Îmbrãtisarea
Când ne-am zãrit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-odatã
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lãsa sã-l strãbatã.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atât de iute
cã timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora lovitã, se sparse-n minute.
As fi vrut sã te pãstrez in brate
asa cum tin trupul copilariei, în trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sã te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu