Midnight thought

E o inertie absurda cea in care ma scufund, si oricat de mult as incerca sa-mi fac trupul sa mearga pe calea dreapta, auto-impusa, inima il trage inapoi, ca pe o materie usoara.
In fiecare zi ma reprim si ma conving ca toate actiunile mele sunt justificate insa am in mod constant nevoie de confirmari care sa ma asigure ca nu ma insel. Nu inteleg cum ar putea fi altfel, cum pot altii sa se desprinda atat de usor si sa mearga mai departe fara a avea, macar pentru o fractiune de secunda, reflexul de a-si intoarce capul si de a privi in urma, pentru a vedea daca ar mai avea catre cine/ ce sa alerge, in cazul in care si-au dat seama ca tot ce au pierdut e recuperabil.
Fara indoiala ca sunt o ciudata. Insa lucrul asta nu ma face sa-mi doresc sa-mi tin capul in pamant. Nu am facut asta pana acum si nici nu am de gand sa o fac. Pentru ca am toate motivele din lume sa fiu mandra de tot ce insemn,si cu +, si cu -. Sunt o ciudata pentru ca tind sa ma atasez greu si sa ma indepartez si mai greu. Imi pun milioane de intrebari si astept ca cei din jur sa reactioneze cum gandesc eu ca e "normal" sa reactioneze.
Daca as avea societatea mea, ar fi o a doua Sparta pentru ca prefer sa elimin anomaliile de dinainte de a le lasa sa evolueze. Pentru mine totul trebuie sa fie uniform, pur si genuin. Mi-e greu sa accept ca oamenii nu sunt ca mine si am oroare sa recunoasc ca am gresit. Cu toate ca par calculata, in sinea mea nu vreau decat sa fiu tratata cu acelasi respect cu care ii tratez pe cei din jur. Rareori lucrul asta se intampla cu adevarat. Cand vreau raspunsuri primesc tacere, cand vreau atentie sunt ignorata, cand vreau sa invat nu am de la cine, cand vreau sa predau sunt indepartata. Si cu toate astea, inca nu ma simt ca un peste iesit din acvariu. Mi-am format o rabdare ridicola care ma ajuta sa ma mentin calma chiar si in situatiile in care stiu inca de la inceput ca voi iesi in pierdere. Dar prefer sa astept si sa stiu ca am incercat decat sa plec de la primul start.
Indiferent de mania mea inconstienta de a controla totul, in ultima vreme mi-am lasat pamantul sa-mi alunece de sub picioare. Nu pot sa spun ca sunt dezamagita atat timp cat stiam ca mai devreme sau mai tarziu asta e starea in care ma voi afla.
Sunt cateva saptamani pline de frustrari prin care trebuie sa trec ca legata la ochi. Fara posibilitate prompta de reactie, fara sansa de a schimba vreo ceva, singura.
Da .. iar ma plang, iar sunt victima, iar totul se invarte numai si numai in jurul meu. Adevaratele mele drame sunt cele despre care nu voi scrie niciodata, cele pe care le-am incuiat in mine, tocmai din teama de a nu deveni vulnerabila.
Bataliile cele mai mari sunt cele care se petrec in inima mea. Bataliile astea le pierd intotdeauna pentru ca nu sunt facuta pentru a nu simti si pentru a inchide ochii in fata propriilor sentimente. Mai bine imi musc buzele si ma cufund cu totul intr-o incordare furioasa decat sa cad din nou in slabiciune.
Fiecare asteapta ca ceva bun sa-i cada de undeva de sus. Toti credem ca "ce-i al nostru e pus deoparte" si ca daca stam cu mainile in san ca babele in piata o sa vina cineva , si o sa ne pocneasca cu acel ceva peste bot sa ne trezeasca la realitate, cand de fapt trebuie sa luptam pentru absolut tot. Si chestia cea mai percutanta e ca odata ce am pus mana pe acel ceva dupa care am ravnit, lupta devine si mai crancena, pentru ca ne dam seama[constient sau nu] ca ceea ce am obtinut nu e chiar ceea ce ne-am imaginat[ pentru ca suntem oameni si e normal sa idealizam obiectul dorintei]. Tocmai lupta aia e cea mai nerve -wracking. Sa luam un exemplul relatiilor, ca de fapt numai in jurul chestiei asteia ma invart: Imi place, ma atrage, imi umfla egoul si simt ca ne-am potrivi ca mana si manusa. Primele zile totul merge de minune, sunt foarte multumita ca nu m-am inselat, avem o gramada de lucruri in comun, subiecte pe seama carora sa vorbim. Cu timpul insa, in unele cazuri [nu am sa fiu negativista sa zic ca in 99.9% cazuri] incep sa vad ca incetul cu incetul, conversatiile devin seci, el nu se mai apropie asa cum o facea la inceput, e plictisit si pare sa fie absolut dezinteresat de tot ce reprezint. Aici incepe lupta care presupune intotdeauna 2 forte ce depun un efort sa-i spunem similar. Incep sa discut cu el , sa incercam sa aducem totul la un alt nivel. Ne certam, ne impacam, si 3 zile totul revine la normal. Iluzie, tacere, raceala, ruptura. El nu mai lupta, toti din jurul tau vin ca un catalizator sa-ti demonstreze ca au avut dreptate de la inceput si ca e numai vina ta ca nu i-ai ascultat, ala e momentul in care iti vine sa tipi : "Taceti in aia a mea ca stiu si singur ce am de facut!!!!!". Daca ai fost prost si ai crezut ca totul e ca in filme te-ai inselat, si acum , inevitabil, platesti. Iti pui milioane de intrebari si astepti ca el sa sara voinic si plin de entiziasm cu raspunsurile. Dar nu e chiar asa. Pana la urma te amarasti total si incepi sa-ti tragi singur concluziile. Mai ceri pe ici pe colo un sfat dar in definitiv, observi ca totul e in zadar, din moment ce fiecare relatie e diferita. O parte din tine se impotriveste, [ca ultimele tresariri ale unui muschi care urmeaza sa se atrofieze pe vesnicie] crezi ca timpul la va rezolva pe toate si te hotarasti sa astepti. Sa astepti ce? .. Poate el/ea nu stie nici el/ea ce sa faca.. poate isi pune aceleasi intrebari.. Oare?
Lucrurile sunt simple, da ne place noua sa le complicam. Eu stiu una si buna: Cand vrei ceva cu toata inima ta, lupti pentru acel ceva, indiferent ca trebuie sa faci compromisuri sau sa treci peste bastardul asta de orgoliu, care ne confirma de fiecare data ce fiinte proaste,slabe si contradictorii suntem. Pe de o parte orgoliul asta ne ajuta sa nu devenim sclavii altora, iar pe de alta parte devenim subalternii gata de orice ale propriilor instincte si rigiditati... Cand vrei sa faci ceva bun din orice, treci peste toate mastile si toate armurile pentru a-ti demonstra in primul rand tie, ca te respecti si esti dispus sa faci tot ce trebuie pentru a te asigura ca ai nu te-ai dat nicio clipa batut, si nici n-ai renuntat la un proiect care ar fi putut deveni maret. Totul sau nimic.
Inima mea ramane credincioasa. Chiar daca obiectul credintei este sau nu real. Chiar daca imi trimite sau nu semne. Chiar daca se dovedeste un fariseu sau un "Mare Anonim". Nu pot sa nu ma gandesc la toate lucrurile pe care le-as fi facut diferit, inca exista o subtila temere ca poate nu am fost suficient de rabdatoare sau empatica. Poate problema e la mine.. dar de unde sa stiu daca nimeni[in afara de mine] nu se plange.
Mi-ar placea sa fiu unul din oamenii care minimalizeaza tot, insa asta este total impotriva firii mele. Sunt "sufletista"[urasc cuv asta mi se pare manelist] si ma gandesc ca toate reactiile, gesturile, actiunile au un temei intemeiat.Rubbish..
Refuz sa cred ca este nepasarea, nestiinta, tendinta de a te lasa in voia sortii, sau teama de a incerca.
Nu sunt cea mai curajoasa fiinta de pe planeta Pamant insa daca imi este intr-adevar teama si rusine de vreo ceva, acel lucru este patetismul. Nu vreau sa cad in cabotin si nici in chestia aia sentimentala de care imi place sa rad tot timpul. Am obosit, ma simt obosita, vreau doar sa stiu ca am cu cine sa-mi impart declaratiile de independenta, cineva caruia sa-i spun "Noapte buna" indiferent ca ma culc la 9 sau la 2, cineva care sa faca planuri cu mine si sa se tina de cuvant sau macar sa incerce.Sunt aici daca vrei sa te ascult sau doar sa iti tin capul pe picioarele mele cand esti obosit.Nu te-am conceput un Einstein sa-mi dai mereu raspunsuri care sa ma tina cu gura cascata, si sa ma faca sa jubilez de mandrie ca "al meu e al mai destept" si nici nu vreau dictatorul care iti impune un modus vivendi contrar principiilor tale. Vreau doar sa te simt aproape de mine cu calitatile si imperfectiunile tale, slabiciunile alea care te fac cine esti si care poate intr-o zi o sa-mi demonstreze cat de puternic ai fost ca le-ai invins, doar de dragul meu.
Oamenii sunt mareti doar in prisma actiunilor lor, a demnitatii cu care isi identifica si-si asuma propriile puncte slabe. Nu sunt eu interesanta ca sunt Cza, da sunt interesanta datorita a ceea ce pot deveni. Si daca gresesc nu o fac din obicei prost sau rea vointa, ci pentru ca nu m-a invatat nimeni cum trebuie sa simt, sa ma comport, sa ma deschid si sa ma inchid apoi in asteptarea altor inceputuri.
Momentan refuz alte inceputuri.

Noapte buna orice ai face acum.
My heart and my mind remain faithful.

..

Meine tage sind nicht gleich
ohne du.
Eben die Kaffee, eben die Nahrung
Alles verliert ihren Geschmack.
Aber ich habe vergesset
Aber ich habe dich vergesset
Weil ich habe brauchen zu Gleichgewicht
Und weil ich fühle dein Hertz weiß
ohne mich besser vibrieren.



Da... din dor de germana si de lirism, mi-am suprasolicitat "talentul" si am incercat sa scriu cateva versuri. Sunt sigura ca am greseli insa fiti si voi oleaca indulgenti..it's not like i am a genuine deutch sprecher..
Nu stiu de ce ma simt de parca ar fi weekend. Mai e o saptamana fara 2 zile pana incepe scoala, si oricat de mult mi-as dori sa se intample asta, acum parca totusi as mai vrea 2 saptamani.. Dar cum nu se poate incerc sa ma bucur de zilele care au mai ramas.
..
Enjoy and love:*

My heart stays faithful..

Beyonce ~ Broken-Hearted Girl


*

[You're everything I thought you never were
And nothing like about you could've been
But still you lived inside of me
So tell me how is that

You're the only one I wish I could forget
The only one I loved not to forgive
And though you've break my heart
You're the only one..]

Enjoy and love...

Inca o saptamana...

Dupa cum se vede saptamana asta am fost indecisa.

Am tot schimbat aspectul blogului tot cautand ceva, un template care sa nu para nici prea copilaros nici prea formal. Cred ca pentru moment am gasit ceva care mi se pare adecvat.

A fost o saptamana surprinzatoare. Mi-a placut sa primesc telefoane, sa ies cu fetele si cu Traian, sa ma plimb cu bicicleta si sa ies tarziu in noapte sa-mi cumpar ciocolata.

Ma simt ca un copil, am unele emotii privind anul asta studentesc care incepe. Am niste planuri mari care sper sa reusesc sa le duc la bun sfarsit dar care inseamna in mod automat ca m-am hotarat sa ma fac mare.. 

Am mai scris cate un rand doua pe la roman, dar sunt nemmultumita intotdeauna de ceea ce iese. Ma pregatesc pentru un concurs, am pus cap la cap un eseu dar ma simt desueta ca jocurile alea de societate de pe vremea lui Pazvante. Cred ca firea mea are modurile ei secrete de a-mi transmite ca am nevoie de o schimbare, de ceva nou. Pe de alta parte, Cristina narcisista isi repeta intr-una "Esti un geniu" de fiecare data cand isi citeste "operele"[da.. vorbesc despre mine la persoana a 3a].

Mi-e dor de fetele mele si abia astept sa ne petrecem diminetile impreuna chinuindu-ne sa nu adormim la cursuri. Am terminat de citit cartea si nu cred ca o sa ma apuc prea curand de citit alta. Poate intr-adevar ar trebui sa iau o pauza de la indeletnicirea asta si sa imi ocup timpul altfel.

Am zis ca m-am plimbat cu bicicleta da tre sa detaliez.. A fost super, norocul meu ca Andrei era in drum si s-a gandit si la mne. Stiind cat imi place sa pedalez m-a sunat si mi-a spus ca daca vreau sa-mi fac oleaca de cap poate sa treaca. Zis si facut. Desi nu l-am lasat pe Armstrong sa iasa din mine, am facut cateva ture cu bicicleta care avea saua mult prea inalta in fata blocului. Mi-a parut oleaca rau ca nu m-am dus in parc;)) e mult mai amuzant cand ai obstacole vii:)) de depasit. A fost more than fun in orice caz. M-am simtit din nou copilul ala teribil cu genunchii juliti.

Cam atat infidels, astept feedback pe noul look.

Noapte buna si Love..

[Song of the day: Citizen Cope- Holdin'On..]

Capitolul VIII [roman]

VIII.

Mainile lui erau reci, ca intotdeauna, si eram surprinsa sa il gasesc langa mine asa devreme in dimineata. Imi mangaia fruntea asezata delicat pe picioarele lui.
Am ridicat pleoapele greoi de parca as fi avut plumb pe gene, dar nu am reusit sa-mi deschid ochii .Era prea soare. Draperia din spatele canapelei era trasa si sufrageria era violata de razele de lumina care se infingeau din fiecare colt al ferestrelor mari. 
Raceala mainilor lui ma convingea cu fiecare secunda ca totul era real, insa nu puteam sa desenez vreun context care sa explice circumstantele confuze in care ma aflam. Ma durea capul si imi simteam gatul oarecum intepenit. Am lasat gandurile sa mi se scurga prin transpiratie, din fiecare por, afara. Si am mai adormit cred jumatate de ora. Ma simteam in siguranta, stiam ca atunci cand ma voi trezi, el va fi langa mine. Merita sa profit de manifestarea asta subtila de grija si tandrete. Din partea lui venea ca un cadou mult asteptat. Totul era cu atat mai placut cu cat inca nu intelegeam ce se petrece.Si nici nu-mi doream asta..
M-am intors in clipa in care il gasisem pentru intaia oara. Ar fi poate de un romantism deloc necesar sa explic cu ce era imbracat sau modul in care isi purta in vremea aia parul. Nu am observat nicio clipa detaliile astea.
 As putea ,in schimb, sa descriu fata grasa si transpirata a profesorului care incerca sa ne predea lectia. Aud si acum zgomotul obosit si greu al respiratiei sale sacadate. Unele cuvinte scurse cu o intonatie prea imperativa si autoritara ma mai tineau din cand in cand treaza pe parcursul cursului. Nu gaseam nimic sa ma atraga din tot discursul sau, iar pauzele pe care le facea la intervale constante de timp, mi se pareau excese de zel prin care incerca sa ne demonstreze diferenta de clasa si cultura ce ne diferentia, si care facea ca noi sa stam umili in bancile oribile si inalte de lemn, iar el la catedra micuta, pe un scaun ce parea sa cedeze sub greutatea corpului sau.
Chinuit de o camasa rosie, incerca sa-si elibereze oarecum gatul de sub stransoarea gulerului apretat. Zambeam atunci usor imaginandu-mi ca erau mainile mele, si nu acel guler, cele care ii provocau pentru un scurt moment asfixia. Mi-as fi dorit in clipele alea sa fi fost mai receptiva si sa-i demonstrez ca practic, la nivel intelectual nu ne desparteau foarte multe, dar insomniile care ma pretrecusera de ceva zile ma faceau sa-mi pierd concentrarea si sa-mi las capul sa alunece discret in podul palmelor ridicate la nivelul obrajilor.Daca imi doream ceva cu ardoare, imi doream o cafea, si tipam in sinea mea dupa o pauza.
Mereu am crezut ca atunci cand va veni momentul il voi simti, ca pe o chemare, ca pe o emotie care imi va strapunge stomacul si mintea si firea toata.A fost si nu a fost chiar asa…
Nu am stiut nici o clipa ca el era chiar acolo in spate si poate daca nu as fi avut impresia ca ma striga cineva nu m-as fi intors si nu l-as fi intalnit nici azi. Dar m-am intors de doua ori desi l-am stiut din prima . M-a facut sa fiu curioasa in ceea ce-l privea. Era misterios si inchis. Scria obosit si parea la fel de scarbit de discursul inutil al profului. Zambea de fiecare data la pauzele lui si radea oarecum superior. Puloverul sau gri ii contura cam toate imperfectiunile chipului, insa chiar si asa degaja un farmec contrar aparentelor care imi aprindea curiozitatea si-mi starnea o oarecare indignare.
Il vedeam ca pe un dezradacinat, il vedeam rece si plin de defecte, il vedeam un idealist, un luptator al principiilor, un om mereu pe fuga, mereu nemultumit. Oarecum morocanos, oarecum arogant, vedeam in el un gol pe care il puteam acoperi doar cu mine. Si poate chiar as fi fost insuficienta..era in el un abis in care stiam ca ma voi pierde nebuneste. Dar nu mi-a fost teama niciun minut sa incerc sa-i acopar umbra cu a mea.
O parte din mine imi zicea mereu sa-l astept. Era ca si cum as fi avut pretentia unor confirmari in ceea ce-l privea. In ciuda sentimentelor mele, in unele clipe nu simteam ca el ar fi acel om pe care mi-l doream, desi uneori asemanarea cu acesta era izbitoare. Nu ar putea fi EL imi ziceam, din moment ce imi arata mai degraba ca e doar o fiinta depasita de propria-i conditie tragica, dar mult prea orgoliosa sa admita acest fapt. In sinea lui avea mult mai multa nevoie de cineva care sa-l iubeasca, decat de cineva caruia sa-i intoarca aceasta traire. Il reperam mai trist si mai abandonat decat fusesem eu vreodata. Si asta pentru ca refuza sa invete, refuza sa accepte, ca o fiinta creata din coasta sa cu mii de ani inainte, putea sa-i arate toate lucrurile pe care el, de unul singur era atat de orb si de incapabil sa le vada.
Viciile marunte in care se refugia nu-l faceau in ochii mei decat sa para uman. Iar fata de uman eram inca circumspecta. Nu vroiam sa-l schimb sau sa-l deformez, il luasem de la inceput ca atare, insa ma intrista de fiecare data firea lui rigida si incapatanata, orgolioasa si atat de conservatoare.
Frumusetea dintre noi statea in contrariile firilor noastre care nefiind totusi paralele se mai intersectau din cand in cand, producand ceva uimitor. Acea beatitudine statea in cuvintele ce nu erau necesare a fi spuse, in gesturile marunte si in privirile fugare care insa cu timpul au disparut, lasand in spate numai o confirmare slaba ale existentei lor.
Era altceva, pentru ca lasa in mine o intriga si o nevoie particulara. Ne creasem o retea din care nu puteam sa ies si in care ma incurcam de fiecare data. Ceea ce detestam cel mai mult in el, era faptul ca reusea sa ma aduca in stari de care nu eram deloc mandra. Daca eu ma doream puternica, pentru el uneori eram atat de slaba si atat de indecisa incat ma pierdeam ore in sir cautandu-ma si refacandu-ma exact asa cum imi doream. Toate miturile de stabilitate si independenta de care ma atasesem, erau daramate de el doar intr-o secunda. Ramanea apoi infatuat, asteptand intr-o tacere lugubra sa cedez. 
Nu m-a lasat niciodata sa-i cunosc intregul spatiu personal. Era o cetate cu ziduri inalte pe care nu ma lasa decat partial sa le daram. De cele mai multe ori dupa o mica deschidere urma o perioada indelungata de tacere si anonimat. Era prea circumspect si prefera singuratatea chiar si in cele mai nepotrivite momente. Cand frecventam impreuna aceleasi cercuri [preponderent gruprurile sale de prieteni si cunostinte] refuza orice apropiere evidenta dintre noi. De cele mai multe ori ne-ai fi putut zari stand separat unul de celalalt, in colturi diferite ale incaperii, vizibil diferiti de orice alt cuplu care se pierdea in imbratisari calde si manifestari de tandrete subtile care ar fi putut in orice moment revela sentimente puternice si sensibilitati complexe.
Si oricat de mult mi-as fi dorit in acele momente sa-mi gasesc loc langa pieptul sau, acolo unde consideram ca apartin, asteptam ,in schimb,ca un copil timid si infricosat sa ma cheme, sa se apropie, sa reduca prin propriile forte duritatea zidului care ne despartea si ne facea sa pasim drumul care ne ducea unul spre miezul celuilalt, ca pe un teren minat gata sa explodeze sub picioarele noastre.
Nu pot sa-mi dau seama ce legatura ma tinea atat de stransa de el. Nu era nicio atractie deosebita si nici macar nu se incadra in tiparele mele de acceptabilitate. A fost o provocare, un test ultim pe care trebuia sa-l fac pentru a ma convinge intr-adevar ca oamenii nu stiu sa iubeasca, insa se pricep de minune sa se minta pe sine si sa-i convinga pe cei din jur ca intr-adevar ar fi capabili de asa ceva.
El a fost poate primul meu semn de renuntare si de acceptare. Nu am putut niciodata sa ma ridic si sa-l supun , si sa-l fac sa vada cine sunt cu adevarat.. Nu pot sa-mi dau seama daca era vina lui, daca era el insusi prea acaparat de propria imagine si de propriul destin incat sa nu-i mai poata repera pe ceilalti. Cert e ca avea nevoie de mine. Si cand ma cauta, ma cauta numai in beneficiul propriu. O relatie consensuala intre doua parti, din care una detinea actiunile majoritare dar nu si mijloacele de a obtine profit de pe urma lor, si o parte mai slaba, aceea eram eu, care avea toate mijloacele si toate trucurile necesare unei valorificari la maxim al unor resurse pe care nu le detinea, dar de care avea nevoie sa traisca.
Uneori cand dormeam ii puteam auzi inima cum ii bate. Nu m-am ascuns niciodata de sentimentele pe care i le daruisem. Ma abandonasem complet in niste brate iresponsabile care ma scapau la fiecare suta de metrii.Iar pe pielea mea nu mai era loc de vanatai.
Dar totusi de el nu m-am putut desprinde.
Dar totusi pe el il iubeam.

Prolog [roman]

Iti resimt lipsa ca pe un gol care se strange inauntru toracelui meu asemenea unui pumn vartos si puternic.Curge prin venele mele complicate in retele, nevoia de a-te injura in toate modurile posibile pentru nebunia eficienta cu care m-ai lasat sa cad ,asemenea unui pietroi, in seductia confortabila a  simturilor. Pulsez inconstient si-mi simt fiecare muschi incolacindu-se  spasmodic, intr-o lupta cu sunetele  ce se coboara de pe buze si se scufunda voluptos in aer, pe masura ce formeaza,ca intr-o formatie perfect sincronizata, numele tau..

Cine esti?Cine esti si de ce mi-ai permis sa ma dezechilibrez iremediabil?Imaginea ta se lasa peste mine aducandu-ma pe cele mai abrupte culmi. Ma desfac ca un fruct prea copt, din care gusti doar cat sa-ti satisfaci incomensurabila pofta.Abia dupa prima inghititura iti dai seama ca nu  sunt atat de dulce, sau poate atat de acra pe cat ai poftit,si ma arunci in colturi stinghere si intunecate , lasandu-ma sa putrezesc incompleta si apusa.

Lasam peste noi sa cada tacerea, ca o cortina grea, care anunta timpuriu sfarsitul spectacolului. Replicile mele, solilocvii lipsite de intensitate revolutionara nu au putut intretine replicile tale marcate de flacari spontane, scantei ivite din idealuri inhibate, care reuseau sa se auto-anuleze inainte de a se defini. Nu stiu nici acum ce ai vrut sa zici si de ce nu ai spus ce stiam ca vrei sa spui..

Ramai personajul meu preferat. Te reneg din toate ungherele eului meu pentru a te cauta apoi in colturi subconstiente. Pe bucati de foi, las scrisa marunt fiecare trasatura de-a ta oculta ochiului neformat .Te reinventez maret, asteptand razboiul in spatele armurilor grele, adulmecand cu o sete febrila mirosul de sange proaspat inchegat in pamantul pe care-l sfarami inconstient cu ghetele , infipte adanc asemenea unor radacini perene.

Misterios si solitar, ca punctul din care se vede intreaga lume, astepti tacut pe cineva caruia sa i te dezvalui vulnerabil si viu, uman distinct si  condamnat sa arzi pe rugul propriilor furii... Esti o adunatura gratioasa de perceptii inegal proportionate. Si in final nu conteaza deloc cum te vad eu sau lumea din jur din moment ce te trezesti, la perioade constante de timp, ca un copil , desenandu-ti timid cu degetul conturul fetei, reflectat in sticla perfect definita si clara. Ai vrea sa ai o idee mai plina despre cine esti, dar nu ai timp sa te descoperi pe sine si nici curajul de a te lasa descoperit. Exista bineinteles alternativa temerei .

Ai toate armele sa ma distrugi dar nu ai materiale necesare pentru a ma reconstrui din nou asa cum ma imaginezi.  Imi intrii pe sub fiecare centimetru de piele si ma faci sa ma simt de parca ti-as apartine. Ma domini, dar nu ca un stapan, ci ca o voce intrinseca ce ma ajuta sa-mi mentin directiile necesare. Eu nu apartin nimanui, nici macar mie. Dar te reneg, te reneg, te reneg, te rup din mine cu mainile amandoua. Nu mai vreau directii, nu mai vreau sa stiu cararile pe care picioarele mele le strabat. Esti o lupta pe care nici macar nu am inceput-o si se termina, o victorie castigata prin capitulare, una care nu poate fi recunoscuta si nici macar demna de mentionat..

Si cand zac, lipsita de entuziasmul inceputurilor no,i ma intreb de milioane si milioane de ori de ce mintea mea nu poate finaliza o poveste simpla cu doi. Te injur si te reneg, si imi spun ca nu esti nici pe jumatate la fel de puternic pe cat te imaginez, dar tot nu pot sa uit si sa ingrop golul pe care tacerea ta il alimenteaza. Mi-ar fi mai bine daca nu m-as lasa ispitita de tentatia meschina si incapatanata de a crede ca depinzi intr-o oarecare masura de modul subtil prin care, dintr-atatia, numai eu iti pot intelege limbajul. Gol, ca un trup in formare, care inca isi cauta reminsicentele unei masculinitati pudice si proaspete pierdute in rutina, te arati inaintea mea asemenea unei figuri a carei prezente concrete o supun indoielii. Si nu e mintea mea cea care descompune tot in atomi unitari de confuzie si probabil cea care ne face sa ne izbim de pamant si sa ne indepartam tot mai mult unul de celalalt. Sunt tocmai firile noastre, complementare si imbibate intr-o forma particulara si individuala de putere, care se anuleaza simultan si creaza tensiuni imposibil de manevrat.

Niciun cuvant din lume si nicio alta prezenta nu poate fi mai tulburatoare decat reflectia propriei prezente, al propriului cuvant care demasca esenta universului personal ce sunt, al universului personal ce esti. 

Nimic nu ma doare mai mult decat ideea ca nimeni nu va stii niciodata cine sunt. Lansand cele mai diverse teorii, vor incerca sa-mi afle fiecare vulnerabilitate, fiecare dorinta si furie care ma face sa fiu asa cum sunt. Insa, ca intr-un puzzle ieftin, care se vinde pe orice taraba de piata aglomerata si mizera, o piese lipseste intotdeauna, piesa care pune cap la cap mecanismul  deloc riguros care ma face sa functionez. Sunt poate o masina , un conglomerat ametit de ganduri si idealuri puerile, sau poate un om simplu, atat de simplu incat starneste indignarea si-i provoaca pe cei din jur sa ma complice mai mult decat este nevoie, tocmai pentru a nu-si subestima perceptiile pe care psihicul lor avid de auto-glorificare le-a ridicat in jurul meu.

As vrea atat de mult un singur om, care sa se ridice din masa incapabila de gandire profunda, un om care sa ma descoasa si sa ma ajute sa ma inteleg.Am asteptat mereu acel om care sa reuseasca sa-mi darame fortificatiile pana la pamant si sa ma dezvaluie imperfecta in toate unghiurile pe care le prezint, insa pana acum nimeni nu a avut rabdare..

Ma prefac intr-o bucata de marmura rece, pretioasa si greu de schimbat, incriptandu-mi trairile in cel mai solid bloc de indiferenta. Ochii mei miopi nu mai diseca altceva decat portia zilnica de mediocritate, care imi este servita la rece dar pe care o vomit ca pe o mancare lipsita de gust. Nimic nu ma ucide, nimic din exterior nu ma poate face mai puternica. Imi adun din adancul propriei fiinte aparent vulnerabile si fragile, bucatile ratacite de demnitate si independenta care ma face sa vibrez din toate radacinile. In mine, ca un vartej, se aduna consoanele toate pentru a forma un strigat care imi zguduie peretii interiori, trezindu-ma si facandu-ma sa imi insusesc realitatea in doze mari greu de tolerat.Refuz sa mai mestec printre dinti situatii inexacte si experiente cu noi. Ma raportez la concret, la real, arunc prosopul si astept ca povestea sa se continue magic de la sine.

"Oamenii depind unul de altul nu dintr-un simt viril de solidaritate in fata haosului spaimei-ci dintr-un vid interior. Fiecare se teme sa ramana singur. Daca se intampla sa fie singuri, citesc sau dorm. De intrebat nu se intreaba niciodata; se tem ca vor gasi nebunia, in Dumnezeu sau in diavol, amandoi chipul spaimei omului care nu stie ce vrea. Intrebarile din capul unghiului le evita toti. Unii dialectic, altii din prostie. Scopuri, teluri, idealuri, placeri; cu acestea isi justifica actele.Dar toate acestea sunt pretexte, vorbe fara miez, ascunzand un singur sentiment, vast si umilitor, pe care il indura toti oamenii si nimeni nu il poate zdrobi: spaima de singurate, spaima de intuneric...(...) De ce pornesc oamenii in trenuri? De ce se aduna oamenii in gari? De ce vor sa plece? Sa plece unde? Pot pleca acolo unde oamenii sorb miere si sunt nemuritori?Ei schimba numai tarile.orasele.Cred ca fetele necunoscute pe care le intalnesc sunt fetele fericitilor. Dar cine poate fi fericit-cand toti se tem? El stie ca se tem.Alminteri nu s-ar aduna in vagoane,sau in piete, sau in cetati-ci ar vietui fiecare in bordeiul lui, pentru ca,daca fericirea ar fi posibila, ea ar fi numai in singuratate. Dar ea nu e. Nimeni nu ramanne singur"

Mircea Eliade-" Lumina ce se stinge.."

How do i feel..?

ich fuhle mich allein

loved it

U just have to check this movie out. Inca un film care m-a facut sa stau cu sufletul la gura pana la sfarsit.

Va las niste fragmente din scenariu care mi s-au parut ca mi se potrivesc cel mai bine, si un trailer ca sa va conving ca it worths watchin'. So here it goes: enjoy and love!

*

"I've found almost everything ever written about love to be true. Shakespeare said "Journeys end in lovers meeting." What an extraordinary thought. Personally, I have not experienced anything remotely close to that, but I am more than willing to believe Shakespeare had. I suppose I think about love more than anyone really should. I am constantly amazed by its sheer power to alter and define our lives. It was Shakespeare who also said "love is blind". Now that is something I know to be true. For some quite inexplicably, love fades; for others love is simply lost. But then of course love can also be found, even if just for the night. And then, there's another kind of love: the cruelest kind. The one that almost kills its victims. Its called unrequited love. Of that I am an expert. Most love stories are about people who fall in love with each other. But what about the rest of us? What about our stories, those of us who fall in love alone? We are the victims of the one sided affair. We are the cursed of the loved ones. We are the unloved ones, the walking wounded. The handicapped without the advantage of a great parking space! Yes, you are looking at one such individual. And I have willingly loved that man for over three miserable years! The absolute worst years of my life! The worst Christmas', the worst Birthday's, New Years Eve's brought in by tears and valium. These years that I have been in love have been the darkest days of my life. All because I've been cursed by being in love with a man who does not and will not love me back. Oh god, just the sight of him! Heart pounding! Throat thickening! Absolutely can't swallow! All the usual symptoms."

*

"I understand feeling as small and as insignificant as humanly possible. And how it can actually ache in places you didn't know you had inside you. And it doesn't matter how many new haircuts you get, or gyms you join, or how many glasses of chardonnay you drink with your girlfriends... you still go to bed every night going over every detail and wonder what you did wrong or how you could have misunderstood. And how in the hell for that brief moment you could think that you were that happy. And sometimes you can even convince yourself that he'll see the light and show up at your door. And after all that, however long all that may be, you'll go somewhere new. And you'll meet people who make you feel worthwhile again. And little pieces of your soul will finally come back. And all that fuzzy stuff, those years of your life that you wasted, that will eventually begin to fade."

A innebunit lumea!

Nu stiu daca am eu un magnet asa pentru toti oamenii ciudati sau doar sunt omul nepotrivit la timpul nepotrivit. 

Azi am hotarat sa ies afara. Cum altfel sa combat starea in care sunt decat la o cafea cu Ilham? A fost o seara aproape perfecta pana cand am hotarat sa cerem nota de plata si sa plecam. Ne plimbam noi ce ne plimbam cand deodata incepe Ilhamu sa-mi povesteasca de un nebun care i-a iesit odata in cale cu aia scoasa din pantaloni. Nici nu termina bine fraza si ne apare acelasi onanist in cale.. bineinteles cu aia scoasa. Prima data nici nu am inteles prea bine ce se intampla. Ceva intre rasu si plansu, pana cand ne dam seama ca vine inspre noi. Am strigat ca un copil tampit wanker! si am inceput sa alergam crezand ca poate asa se calmeaza, din cate stiu ei nu prea insista..da de unde.. asta traverseaza dupa noi si chiar incepe sa alerge sa ne prinda din urma:)).. am tras-o repede pe Ilham si am inceput sa tipam ca doua disperate.. asta alerga dupa noi. Am intrat in stef si ne ascundeam pe dupa obloane. Chelnerul din Stef se uita la noi si pana la urma a venit sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva. I-am zis bineinteles despre ce e vorba si a iesit afara cu noi. Onanistul care ne astepta sa iesim, cum l-a vazut pe chelner a rupt-o la fuga fix la blocul meu. Ma gandeam cu teama cum mai ajung eu pe acasa. Norocul cel mai mare a fost ca in timp ce o duceam acasa pe Ilham m-am intalnit cu dearest Murphy. Nu m-am bucurat niciodata mai mult sa vad pe cineva. Am dus-o acasa pe dear si cand m-am intors m-a condus Andrei pana in fata blocului si a stat cu mine cat sa ma calmez si sa incep sa respir normal.

Cred ca ar cam fi cazul sa ma gandesc la un spray cu piper sau o alta metoda sa ma apar ca deja e culmea.

Toate peste toate.. parca nu a fost o seara asa rea;)).

Noapte buna wankers;));)).

17 again

*

Nu stiu dc dar de cand ma stiu, toate lucrurile importante din viata mea s-au intamplat intr-o zi de 17... Nu sunt superstitioasa sau altcv dar e o dharma aici pe care nu sunt inca destul de energica incat sa incerc sa o descifrez. O las sa fie si atat.

Ador cand ma trezesc si miros a parfum. La fel a fost si astazi. Am adormit pe la vreo 1 jum, mai devreme ca niciodata dupa o discutie lunga si frumoasa la telefon. Cred ca e de la atat cascat, sau poate mi-ai transmis si mie metoda respiratului incet.. incet.. pana cand adormi. 

Daca e vreo cineva curios sa stie la cat m-am trezit, am sa fiu sincera si am sa zic ca m-am trezit la 14:00. E scuzabil avand in vedere ca ieri n-am apucat sa dorm decat 2 ore amarate si trase de par, dupa o lunga noapte nedormita... Reusisem sa deschid dimineata pe la 10:00 ochii datorita unui vecin "harnic" care dadea gauri cu bormasina sau batea niste nuci in perete.. n-am idee. Stiu doar ca am adormit iara si am visat de vreo 2 ori. Asta nu am sa o povestesc. O pastrez pentru mine.Prima senzatie pe care am avut-o cand mi-au venit suvitsele de par peste ochi a fost cea a parfumului meu care persista de 2 zile si a mirosului de fum care inca nu s-a despartit de podoaba mea capilara.

Marusia e plecata, patul e plin cu perne si  jucarii de plus iar eu nu am mai baut cafea de 2 zile jumate. Ce progres e asta?.. nu va bucurati  prea devreme ca nu o sa treaca ziua fara a hot of hot coffee. Mi-ar placea sa ies sa ma plimb cu bicicleta sau cu rolele, insa cum nu am niciuna nicialta raman acasa si scriu, citesc si ascult muzica. Incerc sa ma relaxez si sa ma bucur de ce a mai ramas din vacanta, uneori sa schitez niste planuri timide care oricum simt ca nu o sa se adevereasca. Aseara mi-ar fi placut sa adorm langa cineva care sa ma tina in brate pentru ca detest sa dorm singura. Norocul meu ca m-ai tinut de vorba si am adormit ca altfel.. cred ca eram 2 saptamani morocanoasa. Cateodata ma ingrozesc la gandul ca timpul trece si ca eventual va trebui sa plec si sa traiesc pe cont propriu. Nu cred ca sunt pregatita sa fac asta de una singura. As avea nevoie de cineva care sa fie acolo, cineva care sa fie acasa cand ma intorc dupa o zi teribila la servici, sa ma tina in brate sau macar sa imi pregateasca apa pentru o baie fierbinte.. Cea mai ingrozitoare situatie pentru un om este singuratatea. Si zic situatie si nu lucru sau fapt pentru ca singuratatea nu se intampla sau apare asa materializata concret.. e o consecinta a faptelor noastre. Nu stiu insa daca am sa reusesc vreodata sa combat situatia asta. Pentru ca imi este greu sa ma exprim in asa fel incat sa fiu inteleasa, chiar daca aparent ma descurc destul de bine. Am sa zic si eu, fara sa par usoara, ca ma exprim mai bne cu trupul decat prin cuvinte. Dar pentru asta e intotdeauna nevoie de 2.. iar momentan, indiferent de care ar fi sentimentele , sunt doar una si singura..

Si azi e 17.. si incep sa regret faptul ca am o memorie pe termen lung atat de buna... Am sa incerc sa imi reprim [ de fiecare data cand zic sau scriu cuvantul asta ma gandesc la o masina de aia presata de o chestie imensa pana cand ajunge de dimensiunile unei cutii de bere] toate flashback-urile si am sa ma ascund prindre perne si jucarii de plus. Poate adorm inainte de 4 si cand ma trezesc e deja 18.

Am si o melodie pentru voi ;;) my infidels.

Enjoy and love...

[HOT] Schiller feat. Colbie Caillat - You

..i still feel you...

Libertate frate, poate facultate si viata de noapte...

Cand s-a deschis usa a doua oara mi-a fost oarecum teama. Nu imi pot explica de ce dar pentru un scurt moment inima mi s-a facut mai mica.

Fum, ras, libertate, el..poate asta este de fapt viata pe care abia acum incep, cu pasi de bebelus, sa o traiesc. Nu notele conteaza, nu ma mai incalzeste cu nimic faptul ca am terminat primul an de facultate cu 10 pentru ca in definitiv clipele astea care trec langa persoanele potrivite, noptile care ma desprind de stressul cotidian, doar astea raman si conteaza.

E a treia noapte cand renunt la analiza. Este insa prima noapte cand renunt la ea in totalitate. E atat de bine.. ma simt ca si cum as fi dat jos de pe mine o haina de iarna prea groasa care nu-mi lasa pielea sa respire.

Aer. Naturalete, confort. Nu ma simt vulnerabila. Am garda lasata jos dar totusi simt ca orice lucru nebunesc pe care as putea sa-l fac ar fi scuzat iar orice lucru care m-ar putea afecta nu m-ar putea afecta atat de mult incat sa ma raneasca. 

Il ating din cand in cand sa-l simt langa mine ca pe un reper constant si imuabil. El rade. Nu stie exact ce e in mintea mea si-mi atrage in mod constant atentia insa nu ma pot abtine. Ca intr-un monolog ii confirm prezenta fizica si-i atribui in mod egoist un pronume de posesie care ma face sa zambesc :"Al meu". Astazi sau maine o sa-mi spuna ca iar aveam fixatie si ca-l atingeam din orice motiv. El nu stie ca ma asiguram ca e acolo. Ca e inca acolo. Iar am uitat sa-i amintesc sa imi puna o intrebare pe care vroia sa o puna de mai demult dar nu putea sa o faca "la telefon"... Un instinct intrinsec ma face sa cred ca totusi nu era momentul sa-i amintesc asta.O sa-l las pe el sa aleaga momentul potrivit.

Stomacul imi pluteste confuz in suc amestecat cu alcool iar capul devine din ce in ce mai greu. Trec cu repeziciune prin fel de fel de stari pe care nu le pot controla. Oare chiar sunt high sau doar m-am imbatat?:"> Am uitat de mult de toate frustrarile cumulate zilele astea si ma las dominata de o senzatie de abandon si nepasare pe care incerc sa o prelungesc minut cu minut.

Nici nu stiu cum de s-a facut dimineata. Undeva intre prima inghititura si primul fum orele s-au scurs parsiv dezvaluindu-ma vulnerabila, naturala, lipsita de griji .. Daca ar fi sa ma gandesc la noi, la cei de aseara, as spune ca suntem mai mult decat boemi, suntem curiosi, suntem demoralizati si incercam sa iesim din rutina, sa ne mai eliberam de griji.Unii suntem responsabili poate prea mult pentru ca ne-am auto-asumat indatoriri care ne impovareaza si ne imbatranesc prematur dar pe care le acceptam cu demnitate, iar altii sunt inca in cautare de principii, de valori , de emotii. 

Afara e cald dar imediat ce ies din scara simt un fior rece care imi face pielea sa se zburleasca si sa se stranga. Ma urc in maxi cu dresurile mele rupte un pic rusinata [ca aseara] ca cineva m-ar putea vedea. E semn ca analiza s-a reinstalat in coltul mintii care i se cuvine. Cu parul zburlit si ochii mici pasesc usor in camera sa-mi iau hainele sa ma schimb. E ora 8. Peste jumatate de ora Marusia se va trezi si ma va ruga sa merg cu ea la shopping. Mi-e somn si mi-e frig si in mine incolteste un oarecare sentiment de tristete care parca imi face in ciuda si ma anunta ca nu are de gand sa ma paraseasca curand. Am sa-l inhib cu un zambet in drum spre bucatarie in timp ce incerc sa-mi amintesc cine sunt...

ce este CZA?

Circumzenithal arc, Atacama Desert, Chile. Imaged at the European Southern Observatory by Sylvain Rondi (site) on the morning of 21st March '02 when the sun was 22° high, the ideal altitude for CZAs. Image©2002 Sylvain Rondi.

The circumzenithal arc, CZA, is the most beautiful of all the halos. The first sighting is always a surprise, an ethereal rainbow fled from its watery origins and wrapped improbably about the zenith. It is often described as an "upside down rainbow" by first timers. Someone also charmingly likened it to "a grin in the sky".

Look straight up near to the zenith when the sun if fairly low and especially if sundogs are visible. The centre of the bow always sunwards and red is on the outside. 

The CZA is never a complete circle around the zenith, that is the exceptionally rare..

Las sa mi se scurga pe la ureche

Sunetele moi

Al clipelor ce parca uita sa treaca.

E o ecuatie simpla

Cea care-mi face mecanismul sa functioneze

La parametrii normali.

E o ecuatie atat de simpla

Dar nimeni,

Nici macar eu,

Nu reuseste sa o rezolve.

Las sa mi se scurga pe sub tample

Gandurile cele mai vicioase

Care ma leaga trupeste de tot ce nu-mi apartine

Si care ma fac sa ma cufund

In aspre si nedorite insomnii.

Chipul meu,

Pierdut printre suvite rebele,

Incearca sa nu-si cufunde obrajii prea adanc

In pernele colorate

Ce uneori miros a tine.

E inca devreme,

Si nu vreau sa ma trezesc sa-mi amintesc

Ce repede am lasat sa treaca peste mine

Clipele de abandon impartasite in doi.

Lasa-ma realitate

Sa ma mai pierd un pic

In teorii despre noi

Cu variabile necunoscute

Pe care sunt dornica sa le cunosc.

N-am sa fac abuz,

Promit sa beau doar o cafea

Cat sorb din clipele ce nu-mi apartin

Dar pe care le simt alunecand subtil

Pe langa tample..

Pe langa urechi..

ziua de maine

sper sa trec cu bine peste ziua de maine. Ca de obicei ma simt nepregatita. Poate ca nu e chiar cel mai potrivit moment pentru o asemenea incercare insa cum decizia a fost deja luata nu mai am de ales.. vreau afara, vreau aer, peretii casei ma sufoca. Nu am stare, am un gol cat china in stomac si imi simt genunchii moi. Au fost zilele cele mai oribile din ultimile 2 saptamani si abia astept sa treaca.. 

ma dezlipesc cu greu de placebo si de mazzy star, de cafeaua calda si decate ceva dulce. zilele astea sunt zilele alea tipice de toamna in care incepi sa-ti aduci aminte de toate lucrurile care nu merg cum trebuie in viata ta, in care iei decizii radicale si in care lasi la o parte visele de vara. Pentru mine toamna e anotimpul maturizarii, singurul anotimp care nu-mi permite sa fiu copil 24/24, singurul anotimp care ma epuizeaza de orice sursa de visare si entuziasm.

Ma intorc la ale mele infidels, urati-mi succes pentru maine...

song of the day

Ma suna. E inca dimineata, sau poate e dupa-amiaza.. nici eu nu mai stiu dar un lucru e cert: afara e ziua. Ridic ochii din perna ca si cum i-as ridica pentru prima data: greoi si plini de teama. Ma uit atent pe ecran si vad numele. Pentru un moment sunt uimita asa ca las capul din nou pe perna. Nu poate fi el, nu are cum sa fie el. Telefonul nu mai suna. Adorm iara, de data asta cu jumatate de cearceaf acoperindu-mi capul. In vis aud ca un cor malefic : SaP,PiS,PononS...prea multe inferente aseara.

Telefonul suna. E inca dimineata, sau e poate dupa-amiaza, afara e lumina. Ochii greoi, semi-orbiti de lumina prea vioaie a ecranului telefonului citesc:tot el.. :

"Alo..?"..

[de la celalalt capat al firului]:"Buna dimineata!"..

Ceva se intampla aici...

*

E seara. Telefonul suna. Mesaj. Zambesc. Dupa atat timp, inca se mai gandeste la mine, dupa atat timp inca mai pastreaza dorinta de a ma proteja de lume, de mine, prin cele mai simple si mai semnificative gesturi. Zambesc din nou surprinsa. Acum ma simt mai in siguranta desi sunt cateva cuvinte. .. as vrea sa-i multumesc dar cuvintele mele nu au fost niciodatat atat de relevante. In sinea lui stie cat de mult conteaza grija lui pentru mine.

*

3 dimineata. Nu pot sa adorm.

*

Prea dimineata, semi adormita. Telefonul suna. E el stiu ca e el. Mereu se trezeste devreme. Ridic telefonul cat sa-l apropii de ureche. Suna scurt. Inchid. E beepul din fiecare dimineata care ma anunta ca inca sunt primul lucru la care se gandeste prima oara cand deschide ochii. "Ce poate fi mai frumos?" imi spun..Adorm.

*

Ma simt insuficienta si confuza in fiecare zi. Toate lucrurile bune sunt incomplete si niciodata nu se petrec asa cum ar trebui sa se petreaca. Prefera sa se arate dupa ce deja li s-a simtit lipsa poate prea mult timp. 

S-ar putea zice despre mine ca sunt cruda si indecisa. S-ar putea spune ca imi place sa ma joc, ca mi-e teama sa ma las condusa, ca sunt instabila si incapabila de angajamente lungi.. S-ar putea spune orice. 

Am auzit de multe ori cuvinte dupa care multe altele ravnesc si tanjesc. Cu toate astea mi-a fost de fiecare data greu sa le cred. Poate din cauza asta nu am putut niciodata sa zambesc pana la capat, sa simt pana la capat, sa accept pana la capat toate imperfectiunile si defectele celuilalt. Despre mine as putea sa zic ca sunt complexa. Desi apar ca o persoana poate prea copilaroasa si naiva, sufar de boala analizei: disec fiecare moment, fiecare gest si fiecare act reflex pana cand ii descopar toate subtilitatile.Nu-mi place sa fiu surprinsa. In sinea mea, as putea sa zic ca sunt o persoana care si-a acceptat singuratatea, si care si-a creat in jurul propriului nucleu un univers particular in care nimeni in afara de mine nu poate intra. Imi place sa fiu atat de complicata incat toti cei ce ajung sa creada la un moment dat ca stiu cine sunt sa descopere peste foarte putin timp ca s-au inselat. Adevarul e ca nu prea ne intereseaza pe noi cine este cu adevarat omul de langa noi. In genere, nu urmarim decat sa aflam cine este el in raport cu noi, in raport cu ceilalti. Temerile, asteptarile si particularitatile lui nu fac altceva decat sa ne plictiseasca din moment ce suntem si vom fi intotdeauna preocupati numai si numai de noi. Sunt tare curioasa si as vrea sa cunosc pe cineva atat de om, incat uita de el, se compromite pe sine, renunta la egoism si incearca macar sa-l descopere pe celalalt in plenitudinea sa.. poate pana la urma nu ar trebui sa pledez pentru astfel de acte fiindca in definitiv exista intotdeauna posibilitatea de a fi dezamagit tocmai de acel om pentru care  ai facut supra-omenescul gest de a-ti arunca deoparte armura si de a te lasa in totalitate descoperit.

*

Telefonul suna... Timpul a trecut si trece si tot nu stii cui ii apartii, cui ar trebui sa-i apartii, care din ei e sincer, care din ei isi arunca armura si se lasa descoperit, care are nevoie de cineva sa fie mereu acolo, care din ei va fi mereu acolo ... Ramai confuza pentru ca niciunul din ei nu pune intrebarile corecte, niciunul din ei nu stie in sinea lui ce vrea, insa toti te resimt ca o lipsa fara de care Universul format in jurul propriului nucleu nu poate fi complet...

photo shooting?

cateva poze noi;;)

[daca ma trimiteti pe pitsipoanca.ro nu va iert>:)>:)..]

smells like teen spirit?

Nu prea. Mai degraba as zice ca miroase a epuizare intelectuala:X. Vreti vesti noi?.. Well m-am apucat sa citesc "Lumina ce se stinge" de Eliade si intre timp incerc sa mai imi depasesc unele limite ..:-?... M-am cam tinut de nebunii lately, cred ca e din cauza ceasului care imi ticaie discret in ureche si ma anunta ca vacanta si vara sunt pe sfarsite. Nu cred ca o sa-mi fie dor de vara la fel cum imi era iarna trecuta. Simt ca am nevoie de un pic de umezeala , de un pic de sunet de ploaie peste stresinile caselor, un pic de miros de frunza uscata. Caldura asta care se zbate ma deprima oarecum pentru ca ma face sa ma gandesc la ultimile spasme ale unui cadavru in descompunere [not a pretty image i kno':D].

In rest, toate bune si frumoase, chipuri vesele voioase. Ei nici chiar asa. Da cred ca se putea si mai rau.Inca mai sper sa am parte pana la sfarsitul vacantei de ziua aia perfecta in care nu fac altceva decat sa stau in pat si sa nu ma gandesc la nimic. Poate sa dorm. Sa dorm mult, fara sa visez, un somn dintr-ala profund care ma face sa par mai frumoasa dupa ce ma trezesc.

Am si o melodie. Sper sa nu dispara si asta de pe blog "due to terms of use violation".

Colbie Caillat : Fallin' for you
Încărcat de tartenpion333. - Watch more music videos, in HD!