balbaieli

Lizz wright - hit the ground
Muzica

*

Cand stai intins pe podeaua rece, totul pare limpede. Nimic tulburator,nimic haotic, toate in jur par a-si lasa la o parte duritatea imposibil de indepartat la prima vedere. Atat de liniste incat ma pot auzi gandind, atat de multa liniste incat pot atinge nivele de metaforism straine de mine pana acum.

Intinsa pe podea par a-mi gasi mai usor sensibilitatea care uneori se mai ascunde in buzunare necercetate de ceva vreme.Nu imi pot da seama daca ceea ce ma face sa ma simt atat de bine este recele podelei pe care il simt strecurandu-se agil printre coastele mele sau lipsa totala a ispitei de a face altceva decat sa zac, semi-constienta, in timp ce pe langa mine, Universul vibreaza intr-o ametitoare si indelunga miscare browniana.

Cafeaua de dimineata a avut un gust distinct. De fiecare data cand ma refugiez in cana de cafea, nu pot sa ma abtin si sa nu ma imaginez zdrobind intr-o singura inclestare de dinti, boabele arse, inca fierbinti de cafea. Aceiasi pasiune o pot localiza si in imaginea corpurilor a doi indragostiti care au indurat, poate o viata intreaga, chinul asteptarii rabdatoare a aparitiei celuilalt.

De pe buze pe buze sa coboare nebunia neinteleasa a cuvintelor ce ne parasesc gura. Vom reedita imnuri despre demnitate si iubire pe care fiecare le va interioriza pana la limita acceptabilitatii involuntare. Ne vor curge prin vene note de onoare si sacrificiu intens, care ne vor ridica pe culmele existentei lipsite de sens. Vom darama acum milioane de teorii filosofice lipsite de optimism si vom striga folosinfu-ne de toata capacitatea pulmonara, ca totul, absolut totul are un sens. Pana si indescifrabilul, chiar si nepatrunsul , chiar si incoerenta in sine care uneori ascunde in spatele haosului fonetic o esenta complexa.

Intinsa pe podea pot elabora cugetarile cele mai profunde: Cand renunti a-ti dori sa-l intelegi pe cel de langa tine, este semnul elocvent ca ai pierdut inca o lupta. Asta explica de ce in ultima vreme m-am scufundat in esec. Nu este lipsa sentimentului de empatie are pare sa-mi fi parasit pieptul, ci mai degraba oboseala metafizica pe care nu o pot indeparta nici macar cu cele mai nobile lecturi. Uneori miracolul vindecarii nu vine din acceptare ci din adaptare. Incerc sa ma adaptez conditiei de om si sa ma resemnez cu ideea imperfectiunii ontologice, si singura vulnerabilitate pe care sunt dispusa sa o accept este aceea ca pentru a fi fericita am nevoie mereu si mereu de altcineva.