Eu ar fi trebuit sa vin pe lume cu un manual de instructiuni. Cred  ca s-ar fi dovedit utile in foarte multe din situatii. Niste tip-uri ceva care sa ma ajute sa-mi dau seama mai bine de tot ce e in sufletul si in mintea mea. Uneori sunt cea mai complicata femeie de pe pamant. Nici macar eu nu ma pot intelege, nu ma pot descifra, nu ma pot impaca. Lucrurile cu care ma descurc cel mai greu sunt sentimentele mele cu care uneori am impresia ca toata lumea se joaca. De cateva luni incoace nimic nu mai este stabil, nu mai recunosc nimic, e ca si cum mi-am pierdut memoria, am asezat peste blanc-ul ala emotii noi, si acum ca m-am trezit, mi-am adus aminte tot ce era inainte, numai ca pe langa asta ma confrunt cu un surplus care se suprapune peste fundamentul trecut provocand o confuzie si o ceata ametitoare. Nici macar sa scriu nu mai pot pentru ca nu-mi gasesc cuvintele. Uneori imi vine sa rad cand ma gandesc la chestia asta.. 

Imi vine sa ma inchid in casa, sa-mi arunc telefonul pe geam si sa stau acolo ca intr-o carantina de o saptamana, o des-sentimentalizare totala. Nu mai vreau sa mai simt nimic, sa nu-mi mai simt genunchii moi, sa incep sa fiu egoista, sa-mi ignor golul din stomac si sa ma gandesc numai si numai la lucrurile de care ar trebui sa ma bucur in totalitate, lucruri pe care in sfarsit le am.

E cel mai ciudat lucru. Daca as putea m-as duce la un psihiatru. Sa stau de vorba pana obosesc, sa-mi zica de ce e ameteala asta in capul meu, sa-mi spuna : " Cristina, e normal sa te simti asa. " E semn de vulnerabilitate omeneasca dorinta de a auzi mereu de la altcineva ca e normal sa simti intr-un fel , sau sa reactionezi intr-un fel, pentru a te putea convinge ca asa este.  

Fericirea si goana dupa fericire e o farsa. E un scop fals pe care ni-l proiectam din lipsa de ocupatie. Adevarul e ca ne place sa suferim, ne place sa  fim complicati, misteriosi si imposibili. 

mi-e dor de coerenta mea semi intelectuala. de cuvintele lungi, de starile fluide de visare, de starile fecunde de meditatie. Mi-e dor sa trag draperiile si sa incep sa visez, mi-e dor de senzatia de dematerializare pe care o simt cand imi ridic mainile in aer in ritmul unei melodii care ma linisteste. Mi-e dor sa am ochii inchisi, sa nu vad cursa in care ma inchide propriul meu sistem de  gandire care nu uita nimic, nu iarta nimic si nu trece peste nimic. Gandire care se bate cot la cot cu simtirea, cu sentimentele atat de fragide si de instabile. Zilele in care ma scufundam lacom printre randurile unei carti imi par indepartate. M-am indragostit de mare, m-am indragostit de nisip, insa cum am ajuns acasa totul a pierit in inconstientul meu asemenea unui parfum care se pierde in eter.  

In clipa asta tot ce-mi doresc mai mult imi pare imposibil de realizat. Si lucrul asta ma intristeaza teribil pentru ca ma simt legata de maini si de picioare. Mi se pare tragic pentru ca ramane in mine ca o pulsatie care nu vrea sa piara, care se diminueaza treptat dar care inca se zbate sa nu piara.

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

does anybody feel the same?
am i the only one?

de ce am plans eu aseara..

Stiu ca o sa ma injurati  ca am postat ce e mai frumos din film si ca va stric toata tensiunea.. insa nu m-am putut abtine. Pentru cei ce nu stiu despre ce e vorba, scena de mai sus e dintr-un film superb numit Wicker park, care dupa parerea mea intrece si titanic, si if only si alte filme de astea siropoase care ne plac noua , fetelor.

In afara faptului ca scenariul mi se pare genial, modul in care toate intamplarile, toate evenimentele se afla intr-o relatie de cauza si efect descrisa logic, nu stiu parca intreg filmul sugereaza ideea ca lumea este mica si ca oamenii care se iubesc intr-adevar, sufletele pereche, nu se pierd niciodata unul de celalalt, ba mai mult, comunica ele intr-un asa fel incat oricat de departate ar fi e imposibil sa nu se gaseasca. Un alt punct forte al filmului este Josh Hartnett[ stiu fetelor ca'l recunoasteti... e figura aia dragalasa si adorabila din Pearl Harbour ,Lucky number slevin ,The Virgin Suicides  ,40 Days and 40 Nights,Lost in Translation .. S.A.M.D.] care joaca superb..fermecator:X.

Nu va mai zic alte detalii pentru ca e evident ca filmul merita vizionat, pe mine una m-a impresionat.

:* Infidels si enjoy

Requiem for a distant love?

"..Iubirea este cu atat mai intensa si mai profunda, cu cat distanta de persoana iubita este mai mare.Prezenta ei fizica face din sentimentul nostru ceva prea oriental,cu o directie prea determinata, incat ceea ce este in noi cu adevarat traire erotica, pur elan subiectiv, ne pare veni din afara,desprinzandu-se de prezenta fizica a persoanei iubite.Numai iubirea de departe, iubirea care creste alimentata de fatalitatea spatiului, numai aceasta se prezinta ca stare pura. Atunci ai priza directa pe adanca ei interioritate, atunci traieste iubirea ca iubire, adancindu-te in zvacnirile unui sentiment, in farmecul lui voluptos, care face suferintele fluide, le topeste ca intr-o iluzie..

La oamenii cu multa imaginatie si cu o viata interioara complicata, se gaseste nu arareori o astfel de purificare a iubirii intrucat ei traiesc elanurile iubirii in ceea ce ele au suav, virginal, in volutele vitale ale iubirii, in pulsatiile ei pure, in potentialul erotic ca atare, inainte ca o fiinta  sa fi trezit la viata si sa fi actualizat acest potential.Contopirea in tremurul vital in iubirea ca germen, in iubirea ca dorinta, face din sufletul acestor oameni fantani nesecate de stari cristaline in puritatea lor.

Iubirea care ramane dorinta si creste numai in dorinta, nu este decat o manifestare a acelei iubiri care nu vrea sa se realizeze de teama de a nu muri(..) Prin femeie, ne realizam mai repede si murim mai repede;(..) Nu este mai putin adevarat ca numai prin femeie putem vedea pana la ce nivel se ridica intensitatea iubirii noastre, pana unde adancimea ei neaga tendinta spre cunoastere si pana unde adevarul este infrant de iubirea care ne face prea vii pentru a putea fi obiectivi.

Iubirea este o sursa de existenta. Suntem prin iubire. Cautam iubirea pentru a scapa de prabusirea in nimic prin luciditatile cunoasterii noastre. Dorim iubirea pentru a nu fi contrafacuti si falsificati de adevar si de cunoastere. Caci existam numai prin iluziile, deznadejdile si greselile noastre, deoarece numai ele exprima individualul. Generalul cunoasterii si abstractia adevarului (chiar daca adevarul nu exista, exista totusi pornirea spre adevar)sunt atentate la iubirea noastra si la dorinta noastra de iubire. Va putea oare Erosul sa distruga in cele din urma logosul?

(...)Suntem siliti sa invatam ce inseamna a trai numai dupa lungi tristeti. Si invatam sa traim numai prin reactiuni. Invatam sa traim luptand impotriva propriei noastre fatalitati si in lupta noastra nu facem decat sa secam fantana tristetilor noastre. Ne pompam pe noi insine, doar vom putea odata, secati de tot, sa incepem astfel de la inceput, cu un izvor mai pur, cu alte adancimi si cu alte tristeti.."

Bineinteles.. preferatul meu E.Cioran-"Melancolie si iubire", din  "Sfarsitul care incepe",ed.Pentagon-Dionysos, Craiova, 1991.

*

[creditele melodiei ii apartin lui Andrei]

*

Nu sunt deloc o persoana puternica.

Se intampla uneori ca un simplu lucru, un simplu sunet, un simplu gest sa ma intristeze... sa ma indeparteze. Mereu sfarsesc prin a-mi pune milioane de intrebari, prin a ma indoi de multe clipe ce au trecut.

Nu sunt capabila sa fac bilanturi pentru ca nu sunt capabila,inca, sa recunoasc, ca in definitiv pana acum am iesit in pierdere. Nu are sens sa incerci sa te mentii asa cum esti. Toti in jurul tau au masti pe care le poarta in functie de situatie. Si atunci, daca esti sincer, daca te descoperi, daca lasi sa te vada toti asa cum esti, devii cel mai vulnerabil, indiferent de cat de puternic ai fi. Sinceritatea trebuie adaptata. Minciuna ocolita. Pare un drum incurcat, confuz, care nu-ti ofera prea multe alternative. Fie esti sincer si risti, fie minti si te injosesti, fie alegi sa ramai singur. Optimismul din mine ar inclina sa creada ca in ciuda riscurilor, sinceritatea totusi iti intoarce si sinceritate.. dar.. rareori.

Nu as putea sa gasesc cuvintele potrivite pentru a spune cine sunt. Multi pot spune ca au descoperit cine sunt abia dupa ce nu am mai fost. Incerc sa stiu ce vreau insa totul se lasa ca o perdea grea deasupra ochilor mei. O perdea care ma face sa-mi doresc sa ma ascund, sa nu simt, sa ma izolez, sa plec departe de tot ce stiu. Poate undeva unde nu as intelege pe nimeni si nimeni nu m-ar intelege. De ce imi este teama?.. Poate de ideea ca in definitiv toti suntem singuri, poate de faptul ca timpul trece si inca nu am gasit macar o singura persoana care sa nu ma dezamageasca. Poate si eu la randul meu am dezamagit. Vreau doar sa cred insa ca eu nu am ascuns niciodata cine sunt.

M-am saturat de complicatii, m-am saturat sa ma invinovatesc pentru ca am curajul sa incerc sa traiesc dezordonat, in singurul mod pe care il stiu. Invat in fiecare zi ca oamenii nu sunt ceea ce par si ca intotdeauna cele mai interesante discutii care se pot ivi in anumite grupuri au  in centru viata altcuiva. As putea sa spun ca sunt singura careia viata celorlalti nu-i starneste niciun interes.Poate din cauza ca inca nu mi-am descifrat propriul sens al vietii. 

Nu cer sa fiu iubita

Nu cer sa fiu inteleasa

Nu cer sa fiu tinuta in brate, mangaiata pe cap.

Nu cer afectiune si nici macar companie.

Prefer de 1000 de ori sa fiu un cal salbatic,nelinistit, vulnerabil,instabil,decat sa ajung un caine de companie care e gata sa se rostogoleasca, sa sara sau sa o faca pe mortu' numai de dragul unui os nou.

Uneori timpul se opreste in loc. Se farama minutios in clipe de o intensitate dureroasa care ne aduce aminte de tot ce am lasat in urma.Si ne trezim plini de regrete, plini de cuvinte pe care nu le-am spus, gesturi pe care am uitat sa le facem. In momentele alea ne intrebam cine suntem si ce dorim de la viata. Ne intrebam daca a meritat asteptarea, daca am luptat suficient de mult pentru tot ce avem sau pentru ce am fi putut avea.

Uneori timpul ne este adversar, alteori aliat. Uneori ne vindeca, alteori ne umileste. In orice caz timpul iese mereu invingator pentru ca este, spre deosebire de noi, de neclintit. 

Raceala, vise, confuzii

In ultimele 4 zile am avut ocazia sa retraiesc multe din sentimentele si emotiile pe care,in ultima vreme, le pierdusem. Am cunoscut foarte multe persoane si am avut de facut unele decizii care stiu ca au ranit cel putin o persoana din jurul meu, dar care de altfel trebuiau luate pentru a incheia capitole vechi care apasau greu pe umerii nostrii indecisi si muti.

Am cunoscut multe persoane, am dansat pe rupte la petreceri nocturne, am incercat sa ma imbat si nu am putut, m-am ales cu o memorie plina de amintiri si cu o raceala monstruoasa care aseara nu m-a lasat sa dorm.

Au fost clipe frumoase care au semnificat practic pentru mine sfarsitul verii. De fiecare data la mare ma simt libera. Anul asta am avut 11 zile de libertate care m-au incarcat cu energie si ganduri bune.

Acum, astept sa inceapa scoala mai mult ca niciodata pentru ca simt ca pierd timp in zadar. Intre timp ma dreg cu miere pentru gat si cafea calda pentru suflet, si numar minutele disecandu-le in secunde pentru a ma tine ocupata. 

[You say that love don't come easily to you..what makes you think i ain't afraid?]

*

Nu te misca.

Vreau sa-mi amintesc de tine asa cum esti acum.

Cu parul valvoi, cu ochii rataciti, intrebandu-te

"Oare ea la ce se gandeste ?"

Las sa se descopere un fragment de zambet

In coltul de jos al buzei

Pe care ai intalnit-o acum un minut

Dar pe care o privesti curios

Asa cum un copil urmareste un strain

Care tocmai i-a daruit

O bomboana.

Te aud gandind si as vrea sa-ti spun 

Ca ma gandesc la tine

La mine, la noi.

In schimb zambesc si-mi las capul sa cada

Peste mana ta care ar vrea sa-mi cuprinda

Cu o singura strangere

Intreaga lume.

Cand soarele intra in nori

Incepi sa-mi spui ca poate

Ar trebui sa rupem dintre noi tacerea,

Ca poate ar trebui sa invatam alte limbi

Capabile sa ne exprime

Toate acele sentimente puternice

Pe care saracul nostru limbaj

Nu le poate exprima in cuvinte.

As fi vrut sa-mi amintesc de tine tacut

Ascultator si curios ca un copil

Care-mi urmareste cu privirea buza de jos

Si care din cand in cand se abtine

Sa nu vorbeasca.

Nu am lasat nimic sa treaca peste noi

Nici o silaba, nici un minut.

Te-am lasat sa vorbesti

Iar acum in lipsa de cuvinte spuse

Incerc sa-mi amintesc

Din nou si din nou

Cine esti..

[E o melodie de care de cateva zile nu ma pot desparti. Se numeste "speak your heart". Cred ca lumea ar fi un lucru mai bun daca am incerca sa fim mai sinceri si mai deschisi unii fata de ceilalti. Desi nu sunt experta la capitolul exprimare,paradoxal din cate se vede, incerc sa ma corectez in singurul mod pe care il cunosc..

Un lucru e cert: mi-e dor de spontan, mi-e dor de siguranta, mi-e dor de sentimentul de doi. Nu pot decat sa astept si sa las timpul sa treaca firesc.]

[Timpul nu vindeca nimic iar izolarea ne arata de fapt cat de singuri suntem.]

..stiu ca iti este dor. Inchizi ochii si te gandesti ca acum ai fi putut fi in bratele lui, i-ai fi putand asculta inima cum bate tot mai repede pe masura ce distanta dintre voi dispare. Parfumul lui, parfumul tau par acum esente ale aceluiasi trup care vibreaza intr-un ritm pe care nici tu nici el nu l-a mai simtit pana acum. Peretii par ca te strang intr-un loc pe care nu-l cunosti, incerci sa cauti repere, sa-ti aduci aminte cine esti, de unde vii, dar totul e in zadar. Cum ai mai putea stii cine esti sau carui loc ii apartii daca el nu mai e langa tine sa-ti arate ca drumul pe care ti-a fost de atatea ori teama sa-l parcurgi, e drumul care duce acasa?... Ratacesti si ratacesti sperand ca intr-un final cararile voastre se vor intersecta din nou, dar pentru totdeauna.

[Uneori imi doresc ca lucrurile din viata mea de pana acum sa fi fost mai putin complicate.]

if you see this boy can u tell him where i am?...

The Script - The Man Who Can't Be Moved

 Inca o melodie care ma face sa visez. Intotdeauna m-am gandit ca cel care ma va iubi cu adevarat, ma va astepta pe scarile din fata blocului de fiecare data cand ne-am certat.. da m-am certat de atatea ori si nimeni nu a reusit sa ma surprinda, nimeni nu m-a asteptat pe neasteptate;));)) stingher si nesigur  pe acele scari.

Poate ca povestile de dragoste cu care ne imbatam sunt doar povesti care umplu scenariile de film. Sunt constienta ca nu exista iubiri perfecte insa nu ma pot oprii din day-dreaming. poate e din cauza caracterului meu, sau a sensibilitatii care se arata numai in momentele de o aparenta singuratate incurabila.

Astazi am avut chef sa fac o lista cu lucrurile pe care ador sa le fac si dorinte ciudate pe care le am, si arata cam asa:

*

Imi place sa dansez si sa cant prin casa cand sunt singura si-mi permit sa fiu imbracata sumar.

*

Imi place sa ma uit la filme cu o cana de 3 in 1 si cu ceva dulce.

*

Imi place sa ies macar 5 minute pe balcon inainte de culcare.

*

Imi plac tricourile largi, foarte largi, tricouri care au apartinut altcuiva inainte.

*

Imi place sa las pe repeat melodiile de care nu ma pot satura. Uneori pot asculta o melodie de 100  ori pe zi si tot nu e de ajuns.

*

Imi place sa ma trezesc dimineata si sa gasesc macar un mesaj in telefon primit peste noapte.

*

Imi place sa desenez sau sa scriu in balcon la lumina lampii cu pestisori.

*

Imi place sa visez cu ochii deschisi si sa retraiesc toate momentele frumoase din viata mea de pana acum.

*

Imi place sa pierd nopti intregi cu marusia, cu daria sau cu fetele vorbind sau uitandu-ne la filme.

*

Dupa baie imi place sa stau doar in prosop si sa-mi pieptan parul cel putin jumatate de ora si apoi sa-l las ud peste umeri.

*

As vrea ca de la robinet sa curga coca-cola.

*

As vrea ca macar o data pe saptamana cineva sa ma astepte cu micul dejun facut sau macar cu un 3 in 1 fierbinte.

*

As vrea sa ma trezesc in fiecare dimineata in bratele tale si sa stau semi-trezita privindu-te pentru ca apoi cand te-ai trezit sa inchid ochii si tu sa ma saruti crezand ca dorm.

*

Imi place cand ma gadili si cand radem ca doi copii.

*

Imi place sa aud "te iubesc".

*

As vrea sa ma urc intr-un tren si sa ne intalnim undeva la mijlocul drumului.

*

As vrea sa imi petrec o noapte intreaga pe un camp numarand stele...

*

..to be continued...

*

[Auditie placuta si noapte buna mes infidels.]

:* 

I know what you wanna say , I see the words behind your eyes
By the time you show me what you're hiding it won't be no surprise

Why do you keep on whispering
Talking with your face turned away

You say that love don't come easy for you
What makes you think I ain't afraid?

Let me in , or let me go
It's time you tell me where you're standing baby

I won't go down if you say no
Just open up your mouth and say it baby

Speak your heart
Speak your heart

You used to say , the world goes away when you're with me
I don't want to be your reacuring dream

Let me out , let me stay after the sun rises
I want to be real to you , no more disguises

Let me in , or let me go
It's time you tell me where you're standing baby

I won't go down if you say no
Just open up your mouth and say it baby

Speak your heart

Soc! M-am casatorit.

Nu nu m-am casatorit desi exista niste glumite destul de amuzante la mijloc cu un bun prieten. Revenim.

Dis de dimineata, m-am trezit, m-am pieptanat, m-am imbracat in hainele mele de duminica, mi-am pus si ochelarii de vedere[ametita fiind de nesomn] , am trezit-o si pe Marusia si impreuna ca doua veveritse ne-am prezentat la tribunal.

Surprizele nu au intarziat sa apara. In afara de faptul ca procesul pentru care fusesem citata trebuia sa inceapa la 8:30 si a inceput la 9:30 , o ora a trebuit sa indur prezenta oamenilor care m-au traumatizat cel mai mult de cand ma stiu eu pe lumea asta. Si colac peste pupaza, unul din ei, minor fiind venise cu maik'sa care o adusese si pe fiica cea mica[ sa-i dea un exemplu probabil, Slava Domnului ca e prea mica si sigur nu o sa-si aminteascaziua de azi,  pentru ca ma indoiesc ca prima audiere in calitate de inculpat intr-un caz de talharie a fratiorului este un moment de pretuit si memorat in familie]. Bineinteles ca nu m-au recunoascut de prima data, insa in sala de tribunal au avut un flash de memorie si m-au identificat.

A fost totusi bine sa o am pe Marusia langa mine. M-a facut sa rad de vreo doua ori cand a pronuntat niste apelative destul de "frumoase" la adresa celor 5 delicventi. Eu inca eram in stare de stupoare definitiva cand am auzit ca ei pana acum fusesera in libertate. Nu-mi vine sa cred cu cata nonsalanta se manevreaza cazurile astea. Adica frate.. azi fura un telefon, maine dau in cap si violeaza, pentru ca eu nu cred nici in ruptul capului ca am fost prima fraiera careia i s-a furat telefonul, poate au fost altele care au patit-o mai tare si au tacut.. dar da ati ghicit.. am fost prima fraiera care a avut "tupeul" sa se duca la politie si pana-n panzele albe sa se faca dreptate. Numai ca dreptatea asta este cam sparta daca tu permiti infractorilor de gen care sunt pe bune lipsiti de scrupule (femeia din grupul de delicventi avea un tupeu extraordinar si o atitudine sfidatoare. Ei stateau la tigari afara si eu imi rodeam ca o amarata unghiile pe bancile din fata salii de judecata pentru ca in viata mea nu mi-a fost mai teama decat in seara aia, iar acum fierbeam de nervi). 

Am intrat in sala de judecata, astia erau in turma in fata cu minele alea de oameni nevinovati, intrase si mama minorului cu tot cu copilul ala mic, am prezentat buletinele, m-au intrebat daca vreau sa ma constitui parte civila( am zis nu ca deja mi s-a acrit de tribunale si de interactiuni de suprafata cu patura criminala a urbei mizerabile in care traiesc), si pentru ca avocatul unuia dintre agresori era in concediu de odihna termenul s-a amanat.

Socul adevarat a venit afara. Dupa ce am iesit din sala aia de tribunal nu vroiam decat sa plec acasa, sa nu le mai vad fetele. Imi era sila, frica, ciuda si aveam un gol in stomac de marimea chinei desi savurasem de la prima ora un minunat 3in 1[dar asta e o alta poveste]. Cand colo, nici sa cobor bine treptele tribunalui ca ma inconjoara trupa de delicventi si mi se adreseaza. Ce vroiau ei de fapt? Unul din ei m-a intrebat daca as fi de accord ca in schimbul unei sume de bani sa las toata chestia asta sa se auto-dizolve[nu in termenii astia bineinteles, dar refuz sa parafrazez]. Incepusera sa se certe intre ei, cel care m-a lovit in seara asta parea destul de speriat de ideea de a se duce la inchisoare in urma unui "fapt minor"[ am innebunit pur si simplu cand am auzit asta. Frate! Cum naiba sa fie fapt minor cand tu iei o fata care in viata ei nu a fost abuzata fizic, daramite speriata in asa hal, trantita pe jos, luata de par, lovita cu genunchiul, o furi, stai cu nonsalanta in fata ei cat ceilalti se uita la ea ca o nebuna, care din cauza ta isi petrece noaptea singura intr-o duba si apoi o sectie infecta de politie scriind declaratii si  apoi zile intregi la politie pentru portrete, recunoasteri si alte chestii de astea, fapt minor? Nu zic acum ca's victima secolului dar Dumnezeule ei chiar au trait in grote, au fost batuti de mici cu pietre, subnutriti, legati in beci cu lantul de au impresia ca asta e "fapt minor"?????]. Satisfactia mea deplina nu e ca imi ofera bani, ca eu nu am nevoie de banii lor si nici macar nu vreau sa considere ca o suma de bani ar putea sa stearga zilele alea din mintea mea. Bine ca acum au bani sa-mi inchida gura da cand mi-au furat telefonul pentru ce l-au furat? Pentru amuzament, pentru adrenalina?.

A fost pentru prima data in viata mea cand mi-a parut rau ca nu stiu sa injur si sa scuip. As fi facut-o numai din dorinta de a-i face sa se simta jalnic, sa se simta umiliti. Macar eu sa am puterea sa-i aduc aici daca justitia Romana ii lasa sa scape cu avertizari si amenzi de doi lei dupa asemenea fapte. Sau poate si justitia Romana considera asta un "fapt minor". Este ingrozitor ca singurul mod prin care poti sa tragi semnale de alarma e sa-ti faci dreptate cu mana ta. Justitia incurajeaza toate manifestarile astea, pentru ca procesele astea si modul in care se "rezolva " problemele in Romania seamana izbitor cu un spectacol de circ in care Infractorii si Justitia vizioneaza iar noi fraierii care o patim suntem clownii care jongleaza cu sanatatea mintala si cu demnitatea lor. In seara aia puteau sa mi se intample lucruri mult mai rele. Daca eram mai slaba de inger si-mi pleznea inima in mine si cadeam acolo in strada, atunci ce mai facea JUSTITIA?

Singura potentiala satisfactie pe care o pot avea este aia ca poate fapta asta o sa ramana mereu in dosarul lor acolo undeva, desi pana si faptul asta este supus indoielilor. Intre timp ei o sa se plimbe in libertate cu adidasii lor nike in picioare, si cu tupeul de marimea unui alter-ego defectuos care niciodata nu o sa fie capabil sa-i aduca  in randul OAMENILOR. Imi vine sa-mi smulg parul din cap acum ca mi-a fost mila la recunoastere mai ales de cel minor. E clar ca pe cat esti de bun pe atat esti de prost. 

Am lasat-o pe marusia sa le zica cateva de bine, si recunoasc ca m-a surprins cu curajul ei. Si acum astept cu "nerabdare " urmatoare infatisare. Care sper sa fie si ultima.

balbaieli

Lizz wright - hit the ground
Muzica

*

Cand stai intins pe podeaua rece, totul pare limpede. Nimic tulburator,nimic haotic, toate in jur par a-si lasa la o parte duritatea imposibil de indepartat la prima vedere. Atat de liniste incat ma pot auzi gandind, atat de multa liniste incat pot atinge nivele de metaforism straine de mine pana acum.

Intinsa pe podea par a-mi gasi mai usor sensibilitatea care uneori se mai ascunde in buzunare necercetate de ceva vreme.Nu imi pot da seama daca ceea ce ma face sa ma simt atat de bine este recele podelei pe care il simt strecurandu-se agil printre coastele mele sau lipsa totala a ispitei de a face altceva decat sa zac, semi-constienta, in timp ce pe langa mine, Universul vibreaza intr-o ametitoare si indelunga miscare browniana.

Cafeaua de dimineata a avut un gust distinct. De fiecare data cand ma refugiez in cana de cafea, nu pot sa ma abtin si sa nu ma imaginez zdrobind intr-o singura inclestare de dinti, boabele arse, inca fierbinti de cafea. Aceiasi pasiune o pot localiza si in imaginea corpurilor a doi indragostiti care au indurat, poate o viata intreaga, chinul asteptarii rabdatoare a aparitiei celuilalt.

De pe buze pe buze sa coboare nebunia neinteleasa a cuvintelor ce ne parasesc gura. Vom reedita imnuri despre demnitate si iubire pe care fiecare le va interioriza pana la limita acceptabilitatii involuntare. Ne vor curge prin vene note de onoare si sacrificiu intens, care ne vor ridica pe culmele existentei lipsite de sens. Vom darama acum milioane de teorii filosofice lipsite de optimism si vom striga folosinfu-ne de toata capacitatea pulmonara, ca totul, absolut totul are un sens. Pana si indescifrabilul, chiar si nepatrunsul , chiar si incoerenta in sine care uneori ascunde in spatele haosului fonetic o esenta complexa.

Intinsa pe podea pot elabora cugetarile cele mai profunde: Cand renunti a-ti dori sa-l intelegi pe cel de langa tine, este semnul elocvent ca ai pierdut inca o lupta. Asta explica de ce in ultima vreme m-am scufundat in esec. Nu este lipsa sentimentului de empatie are pare sa-mi fi parasit pieptul, ci mai degraba oboseala metafizica pe care nu o pot indeparta nici macar cu cele mai nobile lecturi. Uneori miracolul vindecarii nu vine din acceptare ci din adaptare. Incerc sa ma adaptez conditiei de om si sa ma resemnez cu ideea imperfectiunii ontologice, si singura vulnerabilitate pe care sunt dispusa sa o accept este aceea ca pentru a fi fericita am nevoie mereu si mereu de altcineva.

ceva

Hai sa ne inchidem unul pe altul.

Vom lasa orele sa cada peste noi

In minute de insemnatate distincta

Care ne vor revela imagini

Descifrabile numai in 2.

Iti voi sopti in ureche secrete

Pe care iti doresti de mult sa le auzi

Si pe care poate le-ai intuit,

Dar le-ai refuzat

De teama sa nu le dezlegi

Misterul.

De pe buzele mele pana pe buzele tale

Vom desena distante marunte

Pe care le putem parcurge in minute

Sau poate chiar in secunde

Estimate in unitati de dorinta si dor

Unitati cultivate cu grija

Inca din momentul in care ne-am gasit,

Din primul moment in care

Ne-am regasit.

Imi vei spune ca pana acum ai ratacit

Fara sens si fara busole

Dar ca acum in sfarsit

Simti ca ai ajuns la o destinatie.

Impreuna vom ajunge la consensul

Ca viata n-a avut pana acum scop

Vom rade cu aceiasi pasiune nemasurata

Vom ignora lumea toata

Care ne crede nebuni si bolnavi de idealism.

Cu mana mea in mana ta vom face legaminte

Pe care stiu ca le vom incalca ,

dar in care vom crede orbeste

Pana la inevitabilul sfarsit.

La multi ani daddy!!!!

Astazi este o zi foarte speciala pentru mine. Astazi implineste taticul meu 56 de ani. 

Nu ar avea rost sa spun cat de mult inseamna tatal meu pentru mine si cat apreciez modul in care a renuntat la atatea pentru noi pentru ca multi ar spune ca renuntarea de sine face parte din rolul de parinte. 

Nu am toate cuvintele si nu cred ca as putea vreodata sa exprim modul in care mi-a influentat pana acum viata, si orice ar fi tata tot va ramane modelul meu in viata. Il iubesc pentru ca are grija de mine, pentru ca ma intelege, pentru ca munceste pentru mine si are incredere in tot ceea ce sunt, pentru ca este amuzant, pentru ca-mi cunoaste gusturile, pentru ca-mi face surprize, pentru ca m-a invatat aproape tot ce stiu, pentru ca inca de mica ma lua peste tot, pentru ca imi este si tata si mama, si critic si fan, pentru tot..TATA..LA MULTI ANI!!!

*

Am recitit in treacat toate postarile din noiembrie si pana acum. Noiembrie anul trecut a avut o semnificatie frumoasa, insa stiu ca toata nebunia cu blogul a pornit de la Andrei. A fost mai mult o competitie care nu stiu ce temei logic a avut, o alta copilarie de a mea. Cu toate astea, ma bucur saa vad unde am ajuns, ma simt oarecum mai bine dupa fiecare rand impartasit, si am si ocazia sa vad cum evolueaza unele lucruri, cum ma maturizez si cat de repede trece timpul. Nu am de gand sa sterg nimic de pe blog indiferent de ce o sa se mai intample in viitor.

Zilele astea au fost destul de obositoare. M-am vazut si cu mama, mi-am luat la revedere pentru o scurta vreme de la Daria si ma pregatesc pentru ziua lui tata care va fi maine. Marusia pleaca iar pentru 5 zile, asta inseamna ca am sa raman prea singura. Cred ca am sa ma refugiez in citit pentru ca alta alternativa nici nu prea o sa am dupa ce o sa termin cu curatenia din camera[ De fiecare data cand sunt nervoasa sau cand sunt singura simt nevoia sa ma apuc de facut curatenie.. o alta ciudatenie de a mea].

Desi nu sunt de multe zile acasa, mi-e dor sa plec dar nu singura. . . Mi-ar placea sa plec doar cu hainele de pe mine, cu cativa bani in buzunar si cu castile'n ureche. Sa ma urc intr-un tren si sa stiu ca oriunde ma va duce, ma voi descurca si imi voi trai marea aventura a vietii. Ideal ar fi sa zic ca la capatul fiecarui peron voi gasi cate putin din tot ce astept eu de la viata , insa stiu ca asta nu se va intampla in urma unui proces natural, de la sine, ci numai in urma muncii pe care am sa o depun. Imi place sunetul sinelor de tren si al zgomotului din gara. Atatea chipuri pe care ai impresia ca le-ai uitat imediat ce te-ai urcat in tren, dar care au ramas fara voia ta in subconstientul tau atat de aglomarat si uneori strain de tot ceea ce cunosti. 

Vreau sa ajung in momentul in care nu am sa mai simt ca nu apartin unui loc. 

*

Sambata