jolie journee

M-am trezit cu o durere de gat groaznica si nu pot sa-mi dau seama daca e de la inceputul de raceala pe care mi l-a dat Marusia sau de la concertul de aseara.
Nu stiu sa zic cam cum m-am simtit la concert. Oricum m-am bucurat ca am avut ocazia sa ma mai detasez de toate impreuna cu Dariuca dear.
Am baut acum o cafea si sunt gata sa ma apuc sa citesc pentru lucrarea de maine.
Am facut o baitsa si un pic de ordine in ganduri si inca pastrez zambetul de dimineata.
Marius imi pare rau ca ti-am stricat ziua. But being a crabby bitch is part of my charm. Cred ca "fabrica ta de zambete" nu avea produse si pentru mine. Sunt sigura ca te-am alungat de pe teritoriul meu pentru o perioada buna de timp.
Nu pot sa oblig lumea sa ma placa. Asta e sigur. Da nici nu am sa incerc sa fiu altcineva ca sa fiu acceptata sau tolerata sau sa se zica despre mine...:" da e o fata super de gasca.." Well ladies and gents..flash news..i really don't care what u think about me;;);;);;);;).
Normal ca am si o melodie a zilei. A nu fi luata ca atare.
Ma face sa zambesc si asta e de ajuns. So here it goes:




Rihanna ft.Ne-Yo - Hate That I Love You
Vezi mai multe video din Muzica »

Latenta

Implant Pentru Refuz - In Interior
Asculta mai multe audio Muzica »


Timpul curge. Instinsa pe pat imi simt genunchii grei. Pleoapele nu ma mai asculta, nu vor sa se ridice. Draperiile sunt trase. E intuneric.. e bine.
Aud de afara niste zgomote pe care le refuz. Nu e loc, nu mai e loc in mine de ele. Sunt obosita si nu vreau nimic. Vreau sa zac..un minut in plus lipsit de miscare ma anesteziaza pe dinauntru pana ce nu mai simt nimic.
Am sa stau asa pana ce ma va trezi un impuls de libertate si independenta alunecat si ratacit prin vene. Nu o sa dureze mult asceza ,imi spun lenesa sub plapuma.. va trebui sa ma ridic. Mai trag inca un minut peste mine.. inca un minut pana maine.
Nu vreau astazi sa simt decat sunetul asudat al respiratiei mele care se zbate sub caldura trupului ce fierbe. Nu imi voi asculta gandurile si nu le voi lasa sa ma domine. Astazi traiesc fara de ele ca un dezradacinat ce si-a abandonat de prea mult timp originile.
Si totul e asa de diferit. Imi trec mainile peste chip sa ma simt sa stiu ca sunt eu. Ma incarc de liniste, am nevoie de liniste. Imi indemn soptind inima sa nu se mai zbata. Ii aud bataile puternice si reprosurile inecate de manie dar o reprim, o determin sa bata in tempo-uri normale si lenese, pana cand va dobandi constanta.
Imi transced limitele incerte ale propriei constiinte si imi las principiile sa se ascunda in acelasi loc ingust al orgoliului meu care inca se mai lupta.
Stiu ca daca voi deschide ochii voi fi nevoita sa infrunt realitatea. Mai trag un pic de timp. Mi-e inca greu sa ma obisnuiesc cu obscurul camerei, cu aerul inchis care ma apasa si ma striveste sub greutatea propriului corp flamand...atat de flamand.
E sambata. Imi place sambata. E singura zi in care ma pot imagina oricum, oriunde.
E sambata si nu vreau decat sa zac.
Nu am sa citesc. Las literele sa ma cheme in alta zi. Astazi prezenta lor ma arde, simt fiecare silaba pe piele cum ma arde, ca si cum ar vrea sa-mi intre in trup, sa ma posede, sa ma lege pentru totdeauna. Astazi le las sa strige. Nu le aud.


Mai trag inca un minut peste mine.. inca un minut pana maine.

Rain rain don't go to Spain:X

Hello world.


Azi ma simt mai bne. Am reusit sa-mi pun la punct compul, in sfarsit am reinstalat windowsul. Ma doare ca n-am pic de muzica ramasa.. de fapt am cateva melodii de la el dar astazi nu vreau sa le ascult.
E semn ca tre sa incep din nou sa-mi strang piesele preferate si sa le organizez mai eficient de data asta.
Mi-a placut dimineata cand a plouat. A fost ceva necesar pentru starea mea de spirit, un medicament fara prospect pe care mi l-am autoadministrat pana la refuz. Am iesit pe strada, totul era umed, slinos, dar atat de frumos, atat de curat. Nu am mai suportat umbrela. Am inchis-o si am stat in ploaie cateva minute bune respirand cat mai apasat aerul cald. M-a trezit o masina care m-a udat din cap pana in picioare, da nu am injurat soferul. Cred ca daca se oprea ma duceam la el, ii bateam in geam pana il lasa jos, si il pupam. Aveam nevoie de asa ceva[nu de pupic;)) ci de apa aia].


Am predat proiectul. L-am predat cu inima bucati pentru ca un simplu proiect a adus cu sine o revelatie dezamgitoare pe care nu mi-o puteam nici macar imagina-o. Dupa multe peripetii, nervi si frustrari inghitite in sec,am ajuns acasa mai suparata decat prevazusem. Eram cu moralul la pamant si vroiam doar sa ma trantesc in pat sa nu mai simt nimic. Mi-am pus castile la ureche si m-am potolit cu vocea solistului de la Placebo pe care o ador. Am adormit asa pana ce a sunat telefonul. Nu era cine ma asteptam si imi doream eu sa fie, insa era bine si asa.

Cel mai frumos moment a fost cand am gatit cu tata. M-a intrebat de ce nu ies, se astepta sa ies la jogging sau la "date" cum zice el...m-a si intrebat...i-am zis ca nu ies nicaieri si s-a bucurat. Mereu se bucura cand avem timp sa-l petrecem impreuna. M-a intrebat cum ma simt in ultima vreme. Mi-a parut rau sa-i zic ca ma simt singura, insa el nu a fost mirat. Cred ca stia dinainte ca asa ma simt. Astepta numai o confirmare din partea mea.Nu ma simt confortabil sa-i spun lui toate lucrurile astea.. stiu ca el vrea ce e cel mai bun pentru noi. Dar nu puteam sa-l mint. So i came clean towards him and he repaid me with a hug.

Nu stiu cum sa fiu. Nu stiu cum sa ma comport. Nu mai vreau sa ma ascund de mine asta e clar. Chit ca am sa par slaba si penibila. Ma gandesc ca e mai bine asa, decat sa activez bitch mode si sa-i indepartez pe toti cei care conteaza de langa mine.
Vreau sa scriu frumos, vreau sa vorbesc despre iubire, sa cred in iubire, sa ma consum in iubire si sa transpir prin fiecare por iubire.

Bea cafea din cana mea
Si spune-mi o barfa buna.
Vom rade impreuna
Iar tu te vei pierde
Privindu-ma.

Ma voi stramba ca un copil
Si nu vei sti daca sa ma saruti sau sa ma certi,
Ma vei lasa sa cad pe picioarele tale
Si-mi vei spune ca sunt nebuna.

intre secundele unui minut
Ne vom spune atat de multe
Insa nu vom lasa sa curga pe langa noi
Vreun cuvant.

Intre secundele unui alt minut
Ne vom lega inimile cu un snur
Care va strange asa de tare
Pana cand cele doua organe
Vor deveni unul
Sub aceiasi bataie timida.

Cand cafeaua se va fi terminat
Te voi certa ca ai baut-o pe toata
Iar tu iti vei rascumpara greseala
Printr-un sarut
Ce ma va face sa uit
Si sa iert
Si sa te iubesc.

aaaaaaaaaaaaah

Ma dor ochii. Oficial imi dau demisia.
Am terminat de lucrat la proiecul ala extra-super-mega-hyper-ultra enervant si obositor, deja vad numai grafice, placinte, histograme and co in fata ochilor. Si pe langa asta, azi nu am supravietuit decat cu o singura cafea pe care mi-a facut-o tata vazandu-ma ca sunt aproape sa-mi dau duhul langa calculator.
Pe langa asta minunata mea masina de calcul face fitse mai ceva ca o pitipoanca. In traducere, merge ca o rasnita iar netul...ooooo...vestitul net de rds merge mai greu decat o baba la semafor!!!!!!X(X(X(X(X(X
Nu ma intrebati pe langa asta ce fac? ca am sa clachez.
Sunt suparata.
Sunt nervoasa.
Sunt obosita.
Imi vine sa urlu si sa tip si sa sparg si stiti voi sentimentul.
Bad heart day, bad hair day, bad, bad, awful day.

:-<.

[i shall not complain about my other condition.It's pointless.]

Bim Bam ca inca se poate:-<

Haide sa ne spunem cuvinte lungi si sticloase
Pe care nu le credem
si pe care nu le-am spus niciodata
altcuiva.

Hai sa ne jucam
Pana intre noi nu va mai ramane tacerea
Pana cand ne vom trezi copii
Juliti in genunchi
Si cu dintii sparti.

Sa cadem pe plaja
Sa lasam soarele sa ne arda pielea,
Sa ne sufocam de caldura
Si sa nu ne fie de ajuns.

Ia-ma in brate, alearga-ma pe drumuri pietroase
Prinde-ma atunci cand cad
Pacaleste-ma ca ma vei iubi
Intotdeauna.

Vreau sa petrec cu tine zile
Sa lasam toate cele 140 de luni sa se oglindeasca in lac
In timp ce noi aruncam cu pietre
De plictiseala.


Rosteste-mi cele mai frumoase silabe
Cele care incep cu "t" si se termina in "c"
Lasa-ma sa fiu asa cum sunt
si graviteaza in jurul orbitei mele
Fara teama.

Vreau sa te iubesc atat de mult
Vreau sa fim relativi ca timpul
Si ca fumul ce se pierde in nori
Urcand suav din tigara ta
In cercuri mici si albe.

Nu imi pune piedici
Nu te impiedica
Mai avem un pic pana la destinatia
La care mi-e teama sa ajung de una singura.

Da! Pentru ca este despre mine!

Placebo - In The Cold Light Of The Morning
Asculta mai multe audio Muzica »




"Incapabil sa ma scol, tintuit in pat, ma las in voia toanelor memoriei mele si ma vad hoinarind, copil,prin Carpati.Intr-o zi, am dat peste un caine pe care stapanul sau, fara indoiala ca sa se descotoroseasca de el, il legase de un copac, si care ajunsese atat de slab si de epuizat si golit de viata, ca n-a avut decat puterea sa ma priveasca, fara sa se poata clinti. Se tinea in picioare, totusi.."
E.Cioran-" Despre neajunsul de a te fi nascut"

Ideea e simpla.
Raman uimita de cat de schimbata pot sa fiu. Credeam ca sunt mai orgolioasa si mai mandra, dar in ultima vreme nu prea am dat dovada de nimic. Si sunt dezamagita. Sunt dezamagita de toti inclusiv de mine. De ce? Pai pentru compromisuri, pentru indulgente, pentru false dovezi de bravery, pentru modul in care simt ca increderea mea de sine a scazut considerabil in ultima vreme. Nu mai stiu cine sunt. Sunt foarte multe lucruri pe care as vrea sa le zic, sa le tip in gura mare, sa alerg, sa uit de toate frustrarile, sa nu ma mai simt asa .
Da ma plang, si da totul este mereu numai despre mine. Pentru ca asta e un mecanism universal. Nimeni nu gandeste, nimeni nu iubeste, nimeni nu-si doreste ceva pentru altcineva decat pentru sine. Daca ar fi altfel decat asa, nimeni nu ar mai suferi.
Mi-e atat de dor de gesturile alea marunte..parca nu le-am avut niciodata, parca nici nu ar fi existat. Vreau sa stau intinsa si sa visez fara sa ma rusinez ca nu par serioasa sau ca arat ca un copil de 10 ani. Am obosit sa ma gandesc atat de mult. Daca stau sa analizez tot ce am, nu gasesc nicio satisfactie. Pentru ca in realitate nu am nimic, nu cunosc nimic, si totul din viata mea mi se pare ca ma indeparteaza si mai mult de restul lumii.

"Menirea mea e sa sufar pentru toti cei care sufera fara sa o stie. Trebuia sa platesc pentru ei, sa le ispasesc inconstienta, norocul pe care il au de a nu-si da seama cat sunt de nefericiti"{E.Cioran-" Despre neajunsul de a te fi nascut"}

Pentru prima oara incep sa invidiez persoanele superficiale, care se rezuma la discutii generale, care se bucura de orice fara sa se gandeasca, fetele alea si baietii aia care pot spune ca-si simt varsta. Nu ma pot invinovati decat pe mine, pentru ca nu stiu sa-mi impun limite. Sunt atat de dependenta si am atat de multa nevoie de unele lucruri incat nu reusesc sa-mi dozez sentimentele asa de bine cum o faceam inainte.

" Dumnezeu e ceea ce supravietuieste evidentei ca nimic nu merita sa fie gandit"
{E.Cioran-" Despre neajunsul de a te fi nascut"}

8-> my green fields

In cazul in care credeati ca fabulez...
Aici mi-am petrecut eu prima zi de Paste, de care am scris atunci..
Ca sa va imaginati cam cum stateam.. cu capul pe o bucata de copac, in fata mea era ringul si undeva tot in fata,peste gramada aia de lemne, era Hon care dadea in sac.
:X

Revenim.

A venit de tot vara asta. uneori am impresia ca ma topesc. Noaptea cand dorm transpir prea mult.. nu prea imi place rancezeala asta. Ador cand simt cum mai bate vantul asa in rafale reci...si in afara de caldura mai e si puful care ne intra in ochi, in nas..peste tot.
M-am indragostit de "Huliganii", despre modul in care mi se pare ca citind toate lucrurile alea, imi citesc recenzia propriei vieti:

*

"Mi se pare ca lucrul esential nu e actiunea, ci gasirea de sine. Cand vei intelege cat de departe se intind hotarele fiintei tale, atunci poti face totul, si intr-un chip mult mai usor. Dar eu n-am intalnit inca pe nimeni care sa priceapa acest lucru simplu."
*
"Oamenii se rateaza pentru ca sunt mediocrii,pentru ca sunt ei insisi sterpi si nesubstantiali."
*
*Omul trebuie sa ramana el insusi in orice mediu;intr-un asemenea om cred. Care n-are nevoie de decor ca sa viseze, n-are nevoie de confort ca sa se simta fericit, n-are nevoie de mediu ca sa gandeasca"
*

In afara de asta, am primit un cadou minunat de la fete..Cioran "Despre neajunsul de a te fi nascut", dar de aici nu va mai dau citate pentru ca am mai postat mai demult, si nu vreau sa va stric bucuria de-a-l fi descoperit voi insiva asa cum este, si nu cum vi-l prezint eu.
In rest nu mai am mare lucru. Ma tem ca veti crede ca transform blogul asta in jurnal personal daca incep sa-mi dezvalui intreaga intimitate "online", si de asta pastrez emotiile cele mai substantiale si mai profunde pentru mine.

Cam atat infidels.
Va pup pe toti si ne auzim!

:> let's misbehave

la multi ani mie si la multi ani pentru tatii:X:X:X
sa traim cu numele.

Ora Stanescu

Neasteptata intalnire
*
Nichita Stanescu

Te-am intalnit
atat de dintr-odata si de neasteptat
incat acel ah,care mi-a sarit de pe buze
a plutit buimac prin aer
pana s-a lovit de o creanga
si s-a asezat pe ea,
si s-a facut cuib
si timpul zburand pe acolo
si-a lasat in el orele...

Atat de neasteptat ne-am intalnit
incat trupul mi-a fost smuls si lovit de timp
si ecourile lui se intorc abia acum
si se opresc in fata mea
ca niste statui.

Ars poetica
*
Nichita Stanescu

Imi invatam cuvintele sa iubeasca.
le aratam inima
si nu ma lasam pana cand silabele lor
nu incepeau sa bata.

Le aratam arborii
si pe cele care nu vroiau sa fosneasca
le spanzuram, fara mila de ramuri.

Pana la urma, cuvintele
au trebuit sa semene cu mine
si cu lumea.

Apoi
m-am luat pe mine insumi,
m-am sprijinit de cele doua maluri
ale fluviului,
ca sa le arat un pod,
un pod intre cornul taurului si iarba,
intre stelele negre ale luninii si pamant,
intre tampla femeii si tampla barbatului,
lasand cuvintele sa circule peste mine,
ca niste automobile de curse,ca niste trenuri electrice,
numai s-ajunga mai iute la destinatie,
numai ca sa le invat cum se transporta lumea,
de la ea insasi,
la ea insasi.

Indoirea luminii
*
Nichita Stanescu

VIII.
Am cazut in propria mea inima
asemenea nisipului in in clepsidra.
Am cazut in propria mea inima de copil
la fel cum se prabuseste-n iarna un cal.
Am cazut intr-o inima pe care
atingand-o cu mine insami
o faceam sa existe din ce in ce mai putin
si mai stins.
Fiecare bataie a ei ondula tot mai intins
si eu inotam,inotam si fiece lovitura
de brat impingea,
de jur imprejurul meu, tot mai departe,
tarmurile.
Si inotam, inotam
in mijlocul unei mari a candorii,
a singuratatii, a lucirilor de demult.
Inotam, intr-un plutitor
si transparent ocean, inotam.

Poem
*
Nichita Stanescu

Tu plutesti ca un vis de noapte
desupra sufletului meu.
Iti sprijini tampla
de inima mea, ca de o piatra rosie,
si astepti sa-ti spun numele
tuturor lucrurilor
pe care eu am ispravit de mult
sa ti le mai spun.
Gura mea e-n tacerea cea mai desavarsita
inclinata ca matasea unui steag
intr-o zi fara vand.
O, nu pleca nicaieri!
Imi voi rupe inima cu un singur gest
al mainii,
ca sa rasara durerea care stie
numele durerii,
ca sa rasara dragostea mea de barbat
care stie numele tau ciudat, de femeie.

Inima
*
Nichita Stanescu

Bate, si eu stiu ca bate si vreau eu sa bata.
Bate si-o aud intruna si nu mai vreau sa bata
De fiecare data, ca intaia datat.
De fiecare data, ca ultima data.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatra,
ca miezul pietrii, de-ar batea miezul de piatra.
Nimeni n-a vazut-o niciodatat.
Mint cei care spun c-au vazut-o vreodata...
Ea bate, si eu stiu ca bate, si vreau eu sa bata.
O aud intruna,pana nu mai vreau sa bata.
Dar auzul meu si ea sunt doar o bucata,
un singur bloc de piatra nedespicata.

Cantec
*
Nichita Stanescu

Inima se varsa printre coaste,
sufletul cadea cu fluturare.
Se tineau de inelare,mainile noastre,
intr-o veche,grea inserare.
Eu ma rugam la umarul tau,
ma rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Ma rugam astfel,mereu,
pana e-naspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-si curmau asupra-ne zborul
secundele dandu-se tuturora.
Astfel ne trecea viata, astfel muream,
deveneam transparenti, de gheata.
Privelistea lumii trecea ca printr-un geam
prin lipsa noastra verticala de viata.
Numai pasarile lovindu-se, foarte mirate,
in noi isi varsau zborul.
Eu ma rugam in cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

Inima
*
Nichita Stanescu

Totul se micsora egal, cu viteza gandului,
in acel timp, muntii, marile, oamenii
Totul se prabusea in sine insusi cu viteza egala
si in acelasi timp, incat nimeni
nu baga de seama nimic.

Numai prezenta luminii, incapatanatei,
nemiscatoarei lumini,
numai sangele acesta pierdut
de lucruri
ar fi putut starni o banuiala.

Dar
cineva ar fi trebuit sa stea in afara
si
nu s-a gasit nimeni, absolut nimeni.

Totul se marea egal, cu viteza gandului,
in aclasi timp, norii, campiile, oamenii

Totul izbucnea in sine insusi, cu viteza egala
si in acelasi timp, incat nimeni
nu baga de seama nimic.

Numai prezenta noptilor, incapatanatelor,
nemiscatoarelor nopti,
numai sfera aceasta de intuneric,
marginita de astrii,
ar fi putut starni o banuiala.

Dar
cineva ar fi trebuit sa stea inlauntru
si
nu s-a gasit nimeni, absolut nimeni.

Ma simt bine.
Ma simt mandra de mine.
Am terminat de scris prima parte din "romanul" meu...54 de pagini, o parte din mine, o parte din noi.
Nu stiu sa zic nimic in legatura cu inima mea. Nu stiu ce o sa fie cu ea, unde e, daca a fost macar. Inca astept cuvintele alea, oricare. Le astept, dar le astept usurata. O parte din cuvintele mele le-am pus acolo pe bucata aia pe care ti-am dat-o si ti-a placut.
Mai multe poate vor fi spuse. Nu stiu.
Mai am atatea ganduri in cap, o stare de permanenta fecunditate, o tristete, o incertitudine.
Sunt slabita, sunt slabita din toate incheieturile, dar ma simt descarcata, ma simt toleranta, simt ca urmeaza ceva bun.
.

acele cuvinte

...
Toate acele cuvinte
Pe care nu le-am spus,
Pe care nu le-am lasat
Sa ne paraseasca
Si sa ne arate noua
Ca suntem goi
Ca suntem tristi
Ca tanjim dupa iubire,
Toate acele cuvinte
Si inca vreo doua in plus
Cuvintele pe care nu le-am spus,
Si astazi se fac atat de dorite...


[not walking that road again...]

great

Am terminat cartea.
Mi se pare revelatoare pentru toate crezurile mele.
Pe tine te-am identificat cu Pavel Anicet, iar eu m-am regasit in Felicia[desi nu e un personaj principal]. As fi putut sa vreau sa fiu ,din mandrie doar,Una sau Ghighi , femei pe care le-ai iubit in mod fizic, insa Felicia care nu s-a remarcat din prima, dar care a reusit la final sa iti arate ca e ca tine, deloc stanjenita de singuratatea ei, mi se pare ca exprima cel mai bine tot ceea ce eu sunt..

*

"Vroiam sa spun ca iubirea e antisociala, ca e o crima, cineva care vine si iti spune, si care te sileste sa fii el, te santajeaza cu cea mai cumplita gama de sentimente si orgolii, te tine legat de el, intra in tine, si toate astea pentru ca te iubeste. De unde dreptul pe care il are omul sa iubeasca?(...)Sa se coboare Iisus printre noi si sa ne invete sa nu mai iubim.."(Mircea Eliade- "Intoarcerea din Rai")

*
"Ma intorc la concret Pavele. Mi-e sete de concret, de viata de toate zilele, de caritate... M-am saturat de capodopere, de asceza si toate celelalte.."(Mircea Eliade- "Intoarcerea din Rai")

dilema

Te-am cautat intre cele doua cuvinte care imi apasau atat de tare emisfera cerebrala stanga si ma faceau sa vibrez de o veselie inconfundabila.
te-am cautat intre extreme dar m-am dus mult prea aproape de ratiune si m-am inhibat, m-am inchis in sine si am inceput din nou sa-mi analizez demersurile. Nu stiam de ce desi unite cele doua emisfere se certau atat de mult.

am tacut.
dar a venit seara.

ma simteam straina printre pernele mari care-mi ridicau gatul si ma faceau sa suspin la fiecare intoarcere. O invidiam cu fiecare incordare de muschi pe Marusia care parea atat de linistita dormind.Gaseam in mintea mea obosita milioane de motive pentru care unii oameni adorm atat de repede pe cand altii se chiuie pana cand rasare soarele. Insomnia ma facea sa incep sa-mi schitez fel de fel de scenarii care incepeau intotdeauna cu noi doi si se sfarseau cu cele mai banale intamplari de peste zi. Nu m-am inteles niciodata, si nu am reusit sa imi fac o ordine in ganduri in asa fel incat sa compartimentez, un mic spatiu in timp pentru fiecare, si sa ierarhizez aceste unitati temporale dupa importanta persoanei/evenimentului carora i le atribui.
Am inceput sa ma joc cu degetele si cu tavanul. Muzica ce-mi rasuna in timpane ma ajuta. Urasc unele melodii in timpul zile si le ador noaptea pentru ca ma linistesc si ma ajuta sa ma inchipui mai bine.
Si incep sa desenez cu varful degetelor o casa.[Mereu desenez case si femei goale.imi plac formele voluptoase la fel de mult cum imi plac ferestrele mari si gardurile albe.]Ce bine ca e intuneric si nimeni nu ma poate vedea cum incerc cu mainile tremurande sa-ma inchid intr-un univers propriu. Mi-ar spune poate acel cineva, oricare, ca sunt nebuna, sau poate m-ar compatimi considerand ca sunt o persoana trista, singura, plina de idealuri si frustrari a caror presiune ma apasa si ma face sa delirez. Daca l-as surprinde privindu-ma, nu m-as opri. As sti ce gandeste si l-as spune ca e prost si ca cel mai inteligent lucru pe care il poate face e sa paraseasca spatiul, ca e mereu substituibil cu un copac. Si ce bine s-ar vedea un copac acolo in tocul usii. O mica axa a lumii perfect incadrata sub toc.
Marusia inca doarme.
E liniste.
Cand e noapte simturile ti se amplifica. Ma gandesc cu mainile in aer ce bine ca nu am ceas in camera sa-i aud ticaiturile enervante. Noaptea timpul devine dens si curge greu ca sa ne arate ca toata viata noastra simtim mai mult singuratatea decat iubirea. E bine asa pentru ca iubirea ne ascunde pe noi de noi, e o forta perfida oarecum care ne face sa fim orbi sa nu gandim la acele temperaturi normale. In singuratate in schimb ne constientizam mai bine pe sine. Ne descoperim ca fiinte cu o multitudine de posibilitati ale existentei. In noapte putem fi orice, oricine. Ziua in schimb nu putem fi altceva decat al lui/ al ei/ acel el/ea concret ca existenta specifica.
Dar e buna iubirea. Pentru ca ne face sa gandim pozitiv.
E deja aproape dimineata.
Eu inca te caut intre cuvintele alea si nu stiu unde sa te pun...pentru ca analizand verbul asta malefic si manipulator gasesc in miezul lui o farama de egoism. Daca l-as putea inlocui cu ceva mai bun...Sau daca nu le-as mai spune...dar trebuie sa spun ceva, avem nevoie de confirmari..si eu am nevoie de confirmari.Sunt slaba. Sunt un om slab. Nu stiu ce vreau.Sunt plina de contradictii si in unele zile mult prea plina de propria existenta.

s-a facut zi.
ma ridic din pat. tremur din toate incheieturile. ma uit la telefon nimic. Cu usa intredeschisa incerc sa respir. Aerul rece si incarcat ma face sa ma simt grea si transpirata in hainele astea care cad greu pe umerii mei.Imi umplu plamanii si ma duc la baie. In curand o sa se trezeasca tata, nu aprind lumina ca se va trezi sigur. Intru asa. Ma uit in oglinda si-mi vad parul ravasit. Ochii s-au micsorat deja si se tin cu greu ridicati. Dau drumul la robinet sa curga apa rece si ma stropesc peste fata infierbantata. Cativa stropi aluneca usor pe linia gatului si intra pe sub tricoul larg facandu-ma sa ma infior si sa-mi imaginez cat de mult as prefera in locul apei de canal deloc idilica un sarut uscat care coboara din acelasi loc si se opreste imediat la alunita mica de pe jumatatea burtii.Zambesc.

de la usa pana in pat sunt exact 4 pasi. Il iau pe domnul peste in brate, il mototolesc de vreo doua trei ori pana ce capata forma corpului meu, ma uit la telefon, imi imaginez cam ce faci tu in momentul ala si adorm.

*

Poate nu ar trebui sa te pun intre cele doua cuvinte. Mai bine am sa te asez deasupra lor.
Da..

daily post

Sunt incarcata de optimism. Cu toate ca nu au fost cele mai stralucite zile, zambesc.
Am sa ma trezesc intr-o zi si am sa realizez ca tot ce imi doresc este posibil. Nu sunt facuta sa tin capul in pamant. Nu sunt facuta sa ma intristez.
Sunt plina de frustrari si plina de mihaniri pentru ca sunt constienta cat de greu este sa-mi indeplinesc toate dorintele.Cu toate astea cateodata ma simt atat de libera si de impacata cu mine incat singurul regret pe care il am este acela ca nu le pot da si celor dragi din bucuria ce o simt si-mi incalzeste sufletul.
Am renuntat la o gramada de complexe in ultima vreme. Nu m-am mai gandit la ele atat de mult si poate de asta mi-am dat seama ca unele sunt absurde.
Am muncit in zadar saptamana asta la o baza de date in SPSS si de vreo 4 ori mi s-a inchis compul cand eram pe punctul sa finalizez. Normal ca atunci cand am terminat si eram in sfarsit multumita ca i-am dat de cap, s-a intamplat alta boacana care mi-a taiat tot cheful. M-am convins saptamana asta ca unii oamenii nu sunt prosti, ci foarte prosti si ca pot parea mielusei la inceput, insa la un moment dat vor claca si ne vor arata ca de fapt sunt lupi...ma rog.
Tot saptamana asta am inceput program sportiv si ma simt destul de bine. Desi marti si miercuri am suferit de febra musculara...azi m-am simtit perfect.
Daca ar fi sa ma gandesc la un moment frumos din saptamana asta, ar trebui sa ma gandesc la el si la modul in care de acum inainte mereu o sa leg numele filmelor " asasinul din bancock"[duck fu**er=))] si "Twilight" de imaginea de noi.
*
Honi, oare cand o sa prindem si noi un film bun la cinema?;))
*
Inca nu am terminat :"Intoarcerea din Rai", dar nu mai am mult.


Noapte buna.

DERNIERS POÈMES D'AMOUR

"Dans mon chagrin, rien n’est en mouvement
J’attends, personne ne viendra
Ni de jour, ni de nuit
Ni jamais plus de ce qui fut moi-même

Mes yeux se sont séparés de tes yeux
Ils perdent leur confiance, ils perdent leur lumière
Ma bouche s’est séparée de ta bouche
Ma bouche s’est séparée du plaisir
Et du sens de l’amour, et du sens de la vie
Mes mains se sont séparées de tes mains
Mes mains laissent tout échapper
Mes pieds se sont séparés de tes pieds
Ils n’avanceront plus, il n’y a plus de route
Ils ne connaîtront plus mon poids, ni le repos

Il m’est donné de voir ma vie finir
Avec la tienne
Ma vie en ton pouvoir
Que j’ai crue infinie

Et l’avenir mon seul espoir c’est mon tombeau
Pareil au tien, cerné d’un monde indifférent
J’étais si près de toi que j’ai froid près des autres..."

Paul Éluard

...

Nu am mai scris nimic de mult.Aproape ca am si uitat de blog, de cartile mele si de cafea.
Sunt zapacita, sunt absolut lipsita de orice chef si singura chestie care intr-adevar nu-mi lipseste e somnul.Am reusit sa prind ore bune de somn zilele astea, insa ma enerveaza faptul ca de fiecare data cand ma trezesc, ma prinde o stare de iremediabila tristete pe care nu o pot alunga cu nimic.
Ma trezesc usor, deschid ochii incet sa ma acomodez cu lumina din camera si caut pe sub perne telefonul.Niciun beep, niciun mesaj ma gandesc pentru o secunda ca poate nici macar nu am dormit, poate ca timpul s-a oprit in loc si m-a asteptat pe mine sa ma trezesc. Dar nu e asa, pentru ca stiu ca si ieri, si azi, si poate si maine Universul se va petrece pe langa mine iar eu nu voi sti nimic.
Nu credeam niciodata sa spun ca prefer mai mult noptile cu insomnii, noptile care ma inundau cu idei si cu planuri.Noptile alea m-au invatat oarecum cat de frumos este sa simti inima cum sta in tine sa explodeze de la atata cafea, genunchii cum tremura de oboseala. Noptile cu insomnii imi aratau cat de glorios este sa te lupti cu corpul tau si sa invingi..era ceva magic, clipele treceau greu dar totusi nu ma puteam sa ma abtin sa nu zambesc stiind ca nu am pierdut o ora degeaba.
Nu stiu ce m-a impins spre somn. Nelinistile mele metafizice s-au diminuat, planurile s-au cam dus pe o apa..care o fi ea nu mai conteaza.Nu mi-e foame, nu mi-e sete, nu vreau sa ascult muzica, sa scriu, iar cartea pe care o citesc ma fascineaza dar nu am rabdare sa o termin.
M-am deschis un pic la un curs de istorie si filosofie a religiilor si incepusem sa vad o portita in fiinta mea , o reminiscenta a clipelor de neliniste intelectuala atat de hranitoare pentru sufletul meu, insa cursul s-a sfarsit si portita s-a inchis.
Am incercat sa dau vina pe vreme..chiar daca ploua ma uit pe geam si imi imaginez ca as iesi si asa, sa stau in ploaie, sa ma ude pana la os, sa-mi fie frig, sa vin acasa cu parul ud si sa ma certe tata, iar eu sa chicotesc copilareste in timp ce el cauta in dulap un prosop moale sa-l treaca prin suvitele mele incretite de apa.
Poate clipele la care visez de cand ma stiu, sunt tocmai clipele care o sa ma dezamageasca enorm..pentru ca ele nu se vor intampla niciodata..