.

De cativa ani Pastele si-a pierdut semnificatia pe care o avea inainte.
Singurele amintiri frumoase de Paste sunt legate de unchiul si matusa mea care astazi nu mai sunt...fara ei deja o parte din mine reneaga spiritul asta al Invierii.
Imi amintesc cu un zambet timid cat de frumos era sa stau sa-i privesc pe tata si pe unchiu cantand si razand , vorbind despre tineretile lor.Matusa scapa printre dinti cate o injuratura pentru unchiu ca era prea galagios , insa injuratura aia parea din gura ei micutsa mai puternica decat un banal "te iubesc".
In ajunul Pastelui unchiu si cu tata preluau controlul bucatariei.Ma uitam fermecata la unchiu in timp ce-si punea toata dragostea in prajiturile si torturile atat de gustoase cu care ne indulcea. Tata pregatea carnea de miel, o condimenta si impreuna pareau a fi cei mai priceputi bucatari din lume.
Fara ei Pastele nu mai e Paste...nu pentru mine.
As vrea sa-i aduc inapoi..as da orice sa o tin in brate pe matusa, sa o aud vorbind, as da orice sa-l ascult pe unchiu in timp ce ne punea mintea la incercare cu cate un joc de iscusinta mintii, as vrea sa-l vad inca o data pe tata asa de fericit cum era in noptile in care statea cu unchiu si cantau impreuna..
As vrea sa ma iubesti la fel de mult cum a iubit-o unchiul pe matusa...nu imi doresc bani, nu imi doresc sa ma stie lumea..vreau doar sa simt aceiasi liniste si caldura pe care o simteam cand ii priveam.
Nu as putea explica niciodata modul in care le simt lipsa. Ma uit din cand in cand in cutia postala si ma simt stinghera cand realizez ca anul asta nu vor fi felicitari din partea lor. Nu ne vom suna de constantin si elena sa ne felicitam, nu vom avea petrecerile pana in zorii diminetii..fara ei am ramas saraci.
Recunosc, cu o oarecare tristete, ca nu am invatat conceptul de "familie" din mediul in care am crescut, ci de acolo, din Tulcea, locul unde ma simt intotdeauna ca acasa.
Nu am putut sa le zic niciodata cat de mult m-au marcat, cat de mult ii iubesc si cat de multe am invatat de la ei.Poate nu ar trebui sa ma invinovatesc pentru asta..eram destul de mica si in afara de asta..nu am stat niciodata prea bine la capitolul impartasitul sentimentelor.
Dar daca ar fi langa mine le-as spune..le-as multumi pentru caldura pe care mi-au inspirat-o, le-as multumi pentru ca mi-au aratat si mi-au demonstrat ca dragostea exista cu bune si cu rele, le-as spune cat de recunoscatoare sunt pentru fericirea pe care au adus-o in sufletele noastre de fiecare data, si inainte de toate cred ca i-as imbratisa din toate puterile si as incepe sa plang pentru ca lipsa lor mi se pare inca un cosmar din care nu ma pot trezi.


Va iubesc si va port in suflet mereu.