Song of my day

[So young and full of running, all the way to the edge of
desire,
Steady my breathing, silently pleading, I have to have
you now,
Wired and I'm tired, think I'll sleep in my clothes on
the floor,
Maybe this mattress will spin on it's axis and find me on
yours...]


*

Bineinteles ca am un moment emo. Nu stiu daca e din cauza ca n-am dormit suficient de mult, sau din cauza ca intru iar intr-o perioada de aia tampita de-a mea cand simt ca stau cu un picior pe pamant si unul in prapastie. Am lasat melodia asta pe repeat pentru ca practic ma hipnotizeaza. Imi pune un nod in gat si-mi aminteste de tine, de modul in care ma faci sa ma simt atunci cand te am langa mine.. aproape ca imi este teama ca nimeni nu o sa ma faca sa ma simt vreodata asa. Doamne femeile astea's niste plangacioase.. Incerc sa ma directionez spre politicile mele sociale dar m-am indragostit din nou de tine printr-o singura melodie si nu pot sa pun play oricat de fragila si vulnerabila m-ar face sa ma simt .

Incerc sa-mi gasesc cuvintele sa pot sa scriu ceva care sa ma elibereze de starea asta. Avea dreptate Marcuse cand zicea ca arta, muzica, exprima mai multe decat ar putea vrodata limitatul nostru limbaj sa exprime. Peste o saptamana plec. Nu stiu daca trebuie sa intru inca in panica, nu stiu cum o sa ma simt sau ce o sa se intample cu mine. O sa-mi fie atat de dor si stiu cat de rau imi face dorul insa nu am ce sa fac. Mai rau e ca sunt constienta de toate lucrurile astea. Cred ca sunt asa cum zic toti : curajoasa. Mereu am fost.

In fiecare dimineata cand ma privesc in oglinda imi spun : " Astazi o sa fie diferit.. astazi am sa fiu fericita".. da, sunt un fan al auto-sugestiei si merge destul de bine. Pana in punctul cand gasesti cate cv care trezeste tot ce e latent in tine. Toate slabiciunile, toate dorintele, toate lucrurile pe care esti constient ca le-ai fi putut face mult mai bine decat le-ai facut, sau mai rau, nu le-ai facut. Ma ajunge si pe mine tristetea Marusiei. Ma ajunge si-mi trezeste toate neajusurile dar trebuie sa imi inhib toata furia asta si sa ii spun ei ca lucrurile bune pentru noi urmeaza sa apara. Mereu am zis ca viata nu trebuie sa fie asa. Fiecare isi stabileste propriile valori si chestii care il fac fericit. Valorile astea nu's universale. Nu putem lupta toti pentru acelasi lucru. Ar fi o utopie mai mare decat utopia masei eliberatoare a lui Weber sau a statului ideal a lui Hitler. E trist ca e asa si tocmai lucrul asta ne dezbina din start ca omenire.. ar fi bine daca am avea toti macar un lucru comun pentru care sa luptam . un lucru pe care sa-l stim din start si spre care sa ne indreptam fara oprire..

Raman in tristetea mea generala, asa baba cum sunt. Am 20 de ani si simt greutatea lumii pe umerii mei in cele mai nepotrivite situatii. Urasc sa fiu singura, ma indragostesc mereu de cine nu trebuie, nu uit nimic si sunt un analysis- freak. Mananc ca un baiat, rad zgomotos si vorbesc mult. Nu sunt gratioasa si nici nu am pretentia sa fiu vreo Audrey Hepburn.. si desi ar trebui sa fac cu totul si cu totul alte lucruri la ora asta, am sa stau cu capul pe biroul meu si am sa ascult melodia asta over and over again, poate am sa ma comport ca o femeie tipica si am sa bocesc putin, iar maine dimineata am sa-mi zic iarasi ca totul o sa fie diferit, ca am sa fiu fericita, si poate chiar o sa se intample..

1 comentarii:

Unknown spunea...

Tommorow will be a better day ;) >:D<