Aproape ca am uitat dimensiunea exacta a timpului care mi se scurge printre degete. Mii de ganduri se ingramadesc intre tamplele mele in timp ce chipul schiteaza acelasi zambet gol de : "Bine ati venit!".Ma simt obosita, imi simt mainile tremurand si cel mai rau este ca sunt indiferenta in fata raului pe care mi-l produc voluntar zi de zi. Aproape ca un robot, imi inghit orice sentiment ce ar putea acompania clipa si fac ca tot ce mi se intampla sa fie plan si vid ca si cum nu ar produce niciun efect. Sunt incoerenta, vorbesc singura, inchid ochii, numar pana la infinit si imi mai adaug cate un cuvant in juramantul de credinta pe care mi-l rostesc noaptea, cand nu ma aude nimeni.
" Jur sa nu simt
Nimic altceva decat iubire
Si jur sa nu lupt
Pentru nimeni altcineva decat el.."
Pastrez un mort in suflet si ma mint ca ceva e inca viu.
Aici totul e artificial ca o planta care zace plina de praf in holul unui birou.
E greu si simt ca as da orice numai sa ma intorc o ora in timp.Exact ca un atlet care mai are o gura de aer in piept si 100 de metrii de alergat pana la finish, asa si eu prefer sa stiu ca am epuizat tot din mine dar nu am renuntat.Victoria o sa fie mai dulce cand am sa stiu ca am castigat-o cu nopti nedormite, cu griji ale caror gura am astupat-o cu tacere, cu vise care se vor materializa pentru a-mi dovedi ca nimic nu este imposibil.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu