Intrebarile existentiale m-au fascinat intotdeauna desi am stiut din start ca nu le voi putea raspunde vreodata cu exactitate. Cu toate astea posibilele lor raspunsuri m-au ajutat sa-mi educ oarecum propria fire. Cea care ma tot chinuie de ceva vreme este cea pe care am trecut-o si-n titlu.
Nu m-am considerat niciodata o persoana extraordinar de buna sau de empatica. In ciuda eforturilor mele de a-mi cultiva sensibilitatea si empatia, se pare ca in ultima vreme nu prea am reusit sa fac progrese semnificative in aceasta directie. O parte din mine regreta oarecum aspectul asta al firii mele. Imi amintesc cu nostalgie de fetita naiva care eram cu cativa ani in urma si oricat de mult regret as putea resimti ca urmare a disparitiei acelei fetite, nu pot sa ignor satisfactia deosebita pe care o am atunci cand ma gandesc ca pierderea ei a dus la instaurarea unor mecanisme de aparare de care sunt cu adevarat mandra.
Daca as avea acum un instrument cu care sa pot privi mai clar inauntrul meu probabil mi-as da seama mai usor pe care parte a baricadei ar trebui sa ma situez. Poate in definitiv atat timp cat sunt impacata cu mine n-ar trebui sa ma ingrijoreze ce eticheta port in dreptul inimii sau direct pe frunte. Cu toate astea ceva din mine imi spune ca pot fi ceva mai bun, ca pot aduce un upgrade la tot ceea ce am construit pana acum. Dar de unde sa incep?
"Poti atat de bine sa infatisezi un fel de intemnitare prin altul, cum poti sa infatisezi orice lucru care exista cu adevarat , prin ceva care nu exista" ..sa fie oare asta secretul interactiunilor sociale? Conectorul tuturor relatiilor interpersonale?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu