:-<

Ramasa din nou singura,m-am refugiat in proiecte.Nu ma pot opri din miscarea asta continua,indiferent ca este sau nu materializata prin forte concrete.
Ma gandesc de fiecare data cat de mult as vrea ca timpul sa se opreasca o clipa,numai ca sa pot trage si eu aer in piept si sa iau o pauza.
Simt nevoia sa ma tin tot mai ocupata pentru ca numai asa simt ca devin efectiv viata.Simt o agitatie in mine,ca o miscare nesfarsita de particule care ma ajuta sa nu cad in jocul gandurilor ce pot fi uneori atat de dezamagitoare.
Si ma trezesc ca am atat de mult potential,si stiu ca pot face mult mai multe insa e ca si cum as avea o frana latenta care imi zice sa ma opresc din cand in cand, sa mai las loc si emotiilor pe care tot incerc sa le inhib.Cateodata ma intreb ce rost au ele,din moment ce vin sa strice tot.Ma scot din ritm,ma fac sa-mi pierd concentrarea,ma obsedeaza, si oricat de mult as medita asupra lor nu reusesc sa le gasesc semnificatia sau sa le directionez catre un alt ungher al mintii mele.

Ce vrei tu inima?
De ce nu-mi lasi mintea sa te conduca?
De ce ii astupi glasul cu sentimente
Cand ea nu are argumente
Sa te scoata din jocul dual
In care se subscrie firea mea ?

Inima imi dai peste cap planurile!
Ma scoti din lume
Si ma ranesti,
Si ma tradezi..
Si ma lasi sa fierb in suc propriu
Pana ma evapor de tot
Din mine.

Nici nu stiu sincer care este cea mai buna cale de a trai impacat cu tine.Eu nu cred ca am sa ajung sa fiu vreodata impacata cu mine..nici nu-mi dorec.O stare de impacare ar fi echivalenta cu una de resemnare,de stagnare,iar eu vreau sa ma cert cu mine la nesfarsit pentru ca altfel nu as fi fericita.Vreau sa ma intreb mereu ce vreau.Nu vreau sa stiu.Vreau sa inventez pe parcurs...vreau sa aflu , sa experimentez.Vreau sa gresesc.
Imi este teama .
Sunt vulnerabila...