Introspectii

De fiecare dată când mă conving că e inutil să mă mai apăr de tine, atunci simt că îmi aparții tot mai puțin. Ca și cum cuvintele s-ar întoarce împotriva mea, încep să-mi socotesc orice discurs ridicol. Nimic din tot ce rostesc și începe cu ”Eu” nu mai are sens, pentru ca ”Eu” și-a pierdut de mult autoritatea pe care o avea înaintea lui ”Tu”.

Mă regăsesc cu greu captivă în spatele gratiilor impuse de propria-mi tăcere. Mi-ai smuls iubirea din piept și ai pus în locul ei pietre, iar acum, o dată întors de unde cândva ai ales să pleci, îmi ordoni să simt din nou. Dar eu nu mai știu cum să simt, și cum să vibrez și cum să-mi dărâm zidurile ce-mi îngrădesc emoțiile.

Oamenii se schimbă atât de rapid încât nici nu mai poți spune că i-ai cunoscut vreodată. O dată transformați, ei lasă în mintea ta doar o proiecție a acelei persoane despre care nu poți să spui decât că ti-ai dorit și ai încercat să o cunoști.

Păcat...

Paște Fericit

M-am trezit și am descoperit cu emoție că a venit primăvara, că e Paște din nou. Îmi aduc aminte cu nostalgie de Paștele de anul trecut care deși m-a prins foarte departe de casa și de tradițiile cu care eram atât de obișnuită, mi-a adus fericire pentru că, pentru prima oară în viața mea, străbăteam zecile de kilometrii ale minunatei Andaluzii. Eram lânga omul pe care îl iubeam, aveam pielea sărată de apa Mediteranei si tenul uscat de vântul rece al Sierrei Nevadei și adormeam noaptea în cort. Cozonacul anul trecut era înlocuit de pâinea dulce de Laroles iar drobul de omleta făcută la foc de tabără. Îmi era dor și în același timp nu îmi doream să mai plec.

Astăzi iar îmi este dor. Îmi este dor de Marusia și de ciocoflenderele mele, îmi este dor de el deși l-am revăzut acum 1 săptămână, îmi este dor de mare și de pământul uscat al minunatei Andaluzii.

Simt cu o oarecare emoție toți cei 21 de ani pe care îi am și care nu au încetat nicio clipă să mă surprindă. Ultimii 3 ani cel puțin mi-au adus atât de multe lucruri încât nu pot să fiu decât recunoscătoare. Este adevărat că am îmbătrânit și că am pierdut unele lucruri care mă făceau să mă simt încă un copil, însă mi-au dăruit în schimb capacitatea de a întelege că totul este trecător și că unicul mod de a-ți împăca sufletul cu această decepție universală este de a te resemna și a alege să trăiești în așa fel încât sa nu regreți nimic atunci când privești în urmă.

Aștept cu nerăbdare să văd pe ce meleaguri mă va găsi Paștele anul viitor și sunt entuziasmată pentru că simt că urmează ceva frumos, ceva măreț, ceva demn de orice clipă de tristețe sau rătăcire îndurată până acum.

Vă doresc Paște fericit dragii mei și sper să aveți parte numai de clipe care încă reușesc să vă surprindă, să vă scoată din cotidian.

Hristos a înviat!

Paris j'arrive:X

On y va! On y va!

A Paris on y va!

[Sper sa am timp sa revad frumosul Paris in cele 4 zile de "sejur", si sa ma intorc acasa energica si motivata. Va pup infidels si ne auzim!]