Babylon

Am avut cel mai bolnav weekend de pana acum. Fara energie, singura in casa timp de 3 zile, am simtit ca nu vreau lumina afara, ca nu vreau sa ma ridic din pat, nu vreau sa deschid ochii sau sa ma spal pe dinti, sa fac dus sau sa mananc. E un sentiment oribil, vroiam doar sa zac si sa sper ca o sa treaca cat mai repede zilele astea. Acum e aproape 1 jumate dimineata si nu pot sa dorm. Fiecare incheietura imi tremura, din micutele difuzoare ale laptopului meu se aud Angus si Julia Stone si imbracata in haine frumoase, incerc sa ma auto-echilibrez. Dintotdeauna am avut micile mele caderi, dintotdeauna am avut stari de deplina singuratate de care nu m-am ascuns si pe care le-am asumat de fiecare data cu intensitatea pe care mi-o cereau. Cu toate astea stiu ca nu sunt productive pentru sanatatea mea emotionala..

Azi, spaland o farfurie deasupra chiuvetei, vedeam tot spatiul gol care ma inconjura. Un apartament cu 4 camere si un hol imens , o bucatarie care pare frumoasa la prima vedere insa practic goala.. toate astea m-au adus la concluzia ca sunt cu nimic mai diferita decat bucataria mea, ca interiorul meu e ca holul la capatul caruia se ascunde camera in care dorm.. desi sunt tanara si poate frumoasa la prima vedere, deseori in interior ma simt batrana, mai batrana decat ceilalti, mai lipsita de utilitate pentru cei din jur decat ceilalti.. Sunt singura care merge pe holul asta inainte de culcare, sunt singura care lasa din cand in cand o lumina aprinsa..

Nu stiu daca e asa de rau sa fi ca mine. Cred ca toti avem stari cand ne vine sa zicem the fuck with all this si sa ne refugiem in ceva. Pacat ca nu toti o recunosc.

M-am obisnuit sa fiu singura chiar daca uneori sunt inconjurata de 1000 de persoane. M-am obisnuit sa las cu randul oamenii sa ma cunoasca, si de cele mai multe ori am acordat privilegii unei singure persoane din cele 1000. De cand sunt departe de casa am facut acelasi lucru. M-am izolat de toti minus 1. Iar acum cand exceptia de la regula nu este, ratacesc pe drumuri solitare incarcate de cafea, cearcane si sentimente de abandon. Singuratatea mea este fecunda, si incompleta totusi, pentru ca minus unu este chiar aici pe tastatura mea si ma priveste. Eu il aduc aproape de buzele mele iar in jurul nostru se aud din difuzoarele mici toate sentimentele carora ne este teama sa le dam glas :"No I don't want to/See you go./No I don't want to/Be alone./So rest your hand -/You're all mine./I can't stay awake, /My eyes fall down./Said I dreamed a dream/That you wore a crown./She's my Babylon."...

*

"Je suis seul. Le silence emplit les quais déserts.

L'âme en fleurs du printemps s'exhale dans les airs.
C'est une tiède nuit d'amant ou de poète,
Et j'ai l'amour à l'âme et l'amour à la tête,
Et j'ai soif de tes yeux pour me mettre à genoux !"