Camus time

[Tablou: Nasterea Lichida a Temerii-Salvador Dali]

*

".. Marele oras tacut nu mai era atunci decat o adunare de cuburi masive si inerte, in mijlocul carora numai efigiile incremenite ale binefacatorilor uitati sau ale oamenilor mari din vechime, inabusiti pentru totdeauna in bronz, incercau, cu falsele lor obrazuri de piatra sau de fier, sa evoce o imagine degradata a ceea ce fusese omul. Acesti idoli mediocrii tronau sub un cer dens, la incrucisarile strazilor fara viata, mase insensibile care intruchipau destul de bine domnia nemiscarii in care intrasem, sau cel putin ordinea ei ultima, aceea a unui mare cimitir in care ciuma, piatra si intunericul, facusera sa taca din cele din urma orice voce.."

"Pentru ca se  poate presupune ca aceste actiuni frumoase n-au atata pret decat pentru ca sunt rare si ca rautatea si indiferenta sunt motoare mult mai frecvente in actiunile oamenilor(...)Raul care este in lume provine aproape intotdeauna din ignoranta, si bunele intentii, daca nu sunt luminate de constiinta, pot sa faca tot atatea stricaciuni ca si rautatea. Oamenii sunt mai curand buni decat rai, si, in realitate, nu asta e problema. Ei sunt insa mai mult sau mai putin nestiutori si asta e ceea ce se cheama virtute sau viciu, viciul cel mai dezasperant fiind cel al ignorantei care crede ca stie tot si isi permite atunci sa omoare. Sufletul ucigasului este orb, si nu exista bunatate adevarata, nici iubire frumoasa fara toata clarviziunea posibila"

"...si in timp ce, in primele saptamani, aveau tendinta sa se planga ca in dragostea lor nu mai intalneau decat umbre, isi dadura mai tarziu seama ca aceste umbre puteau deveni si mai inconsistente, pierzand pana si cele mai neinsemnate culori pe care amintirea lor le pastra. La capatul acestui lung timp de despartire, ei nu-si mai reprezentau aceasta intimitate care fusese a lor, nici cum putuse trai langa ei o fiinta pe care in orice clipa o puteau atinge cu mana (...)Toata lumea era modesta. Pentru prima oara, cei despartiti nu se mai simteau stingheriti sa vorbeasca despre cel care era plecat, sa foloseasca limbajul tuturor(...)Daca, pana atunci, isi sustrasera cu indarjire suferinta lor din nefericirea colectiva, ei acceptau acum sa le amestece. Fara memorie si fara speranta, se instalau in prezent(...) Caci iubirea cere putin viitor, iar pentru noi nu mai existau decat clipe"

A.Camus- "Ciuma"