acopera-mi fiecare centimentru de piele
acopera-ma cu caldura ta pana ma sufoc
si ma lupt sa ma scot pe mine din mine
prin fiecare por
.
sa respiri peste pielea mea cu iubire,
sa-mi fii briza de primavara
iar eu sa ma incolacesc ca un sarpe,
ca o ispita,
in mintea ta..
.
si am sa-mi las parul sa cada peste umerii goi
iar tu ai sa privesti neputincios
cum umbrele noastre
devin una.
.
intr-un moment de misticism neexplicat
vom fi acelasi intreg perfect
din care s-a nascut lumea.
.
vom fi doi demiurgi
care se pierd in haos
ca intr-un dans de o pasiune
incomensurabila.
.
vom fi timp,
vom fi ape,
ne vom reinventa pana in cea de-a saptea viata
cautandu-ne mereu sub albele asternuturi.
.
te voi saruta pana ce din buze
iti va curge sange
si am sa ma epuizez descoperindu-te
de fiecare data sub cele mai tandre
expresii.
.
acopera-mi fiecare centimetru de piele
acopera-ma cu caldura ta pana ce ma sufoc
si ma lupt sa ma scot pe mine din mine
prin fiecare por.
Etichete:
eseuri
astazi
"Må atrag depårtårile, må atrage marele gol, proiectat din mine asupra firii. Un gol ce se ridicå din stomac pînå la creier, trecînd prin toate organele si membrele ca un fluid usor si impalpabil, ca o insesizabilå pîlpîire internå. Si nu stiu de ce, în întinderea progresivå a acestui gol, în mårirea neîncetatå a acestui vid crescînd în infinit, simt prezenta misterioaså si inexplicabilå a celor mai contrare sentimente care agitå sufletul omenesc(...)Sînt atît de vesel si de trist, încît lacrimile din mine au în acelasi timp reflexe de cer si de infern. Pentru bucuria tristetii mele, as vrea så nu mai existe moarte pe acest påmînt, a cårei fatalitate este atît de groaznicå în tristetea purå si adevåratå(...)O så må înghitå golul meu låuntric, o så fiu înghitit de propriul meu vid."
E.Cioran-Pe culmile disperarii
Pentru orice durere in lumea asta exista un medicament.De cele mai multe ori medicamentul este exact acel cuvant pe care dorim sa-l auzim , acel om care ne induioseaza si caruia oricate cuvinte am avea sa-i spunem , el le stie de dinainte.
Incep sa ma obisnuiesc cu multe din jurul meu.Imi vine greu sa ma conformez si de multe ori ma trezesc in genunchi intreband idiot cand se vor sfarsi toate.Si stiu ca m-am schimbat fata de cum eram.Simt ca m-am mai impietrit , simt ca m-am resemnat si ca am invatat oarecum sa trec peste orice.
Sunt unele clipe in care simt ca totul in mine se sfarseste.Toate sentimentele , toate frustrarile , toate raman undeva intr-un colt pe care inca nu am reusit sa-l descopar din mine.In momentele alea sangele imi pulseaza cu putere si simt ca vreau sa tip ,sa ma descarc , e ca o energie pe care nu mi-o doresc , o energie care ma inabusa si ma face sa ma sufoc cu mine.Si atunci lacrimile incep sa curga parca mai fierbinti ca oricand.
Si in momentele alea vreau sa fiu singura.
Vreau sa plang singura , sa cad singura , sa imi amintesc ce ma doare , sa imi pun intrebari , sa ma torturez.Nu vreau pe nimeni langa mine pentru ca nu stiu cine ar putea sa inteleaga ce simt in clipele alea.
Omul nu are nevoie de mult ca sa fie fericit.
M-au intrebat multi de ce vorbesc atat de mult.Vorbesc mult ca sa pot sa acopar zgomotul din mine.Fug de momentele de singuratate pentru ca acelea ma arata pe mine mie si aduc la suprafata tot golul ce-l port cu sine , gol pe care nu l-as putea compara cu nimic altceva decat cu zgomotul si haosul primordial.
Ma prabusesc in mine de mii si mii de ori pentru ca e singurul loc care ma primeste oricand.
Am nevoie sa ma deschid pentru ca nu stiu cat am sa mai pot sa ma tin singura in frau.
Ai tu grija de mine , spune-mi tu cuvintele pe care eu nu le pot spune , ajuta-ma sa fiu altfel .
Fii tu medicamentul meu , slabiciunea mea principala , refugiul meu ...
Pentru orice durere in lumea asta exista un medicament.De cele mai multe ori medicamentul este exact acel cuvant pe care dorim sa-l auzim , acel om care ne induioseaza si caruia oricate cuvinte am avea sa-i spunem , el le stie de dinainte.
Incep sa ma obisnuiesc cu multe din jurul meu.Imi vine greu sa ma conformez si de multe ori ma trezesc in genunchi intreband idiot cand se vor sfarsi toate.Si stiu ca m-am schimbat fata de cum eram.Simt ca m-am mai impietrit , simt ca m-am resemnat si ca am invatat oarecum sa trec peste orice.
Sunt unele clipe in care simt ca totul in mine se sfarseste.Toate sentimentele , toate frustrarile , toate raman undeva intr-un colt pe care inca nu am reusit sa-l descopar din mine.In momentele alea sangele imi pulseaza cu putere si simt ca vreau sa tip ,sa ma descarc , e ca o energie pe care nu mi-o doresc , o energie care ma inabusa si ma face sa ma sufoc cu mine.Si atunci lacrimile incep sa curga parca mai fierbinti ca oricand.
Si in momentele alea vreau sa fiu singura.
Vreau sa plang singura , sa cad singura , sa imi amintesc ce ma doare , sa imi pun intrebari , sa ma torturez.Nu vreau pe nimeni langa mine pentru ca nu stiu cine ar putea sa inteleaga ce simt in clipele alea.
Omul nu are nevoie de mult ca sa fie fericit.
M-au intrebat multi de ce vorbesc atat de mult.Vorbesc mult ca sa pot sa acopar zgomotul din mine.Fug de momentele de singuratate pentru ca acelea ma arata pe mine mie si aduc la suprafata tot golul ce-l port cu sine , gol pe care nu l-as putea compara cu nimic altceva decat cu zgomotul si haosul primordial.
Ma prabusesc in mine de mii si mii de ori pentru ca e singurul loc care ma primeste oricand.
Am nevoie sa ma deschid pentru ca nu stiu cat am sa mai pot sa ma tin singura in frau.
Ai tu grija de mine , spune-mi tu cuvintele pe care eu nu le pot spune , ajuta-ma sa fiu altfel .
Fii tu medicamentul meu , slabiciunea mea principala , refugiul meu ...
Etichete:
muzica
black gold
mi-am anulat contul de hi5 ...nici nu stiu pentru cat timp.
M-am plictisit de tot.
Din toti oameni pe care ii credeam si ii aveam in suflet am ajuns sa am doar cati sa pot numara pe degete.Ma uit in jurul meu uneori si ma intreb ce naiba au toti.Toata lumea e importanta , toti au multe pe cap ..
Incep sa fiu dependenta de facultate ca sa mai pot si eu sa mai vorbesc, sa mai rad.Nu stiu daca toata lumea simte chestia asta dar e o sfoara in jurul gatului care strange tot mai tare.
Am ajuns la concluzia ca daca ai cu cine sa te certi esti fericit.Macar asa vezi si tu ca omul respectiv poate sa gandeasca, sa argumenteze, sa se impuna.
M-am plictisit de oamenii superficiali, de pseudo -intelectualii care miros de la o posta a prostie si ma fac sa rad cu statusuri "inteligente" copiate de pe net.
Nu mai pot sa citesc , descrierile mi se par lungi , sticloase , irelevante.
Mancarea are un gust ciudat iar noptile incep abia de la ora 3-4 dimineata cand deja incep sa-mi simt oasele si mainile tremurand de oboseala.
Arat ca dracu ,dar inca mai am pretentiile unui om absolut.
Sufar intens , traiesc emotii la o presiune maxima , incerc sa fiu calma cand de fapt as vrea sa tip sa urlu sa ma auda careva sa stiu ca nu's singura.
Imi impun cate ceva si ma trezesc ca ma tradeaza corpul.
Sunt un om slab pentru ca imi pasa si pentru ca ma stresez in detalii neconcludente pentru majoritatea.
Ma ustura ochii , m-am saturat sa vad atata nepasare si plictiseala peste tot.
Intre mine si lume e o prapastie.
Dar ma bucur ca pe bucata de pamant ce mi-a ramas mai sunt cativa oameni pe care nu vreau sa mi-i alienez pentru ca constientizez intr-un mod egoist ca depind de ei.Sunt oamenii care cred ca vad lumea asa cum o vad si eu, oamenii care ma inteleg si care daca ar dispune de acelasi lirism poate ca ar scrie ei insisi cuvintele astea.
.
M-am plictisit de tot.
Din toti oameni pe care ii credeam si ii aveam in suflet am ajuns sa am doar cati sa pot numara pe degete.Ma uit in jurul meu uneori si ma intreb ce naiba au toti.Toata lumea e importanta , toti au multe pe cap ..
Incep sa fiu dependenta de facultate ca sa mai pot si eu sa mai vorbesc, sa mai rad.Nu stiu daca toata lumea simte chestia asta dar e o sfoara in jurul gatului care strange tot mai tare.
Am ajuns la concluzia ca daca ai cu cine sa te certi esti fericit.Macar asa vezi si tu ca omul respectiv poate sa gandeasca, sa argumenteze, sa se impuna.
M-am plictisit de oamenii superficiali, de pseudo -intelectualii care miros de la o posta a prostie si ma fac sa rad cu statusuri "inteligente" copiate de pe net.
Nu mai pot sa citesc , descrierile mi se par lungi , sticloase , irelevante.
Mancarea are un gust ciudat iar noptile incep abia de la ora 3-4 dimineata cand deja incep sa-mi simt oasele si mainile tremurand de oboseala.
Arat ca dracu ,dar inca mai am pretentiile unui om absolut.
Sufar intens , traiesc emotii la o presiune maxima , incerc sa fiu calma cand de fapt as vrea sa tip sa urlu sa ma auda careva sa stiu ca nu's singura.
Imi impun cate ceva si ma trezesc ca ma tradeaza corpul.
Sunt un om slab pentru ca imi pasa si pentru ca ma stresez in detalii neconcludente pentru majoritatea.
Ma ustura ochii , m-am saturat sa vad atata nepasare si plictiseala peste tot.
Intre mine si lume e o prapastie.
Dar ma bucur ca pe bucata de pamant ce mi-a ramas mai sunt cativa oameni pe care nu vreau sa mi-i alienez pentru ca constientizez intr-un mod egoist ca depind de ei.Sunt oamenii care cred ca vad lumea asa cum o vad si eu, oamenii care ma inteleg si care daca ar dispune de acelasi lirism poate ca ar scrie ei insisi cuvintele astea.
.
Etichete:
frustrari cotidiene
frustrareeee
vreau din nou oameni pe pamant ca m-am saturat de atatea animale.
Etichete:
poezioare
alte vremuri
poate ar fi fost alte vremuri pe care trebuia sa le traim.
alte materiale din care sa ne creem
astfel incat sa fim exact cum ar fi trebuit sa fim.
e ca o melodie pe care am uitat-o pe repeat.
e melodia care ne obsedeaza si care se pare
ca surprinde tot ce simtim.
si desi dupa un timp oprim volumul
ea inca mai rasuna in urechile noastre cu un ecou
aproape surd.
si pe masura ce o ascultam
ne intristam mai mult
sau ne inveselim mai mult.
in definitiv realizam ca sunt atatea lucuri
pe care am uitat sa le spunem,
atatea greseli pe care le avem de reprosat,
atatea neajunsuri.
si ne intrebam daca suntem fericiti.
si in mod normal am spune da.
sunt fericit , sunt stabil, zambesc din cand in cand
sa arat lumii ca am si dinti.
dar e melodia care ne face sa zicem nu.
lispeste ceva.
poate un cuvant pe care nu l-am auzit,
poate o clipa de dor,
poate un regret.
tindem sa ne fatalizam.
suntem nascuti pentru a suferi
si facem din tot o mare pierdere
ale carei victime suntem irevocabil noi.
mereu aceiasi noi.
dar poate si fericirea are un pret.
pe care inca nu suntem dispusi sa-l platim.
sau poate ca fericirea ne e atat de accesibila
incat fugim de ea de teama sa nu ne insele
si sa se transforme in contrarul ei.
cati din noi au curajul sa puna in joc tot?
chiar daca versurile or sa dispara din mintea noastra
si o zi- doua o sa ne simtim mai bine
si o sa zicem iar:"sunt fericit!"
odata si odata , in maxi taxi , pe strada, sau de la vecinul de langa
o sa auzim iar acea melodie
si o sa ne dam seama ca nimic nu s-a schimbat.
pentru ca noi nu ne-am schimbat,
doar ne-am acoperit , temporar ,
cu un val de indiferenta.
timpul le vindeca pe toate nu?
nu chiar.
timpul fie te ajuta sa-ti deschizi ochii
sa vezi ca ai fost prost,
fie te inseala.
nimic nu dureaza.
fals.
lucrurile care persista sunt lucrurile pe care le iubim.
lucrurile in care investim emotii, sentimente.
daca nu ar fi asa..
atunci de ce atatia oameni "inconstienti" au iubit o viata cu aceiasi pasiune?
de ce unele lucruri au ramas in istorie?
totul depinde de noi.
pacat ca nu suntem puternici.
pacat ca uneori suntem singuri.
pacat ca suntem orbi.
pacat ca nu avem curajul sa dam tot de frica de a pierde in definitiv...nimic
pacat.
poate ar fi fost alte vremuri pe care trebuia sa le traim.
alte materiale din care sa ne creem
astfel incat sa fim exact cum ar fi trebuit sa fim.
alte materiale din care sa ne creem
astfel incat sa fim exact cum ar fi trebuit sa fim.
e ca o melodie pe care am uitat-o pe repeat.
e melodia care ne obsedeaza si care se pare
ca surprinde tot ce simtim.
si desi dupa un timp oprim volumul
ea inca mai rasuna in urechile noastre cu un ecou
aproape surd.
si pe masura ce o ascultam
ne intristam mai mult
sau ne inveselim mai mult.
in definitiv realizam ca sunt atatea lucuri
pe care am uitat sa le spunem,
atatea greseli pe care le avem de reprosat,
atatea neajunsuri.
si ne intrebam daca suntem fericiti.
si in mod normal am spune da.
sunt fericit , sunt stabil, zambesc din cand in cand
sa arat lumii ca am si dinti.
dar e melodia care ne face sa zicem nu.
lispeste ceva.
poate un cuvant pe care nu l-am auzit,
poate o clipa de dor,
poate un regret.
tindem sa ne fatalizam.
suntem nascuti pentru a suferi
si facem din tot o mare pierdere
ale carei victime suntem irevocabil noi.
mereu aceiasi noi.
dar poate si fericirea are un pret.
pe care inca nu suntem dispusi sa-l platim.
sau poate ca fericirea ne e atat de accesibila
incat fugim de ea de teama sa nu ne insele
si sa se transforme in contrarul ei.
cati din noi au curajul sa puna in joc tot?
chiar daca versurile or sa dispara din mintea noastra
si o zi- doua o sa ne simtim mai bine
si o sa zicem iar:"sunt fericit!"
odata si odata , in maxi taxi , pe strada, sau de la vecinul de langa
o sa auzim iar acea melodie
si o sa ne dam seama ca nimic nu s-a schimbat.
pentru ca noi nu ne-am schimbat,
doar ne-am acoperit , temporar ,
cu un val de indiferenta.
timpul le vindeca pe toate nu?
nu chiar.
timpul fie te ajuta sa-ti deschizi ochii
sa vezi ca ai fost prost,
fie te inseala.
nimic nu dureaza.
fals.
lucrurile care persista sunt lucrurile pe care le iubim.
lucrurile in care investim emotii, sentimente.
daca nu ar fi asa..
atunci de ce atatia oameni "inconstienti" au iubit o viata cu aceiasi pasiune?
de ce unele lucruri au ramas in istorie?
totul depinde de noi.
pacat ca nu suntem puternici.
pacat ca uneori suntem singuri.
pacat ca suntem orbi.
pacat ca nu avem curajul sa dam tot de frica de a pierde in definitiv...nimic
pacat.
poate ar fi fost alte vremuri pe care trebuia sa le traim.
alte materiale din care sa ne creem
astfel incat sa fim exact cum ar fi trebuit sa fim.
Etichete:
eseuri
Fericirea adevarata e totdeauna o clipa
"iata acuma un atom spiritual pierzandu-si echilibrul.Cele doua principii se diferentiaza indata in doua suflete, barbat si femeie sortite de acum vietii materiale.Urmeaza cai diferite spre aceiasi tinta.Trebuie sa treaca prin toate planurile existentei pamantesti , purtand pretutindeni dorul lor de unire si permanenta nostalgie dupa lumea spirituala.In clipa cand sufletul gol se intrupeaza , incepe viata omului.Pentru suflet e incercarea suprema.Incatusat complet in coaja materiala trebuie sa-si recunoasca anevoie cunostinta de sine si sa urmeze supus legile vietii materiale.Mereu treaza staruie doar trebuinta de a-si gasi perechea lui de echilibru.Barbatul si Femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti.Un barbat din milioanele de barbati doreste pe o singura femeie , din milioanele de femei . Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca , inconstienta si irezistibila , e insusi rostul vietii omului. Pentru a inlesni cautarea aceatsa se fac , se refac si se defac toate legile si conventiile morale si sociale , tot ceea ce se numesre emfatic progresul omenirii.Instinctul iubireii e reminiscenta originii divine.Prin iubire numai se poate uni sufletul barbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituala,Iubirea aceasta e rodul divin al sufletului omenesc .
Dumnezeu sub chipul iubirii traieste in om.
Iubire si Dumnezeu , constient sau inconstient , trebuie sa alcatuiasca suprema preocupare a sufletului omenesc.Fara de ele omul nici nu ar putea exista!
o viata omeneasca nu ajunge insa pentru a prilejui intalnirea barbatului cu femeia.Spatiul si timpul sunt piedici e care sufletul strns in obezile materiale numai treptat le poate invinge.Apoi chiarcand le-a invins , intervin obstacolele conventiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decat puterile orcarui om.Avantul sufletului se sfarma in clipa prabusirii trupesti.Moartea materiala descatuseaza sufletul fara a -i inlesni posibilitatea de unire cu sufletul pereche.Unirea lor numai in viata materiala poate fi mantuitoare.Asa sufletul slobozit dupa intaia incarnare va pluti in alte planuri ale lumii ca o sarmana constiinta pura , asteptand prilejul unei noi intrupari omenesti.A doua viata pe pamant incepe , si moartea o curma iar, si sufletul tot nu-si-a dobandit perechea adevarata.Apoi urmeaza a treia viata , secerata de a treia moarte.Apoi alta si iar alta.Poate ca in timpul unei reincarnari celalalt suflet a ramas in vreo sfera indepartata; atunci omul simte cumplit zadarnicia vietii pamantesti si a tuturor zbuciumarilor sale , incercand sa se apropie de Dumnezeu prin singuratate si meditatie.(...)
Fiecare moarte materiala pecetluieste regretul zadarniciei.In ochii muribundului , in lumina ultimei clipe , tremura durerea neputincioasa a sufletului.A trait in zadar.
A saptea viata aduce de abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea a saptea moarte cuprinde revelatia.Fiindca moartea a saptea inseamna sfarsitul existentei materiale si inceputul intoarcerii in lumea spirituala, sufletul retraieste intre-o strafulgerare toate vietile anterioare pentru a se bucura mai deplin de stralucirea vietii noi, eterne , ce-l asteapta.De -acuma nu va mai rataci in sferele lumii materiale , ci, transformat in principiu pur , redevenit de asemenea principiu , isi va relua existenta divina in planul spiritual.
Si iata cercul inchis!Spiritul regenerat prin materie , materia animata prin spirit !Unitatea desavarsita prin dualitate."
Dumnezeu sub chipul iubirii traieste in om.
Iubire si Dumnezeu , constient sau inconstient , trebuie sa alcatuiasca suprema preocupare a sufletului omenesc.Fara de ele omul nici nu ar putea exista!
o viata omeneasca nu ajunge insa pentru a prilejui intalnirea barbatului cu femeia.Spatiul si timpul sunt piedici e care sufletul strns in obezile materiale numai treptat le poate invinge.Apoi chiarcand le-a invins , intervin obstacolele conventiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decat puterile orcarui om.Avantul sufletului se sfarma in clipa prabusirii trupesti.Moartea materiala descatuseaza sufletul fara a -i inlesni posibilitatea de unire cu sufletul pereche.Unirea lor numai in viata materiala poate fi mantuitoare.Asa sufletul slobozit dupa intaia incarnare va pluti in alte planuri ale lumii ca o sarmana constiinta pura , asteptand prilejul unei noi intrupari omenesti.A doua viata pe pamant incepe , si moartea o curma iar, si sufletul tot nu-si-a dobandit perechea adevarata.Apoi urmeaza a treia viata , secerata de a treia moarte.Apoi alta si iar alta.Poate ca in timpul unei reincarnari celalalt suflet a ramas in vreo sfera indepartata; atunci omul simte cumplit zadarnicia vietii pamantesti si a tuturor zbuciumarilor sale , incercand sa se apropie de Dumnezeu prin singuratate si meditatie.(...)
Fiecare moarte materiala pecetluieste regretul zadarniciei.In ochii muribundului , in lumina ultimei clipe , tremura durerea neputincioasa a sufletului.A trait in zadar.
A saptea viata aduce de abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea a saptea moarte cuprinde revelatia.Fiindca moartea a saptea inseamna sfarsitul existentei materiale si inceputul intoarcerii in lumea spirituala, sufletul retraieste intre-o strafulgerare toate vietile anterioare pentru a se bucura mai deplin de stralucirea vietii noi, eterne , ce-l asteapta.De -acuma nu va mai rataci in sferele lumii materiale , ci, transformat in principiu pur , redevenit de asemenea principiu , isi va relua existenta divina in planul spiritual.
Si iata cercul inchis!Spiritul regenerat prin materie , materia animata prin spirit !Unitatea desavarsita prin dualitate."
L.Rebreanu-"Adam si Eva"
Etichete:
ganduri de zi cu zi
independent women
Am sa scriu despre femeile independente.
*
Femei independente putem fi toate.
Nu sunt o feminista convinsa daca zic asta ci pur si simplu consider ca fiecare din noi ar trebui sa se iubeasca pe sine mai mult decat pe oricine altcineva , pentru ca spre deosebire de altii noi insine nu ne parasim niciodata.
Le vedem peste tot.Domina tot si sunt stapane peste tot.Multi le urasc , altii le invidiaza , toata lumea le priveste cand intra intr-o incapare.Si nu trebuie sa fie extravagante sau uimitor de frumoase ca sa fie ele.Ce au ele si care e secretul lor..poate e o enigma pentru majoritatea.Insa in mare parte este vorba numai si numai despre respectul de sine.
Cine se respecta are asteptari mai intai de la sine si apoi de la cei din jur.
Asa sunt si ele :femeile independente care isi cunosc prea bine statutul si care stiu exact ce sa faca pentru a fi respectate , dorite , admirate , invidiate.
Adevaratele trend-settere au intotdeauna sugar ,spice, everything nice + un pic de chemical X care le ajuta sa fie fermecatoare indiferent ca le sta sau nu bine parul , sau ca astazi pantalonii de ieri le vin un pic stramti.
Nu sunt invulnerabile , si nici intangibile.Sunt gratioase , feminine si puternice in acelasi timp.
Au standarde ridicate si stiu sa dezbata orice tema.
Sunt invingatoare si puternice.
Sunt femei atragatoare , harnice care dau sens cuvantului de femeie.
Nu e greu sa fii ca ele.Totul depinde de tine si de sistemul de principii pe care ti-l cladesti , sistem in care compromisurile nu prea isi au locul.Chiar si intr-o relatie femeia independenta poate parea ca nu detine fraile conducerii insa fara indoiala este cea care coordoneaza tot , analizeaza tot, iar la sfarsit spre satisfactia naiva a celui de langa ea pare vulnerabila si slaba.E un joc care tine de mult timp insa care e tratat supeficial pentru ca trebuie sa recunoastem ca traim intr-o lume a barbatilor.
Cu toate astea...femeia independenta trebuie sa aiba curajul si fair -play-ul sa recunoasca totusi ca sunt unele lucruri pe care nu le poate face , domenii in care nu trebuie sa se amestece.Pentru asta trebuie sa sustinem interventia barbatilor ca element salvator al universului.Ne putem multumi in schimb cu ideea vesnica si mult prea folosita ca in spatele fiecarui barbat puternic este o femeie si mai puternica.
*
Citeam acum mai mult timp ceva despre incercarile barbatilor de a face totul doar ca sa ne satisfaca pe noi, mai exact sa ne castige admiratia.
Cred ca asta e o scuza , un motiv de frustrare nejustificat , un semn ce ascunde un anumit deficit de respect de sine.
Trebuie sa recunoastem universul se invarte in jurul nostru.
Lumea este ce este pentru ca noi l-am convins pe Adam sa muste din mar.(De fapt noi am avut curajul sa ii deschidem ochii in fata a ceea ce-si dorea dintotdeauna).Dar asta nu inseamna ca suntem responsabile de tot.Asa cum noi avem asteptari inalte de la noi , asa si barbatii adevarati sunt cei care se respecta pe sine , care se iubesc dar care stiu in acelasi timp sa iubeasca , barbatii care recunosc ca atat ei cat si noi avem puncte slabe, vulnerabilitati.
Convietuirea nu este o competitie.
Am iesit de mult din razboiul tuturor impotriva tuturor , dar cei care nu vad asta , extremistii, ca sa le zic asa , sunt cei care din lipsa unui alt scop au ales sa porneasca o revolta inutila , interminabila impotriva sexului opus.
*
Nu stiu daca exista un ghid ca sa poti deveni o femeie independenta.Cred ca cel mai important este sa fii informata in legatura cu orice , sa ai ambitie , sa te ingrijesti , si sa stii exact care iti sunt prioritatile.
Si chiar daca sunt zile in care imaginea pe care o avem despre noi scartaie , totul se poate rezolva cu un zambet.Fiecare femeie are un farmec personal , de ea depinde daca acest farmec este utilizat sau lasat sa piara.
*
Eu personal , vreau sa fiu o femeie independenta.Si stiu ca sunt trepte pe care inca trebuie sa le urc si lucruri pe care sa le invat insa nu imi este teama pentru ca stiu ca am sa reusesc!
Chiar daca mai am si eu my ups and downs , la sfarsitul fiecarei zile gasesc oricum cateva motive sa zambesc si sa spun :"Astazi sunt cea mai frumoasa femeie din lume !"..and that's the beauty of all this that we call life.
*
Femei independente putem fi toate.
Nu sunt o feminista convinsa daca zic asta ci pur si simplu consider ca fiecare din noi ar trebui sa se iubeasca pe sine mai mult decat pe oricine altcineva , pentru ca spre deosebire de altii noi insine nu ne parasim niciodata.
Le vedem peste tot.Domina tot si sunt stapane peste tot.Multi le urasc , altii le invidiaza , toata lumea le priveste cand intra intr-o incapare.Si nu trebuie sa fie extravagante sau uimitor de frumoase ca sa fie ele.Ce au ele si care e secretul lor..poate e o enigma pentru majoritatea.Insa in mare parte este vorba numai si numai despre respectul de sine.
Cine se respecta are asteptari mai intai de la sine si apoi de la cei din jur.
Asa sunt si ele :femeile independente care isi cunosc prea bine statutul si care stiu exact ce sa faca pentru a fi respectate , dorite , admirate , invidiate.
Adevaratele trend-settere au intotdeauna sugar ,spice, everything nice + un pic de chemical X care le ajuta sa fie fermecatoare indiferent ca le sta sau nu bine parul , sau ca astazi pantalonii de ieri le vin un pic stramti.
Nu sunt invulnerabile , si nici intangibile.Sunt gratioase , feminine si puternice in acelasi timp.
Au standarde ridicate si stiu sa dezbata orice tema.
Sunt invingatoare si puternice.
Sunt femei atragatoare , harnice care dau sens cuvantului de femeie.
Nu e greu sa fii ca ele.Totul depinde de tine si de sistemul de principii pe care ti-l cladesti , sistem in care compromisurile nu prea isi au locul.Chiar si intr-o relatie femeia independenta poate parea ca nu detine fraile conducerii insa fara indoiala este cea care coordoneaza tot , analizeaza tot, iar la sfarsit spre satisfactia naiva a celui de langa ea pare vulnerabila si slaba.E un joc care tine de mult timp insa care e tratat supeficial pentru ca trebuie sa recunoastem ca traim intr-o lume a barbatilor.
Cu toate astea...femeia independenta trebuie sa aiba curajul si fair -play-ul sa recunoasca totusi ca sunt unele lucruri pe care nu le poate face , domenii in care nu trebuie sa se amestece.Pentru asta trebuie sa sustinem interventia barbatilor ca element salvator al universului.Ne putem multumi in schimb cu ideea vesnica si mult prea folosita ca in spatele fiecarui barbat puternic este o femeie si mai puternica.
*
Citeam acum mai mult timp ceva despre incercarile barbatilor de a face totul doar ca sa ne satisfaca pe noi, mai exact sa ne castige admiratia.
Cred ca asta e o scuza , un motiv de frustrare nejustificat , un semn ce ascunde un anumit deficit de respect de sine.
Trebuie sa recunoastem universul se invarte in jurul nostru.
Lumea este ce este pentru ca noi l-am convins pe Adam sa muste din mar.(De fapt noi am avut curajul sa ii deschidem ochii in fata a ceea ce-si dorea dintotdeauna).Dar asta nu inseamna ca suntem responsabile de tot.Asa cum noi avem asteptari inalte de la noi , asa si barbatii adevarati sunt cei care se respecta pe sine , care se iubesc dar care stiu in acelasi timp sa iubeasca , barbatii care recunosc ca atat ei cat si noi avem puncte slabe, vulnerabilitati.
Convietuirea nu este o competitie.
Am iesit de mult din razboiul tuturor impotriva tuturor , dar cei care nu vad asta , extremistii, ca sa le zic asa , sunt cei care din lipsa unui alt scop au ales sa porneasca o revolta inutila , interminabila impotriva sexului opus.
*
Nu stiu daca exista un ghid ca sa poti deveni o femeie independenta.Cred ca cel mai important este sa fii informata in legatura cu orice , sa ai ambitie , sa te ingrijesti , si sa stii exact care iti sunt prioritatile.
Si chiar daca sunt zile in care imaginea pe care o avem despre noi scartaie , totul se poate rezolva cu un zambet.Fiecare femeie are un farmec personal , de ea depinde daca acest farmec este utilizat sau lasat sa piara.
*
Eu personal , vreau sa fiu o femeie independenta.Si stiu ca sunt trepte pe care inca trebuie sa le urc si lucruri pe care sa le invat insa nu imi este teama pentru ca stiu ca am sa reusesc!
Chiar daca mai am si eu my ups and downs , la sfarsitul fiecarei zile gasesc oricum cateva motive sa zambesc si sa spun :"Astazi sunt cea mai frumoasa femeie din lume !"..and that's the beauty of all this that we call life.
Gata sesiunea...
It's over..and it feels so good:X:X:X..
urasc sesiunea.Imi provoaca insomnii.cred ca cele mai frumoase amintiri pe care o sa le am cand am sa fiu mai mare;)) legate de prima mea sesiune o sa fie cele cu el asteptandu-ma langa scari , gata sa ma certe ca iar am intarziat...ATAT!
Astept cu o oarecare nerabdare celelalte rezultate.Si daca toate planurile mele o sa se realizeze asa cum vreau eu am sa pot sa spun ca in sfarsit m-am coordonat bine.Atat de bine incat in vine sa ma pup si sa-mi spun ca sunt mandra de mine.
Si as vrea sa am niste cuvinte mai interesante de impartasit asa ca dupa sesiune , insa nu pot sa ma concentrez prea tare.Sunt obosita , am nivelul de cofeina peste cota normala in sange , plus cativa fluturasi in stomacmelodia zilei:Those Sweet Words-Norah Jones
urasc sesiunea.Imi provoaca insomnii.cred ca cele mai frumoase amintiri pe care o sa le am cand am sa fiu mai mare;)) legate de prima mea sesiune o sa fie cele cu el asteptandu-ma langa scari , gata sa ma certe ca iar am intarziat...ATAT!
Astept cu o oarecare nerabdare celelalte rezultate.Si daca toate planurile mele o sa se realizeze asa cum vreau eu am sa pot sa spun ca in sfarsit m-am coordonat bine.Atat de bine incat in vine sa ma pup si sa-mi spun ca sunt mandra de mine.
Si as vrea sa am niste cuvinte mai interesante de impartasit asa ca dupa sesiune , insa nu pot sa ma concentrez prea tare.Sunt obosita , am nivelul de cofeina peste cota normala in sange , plus cativa fluturasi in stomacmelodia zilei:Those Sweet Words-Norah Jones
*
"What did you say
I know I saw you singing
My ears won't stop ringing
Long enough to hear
Those sweet words
What did you say...?
End of the day
The hour hand has spun
Before the night is done
I just have to hear
Those sweet words
Spoken like a melody..
All your love
Is a lost balloon
Rising up through the afternoon
'Til it could fit on the head of a pin
Come on in
Did you have a hard time sleeping
'Cause a heavy moon was keeping me awake
And all I know is I'm just glad to see you again.
See my love
Like a lost balloon
Rising up through the afternoon
And then you appear.."
*
I know I saw you singing
My ears won't stop ringing
Long enough to hear
Those sweet words
What did you say...?
End of the day
The hour hand has spun
Before the night is done
I just have to hear
Those sweet words
Spoken like a melody..
All your love
Is a lost balloon
Rising up through the afternoon
'Til it could fit on the head of a pin
Come on in
Did you have a hard time sleeping
'Cause a heavy moon was keeping me awake
And all I know is I'm just glad to see you again.
See my love
Like a lost balloon
Rising up through the afternoon
And then you appear.."
*
Etichete:
ganduri de zi cu zi,
stress
Criza
Cei afectati de criza manutsa sus...!
Ce este de fapt criza si de ce ii surprinde pe toti nu stiu sincer..chiar ma mir ca nu a venit mai devreme..
Oameni buni , nu intelegeti voi ca de fapt criza nu e economica?
E in noi. E in modul in care gandim , in modul in care traim , in modul in care ne-am conformat cu viata noastra , cu monotonia.
Criza e de fapt modul in care am renuntat sa mai gandim , sa mai valorificam ,sa ierarhizam.
Avem nevoie de motive care sa justifice slabiciunile noastre ...asta este in definitiv.
Toti incearca sa gaseasca metode sa-i diminueze efectele insa nimeni nu se uita de unde a pornit totul.Nu sunt eu mare analist, dar sunt sigura ca a pornit din nepasare , din ineficienta , din faptul ca NOI , factorul decisiv ,adica poporul , ne-am obisnuit sa-i numim pe altii sa ne faca treaba din frica de a ne implica ,de a schimba ceva.Iar acei oameni sus-pusi odata ajunsi in varful marului s-au infruptat din cele mai coapte fructe pana cand n-a mai ramas nimic din bietul pom .
Nu stiu .E evident ca singurele victime din tota debandada asta sunt oamenii batrani , patura de jos , muncitorii .Nu e corect dar in orice razboi trebuie sa existe si victime.
Cred ca totusi e si ceva pozitiv in criza asta.Ironic sau paradoxal..dar exista.
Poate asa vom invata sa apreciem mai bine lucrurile care conteaza.
Banii vin si se duc , oi fi nebuna dar stiu si cred ca banii nu aduc fericirea , iar cei ce zic ca nu e adevarat sunt niste lasi .
De cati bani ai nevoie ca sa iubesti?
Cu cat se cumpara kilogramul de grija , de afectiune , de caldura?
Si daca intr-adevar ele se cumpara sau se intretin...cine le vinde? ?
Suntem atat de plati incat ajungem sa vedem viata doar din punct de vedere economic.Da , sunt de acord exista un punct central in jurul caruia se invarte tot ..dar cine zice ca acel punct e material?..
Si maine daca nu as mai avea nimic ce ar trebui sa fac?Ar trebui sa cad intr-o mare depresie si sa astept sa vina cineva sa ma ridice sau ar trebui sa ma ridic pe picioare si sa fac totul sa ma redresez?
Zilnic ne luptam , cel ce nu face asta nu traieste, iar cel care lupta dar nu e gata sa moara pentru cauza lui mai bine s-ar retrage la vatra.Intr-un razboi trebuie sa fii voluntar.Numai asa cei de acasa pot fi siguri ca tu crezi in lupta pe care o duci , si vei face tot posibilul sa-o castigi.
Poate asta trebuie sa facem si noi.
Voluntar , sa devenim uniti si sa ne definitivam bine scopurile pentru ca apoi sa facem tot posibilul sa le indeplinim.Pentru noi si pentru cei dragi.
Si chiar daca e criza ,nu ne costa nimic sa traim clipele asa cum sunt ele ,bune sau mai putin bune , cu zambetul pe buze.
so cheer up!..
Etichete:
eseuri,
ganduri de zi cu zi
gand
nimeni nu o sa stie vreodata povestea celuilalt.
ne intrebam mereu de ce suntem atat de singuri , si dam vina doar pe cei din jur fara sa ne uitam in noi macar un minut.
ne desenam idealuri si asteptam ca ele sa fie ghicite , pentru ca niciodata nu vom fi puternici indeajuns incat sa cerem cu gura toata ceea ce dorim de la viata.
si cerem si cerem.
si nu vedem cat de mult gresim.
suntem egoisti. si nerabdatori.
am vrea sa cadem atat de repede si atat de profund intr-o mare iubire , dar prin tot ce facem ne indepartam tot mai mult de ea.
tu cate zile ai fi dispus sa-i oferi celui de langa tine?
cat de mult timp ai fi dispus sa pierzi cautandu-l , ascultandu-l , vorbindu-i..
i-ai oferi cu incredere ceea ce tu ii ceri?
l-ai ierta de fiecare data?
ai face de mii si mii de ori aceleasi compromisuri de dragul vostru?
ai ramane neschimbat?
ne intrebam mereu de ce suntem atat de singuri , si dam vina doar pe cei din jur fara sa ne uitam in noi macar un minut.
ne desenam idealuri si asteptam ca ele sa fie ghicite , pentru ca niciodata nu vom fi puternici indeajuns incat sa cerem cu gura toata ceea ce dorim de la viata.
si cerem si cerem.
si nu vedem cat de mult gresim.
suntem egoisti. si nerabdatori.
am vrea sa cadem atat de repede si atat de profund intr-o mare iubire , dar prin tot ce facem ne indepartam tot mai mult de ea.
tu cate zile ai fi dispus sa-i oferi celui de langa tine?
cat de mult timp ai fi dispus sa pierzi cautandu-l , ascultandu-l , vorbindu-i..
i-ai oferi cu incredere ceea ce tu ii ceri?
l-ai ierta de fiecare data?
ai face de mii si mii de ori aceleasi compromisuri de dragul vostru?
ai ramane neschimbat?
Etichete:
frustrari cotidiene,
stress
memoires
*
"-nu te pacali singura!" mi-a spus.
nu am crezut atunci nimic.Vroiam sa pun cuvintele ei pe baza experientelor prin care trecuse.Si era normal sa ma pregateasca pentru ce e mai rau.Nu intelegeam modul in care incerca sa-mi construiasca o alta lume.Nu puteam sa vad perversul din tot pentru ca ramasese in mine o farama de inocenta pe care ea o pierduse prea devreme si prea usor.
Nu stiam daca era de vina atitudinea mea pe care o contestase de atatea ori , pentru faptul ca nu puteam sa o cred.Cu o anumita autoritate incerca sa deseneze in mine un gol care sa ma faca sa ma simt poate la fel de confuza pe cat se simtea ea..si a reusit.Insa nu am invinuit-o niciodata.Eram in neghiobia mea prea mandra.As fi preferat sa zic de mii de ori ca sunt unde sunt datorita faptelor mele si nu a efectului ei.
Iarna a cazut total peste noi.
Era o rupere pe care nu puteam sa o inteleg.Ma puneam in locul ei si incercam sa-i gasesc scuze pentru tot.Trageam sa descopar in ea semne de afectiune pe care mi se parea natural sa le aiba si ma loveam de un zid de goliciune , egoism , indiferenta.Vroiam sa arunc vina pe oricine in afara de ea insa la un moment dat am obosit sa-mi mai acopar ochii.
A fost momentul in care ea a plecat din viata noastra.
Fara un cuvant in plus mi-am dat seama ca a avut oarecum dreptate .
Singurul ei moment de luciditate si adevar a fost involuntar.
Insa a surprins cine era ea si cine era lumea.
Ma apasa cumplit furia in momentul in care realizez cat de usor a putut sa renunte la noi.M-a facut sa inteleg ca nu ii ofeream motivatia puternica sa se schimbe.M-a facut sa vad ca sunt unele lucruri in fata carora ramai fara raspuns , lucruri care te ranesc oricat ai fugi de ele , si care odata intrate in sufletul tau nu vor face altceva decat sa te ajute sa te autodistrugi.
M-am pacalit singura ,insa vidul pe care l-a lasat in mine l-am umplut cu indiferenta.
Si nu mai port cu sine nimic pentru acea fiinta in afara urmelor care ma leaga pentru totdeauna de ea.
Nu imi este dor.
Si nici nu stiu cum as putea.
*
"-nu te pacali singura!" mi-a spus.
nu am crezut atunci nimic.Vroiam sa pun cuvintele ei pe baza experientelor prin care trecuse.Si era normal sa ma pregateasca pentru ce e mai rau.Nu intelegeam modul in care incerca sa-mi construiasca o alta lume.Nu puteam sa vad perversul din tot pentru ca ramasese in mine o farama de inocenta pe care ea o pierduse prea devreme si prea usor.
Nu stiam daca era de vina atitudinea mea pe care o contestase de atatea ori , pentru faptul ca nu puteam sa o cred.Cu o anumita autoritate incerca sa deseneze in mine un gol care sa ma faca sa ma simt poate la fel de confuza pe cat se simtea ea..si a reusit.Insa nu am invinuit-o niciodata.Eram in neghiobia mea prea mandra.As fi preferat sa zic de mii de ori ca sunt unde sunt datorita faptelor mele si nu a efectului ei.
Iarna a cazut total peste noi.
Era o rupere pe care nu puteam sa o inteleg.Ma puneam in locul ei si incercam sa-i gasesc scuze pentru tot.Trageam sa descopar in ea semne de afectiune pe care mi se parea natural sa le aiba si ma loveam de un zid de goliciune , egoism , indiferenta.Vroiam sa arunc vina pe oricine in afara de ea insa la un moment dat am obosit sa-mi mai acopar ochii.
A fost momentul in care ea a plecat din viata noastra.
Fara un cuvant in plus mi-am dat seama ca a avut oarecum dreptate .
Singurul ei moment de luciditate si adevar a fost involuntar.
Insa a surprins cine era ea si cine era lumea.
Ma apasa cumplit furia in momentul in care realizez cat de usor a putut sa renunte la noi.M-a facut sa inteleg ca nu ii ofeream motivatia puternica sa se schimbe.M-a facut sa vad ca sunt unele lucruri in fata carora ramai fara raspuns , lucruri care te ranesc oricat ai fugi de ele , si care odata intrate in sufletul tau nu vor face altceva decat sa te ajute sa te autodistrugi.
M-am pacalit singura ,insa vidul pe care l-a lasat in mine l-am umplut cu indiferenta.
Si nu mai port cu sine nimic pentru acea fiinta in afara urmelor care ma leaga pentru totdeauna de ea.
Nu imi este dor.
Si nici nu stiu cum as putea.
*
Etichete:
clipe frumoase,
poezioare
Infinit
o lume intreaga se ascunde in ochii lui
o lume ale carei granite nu le poate cuprinde nimeni
nu le poate calca nimeni
nu le poate simti nimeni.
si multi cred ca au fost acolo
insa numai putini au pasit pe pamantul lui.
uneori arid , alteori plin de ploi
pamantul lui a cunoscut atatea anotimpuri
majoritatea reci.
si uneori cand ma priveste simt
chemarea din adancul lui
care cere inca o urma de pas
pe pamantul strabatut de el si atat.
o lume ale carei granite nu le poate cuprinde nimeni
nu le poate calca nimeni
nu le poate simti nimeni.
si multi cred ca au fost acolo
insa numai putini au pasit pe pamantul lui.
uneori arid , alteori plin de ploi
pamantul lui a cunoscut atatea anotimpuri
majoritatea reci.
si uneori cand ma priveste simt
chemarea din adancul lui
care cere inca o urma de pas
pe pamantul strabatut de el si atat.
Etichete:
ganduri de zi cu zi
Picture this!
Iubesc imaginea asta.E superba.Exprima tot:afectiune, comunicare, tandrete, gratie, dominatie, dor, pasiune..u name it..and it's all there.Tocmai de asta o si postez.Sper sa va placa la fel de tare pe cat imi place mie.
Invatati ,invatati ,invatati..
Stresiunea asta ne omoara pe toti cu zilele.
Nu-mi place sistemul " stai acasa si invata" .E o mare farsa.
Cine vrea sa ma convinga de faptul ca el se trezeste dimineata si invata non stop e liber sa-si incerce norocul..dar mi se pare pierdere de vreme.
De cand cu sesiunea programul meu este foarte disociat.
Ma culc tarziu , adorm tarziu, ma trezesc tarziu.Mananc ,imi fac cate cv de treaba si eventual ma autoimpulsionez sa citesc cate cv.Apuc, rasfoiesc cateva cursuri , scot idei, le scriu , le sterg, le mai citesc o data ..m-am plictisit.
Si cand simt ca nu mai am timp atunci ma mobilizez si eu.
Cred ca ar fi mai eficienta sesiunea si scoala concomitent.Am invata sa ne dozam mai bine timpul liber si sa apreciem altfel vacanta.Poate sunt si eu exagerata, poate nu toti sunt ca mine , mini robotei,si poate unii nu au capacitatea sa retina lucrurile usor.Lor poate le este util timpul asta liber in plus..si eu sunt egoista.
In fine.Trebuie sa ne concentram si sa ne mobilizam.
Singura metoda buna pentru mine e sa ma auto-mobilizez.Sa-mi impun un termen limita si sa incerc sa invat pana atunci.Mereu presiunea m-a mobilizat, merita sa o aplic si de data asta.
Mi-e dor de liceu.Acolo stiai exact ce ai de invatat, cand ai de invatat si cum trebuie sa faci sa retii ce e mai esential.La facultate..foi peste foi cu miliarde de idei, profesori care vor sa le dactilografezi cursul dat in loc sa le arati ca ai inteles ceva.Si pe sistemul asta ma intreb...inteligenta noastra unde este valorificata?potentialul nostru intelectual unde este utilizat?
Nu mi-am dorit niciodata sa fiu profesor, e chiar un cosmar..dar daca printr-un fapt divers as ajunge intr-o asemenea postura fie as fi dispretuita ,fie preferata de toti.O sa terminam facultatea si o sa fim ca pestii pe uscat.Oricum o sa pierdem din cunostinte pe masura ce inaintam in an, avand in vedere ca am tocit(vai dar nu..noi am invatat logic..:-@..alta mare minciuna).Nu este corect.Pentru ca ni se taie din sanse considerabil.Eu vreau o materie care sa ma faca intr-adevar sa ma revolt, o materie care sa ma solicite pana la punctul maxim , sa transpir si sa injur si sa rup foi incercand sa o inteleg si sa o invat.Nu ma ajuta cu nimic sutele de foi copiate la randul lor din alte carti care intr-un final nu ne invata nimic practic.
Vreau sa fiu sociolog.Vreau sa cunosc societatea, faptele sociale, fenomenele sociale, vreau sa-mi dau cu parerea , sa invat sa ma exprim ,nu sa tocesc si sa parafrazez aceiasi filosofi /sociologi atat de amintiti de toti si atat de inutili in finalul tragic.
cam atat.
mai bem o cafea.mai citim un curs.
si ce o fi o fi !
Nu-mi place sistemul " stai acasa si invata" .E o mare farsa.
Cine vrea sa ma convinga de faptul ca el se trezeste dimineata si invata non stop e liber sa-si incerce norocul..dar mi se pare pierdere de vreme.
De cand cu sesiunea programul meu este foarte disociat.
Ma culc tarziu , adorm tarziu, ma trezesc tarziu.Mananc ,imi fac cate cv de treaba si eventual ma autoimpulsionez sa citesc cate cv.Apuc, rasfoiesc cateva cursuri , scot idei, le scriu , le sterg, le mai citesc o data ..m-am plictisit.
Si cand simt ca nu mai am timp atunci ma mobilizez si eu.
Cred ca ar fi mai eficienta sesiunea si scoala concomitent.Am invata sa ne dozam mai bine timpul liber si sa apreciem altfel vacanta.Poate sunt si eu exagerata, poate nu toti sunt ca mine , mini robotei,si poate unii nu au capacitatea sa retina lucrurile usor.Lor poate le este util timpul asta liber in plus..si eu sunt egoista.
In fine.Trebuie sa ne concentram si sa ne mobilizam.
Singura metoda buna pentru mine e sa ma auto-mobilizez.Sa-mi impun un termen limita si sa incerc sa invat pana atunci.Mereu presiunea m-a mobilizat, merita sa o aplic si de data asta.
Mi-e dor de liceu.Acolo stiai exact ce ai de invatat, cand ai de invatat si cum trebuie sa faci sa retii ce e mai esential.La facultate..foi peste foi cu miliarde de idei, profesori care vor sa le dactilografezi cursul dat in loc sa le arati ca ai inteles ceva.Si pe sistemul asta ma intreb...inteligenta noastra unde este valorificata?potentialul nostru intelectual unde este utilizat?
Nu mi-am dorit niciodata sa fiu profesor, e chiar un cosmar..dar daca printr-un fapt divers as ajunge intr-o asemenea postura fie as fi dispretuita ,fie preferata de toti.O sa terminam facultatea si o sa fim ca pestii pe uscat.Oricum o sa pierdem din cunostinte pe masura ce inaintam in an, avand in vedere ca am tocit(vai dar nu..noi am invatat logic..:-@..alta mare minciuna).Nu este corect.Pentru ca ni se taie din sanse considerabil.Eu vreau o materie care sa ma faca intr-adevar sa ma revolt, o materie care sa ma solicite pana la punctul maxim , sa transpir si sa injur si sa rup foi incercand sa o inteleg si sa o invat.Nu ma ajuta cu nimic sutele de foi copiate la randul lor din alte carti care intr-un final nu ne invata nimic practic.
Vreau sa fiu sociolog.Vreau sa cunosc societatea, faptele sociale, fenomenele sociale, vreau sa-mi dau cu parerea , sa invat sa ma exprim ,nu sa tocesc si sa parafrazez aceiasi filosofi /sociologi atat de amintiti de toti si atat de inutili in finalul tragic.
cam atat.
mai bem o cafea.mai citim un curs.
si ce o fi o fi !
Etichete:
eseuri,
ganduri de zi cu zi
Miscare
*
Toate in jurul nostru se schimba mult prea repede.
Tot incercam sa tinem pasul dar parca presiunea este prea mare.
Deja ma gandesc la anii care urmeaza .Desi simt asa o reticenta, nu pot sa spun ca imi este teama.Cred ca am devenit de mult adult dar nu am vrut sa arat asta.Mai mult sunt scarbita , cand vad cat de usor ne sunt anihilate toate eforturile de a ajunge cineva.In societatea de azi valorile sunt mai putin recunoscute.Se lasa loc prostilor, idiotilor,cretinilor , lingusitorilor, iar oamenii competenti, sinceri , adevaratii lideri par mai degraba o specie pe cale de disparitie.
Niciodata nu mi-a placut sa-mi fac planuri.Am avut repere , prioritati insa nu planuri de viitor.Stiu ca vreau sa ajung sus pentru ca simt ca pot sa ajung sus.Am un potential destul de mare sa realizez tot ce imi propun , dar nu am suficiente posibilitati care sa ma incurajeze.Iar increderea de sine nu e in permanenta constanta.
Intr-un fel pot mai degraba sa spun ce nu vreau sa fiu decat ceea ce vreau sa fiu, asa cum pot sa-mi imaginez viitorul in loc sa-l planific.
Toti in jurul meu imi spun ca daca esti ambitios reusesti ,insa incurajarea asta mi se pare cam rupta de contextul in care traim.Si parintii, bunicii incearca sa ne spuna ce sa cerem de la viata si ce sa facem ca sa reusim, dar intr-un final poate nu sunt chiar sinceri.Poate nici macar viata lor nu este cum si-au imaginat-o la inceput dar s-au adaptat pe parcurs si acum nu li se mai pare nimic neobisnuit.
Cu toate astea..viata e frumoasa.Si nu trebuie sa existe un scop standard ca sa fim fericiti. Viata trebuie reinventata de fiecare data astfel incat sa nu devina monotonie.
Fiecare moment are importanta lui, mai ales cand ai pe cineva cu care sa il imparti.
Fiecare gand este o caramida in temelia unui mare plan.Dar acel mare plan nu e nimic daca nu e impartasit , daca nu este realizat in echipa.
Nu stiu daca inca este momentul sa luam pe umerii nostrii responsabilitati pe care nu le putem duce la bun sfarsit.Cred si simt ca inca trebuie sa traim anumite momente specifice.Pentru toate exista o varsta, pentru toate exista un plan.
Nu vreau sa-mi imaginez ce servici am sa am , vreau sa-mi imaginez ca am sa ma intorc acasa zambind pentru ca o sa fie EL.
Nu vreau sa ma gandesc cate intrebari o sa am, vreau sa ma gandesc ca EL imi va da raspunsurile.
Nu vreau sa ma gandesc ca am sa imbatranesc, vreau sa ma gandesc ca pentru EL am sa fiu aceiasi.
Intr-un final , cel mai important , este sa ai pe cineva care crede cu adevarat in tine , cineva care trece prin aceleasi nelinisti ca si tine , cineva care e dispus sa stea langa tine , cineva caruia sa-i apartii si care sa-ti apartina.Iar eu sunt norocoasa si tocmai de asta pentru mine viitorul poate sa inceapa chiar azi.
*
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
