2 out one 2 come.

Istovite amprentele pier.
Parfumul lui, gustul lui
Parca nimic nu a fost
Decat o iluzie.

Vocea lui din departare
Se mai aude ca un ecou
Izbit singuratic de peretii inimii
Care inca bate.

Imagini din iarna
Imagini topite cu zapada,
Si mana mea se pierdea in mana ta
Cea rece.

Tacere.
Incertitudine.
Suspin .
Furie.

Unde te pierzi, aceleasi carari
Te fac sa te simti mai gol ca niciodata
Si vrei sa tipi, si sa strigi
Sa stie toata lumea ca te doare
Ruptura.

Intrebari care isi pierd din sens
Intrebari ce au durut atat de mult
Si au simtit lipsa raspunsurilor
Pe care eventual ti le-ai dat
De unul singur.

Te intrebi unde s-a dus timpul
Care altadata trecea asa de repede
Si acum curge in unitati mici
Sa iti arate cat esti de singur.

Zambetele si promisiunile
Planurile si gandurile
Oare au avut vreodata rost?

Ca doi straini
Vom lasa in urma pacatul
De a ne fi unit candva
Pe perioade mult prea mici
Destinul.

Ca doi straini
Unul langa altul, nu vom avea curajul
Sa rupem cercul
Si sa spunem adio.

Tanjesti.
Alergi.
Te prabusesti.

Pamantul pare mai uscat,
Singuratic si sfaramicios
Nu te mai vrea
Si nu-ti daruieste apa.

Pe acest pamant ai mai pasit candva
Dar l-ai parasit
Sperand ca nu-l vei mai calca nicicand.


E langa tine si vrei sa-l strangi in brate,
Ca dupa o regasire.
Ca dupa eliberarea de sub greutatea unei lipse
Prelungi si tulburatoare.
Sa-l strangi cu tot trupul tau,
Cu fiecare fibra
Ca si cand sufletul ti-ar apartine unui alt corp
Pe care stii ca in alte circumstante
L-ar fi iubit corect, dupa instructiuni.

Sa-l strangi fara a-i da vreodata drumul,
Dorindu-ti parca sa-l sfarami si sa-l integrezi
Intre celulele corpului tau
Care fierb de dor de reintregire.

Sa il saruti,
Acelasi gust de tutun sa te invadeze,
Sa-ti faca sangele sa curga rapid,
Sa te imbeti cu beatitudinea unei singure clipe
De realitate.


Sentimentele sunt facute pentru a fi tinute intr-o cutie.
Departe de lume si de oameni, sa le pastrezi ca ceva sfant,
Ceva care face parte doar din tine.


Amintirile trebuie izolate.
Ele nu sunt decat dovezi de slabiciune.

E ca si cum ai sta pe o culme.
Inaltimea iti face sufletul sa se stranga.
Te uiti in jos si simti ca totusi nu e o distanta atat de mare.

Nu atat de mare ca distanta care va desparte.

Si totusi ingheti.
Nu ai curaj, nu mai ai demnitate, in sinea ta
Tacerea te umileste.
Iti spui ca mai astepti un minut.
Poate ceva o sa se schimbe.

Lucrurile astea trebuie facute repede.
Dor mai putin.
Ezitarile si asteptarea
Incertitudinea si nesiguranta
Rod adanc tot ce a fost
Si nasc furii care ne tin antrenati
Intr-un mare nimic.

Mi-ai lasat pe piele franghii
Care s-au intrupat si care nu ma lasa
Sa ma desprind.

Niciodata nu am auzit mai mult ca acum
Sunetul respiratiei
Care se opreste sacadat
Dupa fiecare zbucium,
Care se ineaca nebun
Si mi lasa goluri in piept.

E de ajuns o singura vointa
Un impuls genuin de revolta
Sa ma faca sa trag din franghii.

Voi plati cu o parte din mine
Pe care ti-am daruit-o de la inceput,
Care trebuia sa devina piatra de temelie in fundamentul tau,
Dar pe care,
Ca pe o grefa de piele deloc compatibila,
Ai respins-o.

Voi plati cu partea cea mai buna
Care m-a facut sa cred si sa simt un NOI
Atat de ambiguu.

Voi plati pentru ca EA nu mi-a apartinut nicicand
Nu e decat o unitate functionala
Care se pierde la dezechilibre
Ma tradeaza si ma arata mie slaba,
Confuza,
Bolnava de singuratate,
Asa cum niciodata nu mi-am dorit sa fiu.

...
E un abandon placut cel al carnii obosite, care se framanta lenes sub aceleasi cearceafuri albe incarcate de mirosul corpului asudat. Raze trec prin draperia verde strapungand din colt in colt intimul obscur al camerei.
Mana, ridicata delicat in aer, ma face sa constientizez starea de latenta in care ma scufund voluptos. Gandurile se opresc in linistea primordiala ce inghite fiecare atom al aerului. Mii si mii de emotii se ingramadesc asteptandu-si sunetul corespunzator, dar silabele sunt scurte, iar vocalele astazi nu au aceiasi muzicalitate. Le refuz, asa cum un bolnav cronic isi refuza medicamentele stiind ca in definitiv, sunt inutile.
Incerc sa reproduc senzatia Galatiului noaptea. In fiecare dimineata, Galatiul miroase diferit. Un miros specific imposibil de asociat oricarei alte esente ma arata mie completa.
Cerul de vara e senin si incarcat de stele.
Cand bei cafea esti mai fericit.

Iar melodia asta ma face sa zambesc si sa visez:



enjoy..

5 comentarii:

Unknown spunea...

Frumoasa minune, lirismul versurilor tale este tulburator. Chiar tulburator. Exprima durere si speranta.

Cand eram mica ..mancam nisip spunea...

Ma bucur ca ti-a placut:*

Unknown spunea...

Esti din Galati?

Cand eram mica ..mancam nisip spunea...

Da. Tu?

Unknown spunea...

Eu sunt din Bucuresti. Insa unul dintre prietenii mei cei mai buni, este din Galati.