Stateam azi de vorba cu mamaia si cu Marusia, si zambeam gandindu-ma cat de repede trece timpul.
Mai ieri eram copilul problema, singurul din clasa fara premiul 1, care-si azvarlea ghiozdanul tocmai in capatul holului de la intrare cand ajungea acasa, copilul fara prieteni care statea mereu in ultima banca desenand sau chinuindu-se sa invete sa faca cu o alta mana decat cea cu care este obisnuit, cele mai caligrafice litere.
Parca mai ieri asteptam sa intru la examenul de capacitate cu ciocolata pe jumatate desfacuta in mana, parca mai ieri plangeam in poala bunicii ca liceul la care am intrat nu este cel pe care mi-l doresc, parca mai ieri aflam ca am castigat nu stiu ce concurs national, pe care multi nu-si imaginau vreodata ca l-as fi putut castiga..
Parca mai ieri plangeam ca sunt singura fata nedezvoltata care desi are 14 ani inca nu s-a sarutat cu nimeni. Cu cateva kilograme in plus si cu genunchii mereu juliti, parca mai ieri faceam primii pasi spre a deveni o domnisoara in adevaratul sens al cuvantului, o domnisoara gratioasa, cu prieteni, admirata si laudata de toti din jur.
Transformarea s-a petrecut parca prea repede. Nu stiu daca gasca din mine a devenit deodata lebada sau inca lucrul asta se mai intampla.
Pe de alta parte unele lucruri se pastreaza cu o constanta de nezdruncinat. Firea mea, asa de rebela cum spunea mama, s-a mai cumpatat ce-i drept cu timpul. Am invatat sa nu mai fiu asa de grabita, sa gandesc lucrurile de 10 ori si sa astept cele mai potrivite momente pentru toate lucrurile pe care mi le doresc. N-as putea sa zic neaparat ca mi-am cultivat ambitia, insa tot ce mi-am propus pana acum am realizat.
Sunt la fel de stangace si de nehotarata ca acum 10 ani. Zambesc indiferent de ce mi se intampla si cred in tot ce imi propun. Visez cu ochii deschisi si inca ma mai las induiosata de unele chipuri de pe strada.
Nu ma pot percepe altfel, mi-e o teama teribila de gandul ca m-as putea schimba, ca as putea lasa monotoniile si greutatile vietii sa ma transforme in altceva decat ceea ce sunt acum. Ma flateaza faptul ca inca mi se mai cere buletinul cand comand ceva de baut cu alcool si ma amuza teribil modul in care uneori determin barbatii sa-si intoarca in mod involuntar capetele dupa mine cand trec pe strada.
Ma multumesc poate cu prea putin, am trait poate prea putin. Mi-a fost teama mereu de lucrurile pe care "toata lumea le face" si am pierdut in constiinta de cauza momente si clipe care acum nu mai au aceiasi intensitate.
As vrea uneori sa pot auzi exact ce cred unii despre mine. Desi nu stiu daca as putea corecta ceva rau din personalitatea mea, macar as vedea daca exista un minimum de echilibru intre ce am incercat eu sa devin si ce am devenit in realitate.
Nu port regrete nici pentru greseli nici pentru nebunii, iar unele din chestiile aiurea care m-au durut poate la un moment dat, as vrea sa le retraiesc.
Mi se intampla uneori sa nu-mi doresc sa ma ridic din pat, sa zac, sa plang, sa fiu trista. In momentele astea imi place sa fiu singura, sa ma lupt cu toate temerile mele si sa ma chinui pana cand ca dintr-un fel de inertie corpul meu sa se ridice singur, sa-si forteze un zambet si sa porneasca din nou la drum cu bateriile incarcate.
Din miliardele de oameni care traiesc pe lumea asta, ma pacalesc in fiecare zi ca eu sunt speciala, ca numai eu am ceva ce-mi apartine doar mie, ceva care ma deosebeste si-mi garanteaza ceva mai bun decat le este garantat celorlalti. Incerc intre timp sa gasesc inca pe cineva care crede in acest lucru, cineva care nu incearca sa-mi dezlege toate misterele, cineva sa ma protejeze si sa ma alimenteze in zilele de cumpana cu linistea si increderea de care toti inevitabil avem nevoie.
Oamenii sunt ca plantele de apartament. Depind mereu de cineva care sa le vorbeasca, sa le schimbe pamantul, sa le ude si sa le indeparteze din uscaturi. Fara grija si iubire traiesc chinuit, se zbat pana la ultima picatura de seva pentru ca apoi sa se ofileasca de tot. Florile de apartament nu pot trai o vesnicie...se pot usca pentru ca nu au pamantul potrivit, pentru ca sunt smulse din radacini, pentru ca nu au lumina, pentru ca nu sunt ingrijite. Orice ghiveci are o planta diferita de toate celelalte plante de acelasi soi. Fie ca e vorba de o pata mica pe frunza sau poate de o culoare diferita, florile desi par comune si identice, au cate un element care le diferentiaza intre ele. Ca si noi, ele lasa in urma puieti care respecta acelasi ciclu de viata.
Eu nu stiu ce planta de apartament sunt insa stiu ca deseori raman insetata..