And if you please I'll take you
out of the atmosphere that I
built. For you.
.....
Si oricat de mult am fi vrut sa ramanem sub acelasi semn
Astazi drumurile noastre par tot mai distante
Ca si cum tu ai un pol
Iar eu un altul
Ca si cum ne-ar desparti un cer si un pamant
Si milioane de suflete straine
Care se zbat in temperaturi nedefinite
Si vibreaza haotic, isi traiesc viata
In timp ce noi o lasam sa treaca pe langa noi
Tot asteptand ca pamantul sa se contracte
Sa capete dimensiunile unui varf de ac
Sau mai bine zis sa devina punct
In al carui centru suntem numai eu si tu
Imposibil de separat
Imposibil de divizat
In doua nuclee separate.
Oricat de mult as fi vrut sa-mi ramai in suflet
Ca semn al iubirii inepuizabile
Astazi te-ai consumat parca pana la disolutie
Atat de tacut si in graba
Incat tot azi am si uitat ca ai fost candva
Acolo...
Quel jour sommes-nous
Nous sommes tous les jours
Mon amie
Nous sommes toute la vie
Mon amour
Nous nous aimons et nous vivons
Nous vivons et nous nous aimons
Et nous ne savons pas ce que c'est la vie
Et nous ne savons pas ce que c'est que le jour
Et nous ne savons pas ce que c'est que l'amour...
Chanson-J.P
Pentru ca in unele zile, lucrurile nu se simt pe cat de frumoase par. Pentru ca in unele zile te simti strain chiar si de tine. Pentru ca in unele zile cuvintele te tradeaza si te inchid in neputinta de a exprima cu exactitate ceea ce in tine arde si vibreaza si te face sa vrei sa tipi.
Pentru ca in unele zile pana si ti-e ti-e dor, pana si tie iti lipsesc lucrurile alea pe care le detesti atat de mult la altii..
Toate cuvintele le-am intors impotriva mea intr-un singur minut care m-a despartit de tot ce cunoasteam pana atunci din tine.
Pentru ca m-au inselat, le-am rupt din mine si le-am aruncat pe podea
Pentru a le calca apoi in picioare
Unul cate unul
Pana cand in jurul meu nu a mai ramas decat tacere.
Ecoul vorbelor mele inca se mai izbea de pereti
Ca strigatul ultim al unei femei pe moarte.
Mi-am astupat urechile cu furie si am strigat mut
Ca si cum as fi tusit sec
Intr-o punga de hartie
Sau intr-un alt univers
Inchis intre cofraje de oua
Care izoleaza fonic
Si care ascunde multe alte strigate de femei pe moarte.
Epuizata de mine si de umbre de cuvinte
M-am prabusit in genunchi
Pe aceiasi podea care plina de cadavre de cuvinte sangera.
Aveam mainile patate de propriile declaratii si juraminte
Pe care ti le facusem
Si pentru care ma uram la nesfarsit.
Tu n-ai stiut
Tu n-ai vazut
Tu nu ai sangerat ca mine
Impotriva propriei tale firi.
Eram in genunchi si ma durea lipsa de sunet
Atat de tare incat pierduta in nebunia mea temporara
Imi comparam cuvintele cu cadavre
Nestiind ca ele inca mai pulseaza
Si ca pot fi resuscitate.
...
Inainte de toate, chiar daca nu sunt microbista, iar fotbalul e domeniul in care sunt cea mai nepregatita persoana de pe Pamant,ma bucur enorm si sunt un pic mandra ca Galati, Otelul Galati a castigat campionatul.
N-am mai vazut atmosfera asta pe strazi de ceva timp, mai bine zis de cand eram copila si tin minte ca Romania se calificase la cupa mondiala sau ceva de genul.
Dar cum ziceam, nu ma pricep in domeniul asta, insa ma bucur sa vad ca inca mai sunt lucruri care ne pot uni, ne pot scoate in strada, ne pot face sa ne bucuram toti pentru aceiasi victorie. E un sentiment de mandrie care nu provine de la tine, ceva total ne-egoist care ne face pe toti sa zambim si sa impartasim acelasi orgoliu de invingator. Probabil am sa injur intr-o ora claxoanele care se aud, insa acum nu imi pot imagina cum ar fi fost noaptea asta fara ele, cum ar fi fost noaptea asta daca se advereau toate cuvintele mele de baba amara. Ma bucur ca ati castigat, si desi nu va cunosc pe niciunul din voi, sunt mandra ca ati adus victoria aici, in Galatiul asta care inca mai are puls si vibreaza la mal de Dunare.
E incredibil cum unele lucruri par sa mearga asa de bine in exteriorul tau, iar altele atat de neasteptat de diferit in interiorul tau. Uneori cand inchizi capitole te astepti naiv, la un oarecare echilibru intre ceea ce simti si ceea ce se petrece in afara ta. Din pacate insa, experienta m-a invatat ca e cam pe de'andoaselea de fiecare data.
De curand am inchis si eu un anumit capitol. Capitol care m-a lasat fara energie si motivatia necesara sa ma concentrez pe celelalte aspecte ale vietii mele. Si desi l-am inchis, se pare ca exista inca unele usi care nu se vor incuiate si care ma rascolesc din cand in cand.
Am invatat sa accept ca urmeaza vremuri dificile si solicitante pentru mine, In contratimp cu toate aceste realizari, corpul si mintea mea par ca vor sa traga de timp. Licenta e aproape gata dar abandonata de mai bine de o saptamana, si din nefericire nu stiu daca aceasta luni ma va face sa "renasc" din propria lene si sa ma mobilizez mai exemplar decat saptamana trecuta. As avea nevoie, oricat de ridicol ar suna, de un horoscop optimist, sau macar de cineva care sa imi spuna ca totul o sa fie bine, ca toate vor trece si ca in curand voi deveni acea femeie care nu are nevoie de niciun cuvant ca sa se pastreze cu firea, ca sa ajunga acolo unde vrea sa ajunga, ca sa zambeasca si chiar sa simta ca a vrut din tot sufletul sa faca asta.
Nu sunt trista, cred ca mai degraba sunt furioasa si obosita ca totul este atat de greu de fiecare data.
De fiecare dată când mă conving că e inutil să mă mai apăr de tine, atunci simt că îmi aparții tot mai puțin. Ca și cum cuvintele s-ar întoarce împotriva mea, încep să-mi socotesc orice discurs ridicol. Nimic din tot ce rostesc și începe cu ”Eu” nu mai are sens, pentru ca ”Eu” și-a pierdut de mult autoritatea pe care o avea înaintea lui ”Tu”.
Mă regăsesc cu greu captivă în spatele gratiilor impuse de propria-mi tăcere. Mi-ai smuls iubirea din piept și ai pus în locul ei pietre, iar acum, o dată întors de unde cândva ai ales să pleci, îmi ordoni să simt din nou. Dar eu nu mai știu cum să simt, și cum să vibrez și cum să-mi dărâm zidurile ce-mi îngrădesc emoțiile.
Oamenii se schimbă atât de rapid încât nici nu mai poți spune că i-ai cunoscut vreodată. O dată transformați, ei lasă în mintea ta doar o proiecție a acelei persoane despre care nu poți să spui decât că ti-ai dorit și ai încercat să o cunoști.
Păcat...
On y va! On y va!
A Paris on y va!
[Sper sa am timp sa revad frumosul Paris in cele 4 zile de "sejur", si sa ma intorc acasa energica si motivata. Va pup infidels si ne auzim!]
Si daca ar fi sa iti spun ce inca mai simt,
M-as cauta in buzunare de cuvinte
Le-as gasi cu siguranta goale si atunci m-as intoarce
In dreptul inimii
Sa caut cu mainile amandoua ceva
As scotoci, m-as rascoli pe dinauntru si pe dinafara
Pana cand as gasi sa smulg macar doua silabe
Care sa te multumeasca mai mult decat tacerea
Care spune mai bine decat orice cuvant
Daca ce a fost candva mai e, sau nu mai e
Acolo.
Daca ar fi sa fug de tine,
Oare unde as mai putea sa ma ascund
Cand ma inconjori din toate colturile lumii?
"Priveam inainte cu ochii mari deschisi, si nu vedeam decat mizeria noastra. Era fara sfarsit. Aveam inca o data, limpede, sentimentul acestei mizerii si toata masura ei. Eram ca un bolnav care a trecut de criza, dar care stie ca boala nu a trecut, ci numai criza. Parca ma adanceam in ea fara oprire. Si mi-era mai bine asa. Am inceput sa plang, si am plans, de parca toata energia nervoasa acumulata in seara aceea pana la un punct in care trebuia sa ma sfarm se scurgea acum normal, prin siroaie de lacrimi. M-am usurat treptat"
(C.S.- Panza de paianjen)
De maine am sa ma trezesc devreme. Am sa deschid larg draperiile si am sa dau drumul la muzica in timp ce imi intind parul. Am sa imi pregatesc micul dejun si am sa imi fac cafeaua cu lapte. Am sa ma imbrac frumos chiar daca afara nu o sa fie soare, si am sa imi fac o poza in balcon.
De maine am sa renunt sa ma mai culc asa tarziu. 12 cel mult va fi ora care ma va gasi in pat, cu laptopul inchis, demachiata si gata de somn. De maine va rog sa nu ma corupeti la conversatii tarzii..cel putin pana cand vine vara.
De maine am sa citesc mai mult si am sa-mi respect to do list-urile care stau parasite si neupdatate pe birou. Am sa-mi fac o lista cu toate cartile ramase necitite, si pana in iunie sper sa ma ajung din urma cu lectura. De maine am sa invat sa folosesc timpul in favoarea mea si nu am sa-l mai las sa ma imbolnaveasca de tristete. Poate asa, cu un pic de ordine si perseverenta voi reusi sa-mi ies din propria latenta si sa invat sa redevin eu.
De maine am sa invat sa fiu mai permisiva si mai ingaduitoare. Am sa ma conving poate, ca nu toti oamenii sunt nedemni de incredere. Am sa reincep sa-ti scriu, poate un cuvant, poate doua, pana cand limbajul nu va mai fi o bariera impotriva sentimentelor pe care nu reusesc sa le exprim pe cat de bine as vrea. Cu toate astea, voi ramane atenta, poate un pic ai mult decat am fost pana acum, la puterea cuvintelor pe care le rostesc. Daca diplomatia e o arta, atunci o voi invata.
De maine am sa invat sa ma echilibrez si sa ma domin. Am sa invat, cu ajutorul regulilor, sa imi valorific intr-un mod mai evident libertatea si varsta pe care o am. Sper doar sa nu ma abat si sa nu cad prada propriilor mele excese. De maine voi fi in post spiritual auto-impus si sper ca la sfarsitul lui sa ma regasesc eliberata de vesnicii mei demoni.
Noapte buna infidels.
Nu stiu cand am crescut.
Daca as putea sa ma intorc in pat si sa ma ridic de sub plapumi din nou copil n-as ezita. Se spune ca toata lumea are zile bune si zile rele. Astazi n-am fost in cea mai buna forma a mea,tocmai pentru ca mi-am dat seama ca joaca de copii s-a cam terminat pentru mine. N-as putea sa spun ca am avut cine stie ce copilarie prelungita si minunata, insa astazi ea, mi-a parut mult mai rezonabila decat viata de adult.
Maturitatea poarta o greutate pe care multi dintre noi o ascundem, dar pe care toti trebuie sa o suportam. Fara indoiala a fi adult e o sarcina coplesitoare. Pentru ca deodata, toata libertatea de care ne agatam naivi, si cu care ne mandream acum cativa ani, pare din ce in ce mai vaga, mai abstracta, la fel ca o teorie pe care am invatat-o mecanic in scoala, ne-a ramas intiparita in memorie, dar pe care nu am incercat niciodata sa o demonstram. Pentru ca libertatea aceea intra in categoria adevarurilor de necontestat pe care nu am fi avut nicicand curajul sa o punem sub semnul intrebarii.. asta pana azi.
Clipa in care iti dai seama ca ai crescut mare este unul foarte dureros. Si asta doar datorita faptului ca in momentul in care iti dai seama de acest lucru, te gandesti aproape instantaneu ca trebuie sa ai un plan de actiune pentru a te putea adapta cat mai eficient noii perioade. Si atunci, incepi sa cauti prin buzunarele jachetei cate un as pe care sa-l poti scoate la nevoie. De cele mai multe ori avem unele carti pe care le putem arunca pe masa si care ne pot garanta cateva victorii. Din pacate ele nu sunt suficiente. Ultima carte este primul semn ca in curand vom intra in panica pentru ca iata..habar nu avem ce urmeaza sa facem in continuare. Si ca intr-un film prost in care paranoia e servita la felul principal, se pare ca toti au cate un atuu pe care sunt gata sa mizeze, un plan de actiune care sa-i orienteze si sa-i ghideze, mai putin tu. Toti copii aia prosti si aiurea care aveau note mai mici decat tine in liceu sau de care radeai pe sub banci cand mai faceau cate o gafa stiu ce vor sa faca in continuare. Toti cei care pareau sa nu se desprinda niciodata de fusta mamei au acum un job, unii dintre ei locuiesc singuri sau cu colegi de camera prin alte orase, pe cand tu ai ramas tot acasa, locuind cu parintii, cerandu-le bani sa iesi in oras, sunand atunci cand stii ca ai sa ajungi mai tarziu.. La naiba, iti zici, si te intrebi si te chinui incercand sa-ti dai seama unde ai gresit, unde n-ai procedat corect, de ce altii au putut si tu nu? Si chestia cea mai trista e ca mai auzi si cate o melodie de aia pe sentiment la radio, un fel de motivational speech pe note muzicale, o minunatie care in loc sa te ia si sa te tranteasca cu cur#l de pamant (pardon my french) si sa te faca sa realizezi ca e timpul sa faci ceva, te face, din contra, sa zici ca nu esti singurul in situatia asta si ca orice ar fi tot trebuie sa se rezolve cumva toata situatia asta. Ei bine nu e chiar asa..viata se intampla si pe langa noi. Nu o sa vina nimeni sa ne traga de maneca sa ne duca sa ne angajam, sau sa ne dam examenele, nu o sa vina nimeni cu premii si cu laude doar pentru ca existam si ne iubim asa cum suntem..dar asta e o alta drama pe care n-am energia sa o parcurg acum...
Like i said being a grown up sucks. Tocmai pentru ca daca nu esti atent te indepartezi foarte usor de toate micile tale placeri in favoarea rutinelor zilnice, a stresului si a preocuparilor pamantene. Te trezesti ca nu mai poti asculta muzica atunci cand lucrezi pentru ca te deconcentreaza, te trezesti ca nu mai poti scrie pe blog pentru ca esti mult prea obosit ca sa mai poti sta la "povesti", te trezesti ca nu mai ai rabdarea sa le raspunzi parintilor cu atat de mult calm cand intreaba cate ceva care le-a mai fost explicat de vreo doua trei ori inainte. Te trezesti ca nu poti adormi nu din cauza faptului ca esti deja ocupat sa visezi cu ochii deschisi ci pentru ca nu stii cum sa iti imparti mai bine timpul, sau ca iesirile tale in oras sunt limitate de vesnicele fraze: "dar nu stau pana tarziu ca maine ma duc la munca", " nu stau mult ca maine ma trezesc devreme"...
Exista vreo solutie pentru toata treaba asta? Nu. Pentru ca timpul, asa cum am mai spus este o boala incurabila. Toti ne imbolnavim de timp si toti ajungem sa murim din cauza lui. Pentru ca el trece fara sa ne lase sa ne gandim si sa ne disciplinam pentru a deveni din copii- adulti cu norma intreaga. Si pe langa timp mai exista si lumea care isi construieste asteptari pe seama ta. Si cu cat mai inteligent si mai capabil pari, cu atat asteptarile sunt mai mari, mai usor de dezamagit..
Mi-e greu sa fiu adult dar incerc sa o fac cu demnitate. Chiar daca demnitatea mea inseamna uneori aroganta, agresivitate sau refuzul de a face ceea ce fac ceilalti. Imi este greu sa ma modelez desi realizez ca sunt multe lucruri pe care trebuie sa le schimb pentru a deveni un om mai bun, mai profesionist si mai capabil. Sarcina cea mai grea pe care trebuie sa o experimentez este aceea de a planui. Pentru ca niciodata nu m-am priceput la asta, niciodata n-am fost pusa in situatia de a gandi strategic. In fiecare zi trebuie sa invat sa suport omul care devin, sa-l inteleg si sa tin pasul si in acelasi timp trebuie sa si zambesc si sa ma prefac ca el a fost mereu acolo.
Stiu ca am fost un copil obraznic si nu am scris mai nimic lately. Cu atat de multe lucruri intamplandu-se in jurul meu parca mi-am pierdut condeiul. Ma simt de parca toate cuvintele nu ar fi demne decat de interiorul meu pe care il tin sub tacere aproape de fiecare data, cu un antrenament care nu permite niciun punct slab, nicio ezitare.
Imi e dor de prietenele mele si ma bucur ca in curand o voi vedea si pe Darius. Vio s'a intors, in curand o voi vedea si pe Marusia si ne vom plimba cu zambetul pe buze pe strazile vechei Rome..doar Cami ce mai am de asteptat pana sa o vad..Cu toate astea timpul trece repede!
Atat de repede incat nici nu mai stiu cand m'a adus in fata unui job, a unei facultati care se incheie, a vietii de adult. As vrea sa iau o pauza si sa ma intorc la copilul aiurit care eram acum ceva timp, insa mintea mi se opune cu o inertie ingrata pe care nu mi-o pot explica. De parca intelepciunea pe care mi-au adus-o anii e preferabila in fata micului copil care nu prea se ingrijora de viitor si de cariera..de amor si de alti demoni:))...
Acum cateva zile am repetat acele doua cuvinte. Le'am trimis intr-un mesaj cand eram un pic ametita si vulnerabila. Romance and Ballentine's don't make a perfect match..acum nu stiu daca regret sau nu, daca intr-adevar le simt sau nu, dar parca au lasat in mine un gol mai mare decat il provoca neputinta mea de a le gandi si de a le exprima..
In 2 zile mergem la Roma asa ca sper sa revin cu ganduri proaspete si cu un entuziasm mai promitator decat cel de acum..
Noapte buna infidels. Sper ca nu m'ati dat uitarii..
Stai in sufletul meu
Cu palmele amandoua ma sprijini si imi spui
Ca niciodata nu ai sa ma lasi sa cad.
Iar eu ma abandonez in grija ta
Cu aceiasi usurinta cu care ma abandonez in iluzia
Ca toate lucrurile sunt mereu asa cum par.
Cu toata greutatea mea ma prabusesc spre tine
Mai intai cu inima apoi cu ochiul
Care orb, nu vede ca toate formele dintre noi
S-au meterializat,
Au capatat distante de mii de kilometrii
Pe care corpul meu mic nu le va putea parcurge
Pentru a ajunge inapoi la tine.
Intre mine si tine e lumea
Care ma priveste si ma condamna
In timp ce cad...
Orbeste ma abandonez tie
Sperand sa fii acolo sa ma prinzi si sa imi spui
Ca o data si pentru totdeauna am ajuns acasa.
Ar fi fost mai bine daca nu ti-ai fi oferit bratele inaintea mea
Ca pe cel mai stabil juramant de siguranta.
Ar fi fost mai usor sa ma ridic
Stiind ca n'am auzit nicicand acele doua cuvinte
Parasindu-ti buzele pentru a ma condamna
Sa nu pot nicicand sa nu le cred...
Am cazut si mainile tale nu au fost acolo sa ma prinda..
[Minunat..:-<]
Si daca as intoarce timpul inapoi nu as schimba nimic. Pentru ca tot ce a fost m-a ajutat sa fiu tot ce sunt astazi. Iar gandul ca niciodata nu voi fi prea departe, gandul ca niciodata nu vom gasi cuvintele pentru a ne spune "La revedere" definitiv, toate astea ma fac sa cred ca undeva, cineva are ceva bun pregatit pentru mine. ..iar daca tu esti acel ceva mai bun sunt gata sa incep sa fiu si eu cineva mai bun..
Bonne anniversaire!
"Am dorit mereu sa ies din coaja mea pe o plaja in fata marii unde sa ma pot face una cu nisipul, cu pietrele si cu pescarusii si in acelasi timp, obsedat de mine insumi, am facut totul ca singuratatea mea sa devina perfecta. Si astfel n-am trait poate decat pentru mine, cu toate ca am iubit atatea lucruri. Ca si cum toate eforturile mele au fost indreptate catre un singur scop: sa-mi ridic singur, dinlauntru, propria inchisoare si sa-i astup toate caile de iesire(...)"...
Octavian Paler -Viata pe un Peron
Astazi este o zi speciala. Astazi este iar ziua ta.
Este foarte greu sa ma impac cu ideea ca timpul pentru noi zboara atat de repede si ne condamna la maturizare. Astazi 23 si ieri, trageai de sfoara micul camion in care ma asezasem mandra si lenesa, in asa fel incat sa se miste si sa ma amuze, sa ma bucure.
Indiferent de toate clipele care au fost, am vegheat una asupra celeilalte si nu ne'am lasat invinse. Am ras, am plans, am izbucnit de furie, ne'am bucurat, am injurat si am pierdut nopti fiind inainte de toate, cele mai bune prietene.
Sunt binecuvantata ca existi si pentru asta incerc sa exist, in cea mai buna forma a mea, pentru tine.
Te iubesc si iti doresc sa ai o zi de nastere cat mai frumoasa.
La multi ani!
Te trezesti de dimineata si stii ca azi viata ta o sa fie altfel. Te imbraci grabit si simti ca hainele care ieri iti veneau atat de bine astazi ti-au ramas mici si te strang. Inaintea oglinzii chipul tau incepe sa schiteze un zambet sfidator, ceva in sinea ta stie ca astazi nimeni si nimic nu poate sta in calea ta.
Ca si cum pe fundalul propriei tale existente s-ar derula un mare discurs motivational, pasesti afara si respiri aerul rece. Intr-un minut vei auzi semnalul de Go si vei sti ca e randul tau sa alergi, sa te amesteci printre toti ceilalti, sa tragi de tine din toate partile si sa tresalti plin de energie cand triumfator vei rupe cu pieptul panglica de finish.
Toti avem momente de astea cand simtim ca imposibilul e doar un mecanism de aparare pe care parintii nostrii ni l-au construit pentru a ne proteja de esec. Insa ceea ce ei nu ne-au zis a fost ca esecul si nu victoria permanenta te invata sa avansezi. Toti avem zile in care chiar daca nu ai toate motivele sa spui ca esti fericit, ai cel putin un motiv care sa te faca sa spui ca totusi nu'ti lipseste mare lucru. Sunt zilele rare pe care am vrea sa le prelungim la nesfarsit, zilele in care succesul vine parca atras de toata atmosfera de care ne inconjuram. Si ce bine ar fi daca am avea puterea sa transformam fiecare zi intr-o asemenea zi.
Daca as sta sa ma gandesc bine, acest lucru ar fi realizabil (cel putin in ceea ce ma priveste). Si primul pas ar fi :trezirea de dimineata. Oricat de mult detest sa ma trezesc de dimi, trebuie sa recunosc ca ma organizez mult mai eficient cand imi incep ziua de devreme. Apoi cu un pic de activitate fizica, un mic dejun sanatos si bineinteles cafeaua sfanta, cred ca ziua ar putea demara numai bine. Pentru a consolida binestarea trebuie doar sa ma gandesc la cei dragi, la toti prietenii mei si la toate clipele minunate care ma leaga de acestia. Negresit, o camera bine organizata cu patul facut si draperiile trase astfel incat sa lase sa intre soarele, haine diferite de cele in care dorm, parul aranjat si tenul bine pus la punct.
Suc de portocale, un pic de muzica si deja ziua asta pare ca e mai frumoasa. As putea chiar sa ma apuc sa citesc ceva pentru sesiunea care vine dar mai trag un pic de timp, mai las loc catorva conversatii pe mess, pentru ca nimic nu merge mai bine cu starea asta decat o barfa proaspata.
Oricat de greu ar fi sa ne mobilizam si sa ne gasim motivatia pentru a face un anumit lucru, este mai mult decat evident faptul ca totul depinde de ambient. Daca nu ne inconjuram de un mediu care sa ne provoace liniste si armonie nu o sa reusim niciodata sa terminam ceea ce ne'am propus sau sa gasim macar cheful necesar pentru a incepe. Si uneori pentru a reusi trebuie sa mintim. Sa ne mintim de la inceput ca nu exista sansa de a da gres, sa ne mintim ca avem toate aptitudinile necesare, sa ne mintim ca prin simplul fapt ca am reusit sa sfidam o zi care se anunta ploioasa am devenit mai putin singuri, mai putin morocanosi, mai aproape de lume sa ne mintim ca de azi inainte nu ne va mai fi teama..
Ryan Star--Brand New Day
Primele zile ale anului mi'au adus clipe de o luciditate mai mult decat neasteptata. Am reusit fara sa stau pe ganduri sa'mi intorc viata pe dos si sa planific o calatorie, si nu-mi pare rau. Inca de la inceputul anului mi'am dat seama ca este timpul sa las la o parte trecutul si sa imi continui viata mergand pe directii pe care le cunosteam dar le lasam in umbra sau pe directii noi.
Aproape ca nici nu stiu de unde sa incep micul meu rezumat. Poate cu noaptea marelui revelion sau cu ultimul weekend.. Poate ca ar trebui, asa cum sa cuvine, sa vorbesc despre "evenimentul"cu o mai mare incarcatura emotionala pentru mine: am plecat la munte.
Da. 3 zile de Brasov in care am vizitat aproape tot ce imi propusesem si in care am avut parte poate de mai multa grija si afectiune decat meritam, data fiind reputatia mea de Cruella. Desi drumul a fost extrem de lung si de obositor, cred ca e una din experientele pe care le-as repeta fara niciun regret pentru ca fiecare minut a meritat. M-am simtit ca acasa si poate de aceea cand am plecat din gara am simtit ca o bucatica din mine ramane acolo. Am fost trezita cu cafea calda dis de dimineata si am mancat cea mai buna pizza de pe anul asta fara sa ma gandesc la calorii, am ras si am inotat, am ramas cu gura cascata in fata peisajelor montane si mi'am lasat cel putin pentru o zi garda jos in fata afectiunii si caldurii. Am facut multe poze si am lasat toate grijile acasa. Aproape ca am pierdut trenul si la dus si la intors, iar in Gara la Brasov am fost intampinata de o mana lipita incognito de fesa mea stanga. Nu stiu daca as putea sa exprim acum modul in care simt ca aceasta mica excursie m'a schimbat, insa sunt sigura ca de acum inainte voi incerca sa'mi ascult mai mult inima desi uneori imi dicteaza lucruri nebunesti.
Cert este ca m'am incarcat de energie si voie buna si sunt aproape sigura ca ultimul weekend a fost exact ce imi lipsea, ingredientul perfect pentru a incepe cu dreptul un an dificil si o sesiune surprinzatoare:)).
Iar tie .. bineinteles : "Multumesc" si sper ca data viitoare (God knows when that will be) n'ai sa te mai abtii atat. >:)
Am citit ceva mai devreme pe un blog, un lucru care recunosc ca m'a afectat un pic mai mult decat ma asteptam. Era un oarecare manifest impotriva unei categorii de varsta, care la noi in oras, pare in ultima vreme a domina. Da este vorba despre ei, despre cei batrani, despre bunicii nostrii care ne-au crescut cu drag, care au avut grija de parintii nostri si i-au educat sa ne fie la randul lor parinti.
Este vorba despre acei oameni care au simtit viata in alte haine, cele gri ale unor timpuri restrictive, cele stramte ale unor conditii de viata care desi nu promiteau libertatea atat de mult pe cat o promit acum, promiteau virtuti si valori care noua, celor tineri, azi ne sunt atat de straine.
Da, este adevarat ca poate noua, celor care nu le trecem pragul si cei ce nu le saruta obrajii incretiti de vreme, nu ni se par cine stie ce modele in viata. Gasim mereu motive sa ii criticam si sa ii alungam din stilul nostru de viata atat de cool si de modern, preferam sa-i uram si sa'i criticam, fara a ne da seama ca o facem din revolta fata de propria noastra natura. Toti suntem condamnati sa imbatranim. Toti vom ajunge in locul lor, pentru ca asta este ordinea fireasca a timpului. Intrebarea care ma face sa fiu sensibila la subiectul asta e simpla: "As putea eu oare sa infrunt aceiasi ura cand voi fi carunta, pe care cei ce noi ii dispretuim pentru micile lor activitati cotidiene, o infrunta zi de zi in autobuz, pe strada, in institutiile publice?". Raspunsul este unul clar si la obiect :NU!
Imi iubesc bunicii, am cea mai perfecta bunica din toata lumea si numai gandul ca cineva ar putea sa o ia in ras sau sa aduca vreun cuvant urat la adresa ei ma innebuneste. Tocmai de asta incerc sa fiu rezervata si sa respect pe cat pot eu de mult oamenii batrani. Pentru ca sunt mai intelepti decat noi, pentru ca si-au dedicat viata noua si pentru ca au muncit ca noi sa traim intr-o lume mai buna, mai libera.
Imi este rusine pentru toti cei ce ii dispretuiesc si imi doresc ca timpul sa ii faca mai intelepti, atat de intelepti incat sa fie pregatiti sa treaca peste snobism si aroganta si sa accepte ca daca nu erau ei noi nu am fi fost nici macar jumatate din "oamenii" care suntem acum.
Cine nu are batrani sa si-i cumpere, iar cine ii are sa ii respecte!
Curpins pentru 2010:
Cam asa ar suna, pe scurt, anul care maine trece. Am avut parte cam de tot ce mi-am dorit si nimic de pe lista de "things to do" nu a ramas nebifat. Si totusi, desi am reusit tot ce mi-am propus, anul asta de sarbatori am fost pretty much in the dumps. Am tot incercat sa pun totul pe seama absentei Marusiei, si a prietenelor mele, insa nu stiu daca ar fi o explicatie suficienta. Necesara da, suficienta nu.
In ciuda maretiei cu care se impune lista de sus trebuie sa recunosc ca ar mai fi mers strecurate cateva lucruri pe acolo care m-au facut sa ma simt implinita.
Tot ce pot sa-mi doresc "la rascruce de ani"(urasc expresia asta si nu stiu de ce), este ca 2011 sa fie si mai frumos si mai plin de impliniri . Ma gandeam azi in timp ce mancam la toate femeile care devin peste noapte celebre si-si abandoneaza studiile. Mi-a fost greu sa-mi imaginez ca daca peste noapte as castiga la loterie mi-as abandona scoala. Cred ca asta a fost singurul meu motor de evolutie, singurul "lucru" care m-a impins intotdeauna sa ma depasesc. Nu de curand a trebuit sa'mi vizualizez parcursul profesional. Am fost nevoita sa fiu pusa fata in fata cu asteptarile pe care le am fata de mine, pe termen lung si pe termen scurt. Mi-am propus ca urmatorii doi ani sa mi-i petrec tot in mediul academic. Nu imi imaginez cum ar fi sa nu urmez un Master, si dupa Master probabil imi voi dori un doctorat. Multi poate nu ma inteleg si nu mi-e greu sa-mi imaginez lucrul asta din moment ce pana si eu ma intreb daca voi mai rezista presiunii pe care mi-am tot impus-o in ultima vreme. Ironic e ca inca nu simt ca exploatez la maximum tot potentialul pe care il am. E un neajuns care ma face sa fiu mereu nemultumita, vesnic in cautare de alt proiect, de alta limita pe care sa o sfidez.
In 2011 imi doresc sa renunt la coca-cola (exceptand perioada de sesiune cand Cola face parte din my personal toolkit), vreau sa mananc mai multe legume, sa fac mai mult sport, sa ma rog mai mult, sa incep sa cred mai mult, sa citesc si sa calatoresc mai mult, sa imi creez un program de somn rezonabil si sa incep sa fiu mai putin caustica. Imi doresc pentru 2011 sa spun mai des persoanelor din jurul meu cat de mult conteaza pentru mine, si inainte de toate sa le arat intreaga mea recunostinta. Imi doresc bineinteles sanatate pentru familia mea, prietenii mei si pentru mine, imi doresc sa devin mai inteleapta, sa ma distrez mai mult, sa experimentez si sa rad mai cu pofta decat in 201o.
Vreau ca in 2011 sa am curajul sa spun tot ce simt exact atunci cand simt. Vreau sa nu-mi mai fie teama sa iau ce mi se cuvine, si as vrea sa gasesc o modalitate sa ma asigur ca n-am sa pierd nicio lupta pe tot parcursul anului. Desi horoscopul e un pic ingrijorator, vreau sa ies din karma asta si sa imi creez propria zodie...
Anul asta o sa fie anul Cza infidels! I promiss >:)!
I drink,I sometimes smoke, I laugh and I speak loud.
I'm brave though I'm afraid and i never quit.
I dream, i fight, i misbehave.
I don't believe in anything or anyone but myself, i trust no one but myself.
I'm bad, I'm diabolic, I'm sarcastic.
I never hate, i rarely envy.
I hide, I fake, and sometimes I lie, but only to myself.
I don't show my emotions.
I don't clearly communicate my thoughts.
I hardly fall into anything and i easily fall out of everything.
I'm a mess in all social matters but my disguise never fails me.
I'm not perfect, but lately I've felt like everyone around wants me to be that way.
I'm still becoming who i am.
Mare iarnaaaa..:X
Parca n-a fost asa rau, nu?
Pentru inca 7 minute inca mai am exact 21 de ani. Nu stiu exact cat de bine se citesc toti anii astia pe chipul meu, insa eu simt fiecare an in parte cum si-a lasat amprenta si amintirile in fiecare por al pielii mele.
Astazi mi-am primit cadourile. Surprize frumoase care m-au facut sa ma simt apreciata. Surprize care m-au facut sa ma conving inca o data ca starile cele mai intense nu au nevoie de catalizatori puternici.
Pentru inca 5 minute am sa-mi las zambetul sa dainuiasca pe chip, si-am sa-mi urez singura "La multi ani!" asa cum trebuia sa o fac de dimineata cand m-am privit in oglinda. Sunt mandra de mine si am speranta ca voi deveni cineva si mai bun. Sunt multumita ca imi mentin perspectivele la aceleasi standarde inalte si ca inca mai am curajul sa spun exact ceea ce simt. Ma cunosc poate mai bine ca oricand, si ma descopar mai sincera si mai greu de inselat ca niciodata. Port cu cei 21 de ani si in curand 1 zi, ranile pe care varsta de 20 mi le-a lasat scrise cu litere mari pe trup. Daca pana acum n-am ocupat decat un mic loc intr-o alta inima, de acum inainte voi incerca sa cuceresc in totalitate, sa domin si sa revendic ce e al meu. Acum cand am trecut cu o zi de varsta de 21 de ani stiu sigur ca nimic nu ma poate opri sa obtin absolut tot ce doresc.
La multi ani mie si va multumesc ca ma iubiti asa cum sunt.
Ellie White (ex Dj Project) - Nu te mai vreau (Original Radio Edit Prod by Play Win) www Muzica ws
*
Good news: Am promovat examenuuuul Delf B2. Sunt oficial posesoarea atestatului...ceea ce inseamna ca poate pana la sf. anului voi revedea Marea Neagra. Just like i've always dreamt.. Seaside in winter time:X.
Bad news: In 3 zile e iar 16 decembrie..I'm still getting old.
Nu stiu cum am sa reusesc sa ma organizez zilele astea. Simt o greutate mare pe umerii mei care nu ma lasa sa avansez. Daca rezultatul asta si emotiile aferente erau scuza pe care o foloseam pentru a-mi masca franarea, acum nu mai am in spatele caror cortine sa ma ascund. I just have to face reality si sa ma pun frumusel pe treaba, ca un student sarguincios. De maine incep rutinele cu "to do list" si sper sa nu ma abat deloc de la acestea. Trebuie sa imi cizelez toate discursurile pe care le folosesc impotriva-mi propriei constiinte, sa-mi reprioritizez viata si sa las la o parte toate lucrurile care ma trag in jos.
Sper ca varsta de 21 o sa-mi aduca mai multa intelepciune si tarie de caracter. Fara indoiala, varsta de 20 a fost una minunata care deja imi pare ca a trecut mult prea repede. Sper ca noua varsta sa-mi aduca sanse si mai marete de auto-perfectionare si sa reusesc sa'i incurajez pe cei din jur sa faca intocmai cu propria lor persoana. Simt din ce in ce mai mult presiunea unei vieti independente si oricat de nerabdatoare as fi, pe atat de teama imi este. Nu stiu daca ceea ce simt acum e entuziasm sau frica, stres post-examen sau usurare.
Singurele adevaruri in care cred sunt cele pe care nu le-am formulat singura, cele ce au fost formulate fara voia mea, de voci pe care candva le iubeam dar care azi mi-au amintit ca trecutul a trecut...
[Tablou: Nasterea Lichida a Temerii-Salvador Dali]
*
".. Marele oras tacut nu mai era atunci decat o adunare de cuburi masive si inerte, in mijlocul carora numai efigiile incremenite ale binefacatorilor uitati sau ale oamenilor mari din vechime, inabusiti pentru totdeauna in bronz, incercau, cu falsele lor obrazuri de piatra sau de fier, sa evoce o imagine degradata a ceea ce fusese omul. Acesti idoli mediocrii tronau sub un cer dens, la incrucisarile strazilor fara viata, mase insensibile care intruchipau destul de bine domnia nemiscarii in care intrasem, sau cel putin ordinea ei ultima, aceea a unui mare cimitir in care ciuma, piatra si intunericul, facusera sa taca din cele din urma orice voce.."
"Pentru ca se poate presupune ca aceste actiuni frumoase n-au atata pret decat pentru ca sunt rare si ca rautatea si indiferenta sunt motoare mult mai frecvente in actiunile oamenilor(...)Raul care este in lume provine aproape intotdeauna din ignoranta, si bunele intentii, daca nu sunt luminate de constiinta, pot sa faca tot atatea stricaciuni ca si rautatea. Oamenii sunt mai curand buni decat rai, si, in realitate, nu asta e problema. Ei sunt insa mai mult sau mai putin nestiutori si asta e ceea ce se cheama virtute sau viciu, viciul cel mai dezasperant fiind cel al ignorantei care crede ca stie tot si isi permite atunci sa omoare. Sufletul ucigasului este orb, si nu exista bunatate adevarata, nici iubire frumoasa fara toata clarviziunea posibila"
"...si in timp ce, in primele saptamani, aveau tendinta sa se planga ca in dragostea lor nu mai intalneau decat umbre, isi dadura mai tarziu seama ca aceste umbre puteau deveni si mai inconsistente, pierzand pana si cele mai neinsemnate culori pe care amintirea lor le pastra. La capatul acestui lung timp de despartire, ei nu-si mai reprezentau aceasta intimitate care fusese a lor, nici cum putuse trai langa ei o fiinta pe care in orice clipa o puteau atinge cu mana (...)Toata lumea era modesta. Pentru prima oara, cei despartiti nu se mai simteau stingheriti sa vorbeasca despre cel care era plecat, sa foloseasca limbajul tuturor(...)Daca, pana atunci, isi sustrasera cu indarjire suferinta lor din nefericirea colectiva, ei acceptau acum sa le amestece. Fara memorie si fara speranta, se instalau in prezent(...) Caci iubirea cere putin viitor, iar pentru noi nu mai existau decat clipe"
A.Camus- "Ciuma"
si uite asa se intampla, sa te trezesti intr-o zi de aia, surprinzator de luminoasa pentru un anotimp rece, cu soarele violand in toate colturile draperiile camerei tale, incercand sa te trezeasca, sa te ridice in capul oaselor, si tu sa-l refuzi, sa te adancesti si mai tare printre valurile molcome si calduroase ale plapumei tale. Astazi habar n-ai ca afara e cald, astazi refuzi sa-ti imaginezi forfotul orasului care vibreaza sub tentatia unei false primaveri. Astazi esti mai inclinat sa cauti pe cer cateva umbre de nori si sa speri ca poate..poate va ploua.
Te ridici din pat, cu parul ciufulit si cu fata palida si ramai un pic dezgustat de starea de bine pe care toti din jurul tau par a o avea..mai putin tu. Te speli cu apa rece pe fata si astepti sa te trezesti ca dintr-un vis urat desi stii ca somnul si starea de visare au fost poate cea mai buna parte a zilei tale. Nu sa dormi, sa visezi, e un chin. Ci sa fii treaz, vesnic treaz, vesnic lucid, vesnic fata in fata cu tine si cu lumea, dar mai mult cu tine si cu toate gandurile alea care te fac sa-ti pui mii si mii de intrebari, dar care mereu ajung in acelasi punct mort al tacerii interioare.
Blah, ce bine ca exista cafeaua. Sa te incalzeasca si sa-ti aduca aminte ca in ciuda tuturor latentelor si starilor de "ma sufoc ca nu am nimic de facut", exista totusi cateva lucruri pe agenda ta pe care inca nu le-ai finalizat. Lasi sa apara pe fata ta un zambet subtil dar te inneci cand realizezi ca ai stat si-ai gandit prea mult, ca acum pana si cafeaua ti s-a racit, si asta te face sa ramai si mai dezamagit decat erai la inceput. SOS..Cafeaua nu ma mai ajuta.
Dar ce e de facut? Take attitude? Fake it all?.. That should help..if i'd only knew how to do it properly.. un avantaj al singuratatii e acela ca iti poti ascunde starile. Toti cei ce ma cunosc, pe dinauntru si pe dinafara, toti cei care ar putea sa ma descoasa de orice aparenta nu sunt aici...singura solutie, cea care-mi zambeste si ma ispiteste este costumarea intregului meu in ceva mai fericit si mai conform cu "restul lumii". Reversul medaliei e ironia cu care va zambesc si cu care va compatimesc: tot ce va face fericiti e fals..chiar si soarele asta care va incalzeste chipurile, chiar si zambetul cu care va intampin privirea. Eu cel putin am acceptat situatia..unii inca se mai zbat sa creada..
Hrusca se poate da jos din mersul trenurilor
Hrusca iubeste si caninii vagabonzi
Hrusca nu s-a ferit de magarus, magarusul s-a ferit de Hrusca
Hrusca stie ca mai e mult pana la departe
In caz de incendiu Hrusca nu sparge geamnul ci stinge focul
Chitara lui Hrusca manaca jaratec
Hrusca nu se intreaba, el isi raspunde
Hrusca-i Hrusca si iarasi Hrusca
Hrusca pentru noi este Chuck Norris 2
Hrusca l-a vazut pe Zdreanta
Politia il opreste pe Hrusca doar ca sa-i umfle roata
Hrusca face plinul din mers
Hrusca nu are nevoie de casa de discuri, are chitara cu DVD-writer
Hrusca minerul isi construieste singur lerul
Hrusca se hraneste fara sa manance
Eternitatea e contemporana cu Hrusca
Toti traim intr-un galben submarin, dar numai Hrusca stie sa-l conduca
Hrusca colinda fin ca-n Iosefin
Chitara lui Hrusca e mai tare ca sabie lui Stefan
In viitor Hrusca va trai in prezent
Cand scrie Hrusca nu-si misca mana, hartia se misca sub stiloul lui
Nu exista lezbiene, doar femei care n-au auzit colindele lui Hrusca
Cand Hrusca e racit se amana Craciunul
Mos Craciun este al doilea producator de ler dupa Hrusca
Cand merge cu masina, Hrusca se autodepaseste
73% din copii vor sa se faca Hrusca
Primul cuvant zis de Hrusca n-a fost “mama” ci “ler”
Soarele rasare in fiecare zi doar cu acordul lui Hrusca
Hrusca nu pierde trenul, trenul il pierde pe Hrusca
Hrusca reprezinta pentru colinde ceea ce Leonardo Da Vinci este pentru pictura
Cand primeste un apel, telefonul lui Hrusca suna lin
Ca sa-si stapaneasca lerul in timpul anului, Hrusca ia calmante, dar de Craciun da jos cenzura
Cand Dumnezeu a creeat pamantul, l-a intrebat pe Hrusca cum sa-l faca
Iisus s-a nascut ca Hrusca sa poata colinda
Hrusca este singurul care il colinda pe Chuck Norris, este singurul capabil sa produca indeajuns ler
In cinstea lui Hrusca, de craciun Chuck Norris isi denumeste pumnii “Lin” si “Catilin”; cand loveste cu ei, vindeca
Hrusca a fost al 4lea mag, care ia daruit pruncului prima coloana sonora
Hrusca a invatat sa colinde inainte sa invete sa mearga si sa vorbeasca
Hrusca a cantat colinde pana la infinit, de 2 ori
Hrusca nu asculta colinde, colindele il asculta pe Hrusca
Hrusca a construit primul baraj care nu lasa lerul sa se duca pe apa sambetei
Hrusca a primit premiul pentru pace inainte sa exite conceptul de razboi
Hrusca a coborat in infern ca sa elibereze lerul
Hrusca se misca cu viteza lerului
Hrusca a pus clorul in folclor
Hrusca stie cat dureaza vesnica pomenire
Cand colinda Hrusca nu se deplaseaza, pamantul se misca sub el
Hrusca nu se va opri nicodata, va colinda tot
Prima ninsoare incepe cand Hrusca isi acordeaza chitara
Hrusca si-a rugat mama sa despodobeasca bradul
Hrusca nu impodobeste bradul, il colinda pana se umple de ler
Hrusca poate sa-l stinga pe Fuego
Hrusca poate sa cante la chitara fara chitara
In fiecare an Hrusca alege un batran pe carel colinda pana devine copil
Hrusca stie ca cea mai mare lipsa este lipsa de ler
Lui Hrusca nui sare mustaru, ii sare leru
Pumnii lui Hrusca se numesc Ler si Iarasi Ler
Hrusca are un ler, o datorie, o misiune de indeplinit
Hrusca a oprit al 3lea si al 4lea razboi mondial
Hrusca stie ca ai avut absente nemotivate dar nu te judeca
Teorema lui Hrusca: Ler = Ler + Ler
Hrusca stie donde esta el bano
Hrusca stie ou est la bibliotheque
Hrusca e mobile in automobile
Hrusca isi da seama la ce se refera
Hrusca a pipait lerul si a urlat: “Este!”
Mottoul lui Hrusca: Ler pentru ler si colinda pentru colinda
Cand Hrusca se culca vine primavara
Hrusca a eliberat-o pe scalva Izaura
Hrusca invarteste roata morii
Hrusca isi depoziteaza lerul in nori, e mult ler
Pisica lui Hrusca se joaca cu un ghem de ler
Hrusca are un ler pendadimenisonal, de aceea nu il putem vedea
Hrusca nu face o baie relaxanta, baia face un Hrusca relaxant
Hrusca nu se unge cu alifie, se unge cu ler… la suflet
Hrusca nu poate calatori in timp, dar poate calatori in ler si spatiu
Hrusca a anuntat ca in timpul crizei financiare se suspenda pe timp nelimitat lerul de la capatul tunelului
Hrusca nu e nciodata niciunde, e toadeauna pretutindeni
Hrusca e ocupat. Va poate ajuta Dumnezeu cu ceva?
Hrusca nu crede in Dumnezeu, Dumnezeu crede in Hrusca
Hrusca isi vede de lerul lui
Hrusca s-a nascut pe insula din Lost
Hrusca intelege Lost si i se pare simplu
Hrusca are impresia ca se cunoaste de undeva
Hrusca are aceeasi parinti ca si el insusi
Hrusca poarta izmene de Ler
Multe bluze cu guLer
Daca nu, isi ia un fuLer
Cand merge, Hrusca colinda
Cand colinda, Hrusca sta
Cand mediteaza, Hrusca colinda si sta in acelasi timp
Al 3lea ochi al lui Hrusca e in chitara si il ajuta sa vada in colinda
Hrusca a cantat prima colinda 3D, in 2019, dupa aceea s-a intors in prezent
Hrusca si-a imaginat inimaginabilul
via http://www.hruscafacts.ro/
Where did the people go?
My hands are empty
You're not the answer I should know
Like all the boys before, like all the boys before
*
we're under the sheets and you're killin me
In our house made of paper, and you're words all over me
We're under the sheets and your killin' me
Like all the boys before, like all the boys before
Love is a cold blooded bitch..no doubt about it.
Cateodata cred ca viata ar fi mult mai putin complicata fara dependenta asta a noastra nejustificata de caldura umana, de atasament, de apartenenta. Corzile care ne leaga de cate cineva sunt atat de perverse incat daca azi unesc doua inimi, maine se pot infasura in jurul uneia din ele facand-o sa moara putin cate putin sub taria cu care cealalta se tine inca in viata.
Niciodata nu m-am simtit pe deplin convinsa de sentimentul asta. Acum cu atat mai mult. Eliminand din memoria mea subiectiva episoadele de family drama, am incercat sa-mi organizez gandirea in asa fel incat sa nu lase la o parte capitolul asta, dar nici sa se piarda definitiv in el.
Si totusi cand poti sa spui, indragostit sau nu fiind, ca o persoana a incetat sa-ti mai apartina, sa mai fie legata emotional de tine? Oare sa fie momentul in care simti ca tot ceea ce gasea in tine poate reinventa intr-o alta persoana cu atat de multa usurinta? Poate atunci cand cuvintele pe care ti le rosteste ti se pare ca le-ai mai auzit de undeva, si deci nu reusesc sa te surprinda, sau poate atunci cand orice ar fi simti ca acolo, aici, nu mai e locul tau.
Nu stiu. Poate ca ar trebui reinventate toate definitiile din cartea asta, poate ar trebui sa incetam sa mai cerem de la cei de langa noi atat de multe, poate ar trebui sa invatam sa iubim cu ochii deschisi si sa analizam totul ca si cum ne-am pregati sa sarim cu coarda elastica: orice s-ar intampla, niciodata nu esti in totala siguranta, iar sentimentul se intensifica si se stinge mai repede decat ne-am asteptat.
Tot ce stiu in momentul asta e ca mi-e foarte dor de mare. Atat.
[Imi cer scuze pentru calitatea si sunetul filmuletelor dar convertorul a cam stricat Hd-ul original:))]
Intrebarile existentiale m-au fascinat intotdeauna desi am stiut din start ca nu le voi putea raspunde vreodata cu exactitate. Cu toate astea posibilele lor raspunsuri m-au ajutat sa-mi educ oarecum propria fire. Cea care ma tot chinuie de ceva vreme este cea pe care am trecut-o si-n titlu.
Nu m-am considerat niciodata o persoana extraordinar de buna sau de empatica. In ciuda eforturilor mele de a-mi cultiva sensibilitatea si empatia, se pare ca in ultima vreme nu prea am reusit sa fac progrese semnificative in aceasta directie. O parte din mine regreta oarecum aspectul asta al firii mele. Imi amintesc cu nostalgie de fetita naiva care eram cu cativa ani in urma si oricat de mult regret as putea resimti ca urmare a disparitiei acelei fetite, nu pot sa ignor satisfactia deosebita pe care o am atunci cand ma gandesc ca pierderea ei a dus la instaurarea unor mecanisme de aparare de care sunt cu adevarat mandra.
Daca as avea acum un instrument cu care sa pot privi mai clar inauntrul meu probabil mi-as da seama mai usor pe care parte a baricadei ar trebui sa ma situez. Poate in definitiv atat timp cat sunt impacata cu mine n-ar trebui sa ma ingrijoreze ce eticheta port in dreptul inimii sau direct pe frunte. Cu toate astea ceva din mine imi spune ca pot fi ceva mai bun, ca pot aduce un upgrade la tot ceea ce am construit pana acum. Dar de unde sa incep?
"Poti atat de bine sa infatisezi un fel de intemnitare prin altul, cum poti sa infatisezi orice lucru care exista cu adevarat , prin ceva care nu exista" ..sa fie oare asta secretul interactiunilor sociale? Conectorul tuturor relatiilor interpersonale?
"Urmeaza o perioada frumoasa pentru noi.."
Don't know why da perioada sarbatorilor mereu imi provoaca stari contradictorii. Da imi plac luminile de pe strada, targurile care aduc laolalta oamenii, nasurile rosii care cer sa fie pupate, cafeaua/vinul fierbinte si mirosul de portocale si cozonaci in casa.
In schimb, mi se pare trist ca unele lucruri se declanseaza doar de sarbatori, ca anumite situatii se produc doar ca o consecinta a spiritului de turma, a faptului ca "asa face toata lumea". Sarbatorile si manifestarile de sezon mi se par fortate prin definitie pentru ca imping oarecum oamenii fie sa-si iasa din carapace si sa zambeasca desi nu sunt fericiti, fie sa dea frau sentimentelor lor fara teama de a parea deplasati. Nu vreau sa fiu Grinch si-mi dau seama ca in mare parte conceptiile mele imi sunt influentate de subiectivism. In fine.
M-am nascut in anotimpul rece, intr-o perioada agitata din toate punctele de vedere. Poate asa s-ar explica si firea mea. Poate. Pentru prima oara in cativa ani, anul acesta refuz sa ma gandesc la aniversarea mea. Varsta de 21 oricat de multa intelepciune mi-ar aduce, ma face sa ma gandesc tot mai mult la cat de repede trece timpul si cat de multe lucruri mai am de invatat. Ar trebui sa incep prin a gasi ceva care sa ma ajute sa ma mobilizez pentru perioada care va veni, una prin definitie grea si aiurea. Cu toate astea, nimic nu pare sa-mi puna rotitele in miscare. Ma gandesc la Constanta, ma gandesc la clipa in care ne vom urca iara in tren, si ma gandesc ca poate de data asta am sa apuc sa vad si marea. Iarna, asa cum mi-am dorit intotdeauna.
Pentru prima oara de cand ma stiu, aniversarea asta va fi una in absenta ta. Un pic ciudat, de cand am plecat, mai intai eu, acum tu, simt ca intreaga mea existenta, intregul cerc in jurul caruia tind sa gravitez, s-a redus substantial. Nu stiu daca intreaga depresie care-mi da tarcoale e una sezoniera, una de criza a varstei sau e doar constientizarea instrainarii continue de toti cei care conteaza cu adevarat.
Sper doar sa fi avut dreptate si sa fie frumos tot ce urmeaza...
Pana atunci:
