sa va aruncati o privire, dupa cum urmeaza:
"Când aveam noua ani, am scris o compunere pe care am lasat-o la scoala sau am pus-o undeva, în pod. Daca cineva mi-ar spune azi s-o scriu din nou, compunerea ar arata asa:
<
Am acasa o fotografie cu mine copil, asezata pe o masina veche de tuns iarba. Sedeam pe masina cu care omul acesta taia iarba si ma simteam în siguranta.
În fiecare seara, înainte de a adormi, el venea sa spuna, cu surorile mele si cu mine, “Tatal Nostru”. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugaciunii copiat la masina lui de scris. Aceasta este o pagina pe care nu am pierdut-o niciodata.
La cei sapte ani ai mei, când venea sa ma ia de la scoala, stateam pe scaunul din fata al masinii Volkswagen broscuta si eram foarte mândra ca am dreptul la acel loc. Ma uitam pe furis la el cum conducea si ma gândeam ce frumos si fermecator era, cu ochelarii de soare si cu profilul lui perfect. Eram foarte mândra. La semafor ma uitam pe fereastra la oamenii din alte masini sa vad daca îl remarcau si eram sigura ca nici ei nu vazusera un barbat atât de frumos.
Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota si a fost destul de ciudat sa fiu acolo, în aer, înconjurata de nori si de zgomotul motoarelor; ma uitam în jos, spre pamânt, si puteam sa vad masinile si copacii, lacul, câmpurile si soselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am vazut la distanta un alt avion. Deodata, el a spus: “Daca as începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celalalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor”. M-a privit amuzat, sa vada ce spun eu. Am tacut si m-am gândit ca omul acesta e destul de puternic sa rezolve orice problema.
Când ma întorceam de la scoala, la casa veche din Versoix, el citea mereu “Herald Tribune” dupa masa de seara, dezlega rebus, asculta muzica clasica, înainte ca nesuferitele de televizoare sa intre în viata noastra. Serile noastre în familie erau placute si confortabile.
Când am devenit adolescenta, omul acesta m-a învatat sa conduc masina, folosind pentru aceasta jeep-ul sau. A fost foarte rabdator si nu m-a facut sa ma simt nervoasa sau neîndemânatica. El a fost dintotdeauna foarte calm, si a fost bun si întelegator cu fiecare.
Daca ceva se strica, el stia sa repare, mai ales lucrurile mecanice si electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima masina! Nu aveam nevoie sa merg niciodata la garaj.
Am descoperit ca acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e asa de pacat ca nu a continuat!), iubeste muzica clasica, este un talentat fotograf si îi place sa calatoreasca si sa imortalizeze peisajele noi. Când eram mici si veneau la noi copii de la scoala, el scotea un proiector special si ne arata desene animate: ciocanitoarea Woody, ratoiul Donald, Mickey Mouse. De aceea serbarile noastre de acasa erau vestite la scoala si fiecare se întrecea sa fie invitat în casa noastra.
Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru “Europa Libera”, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia sa fim linistite în timpul înregistrarii, de fapt trebuia sa stam în alta camera, ca sa nu-l deranjam. Ascultam cu încordare cuvintele si cadenta limbajului. Eram de fiecare data impresionate si întelegeam ca e vorba de ceva cu adevarat important.
Eram mic copil atunci când am înteles ca exista o parte din acest om care nu ne apartine noua. Totul era legat de înregistrarile radio din fiecare an: o parte misterioasa care se aseza deasupra familiei. Acest sentiment devenea evident si în orele în care el ne povestea despre o tara nu prea departata pe care o iubea si pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei tari, când ne arata fotografiile acelui tinut si ne punea sa ascultam muzica acelor meleaguri. La început ne-am întrebat cum poate cineva sa piarda o tara, cum se poate una ca asta?! Dar ceea ce întelegeam era ca omul acesta era mai mult decât unul din membrii familiei noastre; în viata lui era o alta dimensiune, cumva deasupra noastra; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujba, ceva mult mai cuprinzator si mai profund. Si totusi, acel ceva era, într-un fel, si o parte din noi. Sentimentul de apartenenta a crescut odata cu noi si ne-a adus si mai aproape de omul despre care va vorbesc.
Aceasta alta parte a lui îl facea retinut si trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reusea sa-si învinga tristetea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, si vorbele pe care le scoate sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toata lumea sa se simta în siguranta; niciodata nu e haos în jurul lui.
Acest om are un formidabil simt al umorului si poate spune glume foarte amuzante; simtul umorului i-a folosit lui si noua ca medicament, atunci când venea tristetea.
Persoana aceasta e incoruptibila, nu l-am putut minti niciodata. De exemplu, nu m-am putut preface ca sunt bolnava, ca sa nu merg la scoala.
Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a-si întretine familia: a crescut gaini, a condus masini, a facut tâmplarie, a fost agent de bursa, pilot de încercare si producator de echipament electronic. Am descoperit ca este si un incredibil epistolar, ca a pastrat corespondenta cu tot felul de oameni din toate colturile lumii, despre tara lui, despre jeep-urile lui, despre fotografii, masini, avioane si chestiuni mecanice. Auzeam cu totii cum batea literele la masina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet asa de linistitor!
Acest om a devenit rege la vârsta de sase ani si continua sa fie. El a fost nascut sa reprezinte, sa iubeasca si sa munceasca pentru o tara si si-a îndeplinit menirea în fiecare secunda a vietii lui, chiar si atunci când tara era departe de el si interzisa lui.
A stat singur împreuna cu armata lui în fata nazistilor si a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douazeci si doi de ani, când a întors armele de partea aliatilor, în razboiul al doilea mondial. Apoi, el singur a durat ani de încapatânata rezistenta în fata comunistilor care, în cele din urma, l-au fortat cu tevi de pusca si cu tancuri sa-si paraseasca tara.
Dar acest om a supravietuit dusmanilor lui, si a supravietuit pâna si copiilor dusmanilor lui.
Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lânga mine. El este dintotdeauna alaturi de tine.
Si omul acesta este tatal meu.
Principesa Margareta a României>>"
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu