si simt cum imi scapa prin degete
bucuria lumii ,
din care gust cu teama ,
ca din cea mai dulce otrava.
ispititor m-atrage ,
tot si tot mai mult ma face sa zambesc,
si sa inteleg ,
mecanismul universal,
care sta la baza misterului ce sunt,
si a enigmei de nedezlegat ce-mi esti.
norii se desira pe chipul meu,
ca intr-o retea infinita de cuvinte,
din care numai cele demne
vor defini eternul.
iar tu ,ca o mana dreapta,
imi dai la o parte parul din ochi
si ma ajuti sa vad mai bine cunoasterea,
sa mi-o insusesc,
si sa accept ca port cu mine
cheia ce le rupe vesnic taina...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu