Lucrul pe care il detest cel mai mult(cateodata) la natura umana este liberul arbitru. Stiu ca este o slabiciune din partea firii mele sa zic asta, si poate chiar o fuga de responsabilitati, da am observat ca noi, oamenii(eu) tindem sa complicam lucrurile, sa vedem anumite aspecte ale unei situatii care de fapt, nu exista.
E o mare durere de cap atunci cand trebuie sa decidem ceva. Mereu ramane alternativa scoasa din ecuatie care ne face cu ochiul determinandu-ne sa regretam oarecum alegerea facuta(care initial dupa analize anterioare era cea mai buna).
Nu ma simt ca la 20 de ani, nu ma simt ca la 18 ani. Uneori am o gandire de octagenara trecuta de nebunia tineretii si frenezia deciziilor luate in graba care desi nu's cele mai bune sunt cele mai satisfacatoare, iar alteori ma ascund ca un copil in spatele sifonierului de haine, asteptand-o pe mama sa decida cu ce haine ma imbraca azi... mereu ma imbraca cu cele mai aiurea haine, dar cel putin daca intorcea cineva capul pe strada dupa noi, nu dadea nimeni vina pe mine pe bad clothing choice.
Liberul arbitru nu ne ofera libertate. Ne ofera frustrare. Libertatea e inselatoare pentru ca e asa cum zicea si Noica, deschiderea care inchide. Sa explic si de ce are dreptate: pentru ca suntem liberi sa decidem pentru noi, insa de indata ce am ales intervine si costul de oportunitate si responsabilitatea de a ne tine de ce am hotarat..
Stiu ca acum sunt subiectiva si ca in curand am sa depasesc etapa asta incerta si am sa revin cu picioarele pe pamant. Stiu totodata ca deciziile pe care le iau nu sunt intotdeauna cele mai corecte, insa incerc pe cat pot eu sa ma tin de ele si sa nu caut vinovati in jur pentru tot ce aleg pentru mine. Mi-ar placea in schimb sa am o voce a constiintei mai puternica si mai hotarata care sa imi confirme(si sa-mi repete daca se poate) ca drumul pe care am ales sa merg este cel mai corect drum pe care puteam sa-l aleg din toate.
Cel mai mare inamic al ratiunii este inima. Pentru ca deformeaza si intervine in cele mai inoportune situatii. Mereu m-am considerat cat de cat cerebrala desi am stiut ca asta ma costa spontaneitatea si bucuria greselilor marunte. Desi nu regret nimic din tot ce a fost pana acum( si au fost cateva alegeri gresite care au potential mai mult decat suficient de a putea fi regretate) sunt constienta ca singurul lucru care ma impiedica sa vad ca imi pare rau este orgoliul meu si incapacitatea de a recunoaste ca nu am procedat corect intr-o anumita situatie. Orgoliul nu este un lucru rau atat timp cat nu lucreaza impotriva ta, atat timp cat nu te impiedica sa alegi din incapatanare stupida ceea ce tu in sinea ta stii ca e cel mai corect si mai bun pentru tine.
Intr-un glob de cristal in care esti inconjurat numai de zapada artificiala care graviteaza pe unde muzicale, esti protejat de mediul extern care ar putea inhiba cu totul, la cea mai mica crapatura, echilibrul din glob. Intr-un val de ignoranta in care nu stii nimic despre tine, despre asteptarile tale, despre lume, despre rau sau despre bine si despre tot ce exista independent de minuscula ta existenta, ai putea lua, fara indoiala cele mai echitabile si mai corecte decizii. Din pacate nimeni nu traieste izolat, intr-un glob de cristal sau infasurat de un val de ignoranta. Nimeni nu este tabula rasa ci doar un cumul de constiinte interiorizate involuntar care apasa si apasa chiar si atunci cand decizi ca in drumul tau mai trebuie facut un pas in plus sau ca pentru a ajunge acasa este nevoie de un pas inapoi...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu