Lost in Lyon

Intra la mine in camera si imi spune ca in seara asta o sa petrecem undeva diferit. Ma pun sa ghicesc si incep sa zic nume diferite a locurilor din SaintE pe care inca nu le-am vazut. Pana la urma cedez si il las sa imi spuna: Lyon. Ne imbracam repede pentru ca nu avem decat 10 minute sa prindem trenul. Coboram repede la Chateaucreux, o parte din noi raman la borna cu bilete o parte fug spre trenul care e gata sa plece. Cand sa fim pe punctul de a ne ridica biletele, Youssef se hotaraste sa is ia bilet. Fugim spre tren, stigam spre ultimul lasat in urma, strigam noi, incep sa strige si ceilalti calatori de pe peron: Yousssseeeeef le tren est en train de partir...bouge ton cou..!!!..in cele din urma se urca in tren..Lyon, on arrive.

30min after: Lyon e magnific. Imens, culori peste tot, oameni peste tot, metroul si tramvaiul super. Ne urcam in metrou (uitam de bilet), ajungem la resedinta unor prietene unde ramanem aproape 2 ore.

Ne hotaram sa plecam spre club insa nu stim spre care. Pierdem aproape 4 ore plimbandu-ne prin centrul Lyonului toate cluburile sunt arhipline, ne oprim sa luam un Merguez de la un tip cu o duba si un caine. Monsef spune ca e bun, mai cumpara unul. Eu impart unul cu Amine, Youssef e bosumflat, vrea kebab, Rhitei nu ii este foame, Yassin e ...unde e Yassin???

In drum spre resedinta ne gandim sa ne luam biciclete si sa ne plimbam de-a lungul Ron-ului cu bicicletele. Zis si facut. Youssef isi pierde cheia, Monsef si Rhita pleaca acasa...Yassin e unde???

Ronul e minunat, bicicletele functioneaza numai bine, si ne trezim ca e deja 6 dimineata. Ne intoarcem la resedinta, stam intinsi jumatate de ora, Amine adoarme.

Ne ridicam, plecam spre gara sa prindem drumul spre casa. Ne oprim la quick sa mancam ceva pentru ca trenul intarzie pana la 9 si jumatate. Fata de la ghiseu ne spune ca e inchis si ca deschide peste 5 minute. Youssef se aseaza la drive-in si incepe sa numere: 4 minute...!

Intram in Quick, ne alimentam, prindem trenul, adormim in tren, ne trezeste o batranica. Trebuie sa coboram. Am ajuns "acasa".

Data viitoare o sa ne rezervam 2 zile pentru Lyon...si asa ca inca mai avem biletele de dus intors..:D

La vie ailleurs

C'est comme ca..cu vacanta terminata am reluat fluxul initial..ore 8-18, multa oboseala, cafea, putin dormit si stres general pentru ca nu ai destul timp sa te pregatesti pentru toate examenele, proiectele, partialele care vin peste tine.

Cu toate astea trebuie sa ecunosc ca sunt motivata. Am bateriile incarcate dupa excursia in Belgia si nordul Frantei, iar rezervele nu se anunta epuizabile in viitorul apropiat pentru ca gandul la vacanta de iarna cand voi revedea Roma ma reenergizeaza.

Mi-ar placea, in schimb, sa pot sa scriu la fel de mult cum o faceam o data. Mi-ar placea sa ma relaxez prin cuvinte, prin asocieri neasteptate de silabe, mi-ar placea sa ma regasesc, la sfarsitul fiecarei fraze asternute, asa cum ma regaseam inainte. Mi-ar placea sa am timp sa ma cufund in lectura mea preferata, sa beau un pahar de vin alb gandindu-ma la acasa, la tata, la bunica si bunicul meu, la Maru si la ciocoflenderele mele dragi si la toti ceilalti prieteni cu care nu am mai avut timp sa vorbesc cum o faceam inainte.

Sunt multe lucruri pe care ti le ofera un Master departe de casa. Din pacate sunt mult mai multe lucruri de care te priveaza...E ciudat, dar intr-un fel nu te poti plange pentru ca alegerea de a pleca a fost in totalitate a ta. De catva timp ma gandesc la lucrurile care imi lipsesc de acasa, lucruri precum cada din baie,oglinda din hol, Domnul Peste, gratarul pe care il face tata, pestele si mamaliguta de fiecare sambata, cafea lui mamaia, frazele comice ale lui tataia, real, cafe koket, barfele cu Ilhem, sarcasmul lui Radu, cafeaua de la automat din Tiglina si rasul zgomotos al vecinei de langa. Uneori mi-ar placea sa am toate lucrurile astea aproape, pentru ca impreuna cu persoanele pe care le iubesc fac mai mult decat orice calatorie.

Where the oceans end

I took a knife and a wheelchair
‘Cause I won’t be back home for a while.
You said I’d want to be a doctor
But I don’t and I need to know why.

Stay Hungry, Stay Foolish

De obicei nu imi place sa scriu despre oameni pe care nu i-am cunoscut in niciun fel, insa astazi sunt coplesita de vestea mortii lui Steve Jobs. Poate pare banal, insa cand am auzit ca Steve Jobs nu mai este printre noi, m-am cutremurat si am simtit un mare gol inauntru. Fara indoiala ca lumea a pierdut un om remarcabil, insa din fericire, acest om, inainte de a ne parasi a reusit insa sa lase in urma o mostenire ce-l va tine treaz mult timp de acum inainte.

Ceea ce m-a impresionat poate chiar mai mult decat tragismul prin care i s-a sfarsit existenta, a fost declaratia pe care a lasat-o lumii inainte de a respira pentru ultima oara. Cuvintele lui nu au fost legate de Apple, de aspecte administrative sau de dorinte nerealizate pana in acea clipa, ci despre dragoste. Ultimele cuvinte ale lui Steve Jobs ne indeamna sa iubim, sa nu incetam sa iubim, sa cautam iubirea si sa nu ne lasam invinsi de greutatea cu care ea ni se arata:

‎"Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together"...

Pentru ca a fost un revolutionar, un rebel, un anti-reguli si pentru ca a ramas pana la sfarsit hungry si foolish o lume intreaga astazi este in doliu.

Dumnezeu sa il odihneasca in pace...

Oare sunt pregatita?

In a layer in between
There is light and a dream
In a place tied to the past
I should've known that it'd never last.

song of my day

It’s out there summertime bring me joy
‘Cause I can’t seem to find it no more ...

Not lost, just wandering

Astazi imi este dor de cuvinte, de imbarbatari si de alte ganduri care sa ma ocupe. As vrea sa nu ma fi obisnuit atat de usor cu ele, as fi vrut sa nu am ocazia sa le cred si sa ma sprijin cu fiecare bataie de inima pe greutatea lor.
Toti trebuie sa ne cautam fericirea, indiferent de tot ce implica drumul pana la ea. De fiecare data va fi greu, de fiecare data vom avea impresia ca ne va lua o vesnicie pana vom ajunge la destinatie. Uneori tindem sa confundam fericirea, tindem sa o localizam in persoane gresite. Pacat ca nu putem stii de la inceput daca drumul pe care am ales sa mergem, in acest moment al existentei noastre, este sau nu drumul corect...

Regular depression symptoms

And if you please I'll take you
out of the atmosphere that I
built. For you.

.....

[All in all dearest multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine. Pentru ca mi-ai ramas aproape, pentru ca m-ai suportat beata si cu ochii in lacrimi, pentru ca ai facut ca orice despartire sa para mai usoara. Astazi este ziua ta, si nimic din lumea asta nu ar putea sa exprime cat de mult insemni pentru mine si cat de recunoscatoare sunt pentru prietenia noastra. Acum iti este greu, asa cum mi-a fost si mie, insa impreuna vom trece peste toate. In viata nu este loc pentru tristete mai mult decat permitem noi sa fie. Sper ca vom avea puterea sa anihilam golurile si sa nu le lasam sa se umple cu suparare...

La multi ani inca o data!]

Melodia e mai putin jolly, dar nu m-am putut abtine pentru ca simt ca ma linisteste si ma ajuta sa inteleg mai bine ca unele lucruri nu o sa iasa niciodata asa cum ne-am asteptat noi sa iasa...

11/06/2011

Si oricat de mult am fi vrut sa ramanem sub acelasi semn

Astazi drumurile noastre par tot mai distante

Ca si cum tu ai un pol

Iar eu un altul

Ca si cum ne-ar desparti un cer si un pamant

Si milioane de suflete straine

Care se zbat in temperaturi nedefinite

Si vibreaza haotic, isi traiesc viata

In timp ce noi o lasam sa treaca pe langa noi

Tot asteptand ca pamantul sa se contracte

Sa capete dimensiunile unui varf de ac

Sau mai bine zis sa devina punct

In al carui centru suntem numai eu si tu

Imposibil de separat

Imposibil de divizat

In doua nuclee separate.

Oricat de mult as fi vrut sa-mi ramai in suflet

Ca semn al iubirii inepuizabile

Astazi te-ai consumat parca pana la disolutie

Atat de tacut si in graba

Incat tot azi am si uitat ca ai fost candva

Acolo...

Quel jour sommes-nous

Nous sommes tous les jours

Mon amie

Nous sommes toute la vie

Mon amour

Nous nous aimons et nous vivons

Nous vivons et nous nous aimons

Et nous ne savons pas ce que c'est la vie

Et nous ne savons pas ce que c'est que le jour

Et nous ne savons pas ce que c'est que l'amour...

Chanson-J.P

Fata cu cercel de perla

Il priveam cum se misca, greoi, lasandu-si centrul de echilibru sa cada de pe un picior pe altul, ca si cum ar fi avut greutatea unui titan. Chipul sau incruntat nu reusea sa schiteze decat expresii goale, carora ceilalti le dadeau intelesuri false, fiind vrajiti de tot ceea ce el afisa.

Era incredibil modul in care, zambind, putea ascundea atat de multa suferinta, oboseala, si neapartenenta la niciun grup. Cu toate astea, vorbea, zambea, facea glume, si se misca plin de mandrie printre ceilalti.

Il vedeam cum isi lasase mana stanga sa coboare un pic mai mult decat ar fi trebuit, sub talia femeii cu care dansa, si care nu parea sa fie deranjata de curajul sau. Transmitea prin aceasta, faptul ca femeia care zambea distrata si multumita in bratele lui, ii apartinea. Eram revoltata si sufeream pentru ca nu puteam sa ma conving, in ciuda eforturilor si a imaginii de ansamblu pe care o afisa, ca el era fericit, asa cum un barbat ar fi trebuit sa fie. Nu stiam de ce simteam ca aceasta fericire imi apartine, ca si cum ar fi fost sarcina mea, ca si cum ar fi trebuit sa fiu eu cea care il salveaza de monotonia existentiala in care se inchistase. Ma intrebam, privind discret de departe, daca nu cumva eram geloasa, daca revolta pe care o ascundeam in suflet nu era decat o necesitate de a ma simti necesara pentru el.

Am adormit greu in seara aceea, incercand sa-mi scot din suflet tristetea. Eram constienta ca motivul pentru care ma simteam responsabila de bunastarea lui, era in mare parte acela ca ma reflectam si ma regaseam in el. Un pic diferita de restul lumii, un pic prea dura si prea incapabila de a face compromisuri de dragul socialului, dar totusi atat de dependenta si de imposibil de extras din acesta. Pentru ca imi dadeam seama de toate astea, ma inchideam si mai mult in tacere si suparare, atat de mult incat simteam ca nu voi reusi nicicand sa ies din ele, sau sa gasesc pe cineva care sa ma ajute sa le transform, sa le dau un alt sens, astfel incat sa nu ma mai doara atat de mult.

Patul era mare iar draperiile verzi ale camerei luasera toata lumina lunii care stralucea puternic. Am inchis ochii si m-am lasat capturata de cele mai singure sentimente din acea luna. Simteam ca acceptarea era singurul mod prin care as fi reusit sa raman activa, capabila de a-mi ascunde in continuare tristetea, revolta si inadaptarea, la fel de bine si de nobil pe cat o facea si el...

Pentru ca in unele zile, lucrurile nu se simt pe cat de frumoase par. Pentru ca in unele zile te simti strain chiar si de tine. Pentru ca in unele zile cuvintele te tradeaza si te inchid in neputinta de a exprima cu exactitate ceea ce in tine arde si vibreaza si te face sa vrei sa tipi.

Pentru ca in unele zile pana si ti-e ti-e dor, pana si tie iti lipsesc lucrurile alea pe care le detesti atat de mult la altii..

.

Toate cuvintele le-am intors impotriva mea intr-un singur minut care m-a despartit de tot ce cunoasteam pana atunci din tine.

Pentru ca m-au inselat, le-am rupt din mine si le-am aruncat pe podea

Pentru a le calca apoi in picioare

Unul cate unul

Pana cand in jurul meu nu a mai ramas decat tacere.

Ecoul vorbelor mele inca se mai izbea de pereti

Ca strigatul ultim al unei femei pe moarte.

Mi-am astupat urechile cu furie si am strigat mut

Ca si cum as fi tusit sec

Intr-o punga de hartie

Sau intr-un alt univers

Inchis intre cofraje de oua

Care izoleaza fonic

Si care ascunde multe alte strigate de femei pe moarte.

Epuizata de mine si de umbre de cuvinte

M-am prabusit in genunchi

Pe aceiasi podea care plina de cadavre de cuvinte sangera.

Aveam mainile patate de propriile declaratii si juraminte

Pe care ti le facusem

Si pentru care ma uram la nesfarsit.

Tu n-ai stiut

Tu n-ai vazut

Tu nu ai sangerat ca mine

Impotriva propriei tale firi.

Eram in genunchi si ma durea lipsa de sunet

Atat de tare incat pierduta in nebunia mea temporara

Imi comparam cuvintele cu cadavre

Nestiind ca ele inca mai pulseaza

Si ca pot fi resuscitate.

...

Inainte de toate, chiar daca nu sunt microbista, iar fotbalul e domeniul in care sunt cea mai nepregatita persoana de pe Pamant,ma bucur enorm si sunt un pic mandra ca Galati, Otelul Galati a castigat campionatul.

N-am mai vazut atmosfera asta pe strazi de ceva timp, mai bine zis de cand eram copila si tin minte ca Romania se calificase la cupa mondiala sau ceva de genul.

Dar cum ziceam, nu ma pricep in domeniul asta, insa ma bucur sa vad ca inca mai sunt lucruri care ne pot uni, ne pot scoate in strada, ne pot face sa ne bucuram toti pentru aceiasi victorie. E un sentiment de mandrie care nu provine de la tine, ceva total ne-egoist care ne face pe toti sa zambim si sa impartasim acelasi orgoliu de invingator. Probabil am sa injur intr-o ora claxoanele care se aud, insa acum nu imi pot imagina cum ar fi fost noaptea asta fara ele, cum ar fi fost noaptea asta daca se advereau toate cuvintele mele de baba amara. Ma bucur ca ati castigat, si desi nu va cunosc pe niciunul din voi, sunt mandra ca ati adus victoria aici, in Galatiul asta care inca mai are puls si vibreaza la mal de Dunare.

E incredibil cum unele lucruri par sa mearga asa de bine in exteriorul tau, iar altele atat de neasteptat de diferit in interiorul tau. Uneori cand inchizi capitole te astepti naiv, la un oarecare echilibru intre ceea ce simti si ceea ce se petrece in afara ta. Din pacate insa, experienta m-a invatat ca e cam pe de'andoaselea de fiecare data.

De curand am inchis si eu un anumit capitol. Capitol care m-a lasat fara energie si motivatia necesara sa ma concentrez pe celelalte aspecte ale vietii mele. Si desi l-am inchis, se pare ca exista inca unele usi care nu se vor incuiate si care ma rascolesc din cand in cand.

Am invatat sa accept ca urmeaza vremuri dificile si solicitante pentru mine, In contratimp cu toate aceste realizari, corpul si mintea mea par ca vor sa traga de timp. Licenta e aproape gata dar abandonata de mai bine de o saptamana, si din nefericire nu stiu daca aceasta luni ma va face sa "renasc" din propria lene si sa ma mobilizez mai exemplar decat saptamana trecuta. As avea nevoie, oricat de ridicol ar suna, de un horoscop optimist, sau macar de cineva care sa imi spuna ca totul o sa fie bine, ca toate vor trece si ca in curand voi deveni acea femeie care nu are nevoie de niciun cuvant ca sa se pastreze cu firea, ca sa ajunga acolo unde vrea sa ajunga, ca sa zambeasca si chiar sa simta ca a vrut din tot sufletul sa faca asta.

Nu sunt trista, cred ca mai degraba sunt furioasa si obosita ca totul este atat de greu de fiecare data.

In seara asta luna vrea sa doarma...

Duminica

La un moment dat m-am oprit. Mi se paruse ca auzisem ceva care semana cu vuietul unei mari. Dar nu era decat vantul..

*

Beau cafeaua de dimineata in timp ce imi trag nasul infundat. Intinsa lenesa pe pat, cu laptopul pe picioare incerc sa ma urnesc sa ma determin sa ma intorc in timp macar cu 2 ani inainte, pentru a ma redescoperi vitala si mai lipsita de temeri ca niciodata. Timpul ne imbolnaveste de teama. O simt in oase, o simt in relatiile cu ceilalti. Din pacate teama ne imbolnaveste de sarcasm, sarcasmul de cinism, iar cinismul de singuratate. Singuratatea face ca tot restul vietii tale sa fie o asteptare, a acelor persoane capabile sa te schimbe, sa te scoata din propriul desert si sa te arunce nonsalant in mare.

Dar nimeni nu are atat de multa rabdare pentru ca toti ne imbolnavim, mai devreme sau mai tarziu de cate o boala de asta inevitabila care ne arunca la patul propriului pustiu intern care ne aduce aminte, scornind neincetat in adancul nostru, ca oricate medicamente am lua, ea va ramane mereu aici.

Uneori in viata ne mai oprim, crezand ca am simtit pe obraji briza sarata a marii. Intalnim oameni pe care-i socotim capabili sa ne schimbe si sa isi imparta calatoria in propriul pustiu cu noi. Cu cineva langa tine orice drum pare mai scurt, orice durere mai putin taioasa. Si mergi cu el de-a lungul timpului acordandu-i tot mai mult din autonomia ta. Ii daruiesti cuvinte pe care ti le rasplateste cu ascultare, ii daruiesti emotii pe care ti le intoarce cu zambete, ii daruiesti secrete pe care ti le protejeaza cu tacerea, pana cand persoana de langa tine renunta sa mai imparta acelasi drum cu tine, pentru ca a realizat, cu calcule stiintinfice, ca ar fi mai putin solicitant in materie de resurse daca ar continua drumul de unul singur, sau daca s-ar alatura altor calatori pe care viata inca nu i-a scos in calea lui dar care urmeaza cu siguranta sa apara.

Si atunci tu, absorbit de camaraderia pe care candva ai crezut ca o imparti, uiti sa vezi ca nu te mai asculta nimeni, ca umbra ta nu mai e ascunsa de umbra altcuiva, ca secretele ti le impartasesti eternului care oricum nu are glas sa le rosteasca mai departe, ci doar vuiet sa le raspandeasca vraja poate pana peste teritoriile de dincolo de marea ta care e acum un pic mai departe decat ieri.

Dar vei ajunge si la ea, intr-o zi, cand deja nu o sa iti mai pese, si nu o sa te mai doara atat de mult, daca intr-un final iti vei da seama ca e doar o iluzie si nu ceva real. Fie ca vei strange in pumni nisip sau apa, materia tot se va risipi, se va scurge printre degetele tale inapoi de unde a venit, in mare sau in pamant, pentru a-ti arata ca nimic din tot ce crezi ca ai in palmele tale la un moment dat, nu iti apartine. Totul se intoarce in origini, totul apartine siesi insusi ca intr-un joc in care cuvintele cheie nu contin pluralul de "noi", posesivul "al nostru" sau visatorul viitor "vom face". Suntem vesnic condamnati sa ne mintim ca intr-o lume al individualismului universal putem strecura hibrizi ai devotamentului si ai idealurilor in comun.

Este totusi o incercare frumoasa, demna de admirat dar vesnic condamnata la singuratate. Pentru ca oricat de mult ai incerca sa o amani, ea va astepta mereu la colt, trimitandu-ti din cand in cand sirene sa te ademeneasca, vuiete care sa-ti aminteasca de marea care freamata acolo undeva...

Introspectii

De fiecare dată când mă conving că e inutil să mă mai apăr de tine, atunci simt că îmi aparții tot mai puțin. Ca și cum cuvintele s-ar întoarce împotriva mea, încep să-mi socotesc orice discurs ridicol. Nimic din tot ce rostesc și începe cu ”Eu” nu mai are sens, pentru ca ”Eu” și-a pierdut de mult autoritatea pe care o avea înaintea lui ”Tu”.

Mă regăsesc cu greu captivă în spatele gratiilor impuse de propria-mi tăcere. Mi-ai smuls iubirea din piept și ai pus în locul ei pietre, iar acum, o dată întors de unde cândva ai ales să pleci, îmi ordoni să simt din nou. Dar eu nu mai știu cum să simt, și cum să vibrez și cum să-mi dărâm zidurile ce-mi îngrădesc emoțiile.

Oamenii se schimbă atât de rapid încât nici nu mai poți spune că i-ai cunoscut vreodată. O dată transformați, ei lasă în mintea ta doar o proiecție a acelei persoane despre care nu poți să spui decât că ti-ai dorit și ai încercat să o cunoști.

Păcat...

Paște Fericit

M-am trezit și am descoperit cu emoție că a venit primăvara, că e Paște din nou. Îmi aduc aminte cu nostalgie de Paștele de anul trecut care deși m-a prins foarte departe de casa și de tradițiile cu care eram atât de obișnuită, mi-a adus fericire pentru că, pentru prima oară în viața mea, străbăteam zecile de kilometrii ale minunatei Andaluzii. Eram lânga omul pe care îl iubeam, aveam pielea sărată de apa Mediteranei si tenul uscat de vântul rece al Sierrei Nevadei și adormeam noaptea în cort. Cozonacul anul trecut era înlocuit de pâinea dulce de Laroles iar drobul de omleta făcută la foc de tabără. Îmi era dor și în același timp nu îmi doream să mai plec.

Astăzi iar îmi este dor. Îmi este dor de Marusia și de ciocoflenderele mele, îmi este dor de el deși l-am revăzut acum 1 săptămână, îmi este dor de mare și de pământul uscat al minunatei Andaluzii.

Simt cu o oarecare emoție toți cei 21 de ani pe care îi am și care nu au încetat nicio clipă să mă surprindă. Ultimii 3 ani cel puțin mi-au adus atât de multe lucruri încât nu pot să fiu decât recunoscătoare. Este adevărat că am îmbătrânit și că am pierdut unele lucruri care mă făceau să mă simt încă un copil, însă mi-au dăruit în schimb capacitatea de a întelege că totul este trecător și că unicul mod de a-ți împăca sufletul cu această decepție universală este de a te resemna și a alege să trăiești în așa fel încât sa nu regreți nimic atunci când privești în urmă.

Aștept cu nerăbdare să văd pe ce meleaguri mă va găsi Paștele anul viitor și sunt entuziasmată pentru că simt că urmează ceva frumos, ceva măreț, ceva demn de orice clipă de tristețe sau rătăcire îndurată până acum.

Vă doresc Paște fericit dragii mei și sper să aveți parte numai de clipe care încă reușesc să vă surprindă, să vă scoată din cotidian.

Hristos a înviat!

Paris j'arrive:X

On y va! On y va!

A Paris on y va!

[Sper sa am timp sa revad frumosul Paris in cele 4 zile de "sejur", si sa ma intorc acasa energica si motivata. Va pup infidels si ne auzim!]

Where does the love go?

Si daca ar fi sa iti spun ce inca mai simt,

M-as cauta in buzunare de cuvinte

Le-as gasi cu siguranta goale si atunci m-as intoarce

In dreptul inimii

Sa caut cu mainile amandoua ceva

As scotoci, m-as rascoli pe dinauntru si pe dinafara

Pana cand as gasi sa smulg macar doua silabe

Care sa te multumeasca mai mult decat tacerea

Care spune mai bine decat orice cuvant

Daca ce a fost candva mai e, sau nu mai e

Acolo.

Daca ar fi sa fug de tine,

Oare unde as mai putea sa ma ascund

Cand ma inconjori din toate colturile lumii?

De maine

"Priveam inainte cu ochii mari deschisi, si nu vedeam decat mizeria noastra. Era fara sfarsit. Aveam inca o data, limpede, sentimentul acestei mizerii si toata masura ei. Eram ca un bolnav care a trecut de criza, dar care stie ca boala nu a trecut, ci numai criza. Parca ma adanceam in ea fara oprire. Si mi-era mai bine asa. Am inceput sa plang, si am plans, de parca toata energia nervoasa acumulata in seara aceea pana la un punct in care trebuia sa ma sfarm se scurgea acum normal, prin siroaie de lacrimi. M-am usurat treptat"

(C.S.- Panza de paianjen)

De maine am sa ma trezesc devreme. Am sa deschid larg draperiile si am sa dau drumul la muzica in timp ce imi intind parul. Am sa imi pregatesc micul dejun si am sa imi fac cafeaua cu lapte. Am sa ma imbrac frumos chiar daca afara nu o sa fie soare, si am sa imi fac o poza in balcon.

De maine am sa renunt sa ma mai culc asa tarziu. 12 cel mult va fi ora care ma va gasi in pat, cu laptopul inchis, demachiata si gata de somn. De maine va rog sa nu ma corupeti la conversatii tarzii..cel putin pana cand vine vara.

De maine am sa citesc mai mult si am sa-mi respect to do list-urile care stau parasite si neupdatate pe birou. Am sa-mi fac o lista cu toate cartile ramase necitite, si pana in iunie sper sa ma ajung din urma cu lectura. De maine am sa invat sa folosesc timpul in favoarea mea si nu am sa-l mai las sa ma imbolnaveasca de tristete. Poate asa, cu un pic de ordine si perseverenta voi reusi sa-mi ies din propria latenta si sa invat sa redevin eu.

De maine am sa invat sa fiu mai permisiva si mai ingaduitoare. Am sa ma conving poate, ca nu toti oamenii sunt nedemni de incredere. Am sa reincep sa-ti scriu, poate un cuvant, poate doua, pana cand limbajul nu va mai fi o bariera impotriva sentimentelor pe care nu reusesc sa le exprim pe cat de bine as vrea. Cu toate astea, voi ramane atenta, poate un pic ai mult decat am fost pana acum, la puterea cuvintelor pe care le rostesc. Daca diplomatia e o arta, atunci o voi invata.

De maine am sa invat sa ma echilibrez si sa ma domin. Am sa invat, cu ajutorul regulilor, sa imi valorific intr-un mod mai evident libertatea si varsta pe care o am. Sper doar sa nu ma abat si sa nu cad prada propriilor mele excese. De maine voi fi in post spiritual auto-impus si sper ca la sfarsitul lui sa ma regasesc eliberata de vesnicii mei demoni.

Noapte buna infidels.

So this is how being a grown-up feels like...

Nu stiu cand am crescut.

Daca as putea sa ma intorc in pat si sa ma ridic de sub plapumi din nou copil n-as ezita. Se spune ca toata lumea are zile bune si zile rele. Astazi n-am fost in cea mai buna forma a mea,tocmai pentru ca mi-am dat seama ca joaca de copii s-a cam terminat pentru mine. N-as putea sa spun ca am avut cine stie ce copilarie prelungita si minunata, insa astazi ea, mi-a parut mult mai rezonabila decat viata de adult.

Maturitatea poarta o greutate pe care multi dintre noi o ascundem, dar pe care toti trebuie sa o suportam. Fara indoiala a fi adult e o sarcina coplesitoare. Pentru ca deodata, toata libertatea de care ne agatam naivi, si cu care ne mandream acum cativa ani, pare din ce in ce mai vaga, mai abstracta, la fel ca o teorie pe care am invatat-o mecanic in scoala, ne-a ramas intiparita in memorie, dar pe care nu am incercat niciodata sa o demonstram. Pentru ca libertatea aceea intra in categoria adevarurilor de necontestat pe care nu am fi avut nicicand curajul sa o punem sub semnul intrebarii.. asta pana azi.

Clipa in care iti dai seama ca ai crescut mare este unul foarte dureros. Si asta doar datorita faptului ca in momentul in care iti dai seama de acest lucru, te gandesti aproape instantaneu ca trebuie sa ai un plan de actiune pentru a te putea adapta cat mai eficient noii perioade. Si atunci, incepi sa cauti prin buzunarele jachetei cate un as pe care sa-l poti scoate la nevoie. De cele mai multe ori avem unele carti pe care le putem arunca pe masa si care ne pot garanta cateva victorii. Din pacate ele nu sunt suficiente. Ultima carte este primul semn ca in curand vom intra in panica pentru ca iata..habar nu avem ce urmeaza sa facem in continuare. Si ca intr-un film prost in care paranoia e servita la felul principal, se pare ca toti au cate un atuu pe care sunt gata sa mizeze, un plan de actiune care sa-i orienteze si sa-i ghideze, mai putin tu. Toti copii aia prosti si aiurea care aveau note mai mici decat tine in liceu sau de care radeai pe sub banci cand mai faceau cate o gafa stiu ce vor sa faca in continuare. Toti cei care pareau sa nu se desprinda niciodata de fusta mamei au acum un job, unii dintre ei locuiesc singuri sau cu colegi de camera prin alte orase, pe cand tu ai ramas tot acasa, locuind cu parintii, cerandu-le bani sa iesi in oras, sunand atunci cand stii ca ai sa ajungi mai tarziu.. La naiba, iti zici, si te intrebi si te chinui incercand sa-ti dai seama unde ai gresit, unde n-ai procedat corect, de ce altii au putut si tu nu? Si chestia cea mai trista e ca mai auzi si cate o melodie de aia pe sentiment la radio, un fel de motivational speech pe note muzicale, o minunatie care in loc sa te ia si sa te tranteasca cu cur#l de pamant (pardon my french) si sa te faca sa realizezi ca e timpul sa faci ceva, te face, din contra, sa zici ca nu esti singurul in situatia asta si ca orice ar fi tot trebuie sa se rezolve cumva toata situatia asta. Ei bine nu e chiar asa..viata se intampla si pe langa noi. Nu o sa vina nimeni sa ne traga de maneca sa ne duca sa ne angajam, sau sa ne dam examenele, nu o sa vina nimeni cu premii si cu laude doar pentru ca existam si ne iubim asa cum suntem..dar asta e o alta drama pe care n-am energia sa o parcurg acum...

Like i said being a grown up sucks. Tocmai pentru ca daca nu esti atent te indepartezi foarte usor de toate micile tale placeri in favoarea rutinelor zilnice, a stresului si a preocuparilor pamantene. Te trezesti ca nu mai poti asculta muzica atunci cand lucrezi pentru ca te deconcentreaza, te trezesti ca nu mai poti scrie pe blog pentru ca esti mult prea obosit ca sa mai poti sta la "povesti", te trezesti ca nu mai ai rabdarea sa le raspunzi parintilor cu atat de mult calm cand intreaba cate ceva care le-a mai fost explicat de vreo doua trei ori inainte. Te trezesti ca nu poti adormi nu din cauza faptului ca esti deja ocupat sa visezi cu ochii deschisi ci pentru ca nu stii cum sa iti imparti mai bine timpul, sau ca iesirile tale in oras sunt limitate de vesnicele fraze: "dar nu stau pana tarziu ca maine ma duc la munca", " nu stau mult ca maine ma trezesc devreme"...

Exista vreo solutie pentru toata treaba asta? Nu. Pentru ca timpul, asa cum am mai spus este o boala incurabila. Toti ne imbolnavim de timp si toti ajungem sa murim din cauza lui. Pentru ca el trece fara sa ne lase sa ne gandim si sa ne disciplinam pentru a deveni din copii- adulti cu norma intreaga. Si pe langa timp mai exista si lumea care isi construieste asteptari pe seama ta. Si cu cat mai inteligent si mai capabil pari, cu atat asteptarile sunt mai mari, mai usor de dezamagit..

Mi-e greu sa fiu adult dar incerc sa o fac cu demnitate. Chiar daca demnitatea mea inseamna uneori aroganta, agresivitate sau refuzul de a face ceea ce fac ceilalti. Imi este greu sa ma modelez desi realizez ca sunt multe lucruri pe care trebuie sa le schimb pentru a deveni un om mai bun, mai profesionist si mai capabil. Sarcina cea mai grea pe care trebuie sa o experimentez este aceea de a planui. Pentru ca niciodata nu m-am priceput la asta, niciodata n-am fost pusa in situatia de a gandi strategic. In fiecare zi trebuie sa invat sa suport omul care devin, sa-l inteleg si sa tin pasul si in acelasi timp trebuie sa si zambesc si sa ma prefac ca el a fost mereu acolo.

Lovely

Si uite asa se intampla de mai dai peste cate un film care iti rascoleste tot interiorul, te face sa zambesti si sa plangi stangaci in fata monitorului si sa te intrebi, de ce..oare de ce nu ni se intampla si noua ca in filme?

De ce nu iubim cu aceiasi intensitate? De ce nu traim clipele cu aceiasi emotie? De ce nu avem "norocul" sa dam peste un baiat asa bun sau peste o fata atat de deosebita? De ce nimic nu este ca in filme?

Ei bine..lucrurile nu sunt chiar asa de simple on earth..oricat de frumoase si de relaxante ar fi unele ilustrari, poate ca totusi impactul lor nu este unul tocmai pozitiv asupra subconstientului nostru..pentru ca ne proiecteaza imagini care nu vor exista niciodata decat intr-un plan superficial.. Asteptam atat de mult sa vina cel/cea potrivit/a incat dam cu piciorul la ce avem, ne impotmolim la cel mai mic obstacol si renuntam..pentru ca asa este... lucrurile bune se intampla numai in filme.

Dar ce ar fi daca de maine am hotara, si ne-am dedica in totalitate acestei hotarari, sa facem din fiecare clipa a noastra una demna de secventele din filmele americane? Poate ca e greu sa ne imaginam un asemenea scenariu, insa cum imaginatia este cea mai puternica arma pe care o detinem, cel mai puternic si eficient instrument de constructie...atunci nimic nu este imposibil.

Mi-e usor, recunosc, sa fiu optimista in cuvinte. Poate acum sunt un pic carried away de filmul asta care m-a emotionat si mi-a placut (but what the hell, cu totii avem catalizatori emotionali, nu e nimic patetic in asta) insa sper si imi doresc sa schimb ceva in atitudinea mea, in modul meu de a fi, in asa fel incat sa nu-mi transform doar viata mea in scenarii de film ci si viata celor din jurul meu.

Gurile carcotase o sa spuna ca imit sau ca nu e deloc original sa iti doresti asta. Insa imitatia e fireasca, e un proces prin care ne educam, cu care invatam sa ne acceptam pe sine si pe ceilalti. Este primul mod in care descoperim iubirea, senzualitatea si poate unicul mod in care ne putem transmite pe sine celorlalti in cele mai bine intelese moduri.

V-am lasat mai jos pasajul meu preferat din film. Vi-l recomand cu toata inima si recunosc ca desi sunt in general cold hearted, filmul asta chiar m-a facut sa plang in pat ca o cucuvea batrana si singura...

Updates

Stiu ca am fost un copil obraznic si nu am scris mai nimic lately. Cu atat de multe lucruri intamplandu-se in jurul meu parca mi-am pierdut condeiul. Ma simt de parca toate cuvintele nu ar fi demne decat de interiorul meu pe care il tin sub tacere aproape de fiecare data, cu un antrenament care nu permite niciun punct slab, nicio ezitare.

Imi e dor de prietenele mele si ma bucur ca in curand o voi vedea si pe Darius. Vio s'a intors, in curand o voi vedea si pe Marusia si ne vom plimba cu zambetul pe buze pe strazile vechei Rome..doar Cami ce mai am de asteptat pana sa o vad..Cu toate astea timpul trece repede!

Atat de repede incat nici nu mai stiu cand m'a adus in fata unui job, a unei facultati care se incheie, a vietii de adult. As vrea sa iau o pauza si sa ma intorc la copilul aiurit care eram acum ceva timp, insa mintea mi se opune cu o inertie ingrata pe care nu mi-o pot explica. De parca intelepciunea pe care mi-au adus-o anii e preferabila in fata micului copil care nu prea se ingrijora de viitor si de cariera..de amor si de alti demoni:))...

Acum cateva zile am repetat acele doua cuvinte. Le'am trimis intr-un mesaj cand eram un pic ametita si vulnerabila. Romance and Ballentine's don't make a perfect match..acum nu stiu daca regret sau nu, daca intr-adevar le simt sau nu, dar parca au lasat in mine un gol mai mare decat il provoca neputinta mea de a le gandi si de a le exprima..

In 2 zile mergem la Roma asa ca sper sa revin cu ganduri proaspete si cu un entuziasm mai promitator decat cel de acum..

Noapte buna infidels. Sper ca nu m'ati dat uitarii..

Keep me off the ground

Stai in sufletul meu

Cu palmele amandoua ma sprijini si imi spui

Ca niciodata nu ai sa ma lasi sa cad.

Iar eu ma abandonez in grija ta

Cu aceiasi usurinta cu care ma abandonez in iluzia

Ca toate lucrurile sunt mereu asa cum par.

Cu toata greutatea mea ma prabusesc spre tine

Mai intai cu inima apoi cu ochiul

Care orb, nu vede ca toate formele dintre noi

S-au meterializat,

Au capatat distante de mii de kilometrii

Pe care corpul meu mic nu le va putea parcurge

Pentru a ajunge inapoi la tine.

Intre mine si tine e lumea

Care ma priveste si ma condamna

In timp ce cad...

Orbeste ma abandonez tie

Sperand sa fii acolo sa ma prinzi si sa imi spui

Ca o data si pentru totdeauna am ajuns acasa.

Ar fi fost mai bine daca nu ti-ai fi oferit bratele inaintea mea

Ca pe cel mai stabil juramant de siguranta.

Ar fi fost mai usor sa ma ridic

Stiind ca n'am auzit nicicand acele doua cuvinte

Parasindu-ti buzele pentru a ma condamna

Sa nu pot nicicand sa nu le cred...

Am cazut si mainile tale nu au fost acolo sa ma prinda..

[Minunat..:-<]

Bonne anniversaire!

Si daca as intoarce timpul inapoi nu as schimba nimic. Pentru ca tot ce a fost m-a ajutat sa fiu tot ce sunt astazi. Iar gandul ca niciodata nu voi fi prea departe, gandul ca niciodata nu vom gasi cuvintele pentru a ne spune "La revedere" definitiv, toate astea ma fac sa cred ca undeva, cineva are ceva bun pregatit pentru mine. ..iar daca tu esti acel ceva mai bun sunt gata sa incep sa fiu si eu cineva mai bun..

Bonne anniversaire!

:X

song of my day

It's all about the coffee:X

Reading

"Am dorit mereu sa ies din coaja mea pe o plaja in fata marii unde sa ma pot face una cu nisipul, cu pietrele si cu pescarusii si in acelasi timp, obsedat de mine insumi, am facut totul ca singuratatea mea sa devina perfecta. Si astfel n-am trait poate decat pentru mine, cu toate ca am iubit atatea lucruri. Ca si cum toate eforturile mele au fost indreptate catre un singur scop: sa-mi ridic singur, dinlauntru, propria inchisoare si sa-i astup toate caile de iesire(...)"...

Octavian Paler -Viata pe un Peron

La multi ani!

Astazi este o zi speciala. Astazi este iar ziua ta.

Este foarte greu sa ma impac cu ideea ca timpul pentru noi zboara atat de repede si ne condamna la maturizare. Astazi 23 si ieri, trageai de sfoara micul camion in care ma asezasem mandra si lenesa, in asa fel incat sa se miste si sa ma amuze, sa ma bucure.

Indiferent de toate clipele care au fost, am vegheat una asupra celeilalte si nu ne'am lasat invinse. Am ras, am plans, am izbucnit de furie, ne'am bucurat, am injurat si am pierdut nopti fiind inainte de toate, cele mai bune prietene.

Sunt binecuvantata ca existi si pentru asta incerc sa exist, in cea mai buna forma a mea, pentru tine.

Te iubesc si iti doresc sa ai o zi de nastere cat mai frumoasa.

La multi ani!

...

Erin McCarley- Pitter - Pat

I've lost my sense of right and wrong

Well-justified my soul to carry on

It feels so damn good to write off the rules

But when a new day breaks, I'm left a fool

I'm such a fool...

gata demografia...inainte cu sesiunea we gooo!

Lie to me

Te trezesti de dimineata si stii ca azi viata ta o sa fie altfel. Te imbraci grabit si simti ca hainele care ieri iti veneau atat de bine astazi ti-au ramas mici si te strang. Inaintea oglinzii chipul tau incepe sa schiteze un zambet sfidator, ceva in sinea ta stie ca astazi nimeni si nimic nu poate sta in calea ta.

Ca si cum pe fundalul propriei tale existente s-ar derula un mare discurs motivational, pasesti afara si respiri aerul rece. Intr-un minut vei auzi semnalul de Go si vei sti ca e randul tau sa alergi, sa te amesteci printre toti ceilalti, sa tragi de tine din toate partile si sa tresalti plin de energie cand triumfator vei rupe cu pieptul panglica de finish.

Toti avem momente de astea cand simtim ca imposibilul e doar un mecanism de aparare pe care parintii nostrii ni l-au construit pentru a ne proteja de esec. Insa ceea ce ei nu ne-au zis a fost ca esecul si nu victoria permanenta te invata sa avansezi. Toti avem zile in care chiar daca nu ai toate motivele sa spui ca esti fericit, ai cel putin un motiv care sa te faca sa spui ca totusi nu'ti lipseste mare lucru. Sunt zilele rare pe care am vrea sa le prelungim la nesfarsit, zilele in care succesul vine parca atras de toata atmosfera de care ne inconjuram. Si ce bine ar fi daca am avea puterea sa transformam fiecare zi intr-o asemenea zi.

Daca as sta sa ma gandesc bine, acest lucru ar fi realizabil (cel putin in ceea ce ma priveste). Si primul pas ar fi :trezirea de dimineata. Oricat de mult detest sa ma trezesc de dimi, trebuie sa recunosc ca ma organizez mult mai eficient cand imi incep ziua de devreme. Apoi cu un pic de activitate fizica, un mic dejun sanatos si bineinteles cafeaua sfanta, cred ca ziua ar putea demara numai bine. Pentru a consolida binestarea trebuie doar sa ma gandesc la cei dragi, la toti prietenii mei si la toate clipele minunate care ma leaga de acestia. Negresit, o camera bine organizata cu patul facut si draperiile trase astfel incat sa lase sa intre soarele, haine diferite de cele in care dorm, parul aranjat si tenul bine pus la punct.

Suc de portocale, un pic de muzica si deja ziua asta pare ca e mai frumoasa. As putea chiar sa ma apuc sa citesc ceva pentru sesiunea care vine dar mai trag un pic de timp, mai las loc catorva conversatii pe mess, pentru ca nimic nu merge mai bine cu starea asta decat o barfa proaspata.

Oricat de greu ar fi sa ne mobilizam si sa ne gasim motivatia pentru a face un anumit lucru, este mai mult decat evident faptul ca totul depinde de ambient. Daca nu ne inconjuram de un mediu care sa ne provoace liniste si armonie nu o sa reusim niciodata sa terminam ceea ce ne'am propus sau sa gasim macar cheful necesar pentru a incepe. Si uneori pentru a reusi trebuie sa mintim. Sa ne mintim de la inceput ca nu exista sansa de a da gres, sa ne mintim ca avem toate aptitudinile necesare, sa ne mintim ca prin simplul fapt ca am reusit sa sfidam o zi care se anunta ploioasa am devenit mai putin singuri, mai putin morocanosi, mai aproape de lume sa ne mintim ca de azi inainte nu ne va mai fi teama..

Ryan Star--Brand New Day

Becoming a better me

Primele zile ale anului mi'au adus clipe de o luciditate mai mult decat neasteptata. Am reusit fara sa stau pe ganduri sa'mi intorc viata pe dos si sa planific o calatorie, si nu-mi pare rau. Inca de la inceputul anului mi'am dat seama ca este timpul sa las la o parte trecutul si sa imi continui viata mergand pe directii pe care le cunosteam dar le lasam in umbra sau pe directii noi.

Aproape ca nici nu stiu de unde sa incep micul meu rezumat. Poate cu noaptea marelui revelion sau cu ultimul weekend.. Poate ca ar trebui, asa cum sa cuvine, sa vorbesc despre "evenimentul"cu o mai mare incarcatura emotionala pentru mine: am plecat la munte.

Da. 3 zile de Brasov in care am vizitat aproape tot ce imi propusesem si in care am avut parte poate de mai multa grija si afectiune decat meritam, data fiind reputatia mea de Cruella. Desi drumul a fost extrem de lung si de obositor, cred ca e una din experientele pe care le-as repeta fara niciun regret pentru ca fiecare minut a meritat. M-am simtit ca acasa si poate de aceea cand am plecat din gara am simtit ca o bucatica din mine ramane acolo. Am fost trezita cu cafea calda dis de dimineata si am mancat cea mai buna pizza de pe anul asta fara sa ma gandesc la calorii, am ras si am inotat, am ramas cu gura cascata in fata peisajelor montane si mi'am lasat cel putin pentru o zi garda jos in fata afectiunii si caldurii. Am facut multe poze si am lasat toate grijile acasa. Aproape ca am pierdut trenul si la dus si la intors, iar in Gara la Brasov am fost intampinata de o mana lipita incognito de fesa mea stanga. Nu stiu daca as putea sa exprim acum modul in care simt ca aceasta mica excursie m'a schimbat, insa sunt sigura ca de acum inainte voi incerca sa'mi ascult mai mult inima desi uneori imi dicteaza lucruri nebunesti.

Cert este ca m'am incarcat de energie si voie buna si sunt aproape sigura ca ultimul weekend a fost exact ce imi lipsea, ingredientul perfect pentru a incepe cu dreptul un an dificil si o sesiune surprinzatoare:)).

Iar tie .. bineinteles : "Multumesc" si sper ca data viitoare (God knows when that will be) n'ai sa te mai abtii atat. >:)

Amy Winehouse - Will you still love me tomorrow

The corner

Batranii nostrii

Am citit ceva mai devreme pe un blog, un lucru care recunosc ca m'a afectat un pic mai mult decat ma asteptam. Era un oarecare manifest impotriva unei categorii de varsta, care la noi in oras, pare in ultima vreme a domina. Da este vorba despre ei, despre cei batrani, despre bunicii nostrii care ne-au crescut cu drag, care au avut grija de parintii nostri si i-au educat sa ne fie la randul lor parinti.

Este vorba despre acei oameni care au simtit viata in alte haine, cele gri ale unor timpuri restrictive, cele stramte ale unor conditii de viata care desi nu promiteau libertatea atat de mult pe cat o promit acum, promiteau virtuti si valori care noua, celor tineri, azi ne sunt atat de straine.

Da, este adevarat ca poate noua, celor care nu le trecem pragul si cei ce nu le saruta obrajii incretiti de vreme, nu ni se par cine stie ce modele in viata. Gasim mereu motive sa ii criticam si sa ii alungam din stilul nostru de viata atat de cool si de modern, preferam sa-i uram si sa'i criticam, fara a ne da seama ca o facem din revolta fata de propria noastra natura. Toti suntem condamnati sa imbatranim. Toti vom ajunge in locul lor, pentru ca asta este ordinea fireasca a timpului. Intrebarea care ma face sa fiu sensibila la subiectul asta e simpla: "As putea eu oare sa infrunt aceiasi ura cand voi fi carunta, pe care cei ce noi ii dispretuim pentru micile lor activitati cotidiene, o infrunta zi de zi in autobuz, pe strada, in institutiile publice?". Raspunsul este unul clar si la obiect :NU!

Imi iubesc bunicii, am cea mai perfecta bunica din toata lumea si numai gandul ca cineva ar putea sa o ia in ras sau sa aduca vreun cuvant urat la adresa ei ma innebuneste. Tocmai de asta incerc sa fiu rezervata si sa respect pe cat pot eu de mult oamenii batrani. Pentru ca sunt mai intelepti decat noi, pentru ca si-au dedicat viata noua si pentru ca au muncit ca noi sa traim intr-o lume mai buna, mai libera.

Imi este rusine pentru toti cei ce ii dispretuiesc si imi doresc ca timpul sa ii faca mai intelepti, atat de intelepti incat sa fie pregatiti sa treaca peste snobism si aroganta si sa accepte ca daca nu erau ei noi nu am fi fost nici macar jumatate din "oamenii" care suntem acum.

Cine nu are batrani sa si-i cumpere, iar cine ii are sa ii respecte!