In proces de adaptare

Incerc sa ma adaptez, de cand m-am intors acasa viata mea e un tumult continuu. Dorinta mea de a ma tine ocupata si de a nu pierde vremea s-a materializat in experienta ambitioasa a primului job. M-am angajat si incerc zi de zi sa ma adaptez la o experienta care ma face sa cunosc oamenii noi in mii si mii de ipostaze. Renunt sa irosesc randuri povestind emotiile primului interviu sau deceptia primului nu. In doar cateva cuvinte mi-am dat seama in ultima luna jumate ca banii se castiga greu si de cele mai multe ori smechereste. Eu sunt naiva, eu inca mai am de invatat insa stiu ca am toata viata inainte. Uneori ma simt demotivata, alteori subestimata, de fiecare data stau in banca mea si privesc. Imi place sa observ reactii si comportamente si imi place sa zambesc in sinea mea zicandu-mi ca eu eu voi reactiona/ajunge asa.

In fine.

Merg mai departe, ma tin ocupata, ma bucur de satisfactia primului salariu si incerc sa-mi rezolv treburile care au ramas amanate de cand cu revenirea. My great come back a fost o revenire cu picioarele pe pamant in adevaratul sens al cuvantului. A fost un soc ce m-a facut sa realizez ca traiesc intr-o tara care dezamageste prin lipsa de oportunitati pe care ni le ofera, prin birocratie, coruptie si asa mai departe. Incerc sa imi inchid ochii si sa ma propulsez spre alte dimensiuni geografice in care imi conturez planuri de viitor apropiat. Nu am nicio alta garantie ca voi reusi, in afara de efortul pe care sunt gata sa il depun.Mai mult ca niciodata imi dau seama ca orice limita poate fi depasita si ca orice gand de renuntare poate fi invins atat timp cat motivatia e suficient de puternica.

Poate va asteptati (voi ce inca imi mai cititi gandurile) sa fi scris dintr-o alta perspectiva aceste randuri insa in ultima vreme am fost atat de scufundata in concretul propriei existente incat singurul lucru la care mai visez este o zi libera..

In sufletul meu se manifesta acum acelasi fenomen care actioneaza asupra avionului in cadere libera: teama pasagerilor, panica aparent controlata a pilotului, dorinta stewardesei ca sa-si mai vada o data familia, ruga puritanilor care se tem sa nu ajunga in iad, regretul nedezvaluit al barbatului care simte ca va muri inainte sa-i dezvaluiasca sotiei ca nu i-a fost credincios.. in 4 litere (care stiu sigur ca tie o sa-ti placa): HAOS. Dar..nu ma plang, mi-am facut-o si mi-o fac ca de obicei cu mana mea: eu ma arunc in apa desi nu stiu sa inot, tot eu ma zbat sa ajung la mal. Viata n-ar avea rost altfel..

Imi doresc mai mult decat orice sa imi pot gasi linistea mentala sa ma pot dezvalui, asa cum am facut-o de nenumarate ori prin cuvintele pe care le impart cu voi insa imi lipseste energia si calmul interior necesar. Pastrez cu mine momentele si amintirile cele mai frumoase si imi zpun :
"ZOE fii barbata!" cand stiu ca in curand o parte din ce mi-am propus se va realiza.

Chiar daca e greu, cand muncesti pentru ceva ce-ti doresti cu adevarat, orice povara si suferinta devine mai usoara. In ciuda tuturor greutatilor pe care le-am intampinat, sunt mandra de mine si ma bucur de toti oamenii de treaba pe care i-am cunoscut si cu care muncesc zi de zi.

Lucrurile capata valoarea pe care LE-O atribuim si devin tot mai valoroase pe masura ce dorinta noastra de a le obtine se augumenteaza.