M-am asezat in patul plin de arcuri vechi si mi-am promis ca o sa fie bine.
Astazi nu sunt nori pe cerul meu si aud timid cum in gradina de jos incepe sa creasca iarba.
Astazi dorm pana la doua si trag draperiile verzi anihiland lumina.
Astazi ma retrag in mine sa-mi revendic linistea ce altadata imi inunda toate spatiile goale si dorm.
Nu mai am loc de ganduri si timp de regrete.simt cum sangele imi pulseaza cu putere prin vene, ca o presiune ce ma face sa ma prabusesc din interior pana ce ma detasez de mine.
Cafeaua zace neatinsa pe birou langa ochelari.e o nemiscare incredibila care ma moleseste si-mi creaza o nedescrisa stare de confort dupa care am ravnit poate prea mult.
peretii imi spotesc fragmente din poezii de Stanescu iar de sub domnul Peste aud vibrand telefonul pe care il ignor.Azi pentru voi sunt relativa ca si timpul si spatiul lui Einstein.
Ador senzatia de sufocare pe care o resimt in timp ce ma pierd in plapuma moale.Mi-e cald si simt cum transpir din fiecare por dar nu vreau sa ma misc nici un grad mai la stanga sau mai la dreapta.Vreau doar sa stau si sa simt in jurul meu universul cum se misca, sa tac si sa las pleoapele sa cada sub greutatea genelor mari..
Am sa zugravesc in coltul buzei de jos un zambet si ai sa stii ca ma gandesc la tine. E ca si cum am impartasi aceasta clipa, ca si cum mana ta ar strange-o pe a mea in timp ce am astepta lumina verde a semaforului la care ne-am oprit, sa ascultam pentru doar un moment, linistea orasului care se petrece peste noi.
Astazi nu sunt nori pe cerul meu si iti aud de la departare inima cum bate
si-mi imginez ce bine ar fi sa bata aici, langa mine
mai aproape
mai aproape,
chiar aici in cosul pieptului meu
care se sufoca pe sub plapuma grea
in timp ce in gradina creste primul fir de iarba.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu