2

"Sa mor daca vreau sa-l mai vad vreodata. E ultima oara! jur !e ultima oara cand il las sa-mi intoarca spatele ca unui caine plouat si sa ma faca sa tip dupa el in mijlocul strazii cu sacosele izbite pe trotuar. Unde sunt si unde s-au dus toate povestile de dragoste pe care le auzeam cand eram mici de la parintii nostrii nu stiu.. la naiba cu ele, la naiba cu tot.. La naiba ca nu stiu cum am sa car sacosele astea de una singura pana acasa..parca il vad asteptandu-ma fumand o tigara cu fata aia de je ne sais pas que est-ce-que ce passé avec toi ma petite.. Da nu mai sunt eu fraiera.. daca inca nu e acasa ii fac bagajele si la usa I le las…sa si le culeaga si sa se duca unde o vedea cu ochii ca la mne nu mai e loc…
imi ridic sacosele doua cate doua in fiecare mana si pornesc cocosata spre apartamentul de pe brailei. Norocul meu ca ma intalnesc cu vecinul de la scara doi care ma ajuta sa-mi urc sacosele fara sa ma lungesc pe langa ele. Pentru un minut invoc dorinta aia realmente stupida care indica faptul ca lumea ar fi fara indoiala un loc mai bun daca toti baietii ar fi ca vecinul meu.. dar nu ma arunc prea departe in introspectiile mele.. cine stie ce schelete are si el ascunse prin dulap..
Nu a ajuns acasa. Las toate cumparaturile trantite in mijlocul bucatariei si ma duc in dormitory. Deschid furioasa usile de la sifonierul mare, cobor trollerul jerpelit cu care acum cativa ani ne taraiam prin strazile mici si ingramadite de tarabele comerciantilor din costinesti si incep sa trantesc una cate una camasile lui pe care le tine cu cea mai mare sfintenie pe umerase, asezate una langa alta dupa culoare si textura.. daca tot uraste sa le aiba sifonate, de data asta ii fac o surpriza. Trebuie sa fiu operativa. Il simt cum mai are un pic si apare in pragul usii gata sa ma izbeasca departe de valiza. La cat de orgolios e nu m-as astepta sa vina sa imi spuna :”- Cristina potoleste-te imi pare rau… nu vreau sa plec de langa tine.. stii ca-s impulsiv.. hai mai bine sa bem o cafea sa discutam..”..nuu mai degraba mi-ar zice : “-da-te ca-mi fac singur bagajul isterico ce esti”. Da eu nu’s istrica niciodata nu am fost..cred..
Termin cu camasile si arunc in scarba lenjeria si sosetele pe care le pastreaza bineinteles atent sortate dupa culoare, dupa textura.. na de aici!.. cand termin cu bagajul ma retrag linistita ca dupa o sedinta relaxanta la spa spre bucatarie. Scot alimentele din sacosa.. la naiba s-au spart toate ouale..le asez in frigider si pun sa fiarba cafeaua. Deja au trecut doua ore si el nu a ajuns.. cine stie pe unde umbla ce face.. cred ca e cu baietii.. normal.. de ce sa vina acasa sa impace fraiera cand poate sa stea cu baietii la o treaba, la o combinatie. Fierbe cafeaua, imi torn o cana mare, ma schimb in cele mai confortabile pijamale, dau drumul la dvd si ma uit la un film. In sfarsit ma bucur si eu de tot arsenalul de casete. El nu se mai uita cu mine la filme de mai bine de una an.. filmele nu sunt de el ca sunt plictisitpoare si girlish.. mai degraba sa stea sa faca altcv decat sa ma tina in brate si sa adoarma langa mine. Gata am gasit.. o sa ma uit la un documentar despre ritualurile de initiere a tinerilor din triburile sud-africane.. pare interesant.
Deja e noapte, nu a sunat nu a dat niciun beep si nici macar un sms sa ma anunte pe unde umbla. Incerc sa ma gandesc la cat de furioasa sunt pentru ce mi-a facut azi insa nu pot sa imi opresc mintea sa nu zburde la toate chestiile din cele mai tampite.. daca I s-a intamplat vreo ceva?.. Il sun pe prietenul lui cel mai bun care bineinteles ca nu stie unde e.. simt ca innebunesc.. ma duc ii scot hainele din bagaj, le sortez inapoi cum erau, camasile pe umeras , dupa culoare, dupa textura(sunt cam botite dar inca nu arata ca si cum ar fi fost trantite in prealabil intr-o valiza jecmanita si cu rotile tocite de drumurile naspa din Costinesti).. trec la sosete apoi la lenjerie.. fiecare in locul ei dupa culoare dupa textura..niciun mesaj, niciun beep, nimic.. incep sa intru in panica. O sun pe ea si ii spun ce s-a intamplat. Imi zice ca exagerez si ca ar fi cazul sa ma culc si imi promite ca daca pana dimineata nu ajunge o sa ma ajute sad au telefoane pe la toate spitalele din oras.. nu e copil..da daca I s-a intamplat ceva teribil?
E dimineata. Sunt nedormita si ma abtin cu greu sa nu plang. Incerc sa-mi amintesc de ce m-am suparat pe el si de ce a plecat lasandu-ma cu sacosele’n strada.. nu pot sa imi amintesc asa cum nu pot sa imi inhib grijile. Iau telefonul in mana. Am cartea de telefoane pe brate, agenda lui intr-o parte si sunt gata sa sun cand vad cum se deschide usa. Nu-mi vine sa cred, parca mi s-a luat pamantul tot de pe umeri, parca am iesit dintr-o criza de astm si pot respire normal. Ma duc ma reped in bratele lui si inainte de a-l certa pentru sperietura groaznica pe care mi-a provocat-o il strang in brate sa ma asigur ca e el si nu o “fata morgana” pe care mi-o produce mintea de la oboseala, draci si nesomn. E el, nu ma respinge , ma strange in brate si-l aud cum imi spune:
“- iarta-ma ca n-am dat p’acasa cristina.. da stii cum sunt si tu nu ma lasi deloc.. hai sa vorbim sa bem o cafea.. iarta-ma te-ai speriat?”
I-as trage un pumn fix in nas daca n-as fi asa de sissy. Ii zic ca e cafea si ca trebuie doar reincalzita si sunt constienta ca in sinea mea déjà l-am iertat.. cel putin pana cand m-o lasa iar cu sacosele in strada.. da daca se intampla iar jur ca-l dau afara de tot..”