astazi

"Må atrag depårtårile, må atrage marele gol, proiectat din mine asupra firii. Un gol ce se ridicå din stomac pînå la creier, trecînd prin toate organele si membrele ca un fluid usor si impalpabil, ca o insesizabilå pîlpîire internå. Si nu stiu de ce, în întinderea progresivå a acestui gol, în mårirea neîncetatå a acestui vid crescînd în infinit, simt prezenta misterioaså si inexplicabilå a celor mai contrare sentimente care agitå sufletul omenesc(...)Sînt atît de vesel si de trist, încît lacrimile din mine au în acelasi timp reflexe de cer si de infern. Pentru bucuria tristetii mele, as vrea så nu mai existe moarte pe acest påmînt, a cårei fatalitate este atît de groaznicå în tristetea purå si adevåratå(...)O så må înghitå golul meu låuntric, o så fiu înghitit de propriul meu vid."

E.Cioran-Pe culmile disperarii


Pentru orice durere in lumea asta exista un medicament.De cele mai multe ori medicamentul este exact acel cuvant pe care dorim sa-l auzim , acel om care ne induioseaza si caruia oricate cuvinte am avea sa-i spunem , el le stie de dinainte.
Incep sa ma obisnuiesc cu multe din jurul meu.Imi vine greu sa ma conformez si de multe ori ma trezesc in genunchi intreband idiot cand se vor sfarsi toate.Si stiu ca m-am schimbat fata de cum eram.Simt ca m-am mai impietrit , simt ca m-am resemnat si ca am invatat oarecum sa trec peste orice.
Sunt unele clipe in care simt ca totul in mine se sfarseste.Toate sentimentele , toate frustrarile , toate raman undeva intr-un colt pe care inca nu am reusit sa-l descopar din mine.In momentele alea sangele imi pulseaza cu putere si simt ca vreau sa tip ,sa ma descarc , e ca o energie pe care nu mi-o doresc , o energie care ma inabusa si ma face sa ma sufoc cu mine.Si atunci lacrimile incep sa curga parca mai fierbinti ca oricand.
Si in momentele alea vreau sa fiu singura.
Vreau sa plang singura , sa cad singura , sa imi amintesc ce ma doare , sa imi pun intrebari , sa ma torturez.Nu vreau pe nimeni langa mine pentru ca nu stiu cine ar putea sa inteleaga ce simt in clipele alea.
Omul nu are nevoie de mult ca sa fie fericit.
M-au intrebat multi de ce vorbesc atat de mult.Vorbesc mult ca sa pot sa acopar zgomotul din mine.Fug de momentele de singuratate pentru ca acelea ma arata pe mine mie si aduc la suprafata tot golul ce-l port cu sine , gol pe care nu l-as putea compara cu nimic altceva decat cu zgomotul si haosul primordial.
Ma prabusesc in mine de mii si mii de ori pentru ca e singurul loc care ma primeste oricand.
Am nevoie sa ma deschid pentru ca nu stiu cat am sa mai pot sa ma tin singura in frau.
Ai tu grija de mine , spune-mi tu cuvintele pe care eu nu le pot spune , ajuta-ma sa fiu altfel .
Fii tu medicamentul meu , slabiciunea mea principala , refugiul meu ...