People always leave

Oricat de mult am vrea sa-i tinem langa noi..oamenii mereu pleaca.

Ar fi ideal daca am reusi sa-i pastram intotdeauna ca pe piloni de sustinere acolo unde ii stim dintotdeauna. Ar fi frumos daca am putea controla firul sortii care de cele mai multe ori ne surprinde si ne indeparteaza sau ne desparte tocmai de acele persoane fara de care nu vom putea fi niciodata la fel. Indiferent ca vorbim de parinti, de copii, de iubiti sau de prieteni, trebuie sa ne resemnam cu posibilitatea ca ei pot pleca, ne pot parasi cu sau fara voia lor, la un moment dat cand ni se pare ca avem tot mai multa nevoie de ei.

Cred cu tarie ca prieteniile si iubirile adevarate nu mor. Poate sunt idealista sau poate ca sunt naiva, insa refuz de fiecare data sa cred ca as putea pierde pe cineva doar datorita timpului sau a distantei. Oricat de dureros ar fi, procesul de despartire trebuie asumat. Nu trebuie sa incercam sa-i schimbam cursul si nici sa ne impotmolim intr-o tristete generala pentru ca in definitiv tot ce ne este sortit vom primi, iar orice sfarsit marcheaza in mod inevitabil un nou inceput.

Am trecut peste multe separari pana acum. Am pierdut prieteni, persoane dragi, parintii mei s-au despartit iar intre mine si mama e o prapastie pe care  nu o pot umple. Cu toate astea pastrez in inima mea un loc pentru fiecare, pentru ca oricat de multe persoane as cunoaste, si oricator din ele le-as incredinta o parte din sufletul meu, ce e al lor, al celor care m-au parasit desi i-am iubit, e pus deoparte. Oricat timp ar fi si oricati kilometri ne despart, pe ei nu-i poate inlocui nimeni.

Trebuie sa tii capul sus. E un moment greu, peste care nu te vezi trecand usor. Nu iti promit ca am sa te consolez sau ca am sa-ti dau sfaturile cele mai bune dar iti promit sa incerc sa stau langa tine si sa nu zic nimic pentru ca e cum a zis tanti aia in filmul care ne-a placut atat de mult: "daca toti oamenii sunt singuri inseamna ca suntem impreuna in singuratatea asta..". Eu nu ma pricep la la revederi si nici macar nu ma descurc sa zic ce simt atunci cand trebuie, dar orice ar fi gandeste-te ca toate lucrurile se intampla cu un scop, iar toti oamenii mai devreme vor pleca. Si parintii nostrii, si noi. Important e sa gasesti acolo unde te duci, sau sa-ti pastrezi in cazul in care crezi ca ai ramas singur, pe cineva care te poate asculta si care-ti mai poate alina din tristete si dor.

 Two Look at Two 

  
Love and forgetting might have carried them 
A little further up the mountain side 
With night so near, but not much further up. 
They must have halted soon in any case 
With thoughts of a path back, how rough it was 
With rock and washout, and unsafe in darkness; 
When they were halted by a tumbled wall 
With barbed-wire binding. They stood facing this, 
Spending what onward impulse they still had 
In One last look the way they must not go, 
On up the failing path, where, if a stone 
Or earthslide moved at night, it moved itself; 
No footstep moved it. 'This is all,' they sighed, 
Good-night to woods.' But not so; there was more. 
A doe from round a spruce stood looking at them 
Across the wall, as near the wall as they. 
She saw them in their field, they her in hers. 
The difficulty of seeing what stood still, 
Like some up-ended boulder split in two, 
Was in her clouded eyes; they saw no fear there. 
She seemed to think that two thus they were safe. 
Then, as if they were something that, though strange, 
She could not trouble her mind with too long, 
She sighed and passed unscared along the wall. 
'This, then, is all. What more is there to ask?' 
But no, not yet. A snort to bid them wait. 
A buck from round the spruce stood looking at them 
Across the wall as near the wall as they. 
This was an antlered buck of lusty nostril, 
Not the same doe come back into her place. 
He viewed them quizzically with jerks of head, 
As if to ask, 'Why don't you make some motion? 
Or give some sign of life? Because you can't. 
I doubt if you're as living as you look." 
Thus till he had them almost feeling dared 
To stretch a proffering hand -- and a spell-breaking. 
Then he too passed unscared along the wall. 
Two had seen two, whichever side you spoke from. 
'This must be all.' It was all. Still they stood, 
A great wave from it going over them, 
As if the earth in one unlooked-for favour 
Had made them certain earth returned their love. 

Robert Frost

pentru tata.

Miley Cyrus & Billy Ray Cyrus - Butterfly Fly Away
Vezi mai multe video din Muzica

Stateam azi de vorba cu mamaia si cu Marusia, si zambeam gandindu-ma cat de repede trece timpul.
Mai ieri eram copilul problema, singurul din clasa fara premiul 1, care-si azvarlea ghiozdanul tocmai in capatul holului de la intrare cand ajungea acasa, copilul fara prieteni care statea mereu in ultima banca desenand sau chinuindu-se sa invete sa faca cu o alta mana decat cea cu care este obisnuit, cele mai caligrafice litere.
Parca mai ieri asteptam sa intru la examenul de capacitate cu ciocolata pe jumatate desfacuta in mana, parca mai ieri plangeam in poala bunicii ca liceul la care am intrat nu este cel pe care mi-l doresc, parca mai ieri aflam ca am castigat nu stiu ce concurs national, pe care multi nu-si imaginau vreodata ca l-as fi putut castiga..
Parca mai ieri plangeam ca sunt singura fata nedezvoltata care desi are 14 ani inca nu s-a sarutat cu nimeni. Cu cateva kilograme in plus si cu genunchii mereu juliti, parca mai ieri faceam primii pasi spre a deveni o domnisoara in adevaratul sens al cuvantului, o domnisoara gratioasa, cu prieteni, admirata si laudata de toti din jur.
Transformarea s-a petrecut parca prea repede. Nu stiu daca gasca din mine a devenit deodata lebada sau inca lucrul asta se mai intampla.
Pe de alta parte unele lucruri se pastreaza cu o constanta de nezdruncinat. Firea mea, asa de rebela cum spunea mama, s-a mai cumpatat ce-i drept cu timpul. Am invatat sa nu mai fiu asa de grabita, sa gandesc lucrurile de 10 ori si sa astept cele mai potrivite momente pentru toate lucrurile pe care mi le doresc. N-as putea sa zic neaparat ca mi-am cultivat ambitia, insa tot ce mi-am propus pana acum am realizat.
Sunt la fel de stangace si de nehotarata ca acum 10 ani. Zambesc indiferent de ce mi se intampla si cred in tot ce imi propun. Visez cu ochii deschisi si inca ma mai las induiosata de unele chipuri de pe strada.
Nu ma pot percepe altfel, mi-e o teama teribila de gandul ca m-as putea schimba, ca as putea lasa monotoniile si greutatile vietii sa ma transforme in altceva decat ceea ce sunt acum. Ma flateaza faptul ca inca mi se mai cere buletinul cand comand ceva de baut cu alcool si ma amuza teribil modul in care uneori determin barbatii sa-si intoarca in mod involuntar capetele dupa mine cand trec pe strada.
Ma multumesc poate cu prea putin, am trait poate prea putin. Mi-a fost teama mereu de lucrurile pe care "toata lumea le face" si am pierdut in constiinta de cauza momente si clipe care acum nu mai au aceiasi intensitate.
As vrea uneori sa pot auzi exact ce cred unii despre mine. Desi nu stiu daca as putea corecta ceva rau din personalitatea mea, macar as vedea daca exista un minimum de echilibru intre ce am incercat eu sa devin si ce am devenit in realitate.
Nu port regrete nici pentru greseli nici pentru nebunii, iar unele din chestiile aiurea care m-au durut poate la un moment dat, as vrea sa le retraiesc.
Mi se intampla uneori sa nu-mi doresc sa ma ridic din pat, sa zac, sa plang, sa fiu trista. In momentele astea imi place sa fiu singura, sa ma lupt cu toate temerile mele si sa ma chinui pana cand ca dintr-un fel de inertie corpul meu sa se ridice singur, sa-si forteze un zambet si sa porneasca din nou la drum cu bateriile incarcate.
Din miliardele de oameni care traiesc pe lumea asta, ma pacalesc in fiecare zi ca eu sunt speciala, ca numai eu am ceva ce-mi apartine doar mie, ceva care ma deosebeste si-mi garanteaza ceva mai bun decat le este garantat celorlalti. Incerc intre timp sa gasesc inca pe cineva care crede in acest lucru, cineva care nu incearca sa-mi dezlege toate misterele, cineva sa ma protejeze si sa ma alimenteze in zilele de cumpana cu linistea si increderea de care toti inevitabil avem nevoie.
Oamenii sunt ca plantele de apartament. Depind mereu de cineva care sa le vorbeasca, sa le schimbe pamantul, sa le ude si sa le indeparteze din uscaturi. Fara grija si iubire traiesc chinuit, se zbat pana la ultima picatura de seva pentru ca apoi sa se ofileasca de tot. Florile de apartament nu pot trai o vesnicie...se pot usca pentru ca nu au pamantul potrivit, pentru ca sunt smulse din radacini, pentru ca nu au lumina, pentru ca nu sunt ingrijite. Orice ghiveci are o planta diferita de toate celelalte plante de acelasi soi. Fie ca e vorba de o pata mica pe frunza sau poate de o culoare diferita, florile desi par comune si identice, au cate un element care le diferentiaza intre ele. Ca si noi, ele lasa in urma puieti care respecta acelasi ciclu de viata.
Eu nu stiu ce planta de apartament sunt insa stiu ca deseori raman insetata..

dream away , fool yourself that you still have him by your side.

Slipknot - Vermilion Pt 2
Vezi mai multe video din Muzica

She seemed dressed in all of me
Stretched across my shame,
All the torment and the pain
Leaked through and covered me.

I'd do anything to have her to myself,
Just to have her for myself.

Now I don't know what to do,
I don't know what to do
When she makes me sad.

She is everything to me,
The unrequited dream,
The song that no one sings,
The unattainable.
She's a myth that I have to believe in,
All I need to make it real is one more reason.

I don't know what to do,
I don't know what to do when she makes me sad.

But I won't let this build up inside of me.
I won't let this build up inside of me.
I won't let this build up inside of me.
I won't let this build up inside of me.

A catch in my throat, choke,
Torn into pieces, I won't. No.

I don't want to be this but
I won't let this build up inside of me

She isn't real.
I can't make her real.
She isn't real.
I can't make her real.

Foarte tare nu-i asa?;));)).. multumesc Claudiu.

takes time to love

Vreau sa te iubesc
Si nu vreau sa ma respingi.
Am sa-ti arat cat de mult
Mi-ai lipsit
Si cat de mult
Te-am asteptat.

Stiu ca ti-e teama,
Poate sunt lucruri pe care le-ai mai auzit.
O sa fim tacuti si o sa asteptam
Momentele potrivite
Pentru cuvintele potrivite
De care amandoi
Suntem atat de insetati.

Vreau cand te sarut sa-ti inchizi ochii.
Sa-mi tii cu palmele tale amandoua capul
Si sa respiri incet
Ca si cum respiri pentru prima data
Traiesti pentru prima data
Iubesti pentru prima data.

Te voi strange intre bratele mele
Te voi imbratisa cu tot corpul
Fara sa-ti spun
Ai sa stii
Ca am nevoie de tine,
Iar tu vei ramane tacut
In acel minut.

Am sa-ti dau tot ce am
Nu ca pe o recompensa
Ci mai degraba ca ceva
Ce ti-a apartinut dintotdeauna..
Stiu ca ai sa mi te incredintezi cu totul
Chiar daca la inceput
Ne va fi
Poate prea greu.

Vreau sa facem pasi marunti
Sa ne descoperim pe sine
Unul ca o completare a celuilalt.

Nu am sa strang cercuri in jurul tau,
Vei putea pleca oricand.
Dar totusi sper ca vei mai sta o noapte
Ma vei mai imbratisa o noapte,
Ma vei mai saruta o noapte,
Ca la inceput.

Poate sa cada peste noi timpul,
Cu iernile lui geroase,
Si verile calduroase,
Poate sa ne desparta o lume,
Si tot ma simt de parca nimeni
Nu ar putea sa te ia de langa mine.

Nici nu stiu de unde sa incep..

Marea nu e decat o linie subtire.



*
M-am trezit cu tine langa mine, ma tineai in brate si ma invatai ca pe un copil cum sa iubesc. Cearceaful albastru ne acoperea discret corpurile goale care stateau fara pudoare unul langa celalalt. Cand te-ai trezit m-ai sarutat ca si cum gestul acesta era cel mai important gest din ziua care abia incepea. Nici nu mai stiu cat era ceasul dar buzele tale erau dulci si nu-mi doream sa ma ridic din pat..
Dincolo de zare incepea marea.
Dincolo de noi nu mai exista lume.
Suntem singuri.
Suntem suficienti.
Putem fi fericiti.



*
Inca mai am un pic de sare pe piele. Nu pot sa descriu exact zilele astea care au trecut prea repede. Liberty, aventurile cu voi,parcul de distractii, baia de la 3 dimineata in apa calda a marii, rasaritul, fuga de Motsat, poate chiar si Baltatul care mi-a tras scaunul sa ma asez desi aveam impresia ca ma uraste de moarte dupa ce fetele i-au facut observatie privind nota de plata... diminetile tarzii.. toate m-au facut sa ma rup de Galati si sa incep ceva nou. Visez cu ochii deschisi, vreau sa scriu despre toate acele povesti de dragoste de la malul marii, despre toate emotiile si sentimentele de care imi era atat de dor.
*
Lucrurile bune se intampla intotdeauna cand te astepti mai putin. Vacanta asta nu putea fi mai perfecta decat a fost si inca mai ravnesc la un weekend pe care nu mai am rabdare sa-l astept. Ma simt ca un vulcan care fierbe de dor, de veselie, de viata, imi simt bateriile incarcate.
Ma simt speciala.
*

Am strigat.
La picioare marea se spargea in unde mici.
Scoicile pe jumatate sfaramate imi gadilau talpa.
Imi era frig.

Din nori, soarele se ivea
Timid ca zambetele de dimineata.
Un cerc de foc
Care ma intrista si ma bucura,
Si de care imi era un nesfarsit dor.

Buzele imi erau uscate de sare.
Incercam sa gasesc punctul
In care marea se contopeste cu orizontul
Atat de larg,
Insa nu am reusit.

dupa cum am promis..poze de la enisala si din practica.

Am avut un vis groaznic.
In bratele mele statea cuminte intr-o fasa ceva fragil. Il tineam cu toata grija aproape de sanul meu fecund incercand sa nu-l trezesc din somnul sau dulce. M-am ridicat usor de pe canapeaua veche pe care stateam in cautarea unui biberon micuts ce mi se arata pe jumatate gol de undeva de pe masa din bucatarie. El statea in fata televizorului obosit ca dupa o zi de munca. Am facut primii pasi in sufrageria veche si deloc primitoare indreptandu-ma cu copilul mic in bratele spre bucatarie. Imi era teama, mi-as fi dorit atunci sa fiu o naluca, astfel incat sa nu ma vada. Imi era teama si aveam sufletul mic. Cand m-a zarit s-a ridicat ca o tornada de pe fotoliul in care statea si a inceput sa tipe. Nu stiam ce sa fac sa-i acopar copilului urechiusele astfel incat sa nu se trezeasca. Imi era in continuare teama. Se apropia de mine tipand, nu-l puteam auzi, insa ii vedeam fata cum se schimba furios cu fiecare silaba. Ochii ii erau obositi, lipsiti de dragoste iar eu ma vedem in fata lui asemenea unui lucru detestabil pe care nu-l mai tolera in fata ochilor. Am simtit ca ceva se rupe din mine. Cand si-a ridicat bratul incordat mi-am coborat ochii inlacrimati catre mainile cu care imi tineam pruncul insa el nu mai era acolo. M-am trezit transpirata si am inceput sa plang.
Nu stiu daca e oboseala sau e pur si simplu una din acele stari, insa m-am simtit stinghera si inca ma mai simt asa desi au trecut ore bune de cand m-am trezit. Mi-am adus aminte de toate acele clipe din copilarie pe care as vrea sa le uit, sa le sterg cu un burete, am redescoperit golul din mine pe care nu reusesc sa il umplu.
Am inceput sa-mi pun milioane de intrebari si sa incerc sa conturez femeia care voi deveni intr-una din zilele astea care se apropie cu repeziciune. Mi-e frica de tot. Mi-e atat de frica sa nu devin o mama rea, o sotie rea, incat refuz sa ma gandesc la lucrurile astea.
Cu toate ca stiu in sinea mea ca imi voi da toata silinta sa fiu ceva bun , mi-e teama ca nu voi reusi niciodata sa gasesc ce-mi doresc, sa ies din tiparele alea groaznice pe care soarta mi le mai conturaza cateodata.
Se zice ca toti avem punctele noastre slabe, toti purtam o karma care atrage anumite intamplari, anumite stari. Cred ca a mea este tocmai vulnerabilitatea asta emotionala care cateodata ma copleseste si ma face sa ma inchid. Tanjesc atat de mult dupa unele lucruri incat nu mai am rabdare.Sunt toate acele clipe pe care mi le imaginez dar pe care sunt constienta ca nu am sa le traiesc niciodata. Nu stiu de ce sa ma agat, ce reguli sa urmez, sau cum sa invat sa ma comport pentru a face ca toate aceste emotii sa dispara si sa lase loc lucrurilor bune.
Toti ne simtim singuri, toti ne simtim stingheri, tuturora ne este teama ca vom ramane singuri.
Eu nu-mi doresc nimic in viata asta mai mult decat o familie unita, puternica, o familie calda si iubitoare asa cum nu am cunoscut pana acum. Un barbat care sa imi spuna in fiecare dimineata cat de mult ma iubeste cu tot cu cearcane si parul ciufulit, un barbat care sa-si pastreze suficienta energie dupa o zi de lucru si pentru a rade cu mine, pentru a ma tine in brate si pentru a se detasa de tot, niste copii care sa semene cu el si sa umple casa cu rasul lor, o familie in care sa-mi depozitez toate visele si toate idealurile.
M-am saturat de camera asta.
M-am saturat de noptile astea rancede.
M-am saturat de seriozitatea asta si de sentimentul ca imbatranesc.
M-am saturat de intrebarile carora nu le gasesc raspuns.
M-am saturat de faptul ca trebuie sa scriu unele lucruri si nu se le spun, de teama de a nu fi considerata o ciudata.
Nu ma simt in largul meu si asta se vede. Las foarte multe lucruri sa ma dea peste cap, chiar cele mai marunte si lipsite de importanta aspecte. De asta nu-mi place sa fiu singura. Pentru ca trebuie sa ma confrunt cu propriile-mi temeri care se dovedesc intotdeauna mai puternice decat mine.
Dupa o astfel de zi nu-mi doresc decat pe cineva care sa ma tina in brate, sa se joace cu parul meu si sa-mi promita ca mereu va fi acolo. Si sa se tina de cuvant.

Home Sweet Home

Mi-a fost dor, mi-a fost atat de dor de casa, de hainele mele curate, de patul meu, de tata,de Marusia, de tine, de domnul peste si de desenele mele de pe peretele din fata biroului.

In ultimele 8 zile am trait niste chestii super interesante, si am strans amintiri pentru o viata. Dush pe intuneric 2 cate doua :eu si fetele in caminul din Babadag , noptile lungi petrecute cu Daria si acompaniate de glosolalia lui Vio, exercitiile fizice cu Cami si strazile pe care le-am strabatut impreuna, mancarea instant si cetatea Enisala, 3in1-ul de dimineata care niciodata nu a fost mai bun si telefonul tau, pe care il asteptam cu nerabdare, ca pe o singura ramasita a vietii de acasa care imi era atat de necesara pentru a ma mentine binedispusa.
Moscheea din Babadag si imamul atat de misterios, comunitatile turce, si cele turce rrome, micile noastre distractii si filmul ala prost pe care l-am vazut ingramadite una-intr-alta, pupicul de dimineata al Dariei si discutiile noastre tsaganesti.

Nu am crezut niciodata ca voi invata atat de multe in asa putine zile si ca ma voi apropia atat de mult de voi, insa acum va simt lipsa, stau in fata calculatorului si ma gandesc ca ieri pe vremea asta stateam in camera din Macin, asteptand-o pe profa sa noteze in baza de date chestionarele, Cami probabil statea de vorba pe hol cu Tudi sau ii facea masaj Dariei iar eu cu Vio ne gandeam la "minunatul" meniu citind din jurnalul unei prostituate de lux si comentand ca doua sceptice ce suntem.

Astept cu nerabdare pozele sa va mai arat si voi cate una cate alta. Nu cred ca as putea sa realizez un top al tuturor emotiilor si sentimentelor recente insa cred ca pe primul loc ar fi confortul si caldura pe care o simteam langa ciocoflenderele mele pe care le-am corupt oleaca cu atitudinea mea. De fapt, cred ca am luat toate cate putin din atitudinea celeilalte, nici nu ne-a fost foarte greu avand in vedere ca suntem asemanatoare. O sa-mi lipseasca , o sa-mi lipseasca noptile cu voi in care stateam si comentam viata lui Belle de Nuit si a fetisurilor, in care imitam si radeam de stim noi cine. Deja simt ca va cunosc in totalitate, sunt gesturi si obiceiuri de ale voastre pe care mi le-am imprimat in subconstient si pe care stiu ca e mai mult decat probabil ca la aceasta ora sa le faceti.

Nu stiu cat de frumos ar fi fost fara voi.

Am incercat sa fiu modesta aici si nu am pomenit nimic de mine;));));)).. sper sa ne vedem si la mare , sa ne mai facem oleaca de cap.

Ca tot veni vorba de mare..de abia astept sa fac baie in mare si sa simt ca sunt libera. Vreau sa ma duc si la Liberty anul asta si sper sa gasesc totusi un grup mai mare in care sa ne integram avand in vedere ca plecam doar doua de aici din Galati. Asa ca daca mai e cineva ce-mi citeste din intamplare blogul si care pleaca la mare, mai exact in Costinesti, de pe 14 pe 21 sau oricand in perioada asta va rog anuntati-ma ;;);;).

Noapte buna infidels. Si de voi mi-a fost dor.

De maine incepe prima noastra provocare ca sociologi "desavarsiti". Pe de o parte nu mai am rabdare, sunt curioasa si entuziasta, insa pe de alta parte am orare de facut bagajul. In plus o saptamana plecata de acasa e ceva mult pentru mine. O sa-mi fie dor de cateva persoane si normal ca si de confortul vietii in oras. Slava Domnului ca nu sunt o simandicoasa si ca o sa le am pe fete langa mine .
Cred ca o sa-mi fac o lista cu ce-mi trebuie in bagaj ca sa fiu sigura ca nu las nimic p'acasa.
Cam atat infidels.. cred ca ne auzim pe joi sau vineri cu impresii de calatorie.

[:*]