e 1 an.
uhmm..La Multi Ani tuturor Andreilor si Andreelor si mai ales celor pe care ii cunosc personal:p..
azi zambim e zi de petrecere:P

:-<

Azi a fost o zi obositoare din toate punctele de vedere.Si totusi incerc sa sper ca pana la sfarsit isi va schimba cursul.
am realizat azi ca imi place sa ma inconjor de oameni care ca si mine sunt inchisi in sine si prefera sa taca si sa isi rezolve singuri problemele decat sa ceara ajutor...ca si mine gandesc ca nimeni nu ii poate ajuta din moment ce nu au trcut prin aceiasi situatie prin care trec eu.Adevarul e ca de multe ori cel mai mare ajutor ni-l poate oferi o persoana care sa stea si sa ne asculte.Doar sa ne asculte.Stiu cat de mult tanjesc dupa cineva care sa aiba rabdare sa asculte toate nelinistile mele existentiale dar si toate prostiile pe care le coace mintea mea.Uneori pentru ca nu vorbesc se aduna in mine atat de multa furie incat singurul lucru pe care il pot face este sa cad in genunchi sa tip si sa plang ca o nebuna pana cand de abia pot sa ma ridic.Imi place tortura asta,ma autoiluzioneaza ca am trecut peste..insa adevarul este ca ma mint.De cele mai multe ori persoanele demne sa ma asculte nu sunt in preajma..
Dupa cum ziceam si in postarea anterioara e bine sa te inchizi fata de anumite persoane..insa trebuie sa le recunosti pe cele bune si sa le lasi sa te ajute prin prezenta lor,prin tot ceea ce sunt...este egoist,dar este numai spre binele tau.
Eu asta am sa incerc sa fac de acum.
Sper sa fiu si eu acea persoana pentru cineva.
Fiecare om are nevoie de alt om pentru a se salva asa cum avem nevoie de conceptul de Dumnezeu pentru a ne mantui...OFFF....

live and learn

wow deci e o stare incredibila.ma tocilaresc pe zi ce trece.
incerc sa ma regasesc asa cum eram acum cativa ani.intr-un fel sunt surprinsa de cat de multe din mine am pierdut pe drum si pe de alta parte ma gandesc ca ele inca exista in mine insa nu am gasit acea persoana care sa le reinvie.
lucrurile pe care le faceam atunci fara ezitare,sunt lucrurile carora le duc dorul acum.imi lipsesc cum imi lipseste acel cineva caruia sa-i pot spune"te iubesc bai" fara sa ma gandesc dupa daca simt cu adevarat asta.
merg pe strada cu muzica in urechi si ma apuca sa dansez.altadata faceam asta.radeam si nu-mi pasa ca baba legata la cap cu o chestie care seamana a fular scapa printre dinti supra -folosita expresie:"genaratie de copii tampiti"...la urma urmei fac ce simt!
de multe ori suntem prizonierii propriilor dorinte.de multe ori ne gandim atat de mult si planificam viata pas cu pas,incat orice am face nu mai retraim acea intensitate dupa care tanjim.
simt ca in ultima vreme am pus vietii stop.
mi-am sugrumat copilul din mine,i-am acoperit glasul si entuziasmul lui a incetat sa ma mai faca sa zambesc.
nu stiu in totalitate ce vreau dar sunt constienta ca sunt lucruri pe care le doresc atat de mult incat orice as face in afara acelor lucruri nu ma simt implinita.
cineva mi-a zis ca nu stiu sa comunic,ca nu ma deschid si ca nu las pe nimeni inauntru[..dar cum sa primesti in casa ta un strain,mai ales cand ai un copil mic care trebuie protejat de orice primejdie?].usile trebuie sa inveti sa nu le deschizi oricui. dar nici sa le inchizi cu 1000 de lacate.
poate ai si tu dreptate,prea multe lacate azi in mine.
iata ca le deschid.
le deschid pentru a le putea arata si celorlalti copilul din mine.poate impreuna o sa zambim mai des...

Redescoperirea lui Tutea

Astazi a fost o zi foarte frumoasa..o zi in care m-am simtit copil din nou si o zi in care l-am redescoperit pe Tutea.Multe din vorbele lui mi se par ca iesite din propria mea gura insa am gasit una ce e mai degraba un indemn care pare sa raspunda la multe din intrebarile mele:"autodispretuieste-te in fiecare zi tot mai mult,si lasa golul pe care il creezi in tine sa fie umplut de Dumnezeu."In mod clar nu's o persoana religioasa,nici macar spirituala insa am ramas surprinsa de cata lejeritate si seninatate am simtit dupa ce am terminat de citit aceasta din urma fraza.
Am descoperit multe laturi ale filozofului roman si chiar am sa postez cateva lucruri in zilele urmatoare,lucruri pe care le consider geniale:
" Desi sînt bolnav si neajutorat, nu îmi pare rau ca exist. Încerc eu sa-mi para rau, dar n-are sens. Stiti de ce? Pentru ca eu constat, în mod evident, ca exist. Ceea ce ma confisca pesimismului de a ma autonega este evidenta existentei mele. Omul care se sinucide n-a constatat ca e om. N-a reusit sa intuiasca existenta sa. Sa se traiasca pe sine. Eu nu ma pot sinucide - indiferent de starea mea, sanatate sau boala - fiindca nu m-am facut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Si nici n-am sa plec de voie din ea. Asta este jocul fundamental al existentei mele."

cuget

Dragostea va veni atunci cand vei avea intr-adevar nevoie de ea 8->8->

Love road

it's a closed road this road of love.once u get at the end of it u cannot distinguish what u are really feeling:if it's love or just an illusion,if it's real or just a passing-by sensation.the difficulty comes once u have to figure out if u have ever reached its end.
passion is often confused with <3.it burns your soul so deeply and it takes in all your senses.it's like an interior force that makes u linger for a response coming from the opposite sex.
this road has many paths,some of which are hard to pass through.some are dark,some are windy,some are bumpy and some are just impossible to follow.the advantage is that there is always a convenient alternative.managing to finish passing through all these paths means loving for real.it's the final confusion that torns us apart...because if u realize that all the sacrifices were in vain u realise that it's slightly hard to find another road and sometimes there's no more time left in order to try getting to its destination .
but,since i've mentioned the end of the road it's important to assume what we can find here.
some find regret,others find happiness.some find true love..others hate.some find themselves ..others find the person they <3.
me,myself i hope never finishing this road.it's the journey that teaches us the real essence of all things,is the difficulty to overcome all the obstacles that makes us truly appreciate and realize what we are fighting for,it's the curiosity that makes us want to discover more and more,are the baby steps that show us the sense in our existence.
a closed road opens wounds,question marks that put off our feelings.it is painful having second thoughts concerning something that made us come such a long way.it's even more devastating finding out that all this time you've been traveling alone,or that there's nothing there waiting for you.
chasing dreams is never bad.on the other hand it's ideal chasing dreams that are possible,that have the quality of being built on reality...

inner peace

me and you
and this space between...
this walls, this world
can not remove
this quietness
inside...
an island
we're there
and we just listen
to the sea's voice
taking its waves to meet unknown shores
just like love takes us away to meet ourselfs.
me and you
the wind,the storm,the war,
the guns willing to burn us to the ground
explosions in the sky
cannot compete with your hand in mine...

Partial!!

..vine luni vine si primul meu partial..n-as putea sa zic ca mi-e teama dar..:D:D: sper sa nu fie chiar atat de rau..
tineti-mi pumnii infidels.


noapte buna ..

Om nou.

Daca as putea,
m-as face din nou om.
As invata regulile de adaptare pe de rost
si mi-as pune o masca potrivita
pentru fiecare din voi.
As parcurge de-abusilea cetatea
si la capatul ei as medita.
Alfabetul l-as scrie pe o foaie
si l-as ingropa in cel mai adanc colt
al gandirii mele.
Poate daca m-as face om nou cu toate acestea
poate atunci de abia
as incepe sa traiesc cu adevarat.

...Winter time...

pam pam pa paaaaam.... a venit iarna mes infidels...\:d/..
a venit iarna deeeci..
de ziua mea e posibil sa am ZAPAAAAADAAAAA!!
..deja simt mirosul de cozonac cald in cuptor si vin fiert..colinde peste tot,mii de luminite,globuri colorate...
vasc...[iarna asta vreau sa ma prinda sub o ramurica de vasc:">]
ador zapada..ma face sa zambesc
...\:d/...:X:X:X:X...8->8->

Vineri seara..

Nu ma asteptam ca ziua de azi sa mearga atat de bine dupa ce dimineata am avut.Dar iata ca acum ma trezesc in fata tastaturii zambind.Nu stiu de ce sau cum...sau poate ca stiu dar inca nu mi-am dat seama.E ciudat cum se pot schimba lucrurile intr-o fractiune de secunda.
Chiar daca mi-ar fi placut sa ies la o tura in masinute,descopar poate aceiasi placere intr-o cana calda de cafea si un pahar cu cola(cineva ar zice ca e prea tarziu pentru amandoua..dar cu totii avem viciile noastre care ne confirma statutul de muritor)..
Am sa incerc sa profit de starea asta a mea si sa-mi incep proiectul la sociologia culturii.Ii aud si-i visez de vreo saptamana pe Nietzsche si pe Freud cum ma indeamna sa ma apuc de treaba..cred ca azi o sa doarma si ei fericiti;))...
Daca ma razgandesc si nu mai fac nimic legat de scoala azi...nu se supara nimeni...ca doar atat Nietzsche cat si Freud au dormit destul pana acum;)).

..

m-a muscat de sanul drept ,iubirea,
si am inceput sa sangerez amar
dar tu nu mi-ai acoperit la timp rana
nici cu un sarut,
nici cu un cuvant
sau o privire macar...
iar acum
amarul ce curgea din mine
e venin.
M-a lasat goala,iubirea,
iar trecatorii de pe strada
aruncau cu pietre.
Dar eu am inspirat in pantec nemurirea,
pe care ei..
nu pot s-o ierte.
m-a acoperit de tot,iubirea,
m-a consumat si mi s-a scurs
prin piele,
s-a tras din bratele mele
ca un copil ingrat.
M-a batut,iubirea,
ca pe un cui in scandura,
atat de adanc,
atat de jos,
si am ramas doar eu pribeaga
pe un pamant pe care
nu il mai cunosc..

friday morning

nici mie nu-mi vine sa cred ca e ora 5:48 iar eu m-am trezit din pat.urasc diminetile astea cand te trezesti de nevoie sa te duci la bucatarie sa-ti faci un ceai cald ca sa poti lua o amarata de pastila si sa te bagi din nou in pat.
vreau o dimineata sa pot fi trezita cu cafea calda si eventual un mic dejun.
daca asa e inceputul zilei de azi pentru mine..well se anunta o zi proasta..vom vedea..
in the meanwhile..buna dimineata infidels!

Inainte de culcare

Uneori as vrea sa fiu mai puternica..as vrea sa uit din mine golul pe care nu-l mai pot umple nici macar cu umbra ta candva atat de incapatoare.
As vrea ca noaptea sa pot adormi usor,sa nu ma mai framant de atatea ganduri ce ma chinuie ca o durere constanta pe care nu o pot anihila cu niciun sedativ.
Daca cineva zicea ca in tristete zace platitudinea..eu zic ca in ea zace cea mai profunda forma a simtirii..
Am obosit.
Poate ca trebuie sa incetez sa vreau sa schimb lumea si sa incep eu insami sa ma schimb .
Dar nu stiu de unde sa incep...

Eu si tu

trantiti lenes pe pat,ascultam la nesfarsit aceiasi melodie.mana ta se joaca in parul meu iar eu parca nu ma mai satur sa te privesc.si vorbele se astern intre noi ca niste frunze care cad usor in bataia vantului si ne mangaie buzele care se inchid suav intr-un mic sarut.

pernele moi sub noi capata forma trupurilor noastre care se rostogolesc unul peste altul si apoi pe rand fiecare in paturile pufoase.
e cald aici la noi.cu naturalete iti asezi mana pe marginea patului iar eu imi sprijin capul de ea.nu m-am simtit nicicand mai confortabil.
vorbim despre maine,despre azi iar tu te ridici usor si incepi sa-mi canti.te opresc cu un sarut care ma face sa nu vreau sa ma mai opresc dar mai repede decat credeam ma trezesc si eu cantand...
ma ridic din pat si dansez copilareste iar tu razi...caldura din ochii tai si modul in care obrajii se pierd in gropite ma fac sa cred ca am ajuns acasa.
obosita ma asez din nou langa tine.
fiecare clipa e o noua provocare...
fiecare minut creaza dependenta...

[fiecare cuvant asternut ma ajuta sa am rabdare sa astept pana cand ai sa fii real si pana cand voi putea sa-ti dansez si sa-ti cant...pana atunci nu ma opreste nimeni sa visez]

..

as fi putut sa te inchid intr-un cerc
atat de strans
incat lumea sa ne vada ca un intreg
imposibil de separat...

as fi putut sa te ridic de pe jos
si sa te port cu mine
ca o amuleta
si sa ma mint ca-mi vei aduce noroc


as fi putut sa raman langa tine
ca o piatra de neclintit din temelia ta
insa apa puternica m-a azvarlit
prea departe de malul tau

De ce nu?

Hai sa uitam de lume
Sa fugim catre nicaieri si sa ne trezim maine ca am pierdut ziua de ieri iubindu-ne…
Hai sa uitam de toti
Sa nu privim in urma cu regrete…
Sa nu ezitam decat atunci cand trebuie sa ne dam drumul la mana…
De fapt…hai sa nu ne mai despartim niciodata
Caci doar asa vom putea invinge soarta
Nu ma privi asa!
Stiu ca ma iubesti…
Ti-e teama sa lupti alaturi de mine…pentru mine?
Stiam eu…
Si eu te iubesc…
Hai sa uitam de lume..
De reguli,
De tot..
Sa fim doar noi
Hai sa ne iubim…

Ploua…

Peste mine torente de ganduri curg,
Inundandu-mi fruntea tematoare
Ce se cutremura de fiecare data
Cand tuna…

In sufletul meu e furtuna…
Astept sa vina calmul dar…
mi-e greu…
nu pot minti la nesfarsit
ca inca sunt eu
cea care se lupta cu marea…

Ma uit spre zare sa gasesc
un far sa ma ghideze catre tarm
sa nu ma abandoneze-n larg
asa cum numai tu faci mereu…

poems

pentru ca simt nevoia sa scriu..am sa postez in continuare cateva din poeziile mele preferate..sper sa le cititi cu drag si sa zambiti!..lectura placuta..

PLEACA TRENUL.

Cand stai in tren si pleaca trenul vecin,
De ce ai impresia ca ai plecat
Tu?

Primavara si toamna
Te tot uiti pe cer, pierdut in ganduri,
Stoluri de pasari vin,
Stoluri de pasari pleaca,
De ce ai impresia ca mergi tu?

Toata viata m-am uitat pe fereastra,
Pironit intr-un colt
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de caruta
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, orase, continente
De ce sunt coplesit de atatea emotii,
De ce am impresia
Ca am cunoscut lumea?


Autor: Marin Sorescu

............

Mircea Cartarescu -Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti singur nu poti sa scapi de singuratate.
când esti nefericit nu are sens sa o spui.

când vrei sa strângi în brate nu ai pe cine.
când vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.
când esti la pamânt cine se intereseaza de tine?
cui îi pasa? cui o sa-i pese vreodata?

fii tu lânga mine, gândeste-te la mine.
poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,
nu ma parasi, caci n-as mai suporta înca o ruptura.
fii lânga mine, tine cu mine.

întelege-ma, iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanenta.
hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.
sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste.

...............

Nichita Stanescu- Ce bine ca esti


E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâsnesti într-o îmbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, în sus, si izbeste-mi
tâmpla de stele, pâna când
lumea mea prelunga si în nesfârsire
se face coloana sau altceva
mult mai înalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, întoarsa spre pamânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în înfrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt.

................

Nichita Stanescu-Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet de vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatra stârnind în apa inele,
stea înlauntrul genunchiului meu,
cer înlauntrul umarului meu,
eu înlauntrul eului meu.

.............
Nichita Stanescu- Catre Galateea

Îti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sânul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprâncenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si ma rog de tine,
naste-ma.

Stiu tot ce e mai departe de tine,
atât de departe, încât nu mai exista aproape -
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...
si tot ce e dincolo de ele,
si atât de departe, încât nu mai are nici nume.
De aceea-mi îndoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l îngâna.
Si ma rog de tine,
naste-ma.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfârsitul cuvântului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
râurile - miscatoare umbre ale sângelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în fata ta si ma rog de tine,
naste-ma. Naste-ma.
a minunii ca esti, a-ntâmplarii ca sunt.

....................

Nichita Stanescu - A Unsprezecea Elegie

Intrare-n muncile de primavara

I

Inima mai mare decît trupul,
sarind din toate partile deodata
si prabusindu-se din toate partile-napoi,
asupra lui,
ca o distrugatoare ploaie de lava,

tu, continut mai mare decît forma, iata
cunoasterea de sine, iata
de ce materia-n dureri se naste din ea însasi,
ca sa poata muri.

Moare numai cel care se stie pe sine,
se naste numai cel care îsi este
siesi martor.

Ar trebui sa alerg, mi-am spus,
dar pentru asta va trebui mai întîi
sa-mi întorc sufletul
spre nemiscatorii mei stramosi,
retrasi în turnurile propriilor oase,
asemenea maduvei,
nemiscati
aidoma lucruilor duse pîna la capat.

Pot sa alerg, pentru ca ei sunt în mine.
Voi alerga, pentru ca numai ceea ce este
nemiscat în el însusi
se poate misca,
numai cel care e singur în sine
e însotit; si stie ca, nearatata, inima
se va prabusi mai puternic spre propriul ei
centru
sau,
sparta-n planete, se va lasa cotropita
de vietati si de planete,

sau
întinsa va sta pe sub piramide,
ca înapoia unui piept strain.



II

Totul e simplu, atît de simplu încît
devine de neînteles.

Totul este atît de aproape, atît
de aproape, încît
se trage-napoia ochilor
si nu se mai vede.

Totul este atît de perfect
în primavara,
încît numai înconjurîndu-l cu mine
iau cunostinta de el,
ca despre-o rasarire de iarba marturisita
de cuvinte gurii care le rosteste.
marturisita de gura inimii,
de inima sîmburelui ei,
cel în el însusi nemiscat, aidoma
sîmburelui pamîntului
care-ntinde jur împrejurul lui
o infinitate
de brate ale gravitatiei,

strîngînd la sine totul si deodata
într-o îmbratisare atît de puternica,
încît îi sare printre brate miscarea.



III

Voi alerga, deci, în toate partile
deodata,
dupa propria mea inima voi alerga,
asemeni unui car de lupta
tras din toate partile simultan
de o hergelie de cai biciuiti.



IV

Voi alerga pîna cînd înaintarea, goana,
ea însasi ma va întrece
si se va îndeparta de mine
aidoma cojii fructului de samînta,
pîna cînd alergarea
chiar în ea însasi va alerga, si va sta.
Iar eu ma voi prabusi asemeni barbatului tînar
Întîmpinîndu-si iubita.



V

Iar dupa ce voi fi facut ca alergarea
sa ma-ntreaca,
dupa ce
miscîndu-se-n sine va sta
ca de piatra, sau
mai degraba asemeni mercurului
înapoia geamului
oglinzii,
ma voi privi în toate lucrurile,
voi îmbratisa cu mine însumi
toate lucrurile deodata,
iar ele
ma vor azvîrli înapoi, dupa ce
tot ceea ce era în mine lucru
va fi trecut, de mult, în lucruri.



VI

Iata-ma
ramînînd ceea ce sînt
cu steaguri de singuratate, cu scuturi de frig,
înapoi, spre mine însumi alerg,
smulgîndu-ma de pretutindeni,
smulgîndu-ma de dinaintea mea,
dinapoia mea, din dreapta, si
din stînga mea, de deasupra, si
de dedesubtul meu, plecînd
de pretutindeni si daruind
pretutindeni semne-ale aducerii-aminte:
cerului - stelele,
pamîntului - aer,
umbrelor - ramuri cu frunze pe ele.



VII

... trup ciudat, trup asimetric,
mirat de el însusi
în prezenta sferelor,

mirat stînd în fata soarelui,
asteptînd cu rabdare sa-i creasca luminii
un trup pe masura.



VIII

A te sprijini de propriul tau pamînt
cînd esti samînta, cînd iarna
îsi lichifiaza oasele albe si lungi
si primavara se ridica.

A te sprijini de propria tara
cînd, omule, esti singur, cînd esti bîntuit
de neiubire,
sau pur si simplu cînd iarna
se descompune si primavara
îsi misca spatiul sferic
asemenea inimii
din sine însasi spre margini.

A intra curatit în muncile
de primavara,
a spune semintelor ca sînt seminte,
a spune pamîntului ca e pamînt!

Dar mai înainte de toate,
noi sîntem semintele, noi sîntem
cei vazuti din toate partile deodata,
ca si cum am locui de-a dreptul într-un ochi,

sau un cîmp, pe care-n loc de iarba
cresc priviri - si noi cu noi însine
deodata, duri, aproape metalici,
cosim firele, astfel ca ele
sa fie aidoma tuturor lucrurilor
în mijlocul carora traim
si pe care
inima noastra le-a nascut.

Dar mai înainte de toate,
noi suntem semintele si ne pregatim
din noi însine sa ne azvîrlim în altceva
cu mult mai înalt, în altceva
care poarta numele primaverii...

A fi înauntrul fenomenelor, mereu
înauntrul fenomenelor.

A fi samînta si a te sprijini
de propriul tau pamînt.

.................

G.Bacovia-Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint --
Stam singur în cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig --
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

..............

A.Macedonski-Rondelul rozelor ce mor

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, si mor si-n mine --
S-au fost atât de viată pline,
Si azi se sting asa usor.

În tot, se simte un fior,
O jale e în orisicine.
E vremea rozelor ce mor --
Mor în grădini, si mor si-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăsaguri de suspine,
Si-n marea noapte care vine,
Duioase-si pleacă fruntea lor... --
E vremea rozelor ce mor.

.....

Intro

M-am intrebat intr-o zi ce ma face pe mine fericita.
Dupa cateva ore de gandit am realizat ca nu sunt o persoana foarte greu de multumit,in ciuda aparentelor.Nu este nevoie de vreun act supra-omenesc ca sa ma faci sa zambesc.
Nu multi sunt cei ce reusesc sa treaca de zidul din jurul meu si sa vada cine sunt cu adevarat.Da! sunt rea,sunt sarcastica,sunt orgolioasa..incapatanata si altele.Imi place sa fiu ironica si cateodata n-am cele mai bune glume in program.
Sunt capricioasa pentru ca imi cunosc foarte bine standardele.Dar pe de alta parte un om care se respecta este normal sa nu se preteze la orice...iar eu ma respect,vreau ce e mai bun pentru mine,si nu astept sa-mi vina pe o tava ci dimpotriva sunt gata sa lupt si sa muncesc ca sa-l obtin.
In ultima vreme...cam toata lumea a incercat sa-si dea cu parerea la intrebarea"Cine este Cza?"
Am auzit multe opinii..unele m-au facut sa zambesc si sa ma bucur ca n-am iq-ul sub nivelul marii iar altele m-au ranit profund.Dar vreau sa cred ca nu am aratat ca sunt lovita in ego-ul meu cel mare pentru ca intr-un final"orice sut in fund e un pas inainte".
Lasand la o parte studiul lor de caz in ceea ma priveste am incercat sa scriu pe o foaie cine sunt si ce ma face sa fiu asa cum sunt,ce ma multumeste,ce ma face sa zambesc... iata rezultatele:
cine sunt:
-cristina-elena p,sau Cza...studenta in anul 1 sociologie..
-sora ,fiica,nepoata..bla bla bla
-amica pentru muuulti..prietena pentru cativa
si cam atat
lucrurile care ma fac sa zambesc:
-zambetul unui copil care incearca sa ma imite cand ii arat limba pe strada;
-catelusii;
-oamenii prosti;
-discutiile lungi cu marusia;
si altele..
Fiecare om este un univers individual.Asa sunt si eu.Nu sunt decat "o alta" care incearca sa-si gaseasca drumul si sa-si traiasca viata dupa propriile reguli.Imi place mult sa scriu pentru ca e singura cale prin care ma pot deschide cu adevarat.Sunt multe lucruri care ma intristeaza ,insa trec cu usurinta peste ele pentru ca in final,vreau sa cred ca lucrurile bune sunt cele din care iti poti invata caracterul.Sunt o fire complexa,ciudata as spune..insa daca ai rabdare poti vedea ca in lumea mea lucrurile sunt mai simple decat par..

Resemnare

lumea in jur ma priveste atat de gol,
si aproape ca cerul a uitat sa-mi aduca soarele...
m-am ascuns in cautarea lui printre nori,
si astept sa vina vara..
oamenii in jurul meu taios ma condamna,
ca spun ei am uitat ce este dragostea,
dar eu ma intreb daca am avut macar ocazia sa o cunosc,
caci astazi nu-mi simt talpile calcand vreodata
pe acel pamant...
daca am simtit ce e dragostea,
de ce m-a durut atat de tare?
de ce m-a orbit si nu mi-a aratat cine esti cu adevarat...?
am gresit cand ti-am aratat de atatea ori drumul spre mine,
si totusi se pare ca nici macar asa n-ai reusit sa il gasesti...
poate de asta o parte a spiritului meu
inca te mai asteapta ...
dar este frig
si palmele mi-au inghetat
si cauta alte maini...
si amintirea trupului meu
care s-a frant de atate ori sub imbratisarea ta
ma arde ca acidul pe dinauntru,
si ma face sa sangerez
si sa plang de fiecare data...
cum pot ei sa ma condamne ca am simtit ,
ca am avut curaj sa lupt,
ca mi-am invins temerile,
ca m-am lovit si am cazut,
dar m-am ridicat
si am mers mai departe?
privirile lor le simt trecatoare
ca vantul care imi trece prin par..
ma fac sa tremur pentru un moment
insa ma obisnuiesc si imi continui calea...
nu stiu de ce a trebuit sa fie atat de greu sa redevin eu...
insa stiu ca a meritat...
emotiile drumului nou ma imbata
si zambesc ca un copil privind cerul...
nu imi este teama sa cad din nou...
mi-am pierdut de atatea ori umbra,
si am simtit de atatea ori singuratatea
incat m-am resemnat oarecum
cu gandul ca drumul s-ar putea inchide
la un moment dat...
atunci..
intr-o alta clipa,
intr-o alta poveste,
intr-o alta bataie de aripi,
o alta privire,
o alta mana ,
o alta gura,
un alt capitol...va incepe
pentru acelasi vesnic eu....

cine sunt?

cine esti?
cine sunt?
aceiasi furtuna..
acelasi cuvant...imbratisati profund
intr-un singur rotund
tu imi esti apa
eu iti sunt pamant.
ecou in zare de nepatruns adanc,
imi cauti fiinta
iar eu ma ascund..
cand tu imi esti stanca
eu iti sunt vant
ma vrei mai aproape
dar nu si in gand...

"Eu nu sunt ceea ce ascund ci ceea ce devin prin vointa"

H.R Patapievici

Problema nu era sa devin cineva ci sa vad cine eram cu adevarat,ce vroiam,ce ceream de la viata in sine…mii de ganduri se zbateau in propozitii inutile care gaseau o cale cruda de a-mi arata drumul dificil de strabatut catre esenta firii mele…am inchis apoi ochii j am descoperit cu groaza ca nu sunt decat materie care circula prin vene continuu…dar totusi materia capata viata prin dragoste..
Ce eram inainte nu mai conteaza….fie ca eram praf…umbra,materie sau lumina,azi toate au pierit…
ce am devenit?Poate nimic sau poate tot…poate ca m-am schimbat sau poate ca am ramas aceiasi dar lumea in jur s-a transformat si m-a lasat in urma…

cu greu am putut atunci sa tip din adancul inimii mele ce simt si iata ca acum cand m-am nascut din nou din mainile tale,am ramas muta.
sarace sau nu, cuvintele parca si-au pierdut adevaratul inteles si nu mai merita sa fie spuse,caci odata spuse se pot transforma in arme ca ranesc mai adanc decat cel mai ascutit cutit..ranile pe care mi le-au provocat cu ceva timp inainte inca sunt deschise si inca ma impiedica sa ma misc normal.
dar asta o stiu doar eu...
o mie de identitati intr-un singur corp,ca un puzzle din care lipseste o singura piesa pentru a fi intreg asa sunt si eu acum cand trebuie sa invat sa incep sa reascult glasul inimii care pana acum a fost anihilat de glasul mintii.
si poate am gasit piesa care ma completeaza dar imi este prea teama si totodata mult prea greu sa o accept,sa vad ca a fost mereu aici dar am fost prea oarba sa o pot vedea.
poate ea stie cine sunt,poate ma vede cu adevarat,mai bine decat ma pot vedea chiar eu si poate ca de asta imi este si frica.
daca eu tot nu stiu cine sunt..cum ar putea ea...EL sa stie..?

gandeste-te tu ce esti?ce ai ramas?ce ai vrea sa fii? MATERIE…? MATERIAL…? Sau…FIRE VIE? CONSTRUCTOR? DEMOLATOR…?Sau pur si simplu…NIMIC?...

mii si mii de drumuri...

pentru ca in mine sunt drumuri
mii si mii de drumuri...
pe care inca nu le-am strabatut.
drumuri intortocheate si prafuite
ce duc inevitabil catre inima mea
atat de straina de tot ce stiu.



pentru ca sunt drumuri grele,
iar picioarele mele sunt goale
pentru ca ma ranesc si ma impiedic de pietre
si pentru ca e intuneric,
de aceea nu ajung nicicand la destinatie.



dar poate daca esti cu mine.
poate daca ma tii de mana,
vom ajunge impreuna acolo,inauntrul meu,
ne vom incalzi cu un ceai cald
si ne vom odihni picioarele in aceiasi balie cu apa cu sare
si ne vom spune intr-un sfarsit "te iubesc"...