*

Am recitit in treacat toate postarile din noiembrie si pana acum. Noiembrie anul trecut a avut o semnificatie frumoasa, insa stiu ca toata nebunia cu blogul a pornit de la Andrei. A fost mai mult o competitie care nu stiu ce temei logic a avut, o alta copilarie de a mea. Cu toate astea, ma bucur saa vad unde am ajuns, ma simt oarecum mai bine dupa fiecare rand impartasit, si am si ocazia sa vad cum evolueaza unele lucruri, cum ma maturizez si cat de repede trece timpul. Nu am de gand sa sterg nimic de pe blog indiferent de ce o sa se mai intample in viitor.

Zilele astea au fost destul de obositoare. M-am vazut si cu mama, mi-am luat la revedere pentru o scurta vreme de la Daria si ma pregatesc pentru ziua lui tata care va fi maine. Marusia pleaca iar pentru 5 zile, asta inseamna ca am sa raman prea singura. Cred ca am sa ma refugiez in citit pentru ca alta alternativa nici nu prea o sa am dupa ce o sa termin cu curatenia din camera[ De fiecare data cand sunt nervoasa sau cand sunt singura simt nevoia sa ma apuc de facut curatenie.. o alta ciudatenie de a mea].

Desi nu sunt de multe zile acasa, mi-e dor sa plec dar nu singura. . . Mi-ar placea sa plec doar cu hainele de pe mine, cu cativa bani in buzunar si cu castile'n ureche. Sa ma urc intr-un tren si sa stiu ca oriunde ma va duce, ma voi descurca si imi voi trai marea aventura a vietii. Ideal ar fi sa zic ca la capatul fiecarui peron voi gasi cate putin din tot ce astept eu de la viata , insa stiu ca asta nu se va intampla in urma unui proces natural, de la sine, ci numai in urma muncii pe care am sa o depun. Imi place sunetul sinelor de tren si al zgomotului din gara. Atatea chipuri pe care ai impresia ca le-ai uitat imediat ce te-ai urcat in tren, dar care au ramas fara voia ta in subconstientul tau atat de aglomarat si uneori strain de tot ceea ce cunosti. 

Vreau sa ajung in momentul in care nu am sa mai simt ca nu apartin unui loc. 

*