Nu-mi vine sa cred ca au trecut appe 3 ani:D de cand scriu pe blog.. bne bne bne.. nici chiar 3, dar se vede fain acolo la arhiva.. in fine.
Astazi am decis sa-mi fac si eu abonament la sala ca sa imi mai eliberez si eu mintea intr-un mod eficient: facand sport. Simt lipsa gandului linistit de asta vara cand ma intorceam acasa transpirata dar linistita. Plus ca efortul e binevenit mai ales dupa perioada asta de vacanta in care singurul sport pe care l-am practicat a fost dansul.. si nu prea am facut excese nici in privinta asta.
Am decis sa ma prioritizez si mai bine anul asta asa ca am inceput chiar cu ziua de azi. E un sentiment aparte sa bifezi fiecare task pe care ti l-ai scris cu o zi inainte pe agenda la to do list si sa stii ca l-ai realizat conform planului. Am sa incerc sa fac cate un daily planning pentru fiecare zi.. desigur cu o zi inainte.
Lucrul care ma apasa si ma provoaca sa scriu pe blog ca un troll la ora 1 dimineata este provenit dintr-o frustrare interioara mai veche. De ce la sfarsitul fiecarei povesti de dragoste sau de pura nebunie in 2, trebuie sa existe roluri de good cop and bad cop?.. Sa explic un pic cum sta teoria asta a mea. Cand cineva decide sa puna stop unei relatii automat capata rolul de Bad cop pentru ca il raneste pe celalalt care nu vede inca motivele despartirii sau se considera abandonat, parasit, inselat, tradat, bla bla bla. Amandoi membrii ex-relatiei se inglobeaza apoi intr-un mic univers meschin de intepaturi si reprosuri care nu face altceva decat sa distruga toate amintirile frumoase care existau inainte de marea eruptie.
Recunosc ca si mie imi este greu sa accept ca un lucru s-a terminat. De cele mai multe ori admit o singura varianta: Un inceput nou, insa experientele recente:)) m-au convins ca se poate intampla ca in ciuda deciziei de a incheia o relatie, sa ramana sentimente care starnesc in noi dorinta de a mai incerca inca o data, de a face relatia sa mearga, trecand peste toate greselile care s-au petrecut anterior. Si in acest caz avem de a face cu un transfer : tu ca bad cop te transformi gratie sentimentelor si inertiei care te trage inapoi in acea relatie in good cop pentru ca esti dispus sa ierti si sa depui efort suplimentar pentru a obtine fericirea amandurora. Desigur ca nu traim idile minunate si exista intotdeauna riscul ca rolul sa se inverseze si in cazul partenerului care pana acum trona pseudo- victimizat peste statutul de good cop. Astfel, el poate sa devina bad cop refuzand sa coopereze si sa incerce sa lucreze impreuna cu celalalt la relatie(cauzele pot fi diverse: orgoliu, oboseala, indiferenta...).
Oamenii sunt pripiti, oamenii sunt tragici, oamenilor le place sa starneasca furtuni in pahare de apa doar pentru a face ca suferinta lor sa para monumentala. Mai mult decat atat oamenii sunt orgoliosi, si zic asta vorbind din proprie experienta. E normal sa acordam sanse, e normal sa ne dorim sa punem stop unor relatii. Anormal este sa aratam cu degetul. Intr-o relatie in ciuda slabiciunii firii umane, si a dorintei de a cauta mereu pe altcineva pe care sa arunci vina, nu trebuie sa existe bad cop good cop. Intr-o relatie este normal sa existe greseli, sa existe puncte diferite de vedere, sa existe parti echitabile de vina asumate cu raspundere. Niciodata nu mi-a placut balacareala post-relatiei si nici nu am fost genul de om care sa planga sau sa faca scene atunci cand cineva a decis sa puna punct unei relatii in care am fost implicata. Un singur lucru pe care l-am impus si pe care am pus pret la finalizarea unei legaturi a fost respectul. Deasemenea, mi s-a intamplat si sa ma trezesc in cateva situatii de luciditate in care mi-am dorit sa ma intorc la o fosta relatie desi am crezut si cred ca : "Ciorba reincalzita nu are acelasi gust". Am convingerea insa ca daca exista maturitate poti face ca ciorba aia sa fie buna si rece , adaugand doar cateva ingrediente care pana mai demult ii lipseau...
Uneori nu vedem adevaratele dimensiuni ale problemei decat atunci cand ne izolam complet de ea. E ca atunci cand iti bati capul ca un nebun sa rezolvi un algoritm, obosesti muncind si teoretizand, iar in final adormi pentru a te trezi si a-ti da seama ca a fost suficienta o clipa scurta de detasare pentru a vedea raspunsul.. nu sunt experta in relatii, poate din cauza ca am fost si am sa fiu mereu o persoana indecisa. Caut perfectiunea si lucrul asta ma impiedica sa iubesc pe cineva pana la capat. E de ajuns un singur punct slab pentru a ma face sa ma inchid si sa imi rezerv spatiul de siguranta de care am nevoie pentru a ma proteja. Insa detest sa mi se atribuie rolul de bad cop. Daca ma mandresc cu vreo ceva, ma mandresc cu faptul ca sunt si incerc sa fiu in toate cazurile o persoana rationala si sincera. Cand aleg sa ies dintr-o relatie prefer sa aud in loc de :"iti respect decizia" un : "De ce?" pentru ca ma face sa cred ca n-am muncit de una singura incercand sa incorporez unui mecanism care oricum functiona si cu o singura componenta, o a doua piesa. Vreau sa gasesc acel om care sa aiba increderea sa-mi rezerve spatiul de confort si sa ma astepte pentru un timp. Pentru ca daca simt lipsa celuilalt si imi lamuresc sentimentele ma intorc singura inapoi (e amuzant ca imi vine imaginea cainelui care nu uita niciodata drumul spre casa in minte). Pana acum am auzit de foarte multe ori : "Te iubesc" dar cred ca 1 singura persoana mi-a demonstrat pana la un anumit punct asta... insa acum, dupa un timp de la finalizarea povestii concrete dintre noi, se pierde si dragostea lui in gesturi negandite care poate in mod nejustificat ma dor. Tu ma cunosti, stii cine sunt, imi cunosti pielea si gandurile, si zambetele pe care le pastrez pentru cele mai diverse situatii. In sinea ta ai stiut ca am sa ma intorc intr-un fel sau altul si m-ai asteptat fidel pana pe ultima 100 de metrii cand s-a petrecut neasteptatul: intr-un minut aiurit, rolul de bad cop care cu siguranta mi-a fost atribuit pana de curand, ti-a revenit glorios si justificat.
Inca port pe umeri povara unui status de bad cop neasumat. Si eu fac greseli dar ma trezesc, si desi imi este foarte greu sa recunosc ca n-am procedat corect imi gasesc modul personal de a spune : "Imi pare rau". Nu incerc sa ascund niciun moment cine sunt si tocmai de aceea cred ca ma deranjeaza atat de mult cand la sfarsitul unei relatii mi se dezvaluie lucruri de care pana in punctul ala nu aveam habar, greseli pe care nu le-am constientizat, cuvinte pe care nu le-am spus. Then again, se intampla sa ma confrunt si cu situatii in care nu mi se dezvaluie absolut nimic(mai rau)...
Daca ar fi sa vorbesc dintr-un punct de vedere pur subiectiv, as spune ca acum imi este teama de etichetele formale care strang de fiecare data si care ma determina sa iert si sa trec peste orice greseala (cu costul demnitatii si integritatii mele) doar de dragul lor, doar de frica singuratatii. Trebuie sa incerc sa iubesc si sa traiesc tot ce urmeaza fara sa ma subscriu unui status care sperie si impune responsabilitati pe care poate persoana de langa mine nu poate, sau se teme la randul ei sa si le asume. Pretind bineinteles respectul pe care la randul meu il ofer, si sinceritate. Numai in modul asta, imi pot limita asteptarile si ma pot proteja.
Cred ca iubirea se invata asa cum se invata si generozitatea, toleranta, daruirea. Nu vom gasi niciodata metodele cele mai potrivite pentru a intinde mana catre cineva sau pentru a spune cuvintele potrivite pentru a consola, fara trece inainte prin experiente similare, fara a fi pusi noi insine in situatii in care am avut nevoie de cineva care sa ne ajute sau sa ne asculte si sa ne sfatuiasca. Stiu ca am sa calc stramb mult de acum inainte si ca poate am sa repet greseli pe care am zis de mii de ori ca n-am sa le mai repet, insa vreau sa cred ca pe tot acest parcurs am sa si invat sa-mi asum consecintele, riscurile si responsabilitatile care vin in pachet promotional cu oricare relatie...
Pana atunci infidels, la culcare ca e deja 2:30
Noapte buna.
Love..
