Daca stiam cate batai de cap urmeaza sa am stateam acasa.
URASC toate agitatiile astea. Sunt obosita, vreau sa dorm, sa stau, sa ma uit pe geam si sa vad oamenii cum trec fiecare in drumul lor.
Mereu am spus ca lumea este de fapt asa cum o cream noi in mintea noastra. Acum cred ca ma razgandesc. Lumea este exact cum nu ar trebui sa fie,iar noi nu vedem lucrul asta tocmai pentru ca ne incredem intr-un ideal care nu exista. Un ideal pervers care ne face sa vedem lucrurile acolo unde nu sunt. Cam ca in dragoste unde abia cand e gata ne dam si noi seama " vai ce greseala am facut", "ce porc/bou/nesimtit/(si alte cuvinte de lauda)este/ a fost..".
Mi-e scarba, mi se intoarce stomacul pe dos cand vad chestii de astea. Dragostea chiar daca nu tine 1000 de ani, inseamna ca nu lasa loc de balacareli.. but what do i really know about love..?
Recunosc ca nu's atat de virtuoasa incat sa nu las cateva adjective sa-mi scape cand ma gandesc la persoanele din viata mea care au trecut si mi-au lasat chestii neterminate si se fac acum ca ploua.. da asta e e riscul pe care mi l-am asumat, este tot ce n-am vazut la inceput.
Acum nu vreau sa par martira da tind sa cred ca m-am mai indreptat. Sunt mai cerebrala si imi dau seama ca sunt si eu capabila sa gresesc iremediabil si sa induc comportamente. Imi pot cere si scuze daca simt ca e cazul.. insa numai cand simt ca e cazul.
In fine. momentan sunt nervoasa. Vreau sa trec de examenul de maine si sa termin si sesiunea asta cu 10. E orgoliul meu personal care nu imi da voie sa dorm pana nu las toate lucrurile acasa asa cum trebuie sa fie...perfecte. Macar asta sa mearga perfect daca viata mea personala e un dezastru. Nu zic asta ca si cum m-as plange. Nu ma plang pentru ca in dezastrul asta eu am o ordine, am o ierarhie care se mentine de cand ma stiu , si am sentimentul ca tocmai in haosul asta sunt raspunsurile la intrebarile pe care mi le-am pus in ultima vreme.
Nu stiu ce naiba ar trebui sa mai scriu in continuare. Mereu am zis ca n-am sa permit ca scrisul sa devina o obligatie, dar nici nu vreau sa devina prea personal blogul. Nu vreau ca toti cei ce citesc sa ajunga sa creada ca ma cunosc pentru ca ar fi departe de adevar asta. Macar tu de m-ai cunoaste si viata mea ar fi poate mai putin complicata. Daca m-ai fi stiut mi-ai fi zis acum : " Cristina viata ta nu este complicata. Tu o faci sa para asa ca sa te protejezi".. scrisul ma descoase de toate secretele. Traiesc prin litere mai mult decat traiesc prin cuvinte. Zic multe dar de fapt spun putine, scriu putine dar de fapt zic multe.. story of my life..
URASC toate agitatiile astea. Sunt obosita, vreau sa dorm, sa stau, sa ma uit pe geam si sa vad oamenii cum trec fiecare in drumul lor.
Mereu am spus ca lumea este de fapt asa cum o cream noi in mintea noastra. Acum cred ca ma razgandesc. Lumea este exact cum nu ar trebui sa fie,iar noi nu vedem lucrul asta tocmai pentru ca ne incredem intr-un ideal care nu exista. Un ideal pervers care ne face sa vedem lucrurile acolo unde nu sunt. Cam ca in dragoste unde abia cand e gata ne dam si noi seama " vai ce greseala am facut", "ce porc/bou/nesimtit/(si alte cuvinte de lauda)este/ a fost..".
Mi-e scarba, mi se intoarce stomacul pe dos cand vad chestii de astea. Dragostea chiar daca nu tine 1000 de ani, inseamna ca nu lasa loc de balacareli.. but what do i really know about love..?
Recunosc ca nu's atat de virtuoasa incat sa nu las cateva adjective sa-mi scape cand ma gandesc la persoanele din viata mea care au trecut si mi-au lasat chestii neterminate si se fac acum ca ploua.. da asta e e riscul pe care mi l-am asumat, este tot ce n-am vazut la inceput.
Acum nu vreau sa par martira da tind sa cred ca m-am mai indreptat. Sunt mai cerebrala si imi dau seama ca sunt si eu capabila sa gresesc iremediabil si sa induc comportamente. Imi pot cere si scuze daca simt ca e cazul.. insa numai cand simt ca e cazul.
In fine. momentan sunt nervoasa. Vreau sa trec de examenul de maine si sa termin si sesiunea asta cu 10. E orgoliul meu personal care nu imi da voie sa dorm pana nu las toate lucrurile acasa asa cum trebuie sa fie...perfecte. Macar asta sa mearga perfect daca viata mea personala e un dezastru. Nu zic asta ca si cum m-as plange. Nu ma plang pentru ca in dezastrul asta eu am o ordine, am o ierarhie care se mentine de cand ma stiu , si am sentimentul ca tocmai in haosul asta sunt raspunsurile la intrebarile pe care mi le-am pus in ultima vreme.
Nu stiu ce naiba ar trebui sa mai scriu in continuare. Mereu am zis ca n-am sa permit ca scrisul sa devina o obligatie, dar nici nu vreau sa devina prea personal blogul. Nu vreau ca toti cei ce citesc sa ajunga sa creada ca ma cunosc pentru ca ar fi departe de adevar asta. Macar tu de m-ai cunoaste si viata mea ar fi poate mai putin complicata. Daca m-ai fi stiut mi-ai fi zis acum : " Cristina viata ta nu este complicata. Tu o faci sa para asa ca sa te protejezi".. scrisul ma descoase de toate secretele. Traiesc prin litere mai mult decat traiesc prin cuvinte. Zic multe dar de fapt spun putine, scriu putine dar de fapt zic multe.. story of my life..
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu