...

Nu am mai scris nimic de mult.Aproape ca am si uitat de blog, de cartile mele si de cafea.
Sunt zapacita, sunt absolut lipsita de orice chef si singura chestie care intr-adevar nu-mi lipseste e somnul.Am reusit sa prind ore bune de somn zilele astea, insa ma enerveaza faptul ca de fiecare data cand ma trezesc, ma prinde o stare de iremediabila tristete pe care nu o pot alunga cu nimic.
Ma trezesc usor, deschid ochii incet sa ma acomodez cu lumina din camera si caut pe sub perne telefonul.Niciun beep, niciun mesaj ma gandesc pentru o secunda ca poate nici macar nu am dormit, poate ca timpul s-a oprit in loc si m-a asteptat pe mine sa ma trezesc. Dar nu e asa, pentru ca stiu ca si ieri, si azi, si poate si maine Universul se va petrece pe langa mine iar eu nu voi sti nimic.
Nu credeam niciodata sa spun ca prefer mai mult noptile cu insomnii, noptile care ma inundau cu idei si cu planuri.Noptile alea m-au invatat oarecum cat de frumos este sa simti inima cum sta in tine sa explodeze de la atata cafea, genunchii cum tremura de oboseala. Noptile cu insomnii imi aratau cat de glorios este sa te lupti cu corpul tau si sa invingi..era ceva magic, clipele treceau greu dar totusi nu ma puteam sa ma abtin sa nu zambesc stiind ca nu am pierdut o ora degeaba.
Nu stiu ce m-a impins spre somn. Nelinistile mele metafizice s-au diminuat, planurile s-au cam dus pe o apa..care o fi ea nu mai conteaza.Nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu vreau sa ascult muzica, sa scriu, iar cartea pe care o citesc ma fascineaza dar nu am rabdare sa o termin.
M-am deschis un pic la un curs de istorie si filosofie a religiilor si incepusem sa vad o portita in fiinta mea , o reminiscenta a clipelor de neliniste intelectuala atat de hranitoare pentru sufletul meu, insa cursul s-a sfarsit si portita s-a inchis.
Am incercat sa dau vina pe vreme..chiar daca ploua ma uit pe geam si imi imaginez ca as iesi si asa, sa stau in ploaie, sa ma ude pana la os, sa-mi fie frig, sa vin acasa cu parul ud si sa ma certe tata, iar eu sa chicotesc copilareste in timp ce el cauta in dulap un prosop moale sa-l treaca prin suvitele mele incretite de apa.
Poate clipele la care visez de cand ma stiu, sunt tocmai clipele care o sa ma dezamageasca enorm..pentru ca ele nu se vor intampla niciodata..