VIII.
Am ridicat pleoapele greoi de parca as fi avut plumb pe gene, dar nu am reusit sa-mi deschid ochii .Era prea soare. Draperia din spatele canapelei era trasa si sufrageria era violata de razele de lumina care se infingeau din fiecare colt al ferestrelor mari.
Raceala mainilor lui ma convingea cu fiecare secunda ca totul era real, insa nu puteam sa desenez vreun context care sa explice circumstantele confuze in care ma aflam. Ma durea capul si imi simteam gatul oarecum intepenit. Am lasat gandurile sa mi se scurga prin transpiratie, din fiecare por, afara. Si am mai adormit cred jumatate de ora. Ma simteam in siguranta, stiam ca atunci cand ma voi trezi, el va fi langa mine. Merita sa profit de manifestarea asta subtila de grija si tandrete. Din partea lui venea ca un cadou mult asteptat. Totul era cu atat mai placut cu cat inca nu intelegeam ce se petrece.Si nici nu-mi doream asta..
M-am intors in clipa in care il gasisem pentru intaia oara. Ar fi poate de un romantism deloc necesar sa explic cu ce era imbracat sau modul in care isi purta in vremea aia parul. Nu am observat nicio clipa detaliile astea.
As putea ,in schimb, sa descriu fata grasa si transpirata a profesorului care incerca sa ne predea lectia. Aud si acum zgomotul obosit si greu al respiratiei sale sacadate. Unele cuvinte scurse cu o intonatie prea imperativa si autoritara ma mai tineau din cand in cand treaza pe parcursul cursului. Nu gaseam nimic sa ma atraga din tot discursul sau, iar pauzele pe care le facea la intervale constante de timp, mi se pareau excese de zel prin care incerca sa ne demonstreze diferenta de clasa si cultura ce ne diferentia, si care facea ca noi sa stam umili in bancile oribile si inalte de lemn, iar el la catedra micuta, pe un scaun ce parea sa cedeze sub greutatea corpului sau.
Chinuit de o camasa rosie, incerca sa-si elibereze oarecum gatul de sub stransoarea gulerului apretat. Zambeam atunci usor imaginandu-mi ca erau mainile mele, si nu acel guler, cele care ii provocau pentru un scurt moment asfixia. Mi-as fi dorit in clipele alea sa fi fost mai receptiva si sa-i demonstrez ca practic, la nivel intelectual nu ne desparteau foarte multe, dar insomniile care ma pretrecusera de ceva zile ma faceau sa-mi pierd concentrarea si sa-mi las capul sa alunece discret in podul palmelor ridicate la nivelul obrajilor.Daca imi doream ceva cu ardoare, imi doream o cafea, si tipam in sinea mea dupa o pauza.
Mereu am crezut ca atunci cand va veni momentul il voi simti, ca pe o chemare, ca pe o emotie care imi va strapunge stomacul si mintea si firea toata.A fost si nu a fost chiar asa…
Nu am stiut nici o clipa ca el era chiar acolo in spate si poate daca nu as fi avut impresia ca ma striga cineva nu m-as fi intors si nu l-as fi intalnit nici azi. Dar m-am intors de doua ori desi l-am stiut din prima . M-a facut sa fiu curioasa in ceea ce-l privea. Era misterios si inchis. Scria obosit si parea la fel de scarbit de discursul inutil al profului. Zambea de fiecare data la pauzele lui si radea oarecum superior. Puloverul sau gri ii contura cam toate imperfectiunile chipului, insa chiar si asa degaja un farmec contrar aparentelor care imi aprindea curiozitatea si-mi starnea o oarecare indignare.
Il vedeam ca pe un dezradacinat, il vedeam rece si plin de defecte, il vedeam un idealist, un luptator al principiilor, un om mereu pe fuga, mereu nemultumit. Oarecum morocanos, oarecum arogant, vedeam in el un gol pe care il puteam acoperi doar cu mine. Si poate chiar as fi fost insuficienta..era in el un abis in care stiam ca ma voi pierde nebuneste. Dar nu mi-a fost teama niciun minut sa incerc sa-i acopar umbra cu a mea.
O parte din mine imi zicea mereu sa-l astept. Era ca si cum as fi avut pretentia unor confirmari in ceea ce-l privea. In ciuda sentimentelor mele, in unele clipe nu simteam ca el ar fi acel om pe care mi-l doream, desi uneori asemanarea cu acesta era izbitoare. Nu ar putea fi EL imi ziceam, din moment ce imi arata mai degraba ca e doar o fiinta depasita de propria-i conditie tragica, dar mult prea orgoliosa sa admita acest fapt. In sinea lui avea mult mai multa nevoie de cineva care sa-l iubeasca, decat de cineva caruia sa-i intoarca aceasta traire. Il reperam mai trist si mai abandonat decat fusesem eu vreodata. Si asta pentru ca refuza sa invete, refuza sa accepte, ca o fiinta creata din coasta sa cu mii de ani inainte, putea sa-i arate toate lucrurile pe care el, de unul singur era atat de orb si de incapabil sa le vada.
Viciile marunte in care se refugia nu-l faceau in ochii mei decat sa para uman. Iar fata de uman eram inca circumspecta. Nu vroiam sa-l schimb sau sa-l deformez, il luasem de la inceput ca atare, insa ma intrista de fiecare data firea lui rigida si incapatanata, orgolioasa si atat de conservatoare.
Frumusetea dintre noi statea in contrariile firilor noastre care nefiind totusi paralele se mai intersectau din cand in cand, producand ceva uimitor. Acea beatitudine statea in cuvintele ce nu erau necesare a fi spuse, in gesturile marunte si in privirile fugare care insa cu timpul au disparut, lasand in spate numai o confirmare slaba ale existentei lor.
Era altceva, pentru ca lasa in mine o intriga si o nevoie particulara. Ne creasem o retea din care nu puteam sa ies si in care ma incurcam de fiecare data. Ceea ce detestam cel mai mult in el, era faptul ca reusea sa ma aduca in stari de care nu eram deloc mandra. Daca eu ma doream puternica, pentru el uneori eram atat de slaba si atat de indecisa incat ma pierdeam ore in sir cautandu-ma si refacandu-ma exact asa cum imi doream. Toate miturile de stabilitate si independenta de care ma atasesem, erau daramate de el doar intr-o secunda. Ramanea apoi infatuat, asteptand intr-o tacere lugubra sa cedez.
Nu m-a lasat niciodata sa-i cunosc intregul spatiu personal. Era o cetate cu ziduri inalte pe care nu ma lasa decat partial sa le daram. De cele mai multe ori dupa o mica deschidere urma o perioada indelungata de tacere si anonimat. Era prea circumspect si prefera singuratatea chiar si in cele mai nepotrivite momente. Cand frecventam impreuna aceleasi cercuri [preponderent gruprurile sale de prieteni si cunostinte] refuza orice apropiere evidenta dintre noi. De cele mai multe ori ne-ai fi putut zari stand separat unul de celalalt, in colturi diferite ale incaperii, vizibil diferiti de orice alt cuplu care se pierdea in imbratisari calde si manifestari de tandrete subtile care ar fi putut in orice moment revela sentimente puternice si sensibilitati complexe.
Si oricat de mult mi-as fi dorit in acele momente sa-mi gasesc loc langa pieptul sau, acolo unde consideram ca apartin, asteptam ,in schimb,ca un copil timid si infricosat sa ma cheme, sa se apropie, sa reduca prin propriile forte duritatea zidului care ne despartea si ne facea sa pasim drumul care ne ducea unul spre miezul celuilalt, ca pe un teren minat gata sa explodeze sub picioarele noastre.
Nu pot sa-mi dau seama ce legatura ma tinea atat de stransa de el. Nu era nicio atractie deosebita si nici macar nu se incadra in tiparele mele de acceptabilitate. A fost o provocare, un test ultim pe care trebuia sa-l fac pentru a ma convinge intr-adevar ca oamenii nu stiu sa iubeasca, insa se pricep de minune sa se minta pe sine si sa-i convinga pe cei din jur ca intr-adevar ar fi capabili de asa ceva.
El a fost poate primul meu semn de renuntare si de acceptare. Nu am putut niciodata sa ma ridic si sa-l supun , si sa-l fac sa vada cine sunt cu adevarat.. Nu pot sa-mi dau seama daca era vina lui, daca era el insusi prea acaparat de propria imagine si de propriul destin incat sa nu-i mai poata repera pe ceilalti. Cert e ca avea nevoie de mine. Si cand ma cauta, ma cauta numai in beneficiul propriu. O relatie consensuala intre doua parti, din care una detinea actiunile majoritare dar nu si mijloacele de a obtine profit de pe urma lor, si o parte mai slaba, aceea eram eu, care avea toate mijloacele si toate trucurile necesare unei valorificari la maxim al unor resurse pe care nu le detinea, dar de care avea nevoie sa traisca.
Uneori cand dormeam ii puteam auzi inima cum ii bate. Nu m-am ascuns niciodata de sentimentele pe care i le daruisem. Ma abandonasem complet in niste brate iresponsabile care ma scapau la fiecare suta de metrii.Iar pe pielea mea nu mai era loc de vanatai.
Dar totusi de el nu m-am putut desprinde.
Dar totusi pe el il iubeam.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu