oh.

cristalin si gol
se aude din zarea infometata de nor
clopotul despartirii sumbre si pale,
care cade ca o moarte definitiva
peste inimile noastre.

un vuiet de jale,
o plangere a tuturor emotiilor,
care ni s-au incolacit in jurul membrelor,
ne face sa tremuram printre dinti,
sa vibram cu tot scheletul nostru,
sub umbra catharsisului sub care ne aflam.

nu mai e loc de lacrima,
de cuvant,
sau de sarut tardiv
sub ramuri uscate de timp.

e vreme de plangere si de uitare,
e vreme de tipat si angoasa,
de funii legate strans
in jurul gatului.

singuratatea mea,
singuratatea ta,
singuratatea noastra,
in clopot
sunetele ne sufoca
trasand greoi tuse de distanta
imposibil de parcurs.

am cazut,
am cazut in genunchi,
cu obrajii uscati de aschiile din vant
care ne-au depus sedimente grele
peste fiecare suflare
si ne-au ingropat in pamant rece.

cristalin si gol,
s-a auzit din zarea infometata de nor
clopotul despartirii sumbre si pale
care a batut ora mortii noastre definitive
ca intreg.